Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Teodor Heredea

Pr. Teodor Heredea

Eşti cel mai bogat: ai pe Hristos, Comoara Harului lui Dumnezeu.

O, dragii mei, Iisus Hristos este Viaţa, Iisus Hristos este Pâinea, Iisus Hristos este Apa; fără de El nu putem face nimic. În El sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Şi ceea ce ne trebuie mai mult aceasta este. A încerca să aduci lumină într-o inimă, fără să o străpungi cu Cuvântul Sfânt al dragostei lui Dumnezeu, este tocmai ca şi cum ai încerca să aduci lumină cu sacul sau cu obrocul într-un cort sau într-un loc întunecos.

A încerca să impui din afară legi sau porunci fraţilor şi surorilor, şi ascultătorilor, nu dă rezultate. Până când nu va locui Hristos în noi şi nu se face lumină, nu suntem nimic. Gândiţi-vă numai un moment la simplitatea vorbirii Sfântului Apostol Petru când Îl arată simplu pe Hristos, fără filozofii; cum scrie în Faptele Apostolilor, că toţi „erau străpunşi la inimă”… (mai mult…)

Ne aşteaptă fericiţii înaintaşi bihoreni

Cu ajutorul Domnului, ne vom reîntâlni şi în acest an, în zilele de 23 şi 24 iunie, la Săucani, Beiuş şi Mizieş (judeţul Bihor), pen­tru come­mo­rarea înaintaşilor bihoreni: fratele Petru Popa (la Săucani), părintele Teodor He­redeaGa­vriş (la Beiuş) şi fratele Traian Dorz (la Mi­zieş).

Sâmbătă dimineaţă, începând cu orele 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica din Săucani, după care va avea loc slujba de pomenire şi adunarea Oastei Domnului în me­moria şi cinstirea fratelui Petru Popa, la mor­mântul său din cimitirul satului.

De la Săucani, ne vom în­drepta spre Beiuş, unde, la orele 14:30, în cimitirul din loca­litate, se vor săvârşi pomenirea şi adunarea Oastei la mormântul părintelui Gavriş.

Spre seară, la orele 17:00, va începe slujba Ve­cerniei lângă crucea care străjuieşte de 29 de ani mormântul fra­telui Traian Dorz, de la Mi­zieş, după care va continua adu­na­rea Oastei, până către miezul nop­ţii.

A doua zi, du­minică, 24 iunie, începând cu ore­le 7:00, se va o­ficia slujba Sfintei Li­turghii, urmată, de asemenea, de adunarea Oas­tei Domnului, spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea celui care a fost este şi va rămâne Psalmistul Oastei şi cântăreţul neînfricat al Golgotei.

Îl rugăm pe Conducătorul nostru Cel nevăzut să ne călăuzească paşii spre aceste sfinte locuri bihorene şi să toarne, şi în anul acesta, har peste har în inimile şi sufletele noastre, statornicindu-ne tot mai puternic în sfânta şi dreapta credinţă a fericiţilor noştri înaintaşi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom transmite în direct această adunare la www.OasteaDomnului.tv.

Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului

Frate lucrător, mai seamănă, mai seamănă cu lacrimi… Seamănă prin Duhul Sfânt şi smereşte-te adânc.

Îmi amintesc de o întâmplare de demult. Căzuse mielul unui om într-o groapă pentru apărarea tancurilor şi sta acolo behăind. Nu-l auzea nimeni în câmpia întinsă. Din întâmplare, a trecut pe acolo un copil mic şi, de mila mielului, a început să plângă cu hohote; să plângă, să plângă mult de tot… Până când, într-un târziu, cineva l-a văzut şi se întreba: „Oare ce s-o fi întâmplat cu copilul acela de plânge aşa de rău acolo?” Şi apropiindu-se, a văzut mielul pe care copilaşul singur nu îl putea scoate afară. Oricât se zbătea mielul să iasă din groapă, singur nu putea. Copilul plângea de mila mielului.

O, dragul meu tată care ai copii necredincioşi, coboară-te în groapă!… Coboară-te la picioarele Domnului Iisus Hristos şi plângi!… Coboară-te în camera ta şi plângi acolo în colţul tău, căci cu mustrările tale şi cu iuţimea ta, şi cu îndemnurile tale fireşti nu-l vei putea întoarce la Dumnezeu. Coboară-te acolo şi plângi acolo în groapă. Plângi la picioarele Domnului Iisus pentru fiul tău, pentru fiica ta. Plângi, soţule, pentru soţia ta şi pentru casa ta care nu-i întoarsă încă la Dumnezeu nici acum… Şi îţi pune atâtea piedici pe drumul lui Hristos… Plângi pentru copiii tăi care nu sunt aşa cum ai vrea să fie… (mai mult…)

Aşa au lucrat înaintaşii noştri: cu duhul blândeţii, cu duhul smereniei, cu Duhul Sfânt, plini de putere

Am vrea să nu mai suferim şi noi durerile naşterii pentru cei care de mult ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungă fiecare suflet să ia Hristos chip în el: şi în sufletul tinerilor, şi în al celor bătrâni. Pentru că, dacă chipul lui Hristos se va vedea pe faţa noastră, aşa cum cântăm uneori, numai atunci dovedim că ascultăm şi suntem copiii lui Dumnezeu – şi nu va mai trebui să sufere fraţii durerile naşterii pentru cei ce nu ascultă.

Cât de mult ne bucurăm când privim şi vedem pe faţa unor fraţi smerenia lor adâncă, dragostea lui Hristos, chipul luminos! Atunci aşa ni se înviorează inimile la toţi! Într-adevăr sunt unele chipuri de fraţi care au pe chipul lor chipul lui Hristos. Aşa am dori să lăsăm un tineret credincios în Lucrarea aceasta în care ne-a chemat Dumnezeu… (mai mult…)

Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să mi pot şi eu duce crucea mea.

din vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.

O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

O, dragii mei, pare-mi-se că cei mai mulţi dintre noi până aci am parcurs drumul. Am ajuns să îngenunchem la picioarele Domnului Iisus. O, dar lupta încă e lungă. Nu s-a sfârşit. Trebuie, aşa cum spunea Părintele Iosif, să adâncim în noi Jertfa şi Crucea Mântuitorului, să stăruim mereu în cuvintele citate, de a ne răstigni împreună cu Hristos, de a fi noi înşine în fiecare zi tribunalul suprem care să condamne omul nostru cel vechi spre răstignire şi să-l răstignim împreună cu Hristos. Să ţinem răstignit omul cel vechi, ca omul cel nou să biruiască şi să nu mai trăim după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, după omul cel nou, cel dinăuntru. Aceasta se poate numai atunci când, conştienţi de starea noastră şi adânc smeriţi, ne recunoaştem în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem. Haideţi să zicem: „Doamne, încă nu suntem aşa cum ne vrei Tu. Mai sunt încă zbârcituri şi pete pe faţa noastră, ca mireasă a Ta – şi Tu ne vrei să fim mireasă a Ta. Dacă nimeni nu are, eu mai am încă. Şi vreau din toată inima să mor împreună cu Hristos, să mă răstignesc împreună cu El”. Să murim cu toţii, să ne răstignim împreună cu Hristos, că de-abia atunci începe viaţa noastră cea adevărată, cea duhovnicească.

Dacă ar fi să ne cercetăm fiecare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, o, iubiţii mei, de câte ori ar trebui să ne ruşinăm de [felul cum ne] prezentăm noi în familii şi între copiii noştri, de unele purtări sau ieşiri nepotrivite, care nu arată chipul lui Hristos pe faţa noastră. Drept aşa este. De câte ori, în societate şi în mijlocul celor cu care trăim, avem ieşiri nepotrivite, de care nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci chiar şi-n faţa semenilor noştri uneori ne ruşinăm. De ce să nu fim sinceri şi să recunoaştem? Şi totuşi Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult şi vrea să ne facă Mireasa Lui iubită, Biserica Lui fără de pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta.

O, cât ar trebui să spunem cu apăs cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi să fie o realitate trăită în viaţa noastră aceste cuvinte, cum că: „nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi”. Când am ajuns la această stare, să simţim că Hristos trăieşte în noi şi că am sfinţit pe Hristos ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre, atunci suntem plini de bucurie şi suntem într-adevăr fericiţi. [Dar] nu vom ajunge, dacă nu vom rămâne adânc smeriţi la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci fără de Jertfa de pe Cruce nu este şi nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Depinde de mine. Dacă voiesc puternic să-mi clădesc o casă (vorbind fireşte, despre lucrurile de pe pământ), trebuie nu numai [să am] gândul şi voinţa, ci trebuie să şi încep într-o bună zi lucrul, să-mi strâng un material sau altul, până când voi avea mai multe. Şi apoi să mă apuc de lucru. Trebuie să unim cu credinţa noastră fapta. Care dintre noi nu cunoaşte voia lui Dumnezeu aşa de bine? Toţi. Aceasta v-o mărturisesc din experienţă. În momentul în care aş greşi numai un cuvânt sau aş avea o abatere în faţa credincioşilor mei, toţi ar fi în stare să spună: „Uite ce a făcut!”. Chiar şi cel mai slab şi mai neînsemnat. Cu atât mai mult noi, care de mult, de mult am început să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l ascultăm, să-l iubim, ştim şi cunoaştem voia lui Dumnezeu. Dar ne trebuie puterea, ne trebuie pe Hristos în noi, ca prin El, prin această putere, prin Hristos, să realizăm trăirea vieţii în Hristos. Cu alte cuvinte, să trăiască Hristos în noi. Noi să fim morţi şi Hristos să trăiască în noi. Când vom ajunge la această stare, atunci, la fiecare pas, la fiecare cuvânt, la fiecare început de lucru, Îl vom întreba:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu poţi să faci aceasta?

– Nu.

– N-o fac nici eu.

Sau când vom fi în necazuri şi în dureri:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să‑mi pot şi eu duce crucea mea.

Sau când vom fi la vreo răscruce, neştiind ce să alegem, Îl vom întreba pe Domnul Iisus:

– Doamne, arată-mi Tu, luminează-mă Tu! Şi cu atâta bucurie Domnul Iisus Hristos, dacă într-adevăr este viu în noi, ne va călăuzi. „Căci despărţiţi de Mine, spunea Mântuitorul, nu puteţi face nimic”. E foarte adevărat.

Pentru aceasta Hristos trebuie să trăiască în noi. Şi va trăi numai atunci când ne vom răstigni faţă de lume. Şi atunci vom avea puterea aceea de a trăi în Hristos şi El în noi, în totul după voia Lui.

Multe ar fi de spus în asemenea prilejuri. Sunt însă atâţia fraţi şi m-aş fi mulţumit şi aş fi fost aşa de bucuros şi numai să stau să ascult, şi numai să-i privesc pe fraţii mei, că mi se umple inima de bucurie. Căci vă mărturisesc, n-am altă bucurie pe pământ, decât cei ce-L iubesc în curăţie pe Hristos şi doresc să-L asculte din toată inima. Şi, fraţii mei, Domnul Iisus ne va ajuta. Că ştie şi slăbi­ciunile noastre. Dar dacă avem voinţă puternică şi dorim să răstignim omul nostru cel vechi, Domnul ne va ajuta, ne va da putere să ne ducem lupta până la capăt. Să nu deznădăjduim, să nu disperăm. Hristos este cu noi. Şi să ştiţi – aşa cum spunea Sfântul Pavel: „Mântuirea este mai aproape acum de noi, decât atunci când am crezut”. Dacă ne-a iubit pe când eram păcătoşi şi îndepărtaţi de El, cu cât mai mult ne iubeşte acum, când ne-am hotărât să ne apropiem de El şi să facem voia Lui, chiar dacă n-o facem momentan. Trebuie să recunoaştem că avem multe slăbiciuni. Dar să îndrăznim şi să ne bizuim cu toată puterea şi să ne-ncredem neclintit în bunătatea Sa şi-n harul Său. Că noi suntem mântuiţi prin harul Său, prin mila Sa. Dacă n-ar avea Domnul milă, atunci unul astăzi, unul mâine, am cădea… unul într-o greşeală, altul în cealaltă. Dar Domnul e bun şi ne ridică. Să ne-aducem aminte cum S-a purtat de frumos cu apostolii. Încrederea cea mare a Sfântului Petru, când L-a văzut pe Mântuitorul pe valuri [l-a făcut să zică]: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine”. „Vino, Petre!” Şi a început să meargă pe valuri ca pe uscat, până când s-a îndoit în credinţă, gândindu-se: „Dar dacă va fi o nălucă?”. Şi Petru a început să se scufunde şi a strigat: „Doamne, scapă-mă, Doamne!”.

Aşa ni se întâmplă şi nouă. Cu câtă bucurie nu l-a ridicat Domnul… L-a prins de mână, l-a mustrat puţin, zicând: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Aşa ni se întâmplă şi nouă. Domnul Iisus ne strigă şi ne cheamă şi cu atâta bucurie ne avântăm pe urmele Lui în marea aceasta plină de păcate. Dar vine un val, o îndoială prin valuri, o îndoială în credinţă noastră şi începem a ne cufunda. Dar, dacă strigăm cu lacrimi, în momentul acela Domnul Iisus ne mustră puţin ca pe Petru: „Puţin credinciosule, nu trebuia să te-ndoieşti, ci să crezi puternic în Mine”. Ne ia de mână şi iar ne duce.

O, dragii mei, n-aţi simţit Mâna lui Dumnezeu, de ani de zile, cum ne-a luat şi ne-a tras? Ne-a luat de mână şi ne-a dus. Parcă de-atâtea ori ne-am văzut în chipul celor din Sodoma. Şi, fiindcă Lot zăbovea, îngerul lui Dumnezeu l-a luat de mână şi l-a scos afară. Aşa parcă procedează Dumnezeu cu noi; vrea să ne ia de mână şi să ne scoată, şi să ne spună: „Scapă-ţi viaţa la munte! Nu vă mai uitaţi înapoi!”. Cu alte cuvinte: „Priviţi spre Golgota, priviţi spre Cruce, priviţi spre semnul acesta, spre Căpetenia desăvârşirii voastre, spre Hristos. Scapă-ţi viaţa sus la munte, sus la Golgota”. Şi ascultându-L, vom merge mereu înainte. Dar când ne abatem privirea de la El, se întâmplă atâtea nenorociri în viaţa noastră. Sunt astăzi pe drumul credinţei şi mă uit în urmă pe cărarea vieţii – pe care am pornit când eram încă tânăr – şi văd şi ici, şi colo, oarecum în forma stâlpului de sare, şi pe unul, şi pe altul căzuţi. Cu câţi am pornit deodată pe drum şi cât de puţini au rămas credincioşi, statornici prin toate… Îmi vine să zic uneori: „O Doamne, oare nu sunt eu vinovat pentru fratele meu care a căzut atunci şi-atunci? Oare m-am purtat eu destul de frumos? Oare am fost eu într-adevăr mădular din [Trupul] lui Hristos şi l-am simţit şi pe fratele meu ca mădular al lui Hristos sau, când a fost biruit de cele rele, când a fost trântit, când a fost strivit acest mădular, în loc să-l fi îngrijit, l-am părăsit?”. Şi-mi vine să zic de multe ori: „Doamne, nu m-am purtat cu atâta iubire faţă de fraţii mei, aşa cum Te-ai purtat Tu!”.

Dar repet: să ne răstignim împreună cu Hristos, aşa cum a spus Sfântul Apostol Pavel. Să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi. Şi prin El vom birui.

 

Iubiţii mei, suntem şi noi, cei bătrâni, în bucuria celor tineri, la nunta tinerilor şi-n mulţimea tinerilor. Şi aş vrea să le spun Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Sfântul Apostol Ioan: „Vă scriu, tinerilor, zicea el, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi”. Şi după ce le spune astfel, le zice: „Dar nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu rămâne în El”. Nu ştiu de ce, dar poate pentru că şi eu, ca mulţi dintre fraţii de vârsta mea, am pornit din zorii tinereţii pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi am simţit atâta bucurie pe urmele Mântuitorului, am simţit atâtea binecuvântări şi atâtea bucurii, ne vine să spunem mereu şi celor tineri de acum să-L iubească din toată inima pe Hristos şi să nu iubească lumea şi nici lucrurile din ea. „Că tot ce este în lume, spune Sfântul Apostol, pofta ochilor, pofta firii şi lăudăroşia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.” Să iubim mai presus de orice pe Hristos, din toată inima, cu toată fiinţa noastră, cu toată puterea noastră. Şi vom vedea cât de minunat va lucra Dumnezeu în viaţa noastră, a celor tineri. Ne va duce pe culmi de bucurie chiar şi aici pe pământ. Pentru că atunci când de tânăr îţi predai viaţa în slujba lui Hristos, când toată puterea, toată tinereţea, tot talantul tău tineresc, tot elanul îl ţii în slujba lui Hristos, poţi face lucruri mari pentru Hristos.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi fraţii tineri şi să vă dea gândul lui Hristos, să vă dea putere să ascultaţi aceste sfaturi ale Sfântului Ioan Teologul: „Să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea, pentru că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu, dragostea Tatălui nu poate rămâne în El”.

Domnul să vă ajute să rămâneţi în dragostea lui Hristos până la capăt. Amin.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Arhivă articole pe acest subiect:

Despre purtarea crucii – Sfântul Ignatie Briancianinov

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii –  IPS Dr. Laurenţiu Streza

Calea Oastei a fost calea Crucii, calea jertfei – Pr. Iosif Trifa

Calea Crucii lui Hristos – Pr. Iosif Trifa

Despre purtarea crucii – Mitropolit Bartolomeu Anania

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

Chemarea Crucii – Pr. Constantin Necula

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE – fr. Traian Dorz

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE (II)

SURORI DE CRUCE ŞI RĂSPLATĂ – Poezie de Traian Dorz

Crucea ta e sărăcie? – dar și Domnul a purtat-o – Poezie de Ioan Marini

Crucea și păharul… – Pr. Iosif Trifa

O cruce mare sunt și vremile noastre. – Pr. Iosif Trifa

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38) – Pr. Constantin Necula

„Toţi care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă” -fr. Ioan Opris

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă – Pr. Iosif Trifa

Ceva despre crucea suferinţelor – Pr. Iosif Trifa

IUBESTE-TI CRUCEA TA… – Poezie de Traian Dorz

CRUCEA TRIMISULUI – Pr. Petru Roncea

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – fr. Traian Dorz

Frumoasa noastră cruce – Traian Dorz

A răspunde Mântuitorului, a răspunde Iubirii – Pr. Constantin Necula

DURERILE NAŞTERII DIN NOU

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

„Copilaşii mei pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).

 

Iubiţii mei fraţi şi iubite surori!

Mă gândeam să vorbesc, cu prilejul acestei sărbători duble, despre Maica Domnului, pe care o sărbătorim, şi despre nunta cea din Cana Galileii, care a fost modelul [nunţii peste] veacuri. Mă gândeam că şi noi aveam menirea în seara aceasta, noi cei ce slujim, ca slugile [de altădată]: să turnăm apă în vasele de piatră, apoi Fiul lui Dumnezeu Cel prezent să facă minunea transformării. (mai mult…)

Preotul Teodor Heredea din Beiuş

S-a născut în satul Mizieş din judeţul Bihor. De copil a dus o viaţă foarte grea. Trebuia să alerge singur după câştigarea pâinii zilnice, având o foarte grea stare materială şi părinţi săraci şi bolnavi, cu mulţi copii… Dar munca aceasta l-a făcut răbdător şi smerit. A fost unul dintre sufletele cu cea mai multă răbdare şi smerenie.

S-a hotărât pentru Domnul în anul 1945, intrând în Oastea Domnului în care a luptat şi a răbdat ca un bun ostaş al lui Hristos până la sfârşitul vieţii sale, fiind nelipsit din toate adunările şi misiunile frăţeşti. După mai mulţi ani, a făcut în particular liceul la Beiuş, apoi, într-o împrejurare binecuvântată, prin câteva examene, a obţinut, cu aprobare specială, diploma de preot, fiind numit în parohia Mizieş, judeţul Bihor… (mai mult…)

Suntem noi pregătiţi pentru cer?

din vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la biserica din Poienile Izei,
cu ocazia nunţii din 28 septembrie 1980

 

Iubiţii mei, în Numele Domnului Iisus Hristos vă rog: priviţi spre Crucea însângerată a Mântuitorului. Priviţi! Numai singură Crucea Domnului ne poate mântui. Jertfa şi Crucea Domnului ne poate mântui sufletele noastre. Atunci când vom cădea zdrobiţi la picioarele Lui, după ce vom fi ascultat Cuvântul Evangheliei Lui şi după ce, recunoscându-ne [păcatele], vom intra în taina stabilită de veacuri în Biserica noastră, în Taina Pocăinţei, în Taina Mărturisirii, de-abia atunci, căzuţi la picioarele Mântuitorului, strigând din adâncul inimii ca cel mai bolnav om de pe faţa pământului după doctor (aşa să strigăm către Mântuitorul), atunci El va veni şi-ţi va zice: „Iartă-ţi-se păcatele tale”. Să cugetăm fiecare la noi înşine.

Am simţit momentul iertării lui Hristos atunci. Dacă Hristos S-a apropiat de noi cu atâta bunătate, şi noi să-L ascultăm şi să-L urmăm până la sfârşitul pribegiei noastre pe pământul acesta. (mai mult…)

SEMNUL UMBLĂRII CU HRISTOS

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979

Bucuria noastră de astăzi este că acum patru decenii, un om mic ca Zaheu s-a ridicat mai presus de vuietul lumii, să-L vadă pe Iisus Hristos. . Şi n-a avut ce-i da ca şi Zaheu. N-a zis: „Îţi dau jumătate din averea mea”, dar [a spus]: „Îţi dau toată casa mea, Doamne! Mă dau pe mine şi dau şi casa mea!”. De aceea avem noi bucuria aceasta astăzi aici.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

„Să privim ţintă la Căpetenia desăvârşirii noastre, adică la Iisus.”

„Că nu este sub cer un alt nume dat oamenilor prin care să fie mântuiţi”. (mai mult…)

Vremea întoarcerii la Hristos

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

(…) Avem un folos sufletesc şi de seara aceasta a întâlnirii cu fratele nostru Petre în trup numai; sufletul s-a dus. (…) Nici unul nu suntem de    săvârşiţi. Fiecare mai avem de făcut câte ceva. Şi, dacă ne plângem păcatul nostru sub Crucea Domnului Iisus şi lăsăm să curgă Sângele iertării şi peste noi, Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi ne dă nădejdea celeilalte vieţi, veşnice, şi nădejdea întâlnirii dincolo, în cealaltă Împărăţie. Dacă nu credem aşa, de multe ori suntem ca cealaltă lume. Dacă ţi‑e groază să te duci la Tatăl tău, înseamnă că ai făcut ceva… Am observat că atunci când copilul face un rău, plânge pe undeva pe-afară, nici nu vrea să intre în casă, [să spună], să se ştie: „Uite, sunt vinovat cu cutare… am furat”, sau: „Am bătut…”. Dar când a făcut o faptă bună, atunci cum vine de bucuros în casă la tatăl său: „Uite, tată, ce am făcut!”. Şi tatăl îl îmbrăţişează şi-l sărută.Aşa-i şi cu mergerea noastră acasă la Tatăl nostru. Dacă avem voinţa puternică şi căutăm să facem voia lui Dumnezeu – căci El voieşte să ne mântuiască –, dacă ne plângem păcatul, atunci Sângele iertării, Sângele Jertfei Crucii de pe Gol­gota se coboară peste noi şi ne curăţeşte. Prin rănile Lui suntem vindecaţi de rana păcatului. Şi când va fi să ne întoarcem şi noi acasă, mergem plini de bucurie. Mergem la Tatăl, că ştim, bunăoară, cum zice Apostolul Pavel: „Nici eu nu mai am nimic de osândit în mine”. Când ştii că nu mai ai nimic de osândit în tine, când nu mai ştii [că este] nici un lucru pe care trebuia să-l faci şi nu l-ai făcut… atunci te duci cu inima plină de bucurie în faţa Tatălui tău. „Tată, am făcut ce mi-ai spus. Ce mi-ai poruncit să fac, am făcut.” Şi atunci vine răsplata; şi El te îmbrăţişează. Aş dori, dragii mei fraţi şi surori, să fie şi cu noi. Că fratele Petrea se duce. Un alt frate Popa Petru s-a dus. Gândiţi-vă câtă jale şi câtă lipsă se vede în jurul lui. Eu văd că de-acum atâtea nopţi de priveghere, atâtea alergări [n-or mai fi]. Se duc fraţii… se duc cei credincioşi. Ne ducem… mă duc şi eu Se duce, mâine, poimâine, fratele Traian… Îmbărbătaţi-vă, încurajaţi-vă! Mergem Acasă; e legea firii. Şi suntem conştienţi că trebuie să mergem. Când şi în ce împrejurare, nu ne este dat [să ştim]. Dar dacă trăim cu cugetul curat înaintea lui Dumnezeu, în faţa Mântuitorului Iisus Hris­tos, mergem plini de bucurie spre odihnă, spre îmbrăţişare. Gândiţi-vă numai cât de frumos scrie Cuvântul lui Dumnezeu şi ne învaţă şi pe noi că cetatea aceea în care ne aşteaptă Dumnezeu e de aur curat ca sticla străvezie. Acolo nu va mai fi noapte, că Însuşi Hristos va fi soarele ei. Acolo nu va mai fi moarte… Nu va mai fi nici tânguire, nici întristare, pentru că lucrurile cele dintâi au trecut. Toate acestea nu-s poveşti, cum îşi închipuie unii oameni, ci sunt adevărurile lui Dumnezeu. Adevăruri curate, pe care Dumnezeu ni le-a spus pentru mântuirea noastră. În Evanghelia după Ioan, în locul care se citeşte la înmormântări, ni se zice: „Vor auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi vor învia. Unii pentru învierea vieţii şi alţii pentru învierea judecăţii”. Deci toţi vor învia. Şi Dumnezeu aşa a aranjat lucrurile (şi a şi spus prin Cuvântul Său) ca Evanghelia aceasta a Împărăţiei să fie propovăduită la toată lumea; apoi va veni sfârşitul. Deci vor auzi toţi şi toţi vor învia. Unii pentru viaţă şi alţii pentru judecată. Zice acolo: „Vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul lui Dumnezeu şi vor învia”. Se spune în Apocalipsa: „Fericiţi sunt cei ce au parte de prima înviere”. Adică dacă ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi eşti încredinţat că-i Cuvântul lui Dumnezeu, şi a prins în tine sămânţa aceasta a lui, şi el te-a înviat la o viaţă nouă, pentru tine asta e întâia înviere. Cum cântam noi mai demult: „Dacă vrei să intri-n viaţă, trebuie întâi să mori”. Să murim faţă de păcat şi faţă de lume. Şi Cuvântul lui Dumnezeu care se seamănă în inima noastră (şi s-a semănat, slavă Domnului, atât de minunat şi atât de mult!), el creşte şi rodeşte. Şi prin Cuvântul lui Dumnezeu venim la o viaţă nouă, la înviere. Cuvântul lui Dumnezeu, sămânţa aceasta curată a Cuvântului lui Dumnezeu ne-a făcut să fim vii în ceea ce priveşte sufletul. Zice Sfântul Ioan Evanghelistul: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul”. Pentru că Cuvântul e chiar Hristos. Şi naşterea din Hristos este condiţia mântuirii noastre, cum spune Mântuitorul către Nicodim, lucru pe care mulţi [nu l-au înţeles] de atunci şi până acuma. Nu l-a înţeles nici Nicodim în noaptea aceea, deşi era profesor de teologie. A zis: „Cum se poate să intre cineva din nou în pântecele mamei sale, să se nască?”. Nu l-a înţeles! De atunci şi până acum, mii şi mii de oameni nu l-au înţeles. „Nu se poate! Nu se poate aşa ceva! Cum se poate aşa ceva, să se nască omul din nou? Cum?” Şi îşi tot pun această întrebare. Unii, care s-au pretins că-s mai dezgheţaţi, că au citit Scripturile, zic: „Uite, scrie aci că, dacă nu te naşti din apă şi din duh…”. Sărmanii oameni! Exact ca samariteanca au văzut. Hristos a vrut să-i dea apă vie şi ea a zis: „Cum ai putea Tu… că nici găleată n-ai? Cum, că fântâna-i adâncă?”. Şi Domnul îi răspunde: „Dacă ai fi ştiut tu cine îţi cere ţie: «Dă‑Mi să beau», I-ai fi cerut şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie”. Apa aceasta vie este Cuvântul lui Dumnezeu, despre care am vorbit înainte. Această Apă Vie, tot Cuvântul, este insuflat de Duhul lui Dumnezeu, căci „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Din Apa aceasta Vie a Cuvântului lui Dumnezeu şi din Duhul Lui dacă te naşti, ea te poate schimba şi ajungi să fii o făptură nouă, să fii născut din nou. Să nu mai gândeşti cum ai gândit; să nu mai faci cum ai făcut; să [fii schimbat] cu totul. Cu gândul ascuns al inimii, în pădure sau acasă, oriunde, tu trăieşti ca în faţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă înnoire. Nu cum au făcut unii, înşelându-se, (…) [botezându-se] cu o apă firească. Or, şi apa, când se cheamă peste ea Cuvântul lui Dumnezeu şi Treimea cea Sfântă, în [Numele] Căreia ne botezăm noi creştinii, are putere; când Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Treime sunt chemate peste apă s-o sfinţească [pentru ca cel botezat] să se renască om duhovnicesc. De aceea, dragii mei, preţuiţi Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât orice pe lumea aceasta. Căci, după cum nu putem trăi fără apă şi fără pâine, aşa nu putem trăi şi nu putem avea viaţă fără Cuvântul lui Dumnezeu. El e pentru noi pâine şi apă şi acesta ne întreţine viaţa. Eram copil şi eu când m-am întors la Dumnezeu. Şi toţi colegii, toţi fecioraşii din sat râdeau de mine: „Tu, mă… Tu aşa… tu aşa…”. Tata, nervos, şi el: „Tu mă faci de ruşine! Numai tu aşa… numai tu…”. Am mai spus undeva: când mergeam la arat, căutam să duc caii pe brazdă cât mai bine. Dar tata, pentru că era tare pământul, în loc să dea pe cai, dădea pe mine cu biciul. „Tu, ostaşule!…” Şi câte din acestea [au fost]… Dacă de la tata au venit, apoi puteţi să vă daţi seama câte lovituri [am primit] de la toţi. Dar, mai pe urmă, am avut şi mulţumirea sufletească să-l aud pe tata spunând: „Să ştii că băiatul meu într-adevăr… e adevărat credincios. E adevărat prunc aşa cum trebuie să fie…”. Şi şi-a schimbat apoi părerile [dintâi]. Din ce-a trecut timpul, şi-a venit în fire şi s-a gândit: „Pruncul meu face bine. Eu încă nu fac…”. Am vrut să arăt prin aceasta cum puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului lui Dumnezeu au biruit. De atunci de când L-ai întâlnit sub Cruce, nu mai poţi să înjuri, nu mai poţi să minţi, nu mai poţi să ai nici gând să faci rău la oarecine. Se miră [cei din jur]: „Da’ cum poţi tu face, mă? Cum?…”. E puterea lui Dumnezeu. Şi, cum a trecut timpul, am observat tot mai mult că, într-adevăr, puterea lui Dumnezeu e aceea care îl întăreşte pe om şi-i întreţine viaţa. Dacă prin Cuvânt şi prin rugăciune eşti nedespărţit de Dumnezeu, El îţi dă putere să-ţi întreţii viaţa. Privind pe drumul credinţei (cum spunea chiar, fie iertat, fratele Petru), vedem ici-colo câte un stâlp de sare dintre cei care ne-au fost aşa de dragi altădată. A rămas un stâlp colo, unul colo, unul colo… Câţi am pornit odată şi câţi mai suntem… Dacă nu ţii legătura cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin Cuvânt, poţi cădea ori la un val, ori la altul; ori la o ispită, ori la alta. Căci ispititorul care L-a ispitit pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi acum e în lume. În jurul nostru sunt atâtea duhuri necurate, încât ne-am îngrozi dacă le-am vedea. Şi ele caută să atragă privirea noastră de la cele bune şi sfinte. Dar puterea lui Dumnezeu, până acum, ne-a trecut biruitori prin toate. Şi pot să spun că am avut şi bucurii… am avut şi succese în viaţă. Căci zic oamenii: „Nu te face credincios, măi, că nu mai poţi face… nu mai poţi fura, nu mai poţi înşela, nu mai poţi face afaceri…”. Dumnezeu a dovedit că-i dă celui credincios un progres mai mare decât celui necredincios. Dacă mă uit la cei ce, la noi în sat, [au fost la şcoală] odată cu mine, la cei treizeci şi doi de prunci, ba chiar cei care au fost în bancă cu mine, văd că unul e nenorocit într-un fel, unul e nenorocit altfel. Pe mine, Dumnezeu m-a ajutat în toate-toate privinţele! Şi mi-a dat atâtea bucurii – împreună cu necazuri, aşa cum ne-a făgăduit – şi m-a făcut să ajung până acum. Şi mă silesc ca, până când voi închide ochii, să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Nimic altceva nu mai doresc, nu mai vreau. Şi vă rog pe toţi câţi mă auziţi acum: [întoarceţi-vă la Dumnezeu], să nu vină vremea când să fie prea târziu. Se poate trezi omul, dar [uneori] prea târziu. Te poţi trezi să mergi la tren, dar, dacă trenul fluieră în gară şi tu n-ai ieşit de pe uliţă, e prea târziu. S-a trezit bogatul cel nemilostiv… s-a trezit! Era acolo în văpaia focului. S-a trezit! „Părinte Avraame, rogu-te, trimite-l pe săracul Lazăr să-şi moaie degetul în apă, să-mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc.” S-a trezit, dar era prea târziu. Şi putem să ne gândim: sărmanul bogat, numai pentru că a fost nemilostiv a ajuns acolo (căci despre alte cusururi nu se spune că ar fi avut). Era la uşa lui un om plin de bube, un Lazăr, care ar fi vrut să se sature din fărâmiturile de la masa lui. Până şi câinii lui erau mai miloşi decât stăpânul. Câinii se duceau şi-i lingeau bubele. Dar a venit vremea când s-a dus şi unul, şi altul: şi cel bogat, şi cel sărac. Se duc din lume şi cei mari, şi cei mici. Dar, dacă suntem milostivi ca Tatăl nostru, vom avea şi noi parte de milă. Să nu ne trezim prea târziu. În orice lucru, când ne trezim prea târziu, numai păgubim. Chiar în lucrurile acestea materiale. Dacă te-ai trezit târziu să scoţi pâinea din cuptor, după ce a trecut un ceas şi jumătate, două, poate fi arsă. Orice întârziere aduce pagubă. Nu întârziaţi să veniţi la Hristos! Să răsară în urma fratelui Petre alte suflete credincioase, alţi luptători, alţi tineri. Să nu vă lăsaţi, ci să duceţi steagul mai departe. Lupta e grea, într-adevăr, dar în fruntea noastră este Stăpânul nostru Iisus Hristos şi ne ajută. Şi, dacă luăm exemplu de la înaintaşii noştri – şi de la fratele Petrea –, vom sfârşi şi noi alergarea noastră cu bine. Nu vă mai reţin. Ci Îl rog pe Dumnezeu să ne binecuvânteze prin harul Lui şi să ne străpungă inima cu Cuvântul Său, pentru ca să pătrundă în inima noastră lumina Cuvântului lui Dumnezeu, să fim luminaţi deplin. Să vedem unde mergem şi ce ne aşteaptă. Să fim siguri pe drumul nostru. Dacă mergi fără lumină, mai ales când mergi cu o maşină, la zece paşi te poţi trezi într-o râpă. Pe drumul vieţii, la fel: fără lumina lui Hristos în suflet, la foarte puţin timp, te poţi trezi într-o prăpastie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toţi ca, aşa cum ne vedem aci în jurul fratelui nostru Petrea, să ne vedem dincolo, în Împărăţia Tatălui nostru Celui iubit. Şi acolo să ne bucurăm veşnic. Amin. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

„Frate de aur şi de miere sfântă” – Popa Petru de la Săucani – vol. 1

Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

WhatsApp chat