Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Prof. Vasile Mihoc

Pr. Prof. Vasile Mihoc

Darul deosebirii

În acest important an aniversar al Oastei, se cuvine să privim în urmă, cu mulţumire adâncă adusă Domnului pentru biruinţele de până acum şi cu recunoştinţă şi evlavie adevărată faţă de marii înaintaşi şi faţă de jertfele lor atât de bogat roditoare. Şi numai pe temelia solidă a unei astfel de retrospective, realizată cu cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă, să ne gândim drumul şi responsabilităţile pe mai departe. (mai mult…)

Iisus şi pãcãtoşii

Morala iudaică îşi are temeiul în revelaţia Vechiului Testament, mai ales în ceea ce se numeşte Thora, Lege, adică Legea lui Moise. Aceasta tratează adulterul ca pe un mare rău, care afectează grav atât viaţa de familie, cât şi societatea israelită în ansamblu. Se ştie cât de important era rolul familiei în societatea iudaică – aşa cum ar trebui să fie, de fapt, în orice societate. După codul mozaic, adulterul este crima cea mai gravă împotriva familiei. El este aspru condamnat de către Legea lui Moise, pedeapsa prevăzută pentru amândoi vinovaţii fiind moartea. Astfel, în Leviticul 20,10 apare această prescripţie: „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata”; iar în Deuteronom 22, 22 citim: „De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să-i daţi morţii: şi bărbatul care a dormit cu femeia, şi femeia. Şi aşa să stârpeşti răul din Israel”. Dacă o fiică de preot săvârşea desfrânarea, necinstind astfel pe tatăl său, ea trebuia să fie arsă de vie (Levitic 21, 9). Două din cele zece porunci (a şaptea şi a zecea) condamnă desfrânarea. (mai mult…)

Care este cel mai mare păcat

Dacă ţinem seama de referatul biblic despre căderea protopărinţilor şi despre gravele ei urmări, am putea spune că cel mai mare păcat este păcatul neascultării de Dumnezeu. Poate că nu ni se pare prea grav păcatul lui Adam şi al Evei: roada pomului din „mijlocul raiului” (Fac 3, 3) părea, într-adevăr, ochilor lor, „bun de mâncat” şi „plăcut la vedere” (Fac 3, 6). Pentru oamenii vremii noastre, mai ales, pare greu de înţeles de ce o astfel de încălcare „minoră” a legii divine a putut avea consecinţe atât de catastrofale. Totuşi, din această importantă relatare biblică deducem că nu ne putem permite în nici un fel neascultarea de Dumnezeu, chiar în anumite forme ale ei care ni s-ar putea părea de mai puţină importanţă.

Aceasta nu înseamnă totuşi că toate păcatele sunt la fel de grave. Încă Sfântul Ioan Teologul, deşi afirmă că „orice nedreptate este păcat” (I Ioan 5, 17), face o distincţie netă între „păcatul nu de moarte” şi „păcatul de moarte” (I Ioan 5,16). Nu ştim exact în ce a constat păcatul protopărinţilor. Putem spune însă cu certitudine că a fost vorba de o încălcare flagrantă, cu voie liberă, a unei porunci exprese a Creatorului. (mai mult…)

Un cuvânt la cap. 5 din Ieşirea – a doua carte a lui Moise

„ Odată cu fiecare verset din Biblie trebuie avută în vedere şi interpretarea sa. Interpretarea este tot atat de veche ca şi Biblia însăşi. De când există Biblia oamenii au încercat să-şi găsească şi căi de a o interpreta pentru că nu putem întelege numai sensul istoric (ce s-a întamplat de fapt) al unui paragraf. Dar dincolo de sensul acesta istoric textul este plin de simboluri. Este un sens suprapus peste cel istoric şi autorul abordează istoria dintr-o persfectivă religioasă, dintr-o perspectivă deja interpretativă. Autorul însuşi interpretează ce s-a întamplat şi ne transmite nouă modul de a lucra al lui Dumnezeu. (mai mult…)

Misiune şi contramisiune

de Pr. Prof. Vasile MIHOC, editorial publicat în Iisus Biruitorul nr. 11(727) 8-14 martie 2010.

Oastea Domnului este, prin excelenţă, o mişcare misionară. Părintele Iosif a gândit-o ca o mişcare misionară. Cuvântul misiune vine de la verbul misio, din limba latină, care înseamnă a trimite. Deci misiunea este o lucrare pe care o fac nişte oameni trimişi. Vedeţi, Dumnezeu mai întâi cheamă şi apoi trimite. Mântuitorul Însuşi este Trimisul lui Dumnezeu, Trimisul Tatălui. Şi El spune: „Precum M-a chemat pe Mine Tatăl, aşa v-am chemat şi Eu pe voi”. Şi i-a chemat mai întâi şi apoi i-a trimis. Misiune poate face cineva care are şi chemare şi trimitere. Or, ne lovim mereu, şi pe tot parcursul istoriei Bisericii, de situaţii în care oameni care n-au fost trimişi şi-au arogat misiunea.

Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat la Antiohia… (mai mult…)

WhatsApp chat