Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Prof. Gheorghe Precupescu

Prof. Gheorghe Precupescu

Ioan Marini – un suflet de apostol

  

Sunt oameni la care amintirea trecerii lor prin lume e tot atat de vie, de nu chiar mai luminoasa, decat insasi scurta lor existenta pamanteasca. Timpul consuma tot ceea ce era perisabil in fiinta lor, dă  la o parte toate micile mizerii legate de o mană de pămant, şterge rugina prejudecăţilor contemporanilor, lăsand să apară dincolo de ani, strălucitori şi biruitor, omul spiritual, model de vieţuire pentru generaţii de-a rândul.

Un astfel de om a fost blândul învăţător Ioan Marini, de la a cărui trecere la Domnul se vor împlini anul acesta, la 29 ianuarie , 72 de ani. (mai mult…)

Oastea Domnului sau războiul împotriva Iadului

Un articol de Florian Bichir, despre Oastea Domnului apărut în Evenimentul Zilei de astăzi, Duminică, 17 Iunie 2012.

Gheorghe Precupescu, unul dintre martirii care au fost prigoniţi de comunişti şi întemniţaţi din cauza credinţei lor, explică de ce s-a înrolat în această mişcare ortodoxă.

Despre Oastea Domnului s-a vorbit şi s-a scris mult. Unii o văd ca pe o mişcare de renaştere spirituală în cadrul Ortodoxiei româneşti, alţii o cataloghează drept grupare sectară, ilicită sau chiar de-a dreptul parabisericească, periculoasă pentru sănătatea Ortodoxiei româneşti.

Gheorghe Precupescu, unul dintre cei care a a avut de suferit pentru că s-a declarat membru al „Oştii Domnului”, explică, pentru EVZ, ce a însemnat, de fapt, această mişcare.

Citiţi mai mult: Oastea Domnului sau războiul împotriva Iadului – Religie > EVZ.ro

———

Duminica aceasta e aşa numită a Sfinţilor Români. Iată unul:  Puşcăria, poarta spre Rai! – Religie > EVZ.ro, un alt articol al jurnalistului Florian Bichir. De asemeni, poate sunteţi interesat şi de: „Contrabandă“ cu Biblii pentru români – Religie > EVZ.ro despre Dick Langeveld, un om deosebit, cunoscut fraţilor de la Oastea Domnului.

WhatsApp chat