Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

Pe urmele Mântuitorului – Al 4-lea popas din drumul Crucii

Mântuitorul Se întâlneşte cu Maica Sfântă

Al 4-lea popas din drumul Crucii este locul unde tradiţia ne spune că Iisus mergând spre Golgota S-a întâlnit şi a vorbit cu Maica Sfântă. O placă pusă pe peretele străzii arată cu scrisoare acest loc. Îngenunchind în acest loc mi-am adus aminte de icosul ce se citeşte în biserică la slujba din Vinerea Mare: „Văzând Mieluşeaua pe Mieluşelul său trăgându-Se la înjunghiere, mergea după Dânsul zdrobită împreună cu alte femei, strigând aşa: Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci această călătorie grabnică? Au doară mai este o altă nuntă în Cana şi acolo Te grăbeşti acum? Oare merge-voi cu Tine, Fiule, sau voi aştepta mai bine? Dă-mi un cuvânt, Cuvinte, nu mă trece tăcând, că Tu eşti Fiul meu şi Dumnezeul meu…” (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Al treilea popas din drumul Crucii.

Mântuitorul cade sub greutatea Crucii Pe lângă greutatea Crucii, Mântuitorul mai era slăbit şi de ranele, de loviturile, de bătăile ce căzuseră asupra lui în curtea lui Caiafa şi Pilat.

Sudori reci amestecate cu sânge picurau din fruntea Lui. Puterile I Se topeau. După ce înaintă puţin pe drumul Crucii, Mântuitorul căzu jos la pământ.

Soldaţii începură a-L lovi cumplit, dar după ce văzură că nu se poate ridica Singur, îl ajutară să Se ridice şi Îi puseră din nou Crucea pe umeri.

Locul acesta este al treilea popas – a treia staţiune – din drumul Crucii (Via Dolorosa). Pe acest loc e azi o biserică armeană.

Pe locul unde Mântuitorul a căzut doborât de greutatea Crucii şi a loviturilor, e azi un stâlp de piatră sfărâmată. Îngenunchez şi îmbrăţişând piatra sfântă încep să mă rog cu lacrimi fierbinţi.

Iartă-mă, Mântuitorule Bune, căci şi eu Te-am lovit cu fărădelegile mele. Ai căzut sub greutatea păcatelor şi fărădelegilor mele. Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne, mărire Ţie!

Părintele Iosif  Trifa din volumul “Pe urmele Mântuitorului“

Pe urmele Mântuitorului – Al doilea popas din drumul Crucii

Mântuitorul îşi ia Crucea pe umeri

Când Iisus Mântuitorul ieşi din curtea lui Pilat, un slujbaş Îi puse pe umeri Crucea pe care urma să fie răstignit. Iisus era slăbit de rane şi bătăi, dar nu şovăi şi nu se tulbură. El luă cu desăvârşită linişte Crucea ce I se dete. Acesta este al doilea popas din drumul Crucii.

Creştinilor! Aplecaţi-vă şi vă rugaţi, căci iată acum pe Mântuitorul plecat spre Golgota cu Crucea pe umeri. (mai mult…)

Pe urmele Mântuitorului – Întâiul popas din drumul Crucii

Şi acum, după această orientare, să ne întoarcem iarăşi la locul unde L-am lăsat pe Mântuitorul în curtea lui Filat, unde iudeii şi ostaşii se pregăteau să-L ducă spre răstignire. Spuneam mai înainte că pe drumul spre Golgota pe care a mers Mântuitorul cu Crucea pe umeri, sunt 14 opriri, adică 14 locuri unde S-a oprit lisus sub greutatea Crucii. Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

(mai mult…)

Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.

Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n-au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. (mai mult…)

„Pacea“ şi „liniştea“ de lângă „cuptoarele lui Faraon“.

„Doamne, de când m‑am dus la Faraon să-i vorbesc, el face mai rău poporului, şi n‑ai izbăvit pe poporul Tău“ (Ieşirea 5, 23).

O, ce înţeles adânc este şi aici! Toţi cei ce apucă în calea spre mântuire, spre Canaan, trebuie să treacă şi prin aceasta. Când se începe lupta cea mare a mântuirii, omului i se face „mai rău“. Toţi cei care au intrat şi intră în Oastea Domnului mărturisesc că au avut şi au multe ispite lăuntrice, în sufletul lor şi în afară, cu oamenii şi lumea. Când un suflet începe a rosti cuvântul libertate, Satan strânge lanţurile.

Doi soţi, bărbatul şi femeia, la intrarea în Oastea Domnului se înţelegeau aşa:

– Tu, bărbate dragă, de-i adevărat ce spune aici în Biblie şi în «Isus Biruitorul», apoi noi suntem pierduţi. Viaţa noastră-i o minciună mare. Să intrăm şi noi în Oastea Domnului.

– Bine grăieşti tu, muiere dragă, să intrăm şi noi în Oaste, că ştie bunul Dumnezeu câte zile mai avem.

Această înţelegere era o clipă binecuvântată de lucrarea Duhului Sfânt. În contra ei însă a început îndată să lucreze şi diavolul. Îi părea rău să piardă doi lucrători de „cărămizi“. (mai mult…)

„Cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea noastră“ (Evrei 12, 2).

„Lozinca (parola) biruinţei unui creştin viu şi luptător este apelul de la Evrei 12, 2: Cu ochii ţintă spre Cel ce este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre… cu ochii ţintă spre Iisus cel Răstignit… cu ochii ţintă spre Iisus Biruitorul.

Duhul Sfânt lucrează neîncetat să ne ridice privirea la Căpetenia luptei şi desăvârşirii noastre… să nu ne privim pe noi, ci să-L privim pe Cel răstignit pe Crucea Golgotei pentru noi şi mântuirea noastră.

Dar de altă parte diavolul lucrează tocmai contra. El îşi bate mereu capul cum să ne întoarcă privirea de la «Ţinta» unde trebuie să privim.

La punctul acesta se dă o luptă de mântuire. Duhul Sfânt ne zice: Uitaţi-vă în sus, la «Ţinta» mântuirii voastre! Iar diavolul, de altă parte, ne şopteşte să ne uităm în jos. Să ne uităm la noi înşine, la puterile noastre, la îngâmfarea noastră, la «eul» nostru. (mai mult…)

Psaltirea mamei

E timpul Postului Învierii, când tot creştinul adevărat îşi vede de cele sufleteşti. Acum este în special vremea „cesurilor” şi „Psaltirii”. Ce carte minunată este Psaltirea! Cea mai minunată carte de rugăciuni, pentru toţi oamenii şi pentru toate vremile. În foaia «Oastea Domnului» am început o şcoală nouă, cu învăţături pentru înţelegerea grea şi adâncirea Psalmilor.

Eu am şi o datorie să fac acest lucru!

Mama mea a murit, când aveam doar şapte anişori. Parcă şi acum o văd cum, în ziua din urmă a vieţii sale, m-a chemat la pieptul ei de mamă şi, sărutându-mă pentru cea din urma oară, mi-a dat şi mi-a lăsat ca moştenire o carte veche, legată în table de lemn. Mai târziu, am aflat că mama mi-a lăsat Psaltirea ei. Multă vreme n-am înţeles darul şi moştenirea mamei. Ba, după ce m-am dus la şcoală şi m-am făcut domnişor, îmi era şi ruşine de această carte veche şi am aşezat-o dedesubtul cărţilor mele, ca să n-o vadă nimeni.

Astăzi însă înţeleg pe mama şi darul ei. Scumpa mea mamă era frământată de grija sufletului meu. Simţea că are să-şi închidă aripile ei sufleteşti de mama şi mult se va fi frământat până-şi vas fi zis: „Să-i las Psaltirea mea, micuţului meu,ca să-l îndrepte, când va fi mare, pe căile Domnului”. Astăzi înţeleg deplin ce moştenire scumpă mi-a lăsat mama: „credinţa”.

Psaltirea mamei am scos-o acum dedesubtul cărţilor mele şi am pus-o deasupra, în fruntea lor, dându-mi seama că toate cărţile şi toată învăţătura mea n-ajungeau nimic, dacă, pe lângă ele, n-aş fi avut şi n-aş avea credinţă în Dumnezeu.

În ceara moale a inimii mele, mama a apăsat slovele credinţei. Acum, tu, mamă dragă şi scumpă, dormi în pace! Psaltirea ta m-a îndreptat pe căile Domnului şi slovele credinţei s-au întipărit pentru totdeuna în inima mea.

Dar, faţă de darul mamei, eu am şi o datorie. Să-l vestesc şi eu altora. Înainte de a închide ochii, trebuie să fac şi eu ceea ce a făcut mama mea faţă de mine. Să spun şi eu altora ce dar scump este Psaltirea şi să ajut aflarea comorilor sufleteşti din ea.

Ajută-mi, Tu, Doamne, în lucrul acesta! Amin.

 

Părintele Iosif Trifa

(Articol scris şi publicat pentru Postul Învierii din anul 1930)

Ceva despre darul preoţiei…

Să înflăcărezi darul care este în tine (II Tim. 1, 6). Cuvântul Său era în inima mea ca un foc aprins, închis în oasele mele (Ieremia 23, 29).

Darul trebuie aprins, înflăcărat. Din darul aprins ies nebunii pentru Hristos… Din darul neînflăcărat iese numai… litera. Darul nu-i o unealtă de făcut bani, el nu stă în haine, ci în viaţă. Darul nu se poate lua. Se poate doar «pierde» dacă nu este aprins…

…Reîntors de la sfinţire, acum 10 ani, nu puteam înţelege pe deplin aceste vorbe, acest îndemn al Sf. Ap. Pavel: «Să aprinzi darul ce ţi s-a dat prin punerea mâinilor mele»… (II Tim. 1, 6).

Trebuie oare să-l mai aprind şi eu? Trebuie oare să mai pun şi eu ceva în acest dar? (mai mult…)

„Dar eu alerg la rugăciune…” (Ps. 109, 4)

Doar nici unul dintre aleşii Domnului din Biblie nu a stăruit atât de mult în «şcoala» cea mare a rugăciunii ca Psalmistul David. Iar în şcoala aceasta l-a trimis Domnul. L-a trimis prin nesfârşite izbelişti, frământări şi necazuri.

Domnul parcă anume a stors viaţa acestui om, pentru ca să picure din ea mărgăritarul cel scump al Psalmilor. Pentru ca să ne rămână zestrea cea scumpă a Psalmilor; cea mai minunată carte de rugăciune pentru toate vremurile şi toţi oamenii.

Domnul a învăţat pe David să se roage în şcoala cea mare a vieţii. L-a lăsat izbit mereu de frământări, necazuri, prigoane, pentru ca să înveţe a «striga» către Domnul; a se ruga Lui şi a cânta Lui.

Iar David, «şcolarul», a prestat în «şcoala» rugăciunii un «examen» strălucit. Pentru el rugăciunea se făcuse întocmai ca pâinea şi apa. El era veşnic în vorbire cu Dumnezeu. El grăia clipă de clipă cu Domnul, aşa cum copilaşul grăieşte cu tatăl său. (mai mult…)