Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Preot Cătălin VARGA

Preot Cătălin VARGA

Lansarea cărţii „Omilii pe timp de război” – Pr. Drd. Cătălin Varga

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, pe data de 13 decembrie 2018, sub semnul Centenarului Marii Uniri, s-a desfăşurat la Muzeul Municipal din Dej, lansarea volumului omagial intitulat Omilii pe timp de război, autorul fiind părintele doctorand Cătălin Varga, paroh la parohia Jichişu de Jos. Evenimentul comemorativ a fost organizat de către Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Protopopiatul Ortodox Dej, Primăria Municipiului Dej în parteneriat cu Muzeul Local, în prezenţa a numeroşi preoţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, într-o sală arhiplină.
Prelegerile au fost susţinute de către ÎPS Andrei, Părintele Profesor Ioan Chirilă, Domnul Conferenţiar Ion Carja de la Facultatea de Istorie şi Filozofie din Cluj-Napoca, subliniind noutatea subiectului cărţii, ce şi-a propus să exegeteze omiletic şi retoric predicile episcopilor şi preoţilor ortodocşi români, susţinute atât pe frontul de luptă cât şi publicate în presa vremii, între anii 1914-1918. La final, părintele Cătălin Varga, doctorand la disciplina Studiul Vechiului Testament, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, a susţinut prelegerea intitulată Memoria vie şi memoria comunicaţională a Marii Uniri de la Alba Iulia.
Seara culturală a fost încheiată de un discurs al primarului Dejului Morar Costan, după care doritorii au rămas să primească autografe din partea autorului.
Cartea se poate cumpăra online de la Editura Limes din Cluj-Napoca.
Fotografiile evenimentului sunt disponibile aici.

Meditație la Apostol – Galateni 1, 11-19

Despre cum a primit Sfântul Apostol Pavel apostolatul

             După o atentă analiză a contextului lărgit al epistolei, observăm că întreaga pericopă din 1,11 și până în 2,10 subliniază felul în care apostolul Pavel își apără apostolatul și misiunea sa de evanghelizator. În primul rând, el accentuează obârșia divină a apostolatului său, făcând indirect trimitere la momentul de pe drumul Damascului (FA 9,3-19), ceea ce înseamnă că toată propovăduirea sa este inspirată de Dumnezeu (2Tim. 3,16), neavând nici un accent omenesc, cu excepția cazurilor pastorale (1Cor. 7,12). În al doilea rând, el accentuează faptul că nu pune valoare pe legea mozaică în actul propovăduirii Evangheliei mântuirii, deși a fost de mic școlit în spiritul ei, ceea ce demonstrează încă o dată deșuetudinea ei. Această părăsire voită a Legii demonstrează din nou faptul că propovăduirea sa nu se bazează pe rațiunea lui, fiindcă Evanghelia a primit-o direct din partea Domnului Iisus, și doar în forma aceasta revelată o propovăduiește[1] (1,11-14). (mai mult…)

Meditație la Apostol – Evrei 11, 9-10; 32-40

Prin credință spre moștenirea veșnică

 

            Sfinții noștri înaintași ai credinței, drepții de care lumea aceasta păcătoasă nu este vrednică, sunt elogiați într-un mod unic în cadrul acestui apostol, și pe larg în întreg capitolul 11 al epistolei Sfântului Pavel către Evrei. Pericopa se deschide cu imaginea patriarhului Avraam, care prin credință aștepta moștenirea cetății care are temelii de la Dumnezeu (gr. tēn tous themelious echousan polin) și care probabil era Ierusalimul, căci potrivit Ps. 86,1 temeliile Domnului sunt în munții cei sfinți, adică în Muntele Sionului din Ierusalim[1], viitorul locaș al Templului (Ps. 124,1; Sof. 3,11-14; Dan. 9,16; Ioil 4,17). (mai mult…)

Meditație la Apostol – Coloseni 3, 4-11

Îmbrăcarea în omul cel nou ne obligă la sfințenie

             Apostolul acesta stă drept preambul celui din Duminica a 30-a după Rusalii (Col. 3,12-16), de aceea nu trebuie să ne surprindă repetarea ideii de îmbrăcare întru omul cel nou, duhovnicesc, care prin harul lui Iisus Hristos, se eliberează de jugul păcatului. Acest apostol în schimb, se deschide cu o imagine și mai convingătoare: când Hristos va reveni în slavă pe pământ, înconjurat de sfinții Săi îngeri (1Tes. 4,16), și noi ne vom arăta întru slava omului cel nou (1Cor. 15,42-44). Tocmai pentru aceasta, dezlipirea de păcat și de plăcere devine un imperativ. Exprimarea apostolului este și mai plastică: folosește verbul nekróō care înseamnă „a pune spre moarte”, împrumutând termenul din lumea medicală, unde se folosea pentru descrierea unei părți atrofiate a corpului, ca rezultat al unei boli necruțătoare[1]. Prin urmare, avem datoria de a ucide trupul acesta păcătos cu patimile lui, în sensul de a-l răstigni duhovnicește, spre a învia întru sinea noastră omul cel nou, care se sfințește din zi în zi (3,10). (mai mult…)

Meditație la Apostol – Efeseni 6, 10-17

Strategia duhovnicească a războiului lui Dumnezeu

             Un lucru este limpede din teologia Vechiului Testament cu privire la războaiele purtate de Dumnezeu prin poporul Său Israel. În primul rând, Domnul este strategul și războinicul (Ieș. 15,3; Jud. 5,5; 1Rg. 28,5-6; Ps. 34,1-3; Is. 42,13; Avc. 3,8-9), iar pregătirile de război sunt mai degrabă spirituale decât militare, adeseori chiar anulând tehnica clasică de război a luptei corp la corp[1] (Ios. 5,13-6,27). În al doilea rând, alianțele cu vecinii imorali sunt interzise, iar în majoritatea cazurilor, deznodământul războiului depinde direct de calitațile morale ale aliaților (cazul regilor Iosafat, Ohozia și Amasia), spune sfântul Nicolae Velimirovici[2]. Acest lucru deoarece Dumnezeu promite izbânda luptei, credinciosul trebuie doar să se încreadă în El, nu în aliații săi (Jud. 3,27; Ios. 1,6-9). În ultimul rând, luptătorii lui Dumnezeu trebuie să se păstreze sfinți și curați, aceasta deoarece misiunea lor duhovnicească de luptă împotriva păcatelor, îi separă de orice altă preocupare lumească (1Rg. 21,6; 2Rg. 11,11). Pe toată durata luptei, comandantul suprem trebuia să își pună toată nădejdea în Domnul, cel Care trimitea teroare sau panică (ebr. mehûmâh; hāmam) în tabăra adversă, demobilizându-i din interior[3] (Ios. 10,10; Jud. 4,15; 1Rg. 5,11 etc). Toată această teologie a războiului, deoarece, spune părintele Negoiță, Dumnezeu este stăpânul tuturor oamenilor, El este Regele tuturor popoarelor iar soarta tuturor semințiilor de Domnul depinde[4] (Iov 12,14; Prov. 21,1; Dan. 2,21). (mai mult…)

Meditație la Apostol – 1 Timotei 1, 15-17

Primul dintre păcătoși și harul Domnului Hristos

             Sfântul apostol Pavel, întru smerenia sa, întreaga viață s-a considerat cel mai nevrednic dintre apostoli, fiindcă el a prigonit sfânta Biserică, și multă tulburare a zămislit între creștinii primari (Gal. 1,13-14). Însă așa se comportă harul Mântuitorului cu cel mai nevrednic dintre misionari, încât îl preschimbă în cel mai vrednic și rodnic evanghelizator al istoriei bisericești de până azi. Nici unul dintre apostoli nu a întemeiat atâtea comunități creștine, ca sfântul Pavel, și totuși, el se vedea primul (gr. protos) dintre păcătoși. (mai mult…)

Meditație la Apostol – Coloseni 3, 12-16

Datorii sociale întru viața cea nouă

 

Datoriile sociale ale creștinilor născuți din nou, încep în apostolul de astăzi cel puțin, printr-o metaforă a îmbrăcării: „îmbrăcați-vă cu simțăminte de…” (vv. 12-14). Ideea intră în strânsă legătură cu dezbrăcarea de omul cel vechi supus patimilor, și îmbrăcarea cu omul cel nou, cel duhovnicesc care se înfrumusețează pe zi ce trece după Chipul Domnului Iisus (vv. 9-10). De aceea am spus încă de la început, că apostolul se adresează aici în special creștinilor născuți din Dumnezeu. Argumentația apostolului începe încă din 3,1 subliniată de conjuncția ei tradusă prin „așadar”, care are rolul de a le reaminti colosenilor, că au înviat împreună cu Hristos Domnul la o viață nouă, de aceea conduita lor socială trebuie să fie compatibilă cu această înviere duhovnicească de care au avut parte la sfântul Botez[1] (2,11-12). (mai mult…)

Meditație la Apostol – Efeseni 5, 8-19

De la întuneric spre Lumina Domnului Hristos

             Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta lupta duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale[1]. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică. Și nouă ni se amintește de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că trebuie întreagă viața noastră să o închinăm Domnului, dacă suntem cu adevărat creștini ortodocși și ostași ai lui Hristos: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm[2]”. (mai mult…)

Meditație la Apostol – Efeseni 4, 1-7

Unitatea de credință este măsura tuturor lucrurilor

             Îndemnul la unitate adresat creștinilor din Efes, și prin ei tuturor creștinilor, poartă încă din deschidere o retorică bine articulată, sfântul Pavel mizând din start pe efectele persuasive ale tehnicii lui captatio benevolentiae. Adică o propoziție care să atragă la maxim atenția și bunăvoința încă de la început, și care să însumeze un argument forte al întregii argumentații[1]. Această captare a interesului cititorilor epistolei, este concentrată în cuvintele: „eu, cel întemnițat pentru Domnul”, care are rolul, spune sfântul Teofilact, de a-i rușina pe creștinii dezbinați din Efes de situația dată: apostolul Pavel este întemnițat pentru Hristos, iar ei în libertate, se ceartă și dezbină[2]. Tot un astfel de captatio folosește apostolul și în cuvântarea sa din Areopag, în fața marilor învățați din Atena, prin cuvinte ce atrag întreaga atenție și simpatie: „Bărbaţi Atenieni, văd din toate că sunteţi foarte religioşi” (FA 17,22). (mai mult…)

Meditație la Apostol – Galateni 6, 11-18

Despre făptura cea nouă întru Hristos Iisus

 

Încă din capul acestei pericope se remarcă tristețea sfântului Pavel cu privire la unii creștini, care de frica prigoanei, îl leapădă pe Hristos și Evanghelia, dând curs prerogativelor creștinilor iudei care încă mai practicau Legea lui Moise cu specială referire la problema circumciziei, deși sinodul apostolic de la Ierusalim interzicea această practică (FA 15,1-21). În textul paralel din 3,3 apostolul îi ironizează pe acești creștini care și-au început viața duhovnicească sub călăuzirea Sfântului Duh, iar acum regresează spiritual dând o mai mare importanță tăierii împrejur decât harului Domnului Iisus. Verbul grecesc epiteléō folosit aici cu sensul de „a sfârși”, și care se mai regăsește în Rom. 15,28 sau 2Cor. 7,1 exprimă însăși ironia marelui apostol prin care subliniază pericolul lepădării Evangheliei în Galatia. Probabil că iudaizanții de aici prezentau „faptele Legii”, printre care și tăierea împrejur, ca pe un complement necesar credinței, iar supunerea față de Lege ca pe un stadiu superior al vieții creștine. Sfântul Pavel în schimb le arată că această supunere oarbă față de Lege înseamnă o decădere din har, din statutul onorant de „făptură nouă în Hristos[1]”. (mai mult…)

WhatsApp chat