Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Constantin Necula

Pr. Constantin Necula

Priveghere la Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin. Hristos a înviat!

Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!

Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea – aşa cum spuneau cântările duhovniceşti – binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.

S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui. (mai mult…)

SSFD, IVA et Co

Nu sunt un navigator pe Internet şi nici un pretenţios în exprimare, mai ales atunci când mediul mă provoacă. Ambele aceste lipsuri se simt în cultura mea şi în rostirile mele cam slobode, care le mai scap pe ici pe acolo. De prima lipsă, ce vine dinspre necercetarea Internetului, n-am a mă plânge; pe-a doua, caut a o îndrepta şi, la vremea maturităţii, sper să o împlinesc aşa cum se cade. Ce mai, nu eu ar fi trebuit să scriu editorialul acesta, dar nici să-l tac nu pot.

De când mi-au îngăduit fraţii să lucrez la Radio Oastea Domnului [NN – cînd a fost redactat editorialul], prin natura comunicării pe care o dezvoltă o astfel de întreprindere, ochii mei au alunecat pe pagini de forum sau pe o serie de mesaje care, invariabil, începeau cu SSFD şi se încheiau cu IVA. Am crezut prima dată, şi am şi emis ipoteza, că am de-a face cu vreo societate secretă de comunicare sau cu vreo firmă logistică, acreditată de stăpânii internetului să facă reclamă gratuită cu fiecare mesaj. Dar de unde? Era vorba despre ostăşescul salut Slăvit să fie Domnul!, în forma de exprimare leneşă. Iar IVA înseamnă, aţi ghicit, În veci, amin! O să-mi spuneţi: Ei, şi, care-i problema? Doar nu-i nici o pierdere aici şi, mai mult, nu ni se afectează cu nimic mărturia. E o formulă de comunicare, prescurtată, în condiţiile comunicării în spaţiul virtualului. Oare să fie numai atât? (mai mult…)

Darul îndreptăţirii- Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii (Luca 18, 10-14)

De-acum deschidem împreună cartea aşteptării liturgice a Învierii Domnului, cartea Triodului. Cu tot ceea ce reprezintă această perioadă liturgică a anului bisericesc, care începe din duminica a 33-a după Rusalii, numită şi a Vameşului şi a Fariseului. 
 
O dată cu deschiderea Sfintei Scripturi, pe masa noastră de lucru duhovnicesc va sta şi cartea numită a Triodului, care cuprinde în sine cântările (tri-cântările) pline de lumina pocăinţei şi bucuria nădejdii care marchează acest urcuş duhovnicesc care este Postul Mare al Paştelui. Hristos-Domnul va face acest drum împreună cu noi, „cu pilde, îndemnând pe toţi… spre îndreptarea vieţii“ (Cântarea I-a a Duminicii), la capătul suişului aflându-L pe El, Înviatul, Cel Care ne transformă viaţa aceasta în viaţă în Hristos.
 
Cântarea Bisericii este de-acum clară: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale“ (Slavă… îndată după Psalmul 50) iar calea, pe care tot cântarea liturgică ne-o indică, începe cu rugăciune, căci spunem Fecioarei: „În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu…“ (şi acum…, idem).
 
Toată imnografia Triodului te cheamă să te duci de la ascultare şi meditare asupra cuvântului la împlinirea lui, la punerea lui drept temelie zidirii celei duhovniceşti care este Postul cel Mare, cu toate roadele sale.
 
Punându-se ca început de lecţie duhovnicească evanghelia cu Vameşul şi Fariseul, Hristos începe să Se facă vădit în trăirea poruncilor, pe măsura plinirii lor (Sf. Marcu Ascetul). Cântarea Utreniei – cea care, să nu uităm, pregăteşte, în fond, înţelegerea Evangheliei – ne spune: „Smerenia a înălţat pe cel ruşinat de rele, pe vameşul care a suspinat şi a strigat către Ziditorul: Milostiveşte-Te!Iar semeţia a surpat din dreptate pe ticălosul fariseu ce a grăit cu trufie. Deci să urmăm celor bune, depărtându-ne de rele.“ (Sedealnă, glas 4).
 
 Şi aceasta, pentru că „trufia s-a arătat pricinuitoare de sărăcie pentru bogăţia virtuţilor, iar smerenia, din sărăcie desăvârşită, s-a arătat îndestulătoare îndreptării; pe aceasta s-o câştigăm“ (Cântarea a 4-a, III).
 
Iar teologia aceasta a smereniei este fundamentală în descoperirea valorilor, legate de desăvârşitul exerciţiu spiritual, care este căutarea şi aflarea lui Hristos Cel Înviat, transferarea Lui în inima ta, a vieţii tale atât de împrăştiate în orgolii, de altfel.
 
Că este vorba de o „călătorie a virtuţilor“ tot textul Utreniei ne-o arată. În genere, exegeza duminicală, omilia, cuvântul amvonului în această Duminică pare orientată mereu s-arate un exemplu în vameş şi un contra-exemplu în fariseu. Şi totuşi… Cântarea a 5-a a Utreniei zice: „Să ne sârguim a urma virtuţilor fariseului şi a râvni smerenia vame¬şului, urând ceea ce este nepotrivit la amândoi, adică trufia şi pierderea“. Poate că de aici ar trebui să reanalizăm taina vameşului.
 
Şi calitatea rugăciunii pe care o înălţăm dinaintea lui Dumnezeu. Căci, iată, chiar model vameşul nu este decât o treaptă, un fuştei la scara duhovnicească a modelului Hristos, cea de la care începe urcuşul. Scurtimea rugăciunii să fie valoarea pentru care părinţii au ales această evanghelie de început de cale a virtuţilor? Sau conştiinţa păcătoşeniei, adică parte din om, care mereu şi mereu i-aduce-aminte că este chipul slavei lui Dumnezeu. Că viaţa lui ca om este darul al cărui Dăruitor ţine toate.
 
Lămuritoare-n tâlcuirea „tainei vameşului“ ne par a fi cuvintele imnografului care ne pun dinainte icoana celor doi: „Văditu-s-a deşartă călătoria dreptăţii, deoarece fariseul a însoţit cu ea trufia, în timp ce vameşul, cu virtutea cea făcătoare de înălţime, a dobândit-o, având împreună-mergătoare smerenia“, iar, ceva mai jos, „întru virtuţi, ca un şezător în căruţă, se părea fariseului că aleargă; iar vameşul pedestru alergând, ca pe lângă o căruţă, bine a întrecut-o, înjugând plângerea cu umilinţa“ (Cântarea a 5-a, II şi III).
 
Lecţia este dată. „Prin mijlocirea smereniei“, vameşul se înalţă pe aripile vultureşti ale pocăinţei prea uşor dinaintea lui Dumnezeu. De cealaltă parte, fariseul, cuprins de „putreda uşurime a trufiei“, se înalţă pre aceasta, căzând în cele mai adânci ale iadului.
 
Ceea ce ni se cere – ca persoană şi ca Biserică – este transfuzionarea aceasta cu duhul smereniei, a gândului smereniei „cel de Dumnezeu bine-primit“.
 
 „Cuvintele vameşului, credincioşii să le grăim în sfânta Biserică. Dumnezeule, milostiveşte-Te, ca, împreună cu el, să aflăm iertarea, scăpând de pieirea fariseului celui mult lăudăros“.
 
 „Suspinării vameşului să urmăm toţi şi cu Dumnezeu vorbind, toţi să strigăm către Dânsul cu lacrimi fierbinţi: Iubitorule de oameni, greşit-am! Milostive, Îndurate, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte!“ (Cântarea a 8-a III şi IV).
 
Vedeţi cum textul liturgic al Duminicii acesteia vine să facă exegeză, să nască predica pe care avem s-o rostim? Căci este important să înţelegem această taină a vameşului, atât fiecare în parte, cât şi comunitatea credincioşilor (pleroma ecclesială şi sinaxa liturgică), numită Biserică. Numai o biserică smerită, mereu pusă pe a recunoşte neputinţa ei în a lucra desăvârşit cu tezaurul pe care Biserica (trupul mistic al Domnului Celui Înviat) i l-a pus la dispoziţie în Duhul Sfânt.
 
O parohie de farisei, de îngâmfaţi, cârtitori şi mincinoşi, în ceea ce priveşte credinţa, este una care numai pe Hristos nu-L vesteşte. De aceea evanghelia aceasta se face poartă de intrare în Postul Mare. Căci taina postirii poartă în sine pecete adâncă, taina smeritei cugetări şi a rugăciunii curate.
Când spunem a „rugăciunii curate“ iarăşi ne ajută inspiratul făcător de imn liturgic.
 
Căci zice acesta: „Să aducem cu osârdie rugăciuni de umilinţă Ziditorului, ca vameşul, lepădându-ne de nerecunoscătoarele rugi ale fariseului; de glasurile cele cu laudă mare, care aduc deformare împotriva aproapelui, ca să câştigăm pe Domnul milostiv şi lumină“ (Cântarea a 9-a,  III).
 
Şi poate n-ar strica să ţinem cont mereu de aceasta, atunci când ne împlinim pravila de rugăciune personală (ritmul liturgic intern), ca şi atunci când punem în lucru rugăciunea publică a Bisericii (ritmul liturgic extern). Căci aici este această cheie a modelului-vameş şi contra-modelului-fariseu. În expri¬marea rugăciunii.
 
Modelul oferit de vameş poartă şi el treptele rugăciunii curate, după cum cântarea Triodului o şi con¬semnează. „Vameşul, suindu-se la templu cu credinţă oarecând şi rugându-se lui Dumnezeu, s-a îndreptat, căci cu suspinuri a venit şi cu lacrimi şi cu zdrobire de inimă, toată povara păcatelor a lepădat-o prin ispăşire“ (Slavă…, cântarea a 9-a). De aici şi sensul pe care traducerea Î.P.S. Bartolomeu a Noului Testament o dă textului atunci când spune: „Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborât la casa lui mai îndreptăţit decât acela…“ (Luca 18, 14a), nota din subsol consemnând: „îndreptăţit în dublu înţeles: mai îndreptat din starea păcatului şi, prin aceasta, mai îndreptăţit la îndurarea lui Dumnezeu“.
 
Ori exerciţiul de smerenie cel mai adânc şi grabnic la îndemână ne este postul, postirea, topitoarea păcatului şi lacrima pocăinţei (cf. Sf. Ioan Gură de Aur). De-aceea zicem cu cea din urmă cântare a Utreniei: „Pe fariseul ce se îndreptăţea pe sine, lăudân¬¬¬du-şi faptele, l-ai osândit, Doamne, şi pe vameşul, ce s-a smerit şi cu suspinuri a cerut iertare, l-ai în¬dreptat. Că nu primeşti gândurile cele înălţate, şi inimile cele zdrobite nu le defăimezi. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, cădem înaintea Ta. Cel ce ai pătimit pentru noi, dă-ne iertare şi mare milă!“ (Slavă…, laude).
 
Postirea esigur că postirea ce ne aşteaptă nu-i una uşoară. Sfântul Apostol Pavel, în Apostolul Duminicii de azi, spunea lui Timotei, arătând parcă scara interioară ce creşte înlăuntrul Postului: „Tu însă mi-ai urmat mie în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în iubire, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele mele câte mi-au fost în Antiohia, în Iconiu, în Listra.
 
Câte prigoniri am răbdat! Şi din toate m-a izbăvit Domnul. Prigoniţi vor fi şi cei care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus“, adăugând mai apoi, după ce oferă contra-modelul (despre oamenii cei răi): „Tu însă rămâi în cele ce-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat şi fiindcă din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cele ce pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Iisus Hristos“ (II Tim. 3, 10-15).
 
Iată dar cum noi înşine, adâncindu-ne în Scriptură, nădăjduim în înţelepţirea spre mântuire, prin credinţă. Ştiind cu toţi că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun“ (II Tim. 3, 16-17).
 
Să cerem dar, de-nceput de pregătire de post, să lumineze-n noi Hristos taina adâncii smerenii.
 
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
– din ”Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele”
 

Arhivă articole pe acest subiect

 

(mai mult…)

Şi s-au deschis ochii lor…

Opt versete de Evanghelie, cât o carte. Continuând şederea în Capernaum, Hristos nu renunţă la a Se descoperi ca fiind Dumnezeu. Cum, trebuie s-o recunoaştem, capitolele VIII şi IX din Evanghelia după Matei o subliniază cu prisos. Amândouă stând sub moto-ul profetic: „Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Mt. 8, 17; Isaia 53, 4), arătând că Domnului nimic nu-I este prea greu. Iar despre acestea „multe vom grăi şi nu vom ajunge la capăt, dar sfârşitul cuvintelor noastre este Domnul întru toate” (Isus Sirah 43, 31).

Astăzi doi orbi se ţin după Hristos (9, 27) şi au căpătat deschiderea ochilor (9, 30). Şi un mut este adus dinaintea Lui (9, 32) şi, scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit (9, 33). În câteva versete, iată, prilej de a ne reanaliza propria noastră devenire întru Hristos. Căci în orbire am şezut şi iarăşi mai adânc orbin-du-ne Soarele-Hristos, lumină a dat vederii noastre. Şi muţi, îndrăciţi de cele ce ne legau limba, aflată în robirea satanei, am fost şi, amuţind dinaintea tainei Cuvântului, cuvântarea a mângâiat iarăşi buzele noastre. Câţi n-aţi trecut prin aceste două „strâmtori” ale întâlnirii cu Dumnezeul Cel Viu? (mai mult…)

Plecarea bunicilor

– gânduri la înveşnicirea fratelui Costică Pânzariu

Dintre toate plecările, cele care dor cel mai tare sunt cele ale bunicilor. Pe ei nu mai ai cum să-i creditezi cu revenirea grabnică. Mai întâi nici nu vezi că sunt bunici, pentru că sunt părinţii părinţilor. Chiar te miri cum e posibil ca mama şi tata să şi tacă, roşindu-se ca nişte copii mari pe când tu, mic şi zgribulit în poala cu miros de vanilie a bunicilor, simţi că cerul întreg te încape. Ei, bunicii, sunt responsabili cu dusul nepoţilor la Dumnezeu. Îi poartă dintâi în ogradă ori pe câmp, prin lanul de grâu ori pe la marginea pădurii, locurile unde se învaţă lecţiile dintâi despre Dumnezeu. Creatorul şi Purtătorul de grijă. Apoi te poartă spre biserică, locul în care descoperi alţi bunici, cu alţi copii, locul unde descoperi că Mântuitorul are o Mamă şi că Mama aceasta are şi ea Părinţi, pe Sfinţii Ioachim şi Ana. Şi deci descoperi că Bunicii tăi seamănă mai mult cu bunicii lui Iisus Hristos decât cu părinţii tăi, uneori prea grăbiţi, alteori preocupaţi mai ales de ziua de mâine, ziua de astăzi, care te include şi pe tine, fiindu-le dăruită, spre rezolvare, bunicilor. Descoperi că asemănarea dintre bunicii tăi şi Bunicii Mântuitorului te fac prieten cu El, aproape că ai ieşi la joacă pe aceeaşi stradă cu Iisus Pruncul. Şi cine ştie ce de-a ciocârliile nu şi-ar lua zborul din lutul frământat împreună cu El, ori ce cântări minunate nu ar intona privighetorile asupra cărora ai sufla, cu El, Prietenul de joacă, cu suflare curată de vis şi nădejde. (mai mult…)

Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Aţi auzit aseară cântarea vecerniei zicându-ne: „Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare”. Iar ceva mai apoi cântându-se: „Strălucirea soarelui de pe pământ iarăşi a apus. Iar Hristos întru slavă, strălucind în munte, a luminat lumea” (Stihoavnă la vecernie).

Oricât de bine ne-am alege cuvintele pentru a surprinde această taină a Taborului, astăzi arătată dinaintea noastră, cuvintele acestea ale cântării Bisericii, imne liturgice care cântă prăznuirea, n-am putea să le depăşim. Câtă bucuroasă explicaţie în doar două fraze! Nouă, oamenilor, ne este specific să vorbim mult, mult, pentru a explica tainele, pe când Bisericii, prin glasul Sfinţilor imnografi, îi sunt suficiente acestea, simple, clare, exacte. (mai mult…)

IISUS BIRUITORUL la numărul 900 – Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

Necula

Nu. Nu m-am născut ostaş în Oastea Domnului. Iar pentru cei cărora li se pare mai importantă naşterea decât moartea, acesta poate fi un inconvenient în misiune. Vreau să mor ostaş, mai presus decât numele acesta nefiind decât acela de preot în Biserica Ortodoxă – maica născătoare a Oastei. Iar lucrarea mea nu o pot gândi fără Iisus Biruitorul, frăţiorul misionar al Telegrafului Român.

Din pronie cerească s-a dat Sibiului mitropolitan să nască cel mai vechi ziar bisericesc aflat încă în viaţă şi minunata foaie duhovnicească a Oastei Domnului. Două biruinţe de preţ.

Ştiu cum sunt aşteptate foile la casele cititorilor. Bunica de la Ocna Sibiului îl aştepta în poarta casei cu emoţii de copil care creştea întru înnoirea credinţei, tata, în apartamentul de la Braşov, cu nerăbdarea unui copil care-şi descoperă credinţa.

Iisus Biruitorul e foaia care atinge inima a mii de oameni, care a mângâiat deja generaţii de creştini. Pietist şi emoţional? Poate, dar ferm şi cu bucurie păstrător al proiectului de viaţă în Hristos prin care Părintele Iosif Trifa a aprins o Ţară. O viaţă aşezată la picioarele Crucii Mântuitorului. (mai mult…)

O noua aparitie la Editura Agnos: “Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?”

De drag de Cuvânt, cuvinte…

Ceea ce veţi citi sunt gânduri-editorial, vreme de un an şi mai bine, la Taina Duminicii din Ortodoxia noastră.

Sunt predici în 3000 de semne, cât îngăduie coloana unui ziar, Evenimentul Muscelean şi Sibiu 100% fiind gazdele săptămânale ale acestor rânduri rostite în tipar.

Ele mi-au adus aminte de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată, încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise, cu Duhul cel Sfânt. (…) (mai mult…)

Lecţia inimii

Matei 18, 23-35

Pilda Duminicii acesteia, a XI-a după Rusalii, numită şi a „datornicului nemilostiv” m-a dus cu gândul la o pagină din Cuviosul Paisie Aghioritul, pe care am citit-o în zilele trecute: „…Hristos nu spune: «Dacă te roagă cineva să mergi o milă, tu să mergi două», ci spune: «Dacă te sileşte cineva să mergi o milă, mergi două» (Mt 5, 41). Şi nu spune: «Dacă îţi cere haina, dă-i şi cămaşa», ci: «Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa» (Mt 5, 40). (…) …dacă cineva pune în lucrare spusa din Scriptură şi dacă-l sileşte unul să meargă o milă, merge şi mai departe, după aceea lucrează Hristos şi se schimbă duhovniceşte şi celălalt care l-a silit şi-şi face probleme de conştiinţă. «Măi, ia te uită, îşi spune el, eu l-am silit să meargă o milă, iar el a mers mai departe! Câtă bunătate!» Dacă şi Hristos ar fi avut logica (…) omenească pe care o au astăzi mulţi oameni duhovniceşti, nu ar fi lăsat Tronul Său cel ceresc ca să Se coboare pe pământ să Se chinuiască şi să fie răstignit de noi, oamenii cei vrednici de plâns. Însă înlăuntrul acestei nereuşite a Lui, văzută omeneşte, era ascunsă mântuirea tuturor oamenilor. Dar ce a tras ca să ne mântuiască!…” (Cuv. Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, III, Nevoinţă duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, p. 118-119). (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat