Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Teodor Heredea

Pr. Teodor Heredea

Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif ?

Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif care să-L mărturisească până la jertfă pe Hristos cel Răstignit şi care să se dăruiască lui Hristos cu tot ce avea? Unde aş fi şi eu, unde ai fi şi tu fără această propovăduire vie a lui Hristos făcută de Părintele Iosif, care a vrut să readucă înapoi în Biserică viaţa şi trăirea vieţii creştine dintâi, în care creştinii erau o inimă şi un gând şi în fiecare zi frângeau pâinea şi erau nelipsiţi de la Templu?

Aceasta este menirea noastră în Lucrarea Oastei Domnului, să-L readucem pe Hristos Bisericii noastre Ortodoxe, lumii, ţării, sufletelor celor fără de viaţă… Căci fără de Hristos totul este sec, totul este putred, totul este fără de valoare.

Cât de mult ne bucurăm când privim şi vedem pe faţa unor fraţi smerenia lor adâncă, dragostea lui Hristos, chipul luminos! Atunci aşa ni se înviorează inimile la toţi! Într-adevăr sunt unele chipuri de fraţi care au pe chipul lor chipul lui Hristos. Aşa am dori să lăsăm un tineret credincios în Lucrarea aceasta în care ne-a chemat Dumnezeu…

Ce-ar fi satul acesta fără de Lucrarea lui Hristos?

Ce-ar fi ţara aceasta fără această Lucrare a lui Hristos?

Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif care să-L mărturisească până la jertfă pe Hristos cel Răstignit şi care să se dăruiască lui Hristos cu tot ce avea? Unde aş fi şi eu, unde ai fi şi tu fără această propovăduire vie a lui Hristos făcută de Părintele Iosif, care a vrut să readucă înapoi în Biserică viaţa şi trăirea vieţii creştine dintâi, în care creştinii erau o inimă şi un gând şi în fiecare zi frângeau pâinea şi erau nelipsiţi de la Templu?

Aceasta este menirea noastră în Lucrarea Oastei Domnului, să-L readucem pe Hristos Bisericii noastre Ortodoxe, lumii, ţării, sufletelor celor fără de viaţă… Căci fără de Hristos totul este sec, totul este putred, totul este fără de valoare.

O, dragii mei, poate că lungesc prea mult… E prima dată când vorbesc în acest an în acest loc şi poate că nu voi mai vorbi… Dar cuvântul acesta va rămâne mărturie pentru fiecare dintre cei ce staţi de faţă înaintea lui Hristos.

Am venit aici cu multe jertfe. Am venit cu multe străduinţe. Am trecut prin multe încercări şi prin multe prigoniri… Dar atunci când ştim că voi veţi rămâne statornici, cu inimile pline de Hristos, atunci mor fericit şi sufăr fericit împreună cu fraţii mei, ştiind că rămân în urma noastră acei care să poarte mai departe Steagul acesta: Iisus Hristos cel Răstignit, peste ţara noastră şi peste locurile în care trăim noi. Murim şi suferim cu bucurie, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Ne vom da ca să fim turnaţi ca o jertfă de bun miros” în slujba credinţei, ca fiecare la rândul său să-L arate pe Hristos cel Răstignit.

Sau dacă vor fi alţii care să creadă altfel, să ştiţi că iar vor începe certurile, neînţelegerile, mai departe critica împotriva Bisericii, critica împotriva fraţilor… în loc să fie ceea ce a spus Domnul Iisus: „…ca toţi să fie o inimă şi un gând”.

Mi-aduc aminte de povestirea unui frate ce stătuse o vreme în amorţire şi venise pe la noi în trecere.

– Frate, aşa mi-a venit în suflet un dor, că de atâta vreme eu sunt izolat de adunare şi de fraţi, că sunt cu serviciul şi cu toate ocupat, sunt împresurat ca într-o mreajă…

 Şi atunci l-am luat cu noi şi l-am dus în călătorie. Era aşa de bucuros şi, printre altele, mi-a spus o întâmplare din viaţa lui: „Eram militar, făceam armata la Sibiu. Şi, cum eram acasă înstărit şi bine întreţinut de părinţii mei, mă dusese în armată unde era mai greu, printre străini. Şi atunci unul dintre colegii mei mă întreabă dacă nu vreau să mergem amândoi la o adunare a Oastei Domnului… «Nu ştiu, că n-am mai fost niciodată, dar vin cu tine, dacă vrei tu». Şi merserăm împreună la adunare.

Cum am intrat acolo şi am auzit cântările aşa de frumoase despre Iisus cel Răstignit şi cum se cânta numai în lacrimi… şi cum toţi erau o inimă şi un gând… puterea lor m-a fermecat… Deodată văd că intră un om micuţ, cu barbă şi toţi şopteau între ei: «Vine Părintele Iosif!» A intrat în sală şi a început adunarea Oastei în prezenţa Părintelui Iosif.

Atât de puternic a vorbit el, că fiecare cuvânt mă mişca adânc, fiecare cuvânt mi-l arăta pe Iisus cel Răstignit, dar într-un fel aşa de limpede şi de lămurit, încât eu am rămas adânc străpuns de întâlnirea aceasta din adunarea aceasta.

În cealaltă duminică am zis eu către colegul meu: «Dragă, hai să mergem iar…» Şi ne-am dus din nou şi iarăşi a venit Părintele Iosif. Erau aşa mulţi fraţi… şi nu m-am putut stăpâni, la chemare, şi am zis: «Părinte, şi eu vreau să mă întorc la Dumnezeu»… Şi am îngenuncheat, iar Părintele Iosif şi-a pus mâna pe capul meu şi a zis: «O, dragul meu, de-acum tu eşti şi ostaşul Domnului, şi ostaşul ţării. Dumnezeu să te binecuvânteze»”.

Aşa au lucrat părinţii noştri!

Aşa au lucrat înaintaşii noştri: cu duhul blândeţii, cu duhul smereniei, cu Duhul Sfânt, plini de putere – şi aşa s-a văzut în toată adunarea strălucind puterea lui Dumnezeu. Şi aşa trebuie să rămână adunările noastre.

Dacă vine cineva care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu într-o adunare în care de la distanţă se observă că sufletele nu-s unite, că unul se uită într-o parte, că altul se uită în altă parte, că nu se dă nici o atenţie Cuvântului lui Dumnezeu… că acolo mai degrabă fiecare vorbitor pune din el mai mult decât din Hristos – cât ştie el, cât cunoaşte el din Hristos – la urmă va putea observa cum sufletele au rămas tot aşa, fără hrană duhovnicească.

Dar atunci când vorbeşte cineva prin Duhul lui Dumnezeu, trimis numai de Duhul Sfânt, fiecare cuvânt pe care-l spune îl spune din suflet – pentru că a trăit el mai întâi fiecare cuvânt pe care-l spune – şi spunându-şi lui cel dintâi acest cuvânt, simţindu-l puternic. Atunci îl vor simţi şi toţi ceilalţi care vor fi binecuvântaţi prin aceasta.

O, iertaţi-mă că am lungit atâta, dar, cum am mai spus, poate că e pentru ultima oară pentru mulţi dintre noi când ne mai vedem alături la picioarele Crucii Mântuitorului. Dar să nu uităm niciodată că ziua aceasta, clipa aceasta, ora aceasta va fi o mărturie în faţa lui Hristos pentru lucrătorii care nu pun încă pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu… Pentru surorile care nu caută să cânte cu lacrimi despre Jertfa Domnului nostru Iisus… Pentru cei care încă nu-L ascultă, căci nu L-au primit în viaţa lor.

Domnul să ne binecuvânteze, fraţilor şi surorilor, să nu ne lase pe nici unul dintre noi, căci vor fi mulţi în clipa aceea care vor zice: „Doamne, dar în Numele Tău am proorocit… în Numele Tău am făcut minuni… am scos draci…” „Duceţi-vă de la Mine, căci Eu nu vă cunosc pe voi, toţi lucrătorii fărădelegii, căci voi nu Mie Mi-aţi slujit…”

Pentru aceasta, cel ce te crezi că stai în picioare, ia seama să nu cazi. Smereşte-te, căci numai atunci vei vedea Duhul lui Dumnezeu peste toţi fraţii tăi. Cine nu se smereşte să nu se mire că nu progresează deloc, pentru că Dumnezeu este împotriva lui.

Dar dacă tu te smereşti adânc cum S-a smerit Hristos… El S-a dezbrăcat pe El Însuşi de Slava Cerească şi a luat chip de om, – iar nouă ni se cere să ne dezbrăcăm de eul nostru şi să ne îmbrăcăm în Hristos, aşa cum cântăm la biserică: „Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat”.

Tineri dragi, nu iubiţi lumea şi lucrurile ei. Căci lumea nu dă decât necazuri, amăgiri şi amărăciuni. Predaţi-vă cu totul lui Hristos, lăsaţi-L pe Hristos în inimile voastre, ca să faceţi bucurie părinţilor voştri. Preţuiţi-vă părinţii voştri credincioşi. Căci noi am suferit mult din cauza părinţilor noştri necredincioşi. De multe ori eram lovit cu biciul ca vitele. Dar de dragul lui Hristos ne bucuram oricâte suferinţe şi prigoniri am îndurat.

Dar nu uita, să ştii că atunci când Cuvântul lui Dumnezeu şi dragostea lui Hristos ţi-a pătruns, ţi-a sfredelit inima, se va stârni împotrivirea. Lumea nu te va mai putea iubi. Nu ne înţeleg încă cei din casa noastră, nu ne înţeleg copiii noştri, nu ne înţeleg soţii noştri. Dar în intimitatea noastră cu Hristos, noi ne rugăm şi pentru ei, ca Hristos să-i pătrundă şi pe ei şi inimile lor cu lumina Cuvântului Sfânt, ca să cadă şi ei zdrobiţi la picioarele Crucii Domnului, când ne vor zice, la urmă, ai noştri: „Soţule dragă, iartă-mă, că nu am ştiut că de dragul lui Iisus ai făcut tu toate „nebuniile” acelea. Iartă-mă!”.

Domnul Iisus cel prezent să ne binecuvânteze şi să facă El să se poată vedea pe feţele tuturora dintre noi Chipul lui Hristos şi să locuiască Hristos din belşug în inimile noastre ale tuturor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

din vorbirea părintelui Heredea (Gavriş)
la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978

18. INIMA SFREDELITĂ DE HRISTOS
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1

Când Îl ai pe Hristos, ai totul din plin şi poţi înţelege totul prin Hristos.

O, dragii mei! Părintele Iosif a spus că „Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit”… Dacă L-ai aflat pe Hristos şi Îl ai pe Hristos, prin puterea Lui, prin smerenia adâncă şi prin îndemnul Duhului Său cel Sfânt, arată-L pe Hristos prin viaţa ta, prin purtarea ta, prin cuvântul tău!… Sfredeleşte inima care este împietrită de păcat.

Sfredeleşte cu puterea dragostei lui Dumnezeu şi cu compresorul care învârte sfredelul acesta, care pot fi eu sau tu, dar depindem de puterea care-l învârte, de Hristos.

Sfredeleşte inima împietrită, fă un geam în ea, ca să pătrundă lumina, să pătrundă Hristos – şi cu aceasta ai rezolvat aşa de frumos totul.

Până când nu-i Hristos în inima fiecărui ostaş, nu am făcut nimic. Până când nu-i Hristos cel Răstignit în inima noastră, n-am făcut nimic; dar de atunci încolo, am rezolvat totul. Când am putut, prin harul lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt, să sfredelim, să spargem inima împietrită, să facem geam în ea… atunci automat Soarele cel de Sus, Răsăritul cel de Sus, Hristos, va pătrunde în inimile noastre şi atunci nu va mai fi nevoie să-i spui fratelui tău: „Fratele meu, nu face aşa… sau nu face aşa… nu te purta aşa…” (mai mult…)

SEMNUL UMBLĂRII CU HRISTOS

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

„Să privim ţintă la Căpetenia desăvârşirii noastre, adică la Iisus.”

„Că nu este sub cer un alt nume dat oamenilor prin care să fie mântuiţi”.

Iubiţii mei fraţi şi surori, bucuria care ne încearcă astăzi e deosebită. Şi când caut [să înţeleg] de unde vine, mă gândesc în primul rând acum nouăsprezece veacuri, pe dealul Golgotei, Domnul Iisus Hristos a murit pentru mine şi pentru toţi cei ce cred în El, ca să le dea viaţă. Parcă El ne-a chemat ucenici la propovăduire şi atâtea jertfe s-au făcut de atunci până astăzi…

Dar să venim mai aproape de vremile noastre. Bucuria noastră de astăzi este că acum patru decenii, un om mic ca Zaheu s-a ridicat mai presus de vuietul lumii, să-L vadă pe Iisus Hristos. Şi n-a avut ce-i da ca şi Zaheu. N-a zis: „Îţi dau jumătate din averea mea”, dar [a spus]: „Îţi dau toată casa mea, Doamne! Mă dau pe mine şi dau şi casa mea!”. De aceea avem noi bucuria aceasta astăzi aici. (mai mult…)

Eşti cel mai bogat: ai pe Hristos, Comoara Harului lui Dumnezeu.

O, dragii mei, Iisus Hristos este Viaţa, Iisus Hristos este Pâinea, Iisus Hristos este Apa; fără de El nu putem face nimic. În El sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Şi ceea ce ne trebuie mai mult aceasta este. A încerca să aduci lumină într-o inimă, fără să o străpungi cu Cuvântul Sfânt al dragostei lui Dumnezeu, este tocmai ca şi cum ai încerca să aduci lumină cu sacul sau cu obrocul într-un cort sau într-un loc întunecos.

A încerca să impui din afară legi sau porunci fraţilor şi surorilor, şi ascultătorilor, nu dă rezultate. Până când nu va locui Hristos în noi şi nu se face lumină, nu suntem nimic. Gândiţi-vă numai un moment la simplitatea vorbirii Sfântului Apostol Petru când Îl arată simplu pe Hristos, fără filozofii; cum scrie în Faptele Apostolilor, că toţi „erau străpunşi la inimă”… (mai mult…)

Ne aşteaptă fericiţii înaintaşi bihoreni

Cu ajutorul Domnului, ne vom reîntâlni şi în acest an, în zilele de 23 şi 24 iunie, la Săucani, Beiuş şi Mizieş (judeţul Bihor), pen­tru come­mo­rarea înaintaşilor bihoreni: fratele Petru Popa (la Săucani), părintele Teodor He­redeaGa­vriş (la Beiuş) şi fratele Traian Dorz (la Mi­zieş).

Sâmbătă dimineaţă, începând cu orele 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica din Săucani, după care va avea loc slujba de pomenire şi adunarea Oastei Domnului în me­moria şi cinstirea fratelui Petru Popa, la mor­mântul său din cimitirul satului.

De la Săucani, ne vom în­drepta spre Beiuş, unde, la orele 14:30, în cimitirul din loca­litate, se vor săvârşi pomenirea şi adunarea Oastei la mormântul părintelui Gavriş.

Spre seară, la orele 17:00, va începe slujba Ve­cerniei lângă crucea care străjuieşte de 29 de ani mormântul fra­telui Traian Dorz, de la Mi­zieş, după care va continua adu­na­rea Oastei, până către miezul nop­ţii.

A doua zi, du­minică, 24 iunie, începând cu ore­le 7:00, se va o­ficia slujba Sfintei Li­turghii, urmată, de asemenea, de adunarea Oas­tei Domnului, spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea celui care a fost este şi va rămâne Psalmistul Oastei şi cântăreţul neînfricat al Golgotei.

Îl rugăm pe Conducătorul nostru Cel nevăzut să ne călăuzească paşii spre aceste sfinte locuri bihorene şi să toarne, şi în anul acesta, har peste har în inimile şi sufletele noastre, statornicindu-ne tot mai puternic în sfânta şi dreapta credinţă a fericiţilor noştri înaintaşi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom transmite în direct această adunare la www.OasteaDomnului.tv.

Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului

Frate lucrător, mai seamănă, mai seamănă cu lacrimi… Seamănă prin Duhul Sfânt şi smereşte-te adânc.

Îmi amintesc de o întâmplare de demult. Căzuse mielul unui om într-o groapă pentru apărarea tancurilor şi sta acolo behăind. Nu-l auzea nimeni în câmpia întinsă. Din întâmplare, a trecut pe acolo un copil mic şi, de mila mielului, a început să plângă cu hohote; să plângă, să plângă mult de tot… Până când, într-un târziu, cineva l-a văzut şi se întreba: „Oare ce s-o fi întâmplat cu copilul acela de plânge aşa de rău acolo?” Şi apropiindu-se, a văzut mielul pe care copilaşul singur nu îl putea scoate afară. Oricât se zbătea mielul să iasă din groapă, singur nu putea. Copilul plângea de mila mielului.

O, dragul meu tată care ai copii necredincioşi, coboară-te în groapă!… Coboară-te la picioarele Domnului Iisus Hristos şi plângi!… Coboară-te în camera ta şi plângi acolo în colţul tău, căci cu mustrările tale şi cu iuţimea ta, şi cu îndemnurile tale fireşti nu-l vei putea întoarce la Dumnezeu. Coboară-te acolo şi plângi acolo în groapă. Plângi la picioarele Domnului Iisus pentru fiul tău, pentru fiica ta. Plângi, soţule, pentru soţia ta şi pentru casa ta care nu-i întoarsă încă la Dumnezeu nici acum… Şi îţi pune atâtea piedici pe drumul lui Hristos… Plângi pentru copiii tăi care nu sunt aşa cum ai vrea să fie… (mai mult…)

Aşa au lucrat înaintaşii noştri: cu duhul blândeţii, cu duhul smereniei, cu Duhul Sfânt, plini de putere

Am vrea să nu mai suferim şi noi durerile naşterii pentru cei care de mult ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungă fiecare suflet să ia Hristos chip în el: şi în sufletul tinerilor, şi în al celor bătrâni. Pentru că, dacă chipul lui Hristos se va vedea pe faţa noastră, aşa cum cântăm uneori, numai atunci dovedim că ascultăm şi suntem copiii lui Dumnezeu – şi nu va mai trebui să sufere fraţii durerile naşterii pentru cei ce nu ascultă.

Cât de mult ne bucurăm când privim şi vedem pe faţa unor fraţi smerenia lor adâncă, dragostea lui Hristos, chipul luminos! Atunci aşa ni se înviorează inimile la toţi! Într-adevăr sunt unele chipuri de fraţi care au pe chipul lor chipul lui Hristos. Aşa am dori să lăsăm un tineret credincios în Lucrarea aceasta în care ne-a chemat Dumnezeu… (mai mult…)

Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să mi pot şi eu duce crucea mea.

din vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976

Am citit aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Galateni, din capitolul 2, versetul 20. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, spunea el, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Iată starea la care ne vrea Dumnezeu. Hristos să trăiască în noi. Şi viaţa pe care-o mai trăim în trup, s-o trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.

O, dragii mei, aduceţi-vă aminte cum Duhul lui Dumnezeu, Care ne-a trezit din somnul păcatelor demult, demult, odată, după ce ne-a trezit din acest somn greu al păcatului, ne-a adus la cunoştinţa stării noastre pierdute, ne-a făcut să strigăm disperaţi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de o astfel de moarte?”, şi ne-a făcut apoi să ne ridicăm privirile spre Crucea Golgotei şi să auzim glasul cel dulce al iubirii lui Dumnezeu, că Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi acolo, la picioarele Crucii, aduceţi-vă aminte cum a căzut păcatul şi cât de uşuraţi ne-am simţit, plecaţi la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

O, dragii mei, pare-mi-se că cei mai mulţi dintre noi până aci am parcurs drumul. Am ajuns să îngenunchem la picioarele Domnului Iisus. O, dar lupta încă e lungă. Nu s-a sfârşit. Trebuie, aşa cum spunea Părintele Iosif, să adâncim în noi Jertfa şi Crucea Mântuitorului, să stăruim mereu în cuvintele citate, de a ne răstigni împreună cu Hristos, de a fi noi înşine în fiecare zi tribunalul suprem care să condamne omul nostru cel vechi spre răstignire şi să-l răstignim împreună cu Hristos. Să ţinem răstignit omul cel vechi, ca omul cel nou să biruiască şi să nu mai trăim după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, după omul cel nou, cel dinăuntru. Aceasta se poate numai atunci când, conştienţi de starea noastră şi adânc smeriţi, ne recunoaştem în faţa lui Dumnezeu aşa cum suntem. Haideţi să zicem: „Doamne, încă nu suntem aşa cum ne vrei Tu. Mai sunt încă zbârcituri şi pete pe faţa noastră, ca mireasă a Ta – şi Tu ne vrei să fim mireasă a Ta. Dacă nimeni nu are, eu mai am încă. Şi vreau din toată inima să mor împreună cu Hristos, să mă răstignesc împreună cu El”. Să murim cu toţii, să ne răstignim împreună cu Hristos, că de-abia atunci începe viaţa noastră cea adevărată, cea duhovnicească.

Dacă ar fi să ne cercetăm fiecare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, o, iubiţii mei, de câte ori ar trebui să ne ruşinăm de [felul cum ne] prezentăm noi în familii şi între copiii noştri, de unele purtări sau ieşiri nepotrivite, care nu arată chipul lui Hristos pe faţa noastră. Drept aşa este. De câte ori, în societate şi în mijlocul celor cu care trăim, avem ieşiri nepotrivite, de care nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci chiar şi-n faţa semenilor noştri uneori ne ruşinăm. De ce să nu fim sinceri şi să recunoaştem? Şi totuşi Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult şi vrea să ne facă Mireasa Lui iubită, Biserica Lui fără de pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta.

O, cât ar trebui să spunem cu apăs cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi să fie o realitate trăită în viaţa noastră aceste cuvinte, cum că: „nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi”. Când am ajuns la această stare, să simţim că Hristos trăieşte în noi şi că am sfinţit pe Hristos ca Domn şi Stăpân al vieţii noastre, atunci suntem plini de bucurie şi suntem într-adevăr fericiţi. [Dar] nu vom ajunge, dacă nu vom rămâne adânc smeriţi la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci fără de Jertfa de pe Cruce nu este şi nu poate fi nici un fel de mântuire sufletească. Depinde de mine. Dacă voiesc puternic să-mi clădesc o casă (vorbind fireşte, despre lucrurile de pe pământ), trebuie nu numai [să am] gândul şi voinţa, ci trebuie să şi încep într-o bună zi lucrul, să-mi strâng un material sau altul, până când voi avea mai multe. Şi apoi să mă apuc de lucru. Trebuie să unim cu credinţa noastră fapta. Care dintre noi nu cunoaşte voia lui Dumnezeu aşa de bine? Toţi. Aceasta v-o mărturisesc din experienţă. În momentul în care aş greşi numai un cuvânt sau aş avea o abatere în faţa credincioşilor mei, toţi ar fi în stare să spună: „Uite ce a făcut!”. Chiar şi cel mai slab şi mai neînsemnat. Cu atât mai mult noi, care de mult, de mult am început să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l ascultăm, să-l iubim, ştim şi cunoaştem voia lui Dumnezeu. Dar ne trebuie puterea, ne trebuie pe Hristos în noi, ca prin El, prin această putere, prin Hristos, să realizăm trăirea vieţii în Hristos. Cu alte cuvinte, să trăiască Hristos în noi. Noi să fim morţi şi Hristos să trăiască în noi. Când vom ajunge la această stare, atunci, la fiecare pas, la fiecare cuvânt, la fiecare început de lucru, Îl vom întreba:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu poţi să faci aceasta?

– Nu.

– N-o fac nici eu.

Sau când vom fi în necazuri şi în dureri:

– Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai suferit mai mult decât mine. Ajută-mi să‑mi pot şi eu duce crucea mea.

Sau când vom fi la vreo răscruce, neştiind ce să alegem, Îl vom întreba pe Domnul Iisus:

– Doamne, arată-mi Tu, luminează-mă Tu! Şi cu atâta bucurie Domnul Iisus Hristos, dacă într-adevăr este viu în noi, ne va călăuzi. „Căci despărţiţi de Mine, spunea Mântuitorul, nu puteţi face nimic”. E foarte adevărat.

Pentru aceasta Hristos trebuie să trăiască în noi. Şi va trăi numai atunci când ne vom răstigni faţă de lume. Şi atunci vom avea puterea aceea de a trăi în Hristos şi El în noi, în totul după voia Lui.

Multe ar fi de spus în asemenea prilejuri. Sunt însă atâţia fraţi şi m-aş fi mulţumit şi aş fi fost aşa de bucuros şi numai să stau să ascult, şi numai să-i privesc pe fraţii mei, că mi se umple inima de bucurie. Căci vă mărturisesc, n-am altă bucurie pe pământ, decât cei ce-L iubesc în curăţie pe Hristos şi doresc să-L asculte din toată inima. Şi, fraţii mei, Domnul Iisus ne va ajuta. Că ştie şi slăbi­ciunile noastre. Dar dacă avem voinţă puternică şi dorim să răstignim omul nostru cel vechi, Domnul ne va ajuta, ne va da putere să ne ducem lupta până la capăt. Să nu deznădăjduim, să nu disperăm. Hristos este cu noi. Şi să ştiţi – aşa cum spunea Sfântul Pavel: „Mântuirea este mai aproape acum de noi, decât atunci când am crezut”. Dacă ne-a iubit pe când eram păcătoşi şi îndepărtaţi de El, cu cât mai mult ne iubeşte acum, când ne-am hotărât să ne apropiem de El şi să facem voia Lui, chiar dacă n-o facem momentan. Trebuie să recunoaştem că avem multe slăbiciuni. Dar să îndrăznim şi să ne bizuim cu toată puterea şi să ne-ncredem neclintit în bunătatea Sa şi-n harul Său. Că noi suntem mântuiţi prin harul Său, prin mila Sa. Dacă n-ar avea Domnul milă, atunci unul astăzi, unul mâine, am cădea… unul într-o greşeală, altul în cealaltă. Dar Domnul e bun şi ne ridică. Să ne-aducem aminte cum S-a purtat de frumos cu apostolii. Încrederea cea mare a Sfântului Petru, când L-a văzut pe Mântuitorul pe valuri [l-a făcut să zică]: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine”. „Vino, Petre!” Şi a început să meargă pe valuri ca pe uscat, până când s-a îndoit în credinţă, gândindu-se: „Dar dacă va fi o nălucă?”. Şi Petru a început să se scufunde şi a strigat: „Doamne, scapă-mă, Doamne!”.

Aşa ni se întâmplă şi nouă. Cu câtă bucurie nu l-a ridicat Domnul… L-a prins de mână, l-a mustrat puţin, zicând: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Aşa ni se întâmplă şi nouă. Domnul Iisus ne strigă şi ne cheamă şi cu atâta bucurie ne avântăm pe urmele Lui în marea aceasta plină de păcate. Dar vine un val, o îndoială prin valuri, o îndoială în credinţă noastră şi începem a ne cufunda. Dar, dacă strigăm cu lacrimi, în momentul acela Domnul Iisus ne mustră puţin ca pe Petru: „Puţin credinciosule, nu trebuia să te-ndoieşti, ci să crezi puternic în Mine”. Ne ia de mână şi iar ne duce.

O, dragii mei, n-aţi simţit Mâna lui Dumnezeu, de ani de zile, cum ne-a luat şi ne-a tras? Ne-a luat de mână şi ne-a dus. Parcă de-atâtea ori ne-am văzut în chipul celor din Sodoma. Şi, fiindcă Lot zăbovea, îngerul lui Dumnezeu l-a luat de mână şi l-a scos afară. Aşa parcă procedează Dumnezeu cu noi; vrea să ne ia de mână şi să ne scoată, şi să ne spună: „Scapă-ţi viaţa la munte! Nu vă mai uitaţi înapoi!”. Cu alte cuvinte: „Priviţi spre Golgota, priviţi spre Cruce, priviţi spre semnul acesta, spre Căpetenia desăvârşirii voastre, spre Hristos. Scapă-ţi viaţa sus la munte, sus la Golgota”. Şi ascultându-L, vom merge mereu înainte. Dar când ne abatem privirea de la El, se întâmplă atâtea nenorociri în viaţa noastră. Sunt astăzi pe drumul credinţei şi mă uit în urmă pe cărarea vieţii – pe care am pornit când eram încă tânăr – şi văd şi ici, şi colo, oarecum în forma stâlpului de sare, şi pe unul, şi pe altul căzuţi. Cu câţi am pornit deodată pe drum şi cât de puţini au rămas credincioşi, statornici prin toate… Îmi vine să zic uneori: „O Doamne, oare nu sunt eu vinovat pentru fratele meu care a căzut atunci şi-atunci? Oare m-am purtat eu destul de frumos? Oare am fost eu într-adevăr mădular din [Trupul] lui Hristos şi l-am simţit şi pe fratele meu ca mădular al lui Hristos sau, când a fost biruit de cele rele, când a fost trântit, când a fost strivit acest mădular, în loc să-l fi îngrijit, l-am părăsit?”. Şi-mi vine să zic de multe ori: „Doamne, nu m-am purtat cu atâta iubire faţă de fraţii mei, aşa cum Te-ai purtat Tu!”.

Dar repet: să ne răstignim împreună cu Hristos, aşa cum a spus Sfântul Apostol Pavel. Să nu mai trăim noi, ci Hristos să trăiască în noi. Şi prin El vom birui.

 

Iubiţii mei, suntem şi noi, cei bătrâni, în bucuria celor tineri, la nunta tinerilor şi-n mulţimea tinerilor. Şi aş vrea să le spun Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Sfântul Apostol Ioan: „Vă scriu, tinerilor, zicea el, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi”. Şi după ce le spune astfel, le zice: „Dar nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu rămâne în El”. Nu ştiu de ce, dar poate pentru că şi eu, ca mulţi dintre fraţii de vârsta mea, am pornit din zorii tinereţii pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi am simţit atâta bucurie pe urmele Mântuitorului, am simţit atâtea binecuvântări şi atâtea bucurii, ne vine să spunem mereu şi celor tineri de acum să-L iubească din toată inima pe Hristos şi să nu iubească lumea şi nici lucrurile din ea. „Că tot ce este în lume, spune Sfântul Apostol, pofta ochilor, pofta firii şi lăudăroşia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.” Să iubim mai presus de orice pe Hristos, din toată inima, cu toată fiinţa noastră, cu toată puterea noastră. Şi vom vedea cât de minunat va lucra Dumnezeu în viaţa noastră, a celor tineri. Ne va duce pe culmi de bucurie chiar şi aici pe pământ. Pentru că atunci când de tânăr îţi predai viaţa în slujba lui Hristos, când toată puterea, toată tinereţea, tot talantul tău tineresc, tot elanul îl ţii în slujba lui Hristos, poţi face lucruri mari pentru Hristos.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi fraţii tineri şi să vă dea gândul lui Hristos, să vă dea putere să ascultaţi aceste sfaturi ale Sfântului Ioan Teologul: „Să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea, pentru că cine iubeşte lumea şi lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu, dragostea Tatălui nu poate rămâne în El”.

Domnul să vă ajute să rămâneţi în dragostea lui Hristos până la capăt. Amin.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Arhivă articole pe acest subiect:

Despre purtarea crucii – Sfântul Ignatie Briancianinov

Purtarea Crucii – urmarea lui Hristos, pe calea mântuirii –  IPS Dr. Laurenţiu Streza

Calea Oastei a fost calea Crucii, calea jertfei – Pr. Iosif Trifa

Calea Crucii lui Hristos – Pr. Iosif Trifa

Despre purtarea crucii – Mitropolit Bartolomeu Anania

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii.

Chemarea Crucii – Pr. Constantin Necula

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE – fr. Traian Dorz

FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE (II)

SURORI DE CRUCE ŞI RĂSPLATĂ – Poezie de Traian Dorz

Crucea ta e sărăcie? – dar și Domnul a purtat-o – Poezie de Ioan Marini

Crucea și păharul… – Pr. Iosif Trifa

O cruce mare sunt și vremile noastre. – Pr. Iosif Trifa

Crucea ca urmare a lui Iisus Hristos (Marcu 8, 34-38) – Pr. Constantin Necula

„Toţi care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă” -fr. Ioan Opris

Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă – Pr. Iosif Trifa

Ceva despre crucea suferinţelor – Pr. Iosif Trifa

IUBESTE-TI CRUCEA TA… – Poezie de Traian Dorz

CRUCEA TRIMISULUI – Pr. Petru Roncea

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – fr. Traian Dorz

Frumoasa noastră cruce – Traian Dorz

A răspunde Mântuitorului, a răspunde Iubirii – Pr. Constantin Necula

DURERILE NAŞTERII DIN NOU

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

„Copilaşii mei pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).

 

Iubiţii mei fraţi şi iubite surori!

Mă gândeam să vorbesc, cu prilejul acestei sărbători duble, despre Maica Domnului, pe care o sărbătorim, şi despre nunta cea din Cana Galileii, care a fost modelul [nunţii peste] veacuri. Mă gândeam că şi noi aveam menirea în seara aceasta, noi cei ce slujim, ca slugile [de altădată]: să turnăm apă în vasele de piatră, apoi Fiul lui Dumnezeu Cel prezent să facă minunea transformării. (mai mult…)

Preotul Teodor Heredea din Beiuş

S-a născut în satul Mizieş din judeţul Bihor. De copil a dus o viaţă foarte grea. Trebuia să alerge singur după câştigarea pâinii zilnice, având o foarte grea stare materială şi părinţi săraci şi bolnavi, cu mulţi copii… Dar munca aceasta l-a făcut răbdător şi smerit. A fost unul dintre sufletele cu cea mai multă răbdare şi smerenie.

S-a hotărât pentru Domnul în anul 1945, intrând în Oastea Domnului în care a luptat şi a răbdat ca un bun ostaş al lui Hristos până la sfârşitul vieţii sale, fiind nelipsit din toate adunările şi misiunile frăţeşti. După mai mulţi ani, a făcut în particular liceul la Beiuş, apoi, într-o împrejurare binecuvântată, prin câteva examene, a obţinut, cu aprobare specială, diploma de preot, fiind numit în parohia Mizieş, judeţul Bihor… (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat