Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Popa Petru

Popa Petru

„Oastea Domnului este un voluntariat la picioarele Crucii, jos”.

Părintele Iosif a spus: „Oastea Domnului este un voluntariat la picioarele Crucii, jos”.

De aceea, de la picioarele Crucii, tu, care spui Cuvântul, de-acolo să-l spui. Nu te scula sus, nu te scula în picioare. De-acolo, sora mea iubită care cânţi şi înveţi pe surorile tale să cânte… Stai în genunchi la picioarele Crucii şi de acolo le vei învăţa să cânte o cântare despre „Doina Golgotei”, din smerenie şi ascultare.

De-acolo, fraţii mei dragi, de-acolo de jos, de la picioarele Crucii. Să învăţăm şi de această dată.

Noi am fi dorit la nunta acesta să vorbim numai despre nuntă şi numai despre mire şi despre mireasă. Am venit cu atâta bucurie şi drag să sărbătorim această sărbătoare a scumpilor noştri Ionatan şi Violeta.

Dar nu-i mare lucru că noi am fost chemaţi. Ci lucrul cel mai mare este că a venit Domnul Iisus jos între noi şi de aceea noi ne purtăm mereu cu sfială şi cu respect la nunta aceasta; pentru că El ne vede pe fiecare. (mai mult…)

Credinţa voastră să crească din zi în zi.

Lucrarea aceasta a pornit cu această lozincă: „N-am vrut să ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus cel Răstignit.” Noi nu suntem teologi. N-avem teologie. Nu intrăm în dogme, nici în statute; dar noi Îl vestim pe Iisus cel Răstignit. Noi scoatem aurul acesta care a fost tăvălit veacuri de-a rândul în noroi, dar care nu şi-a pierdut proprietatea. După cum bucata de aur tăvălită-n noroi tot aur rămâne… ai spălat noroiul şi ea nu-şi pierde valoarea, aşa a fost Iisus cel Răstignit. A fost tăvălit în toate lucrurile. Dar prin lacrimile fraţilor şi ale surorilor, prin rugăciunile noastre, am spălat bulgărul acesta de aur şi-am găsit, în­tr‑adevăr, că n-a pierdut nimic din proprietatea lui. Şi pe acest Iisus cel Răstignit, a pornit această Lucrare să-L arate ţării şi poporului nostru.

„N-am vrut să ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus cel Răstignit.” Şi astăzi învăţătura de temelie este Iisus cel Răstignit. Făgăduinţa a fost, cum a amintit fratele Petru mai înainte: „Vă trimit un alt Mângâietor, care vă va aduce aminte despre tot ce v-am spus Eu şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Adunările noastre, întâlnirile noastre le-am dorit din suflet şi le dorim să fie în biserica noastră. Am spus aceasta şi ierarhilor noştri: „Nu înţelegem o biserică cu lacăte pe ea, ca o puşcărie. Nu înţelegem ca o biserică numai la trei săptămâni să-şi deschidă uşile. Noi vrem o biserică deschisă oricând pentru noi”. Prin jertfele fraţilor, au înflorit bisericile noastre şi vor înflori. Vrem o biserică deschisă, vrem o Biserică vie. Luptăm pentru o Biserică vie. Şi, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, după [înţelesul expresiei] „cărările vechi”: „Un obicei care este bun înalţă-l! Un obicei care este rău înlătură-l din viaţa creştină!”. (mai mult…)

Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare.

Deci, fraţilor dragi, înţelegeţi-ne bine ce avem pe inimă şi în gând: Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu pentru un viitor mai îndepărtat. Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu – cum recunosc unii, chiar ierarhii Bisericii noastre –, căci, în situaţia în care se află Biserica, Lucrarea aceasta o mai poate salva din impasul în care se găseşte, după atâta moleşeală duhovnicească.

Lucrarea aceasta a fost un nume de răsunet pentru ţara noastră. Poate cunoaşteţi unii trecutul acestei Lucrări, în ce vremuri grele a trăit şi în ce condiţii vitrege s-a născut. Şi aşa cum unele plante trăiesc în apă şi cresc în apă… aşa a fost şi Biserica lui Dumnezeu: totdeauna a trăit în strâmtoare. Durerea, lacrimile şi prigoanele au fost medii prielnice în care s-a născut, a trăit şi a crescut Biserica lui Hristos, adunarea lui Dumnezeu.

Niciodată n-a fost iubită şi înţeleasă Lucrarea lui Dumnezeu, pentru că, pe pământul acesta, diavolul, care răcneşte ca un leu, a căutat să strice lucrarea lui Dumnezeu, a căutat să-i dezbine pe oamenii lui Dumnezeu în diferite grupuleţele şi bisericuţele sau crezuri diferite. (mai mult…)

El este împotriva mândrilor, dar le dă har celor smeriţi.

fr. Popa Petru (Batiz)

Un necredincios, vrând să-şi bată joc de un copil al lui Dumnezeu, îl întreabă:

– Ce face Dumnezeul vostru acum? Ce lucrează?

– Dumnezeul nostru astăzi pe unii îi coboară şi pe alţii îi ridică.

Şi n-a mai mers dispreţuitorul acesta mult, când calul i s-a speriat de ceva, a făcut o întorsătură bruscă şi l-a trântit pe prinţul acesta cu capul de o piatră, unde şi-a găsit sfârşitul.

Aşa e Dumnezeul nostru! El este viu. El lucrează. Pe unii îi ridică, pe alţii îi coboară. El este împotriva mândrilor, dar le dă har celor smeriţi. E plină Scriptura de această învăţătură binecuvântată.

Iar Apostol Petru îi îndeamnă pe tineri: „Fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenia, care e de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Aşa este învăţătura Apostolului Petru; şi această învăţătură, pentru noi, este o învăţătură deosebită, pe care o păstrăm cu scumpătate în inima noastră. Tinerilor dragi, fiţi împodobiţi cu smerenia. Avem o pildă grăitoare chiar aici în mijlocul nostru: mireasa noastră n-a fost crescută într-o familie îmbelşugată. A purtat mereu haină simplă, a credinţei, smerenia. Dar Dumnezeu a binecuvântat-o. Dumnezeu îi ridică pe cei smeriţi şi îi coboară pe cei ce se mândresc, că e împotriva mândrilor; dar celor smeriţi le dă har. E o pildă grăitoare pentru noi toţi, fraţilor dragi. (mai mult…)

„Lucrarea Oastei Domnului are menirea să aprindă toate luminile din candelabrul Bisericii”.

S-a spus de la început despre începutul acestei Lucrări, despre părintele Iosif, care zicea: „Lucrarea aceasta e un răsad al Duhului Sfânt, Lucrarea aceasta este crescută şi alimentată de Duhul lui Dumnezeu”.

Aţi văzut în cartea Ce este Oastea Domnului cum era o moară şi pe jgheabul ei curgea apă, iar la axul morii era un pitic care te făcea să zâmbeşti, gândind că el ar purta moara aceasta. Părintele Iosif a spus: „Poate zâmbiţi când vedeţi tabloul acesta, dar eu sunt piticul de la axul morii. Nu eu port moara, ci apa Duhului Sfânt poartă moara şi mă poartă şi pe mine”.

Aşa a fost Lucrarea aceasta prin care Dumnezeu ne-a binecuvântat. De la început, nimeni nu şi-a dat seama ce se va naşte din această Lucrare binecuvântată. Duşmanii râdeau şi-i spuneau mereu Părintelui Iosif: „Aşa-i că-ţi pare rău că ai pornit această Lucrare?” Căutau să stârnească în el o părere de rău că a pornit la drum această Lucrare, dar n-a pornit-o el. Mi-aduc aminte, la primul mare congres al Oastei, Părintele Iosif spunea aşa: „M-am gândit la un congres al Oastei pe ţară. M-am gândit să se ţină de sărbătoarea Sfântului Ilie, dar parcă Domnul mi-a spus: «Nu e bine de Sfântul Ilie». M-am gândit la o altă sărbătoare, şi Domnul mi-a spus: «Nu e bine». Dumnezeu a împins congresul acesta până la ziua Cincizecimii, la Pogorârea Duhului Sfânt. Şi Dumnezeu ne-a îndemnat să facem în ziua Pogorârii Duhului Sfânt acest congres, pentru că această Lucrare este un răsad al Duhului Sfânt.” (mai mult…)

„Cum să tac, când o ţară întreagă mă cere? …”

De câte ori trec pe la mormântul Părintelui Iosif, îmi aduc aminte de nişte cuvinte testamentare pe care le-a spus când erau o mulţime de fraţi în sanatoriu şi plângeau în jurul lui: „Lucrarea aceasta e un răsad al Duhului Sfânt.”

Iată, Părinte Iosife, că suntem şi aici acei la care ne-ai încredinţat Lucrarea aceasta şi dorim să o lăsăm curată urmaşilor noştri, mâine. Nu dorim să intrăm în pământ până ce nu se va limpezi acest lucru, fraţii mei dragi. Facă Dumnezeu orice va vrea cu noi, dar dorim să fim o pildă înaintea Lucrării, dorim să sfătuim pe fiecare şi să îndemnăm pe fiecare, ca să înfăţişăm pe fiecare ca pe o mireasă curată în faţa lui Dumnezeu.

Părintele Iosif era în sanatoriu, bolnav la Sanatoriul din Geoagiu, cu şapte operaţii în trup… Unii poate sunteţi martori când l-aţi găsit în sanatoriu [şi aţi văzut] cum îl aduceau operat, pe targa de operaţie… Dar când i-a văzut pe fraţi, a început să le vorbească. Alarmat, doctorul i-a spus: „Părinte Iosife, dacă vrei să mai trăieşti, să nu mai vorbeşti nimica…” A ascultat părintele Iosif puţin şi apoi a strigat: „Cum să tac, când o ţară întreagă mă cere? Cum să tac? Cum să tac, când fraţii mă aşteaptă să le vorbesc din Cuvântul lui Dumnezeu?…”

Cum puteţi să tăceţi voi, tinerilor, când adunarea şi Cuvântul lui Dumnezeu vă cer şi vă cheamă? Cum puteţi să tăceţi, când se aşteaptă de către fraţi şi de către Stăpân ca şi talentul vostru să fie pus în lucru, nu îngropat?

Gândiţi-vă cum a fost Neemia al nostru! Gândiţi-vă cum a fost părintele Ouatu, care la fel suferea şi el de plămâni şi tot în Sanatoriu la Geoagiu a fost şi el oprit de a mai vorbi, căci îşi vărsa pe gură sângele şi plămânii… Dar când fraţii l-au înconjurat, nu a putut tăcea şi a vorbit, amestecându-şi cuvintele cu sângele şi plămânii lui… Sânge şi bucăţi de plămâni rămâneau pe batistă… dar el spunea: „Nu pot să tac când fraţii au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.” Şi a murit părintele Vasile Ouatu ca un erou, dar numele lui, credinţa lui şi viaţa lui frumoasă vor rămâne veşnic în inimile noastre. (mai mult…)

Casa de ospitalitate unde samariteanul milostiv l-a dus pe cel căzut între tâlhari.

Ce binecuvântări sunt în adunările acelea unde sufletele, în mod tainic, se roagă Domnului pentru adunare şi pentru fraţii lucrători! Nu-i judecaţi! Chiar dacă sunt slabi altădată în vorbire, judecă-te pe tine că nu l-ai ajutat în rugăciune. Nu te-ai rugat pentru el; nu te-ai rugat când ai plecat la adunare; nu te-ai rugat peste săptămână pentru fraţii lucrători; nu te-ai rugat pentru răspândirea Cuvântului, să scoată Domnul lucrători, dar facem judecăţi, [împovărându-ne ca şi cu nişte] bagaje lumeşti. Aducem judecăţi nedrepte, care, în primul rând, ne condamnă pe noi. În adunările noastre, fraţilor iubiţi, să nu fie obiceiul de care se plânge Sfântul Pavel evreilor: „Să nu părăsiţi adunarea, cum au unii obicei”. (mai mult…)

Iubirea şi mila!

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Ciula – mai 1981

Spune Evanghelistul Luca în capitolul 2, versetul 8, că în Betleem „erau nişte păstori care stăteau noaptea de strajă împrejurul turmei lor”.

A fi păstor, fraţii mei dragi, este un lucru foarte greu! Spune poetul nostru drag:

„De dragoste şi milă, are

nevoie orice om sărac;

acela care nu iubeşte,

păstor să nu se facă-n veac!”

Numai acela care iubeşte, numai acela care are milă. Păstorii din jurul Betleemului erau nişte păstori care iubeau, care aveau milă de turma lor.

Iubirea îi făcea toată ziua să-şi păstorească turmele, să le ducă la izvoare de odihnă şi la păşunile cele verzi. Iubirea nu-i lăsa să stea să doarmă liniştiţi, nu-i lăsa. Iubirea îi făcea să se scoale de dimineaţă. Iubirea îi făcea să stea până noaptea târziu, să-şi pască turmele la păşunile cele verzi, să nu le ducă oriunde, ci numai la izvoarele de odihnă să le adape. (mai mult…)

DOMNUL OŞTIRILOR (II)

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la adunarea de Anul Nou – 1983

Fratele meu şi sora mea, multă vreme nu poţi merge slujind la doi stăpâni.

Spunea un preot la o biserică în ziua de Anul Nou, când se face o dare de seamă: „Iubiţii mei credincioşi! În anul acesta am avut 15 înmormântări, am avut 10 cununii şi am avut 5 botezuri…”.

Ce lucru de mirare! 5 botezuri şi 15 înmormântări? Dar dacă vom merge tot aşa, în 15 ani rămân pustii satul acela şi casele acelea.

Binecuvântat să fie Dumnezeu că Lucrarea Lui şi adunarea Lui nu rămâne pustie. Dacă am avut un dezertor sau doi, apoi a adus Dumnezeu douăzeci sau treizeci de recruţi şi Domnul le-a dat putere celor care au rămas şi vor să rămână statornici, să trăiască viaţa toată după voia lui Dumnezeu. (mai mult…)

DOMNUL OŞTIRILOR

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la adunarea de Anul Nou – 1983

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Când s-a dus anul care a trecut şi nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor îşi face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie şi se cunoaşte pe ogorul lor şi se cunoaşte pe cămările lor, şi se cunoaşte pe podurile caselor lor. Se cunoaşte la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.

Iar la ceilalţi, care au rămas nepăsători sau leneşi, la fel se cunoaşte; şi, când treci pe lângă holda unui om leneş, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!…“ Adică a luat învăţătură şi acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânţa cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.

Şi noi ne uităm înapoi peste ce a trecut. (mai mult…)