Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Profetul vremurilor noastre

Profetul vremurilor noastre

Dar ce noapte a fost aceasta? Numele de „Slăbănogul Oastei“ sau a cui este Oastea Domnului

Mă întorc de la un examen duhovnicesc, de la cel mai greu examen duhovnicesc pe care l-am avut în viaţa mea cea duhovnicească.

Am trecut prin o noapte teribilă. Boala mă secătuise cu totul. Suferinţa, deznădejdea şi ispita făcuseră noapte. Parcă cerul mă părăsise ca pe Iov, mă lăsase în mâna ispitei. Satana îmi punea degetul şi gândul pe cuvântul de la Moise: „Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară‑mă“ (Numeri 11, 15) şi mă îndemna să zic ca Iov: „Când se va sfârşi noaptea aceasta?… Mai bine moartea decât aceste oase“ (Iov cap. 7).

O, cât de slab am fost în examenul de la Davos! De nu-mi veneau în ajutor rugăciunile ostaşilor, poate că rămâneam pentru totdeauna într-un mormânt din Elveţia.

În „şcoala“ de la Davos, Domnul m-a umilit din nou, ca să înţeleg din nou şi să spun tuturor, pe tot locul, că Oastea nu este a mea, un vas netrebnic şi slăbănog. În noaptea de la Davos, Domnul mi-a spus din nou răspicat, că Oastea nu este a mea, a oamenilor, ci este a lui Dumnezeu. (mai mult…)

ÎN TAINICA NOAPTE DIN 25-26 IANUARIE

Era în timpul când „lămuririle” căutau să-mi ia viaţa şi zestrea morală. Mă gândeam în mine: Doamne, ce se va alege de mine şi de truda mea? Sunt bolnav şi s-ar putea întâmpla să închid pentru totdeauna ochii, zdrobit de mâhnire. Iar a grăi şi a mă apăra nu pot, fiind oprit cu forţa publică.

Îmi venea să-mi strâng în braţe cărţile, să le sărut, să strig: dragele mele cărţi şi tâlcuiri… pentru voi am muncit… pentru voi am trăit… pentru voi mi-am pierdut sănăta­tea… şi acum va trebui să vă las orfane, izbite de atacuri, batjocorite… tot ce am clădit eu cu voi în sufletele cititorilor se va îndoi, se va clătina, se va zdruncina…

Era seara din 25 spre 26 ianuarie şi am pus mâna pe Biblie şi pe Psaltire, să mă mângâi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar orice mângâiere părea zadarnică. Era pentru prima dată în viaţa mea când nu mă mai puteam mângâia cu Cuvântul lui Dumnezeu. Parcă îmi trebuia ceva mai mult decât atât. Am adormit plângând, cu perina udă de lacrimi. (mai mult…)

Aduceri aminte: 6 ianuarie 1935 a apărut foaia «Isus Biruitorul».

 ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL

Fraţi ostaşi, porniţi la luptă
cu nădejde-n Cel din cer,
înaintea noastră merge
Cel ce vina lumii şterge,
deci priviţi cu toţii Sus!
Calea lui Satan e ruptă,
înainte, fraţi, la luptă,
înainte, cu Iisus!…
Trecem azi prin grele clipe,
vom avea de suferit;
dar ostaşul e să lupte
şi să meargă înainte,
cu privirea la Iisus.
Moartea cade, iadul plânge,
Satan mâinile îşi frânge,
dar nainte cu Iisus!

Nu ne înspăimântă moartea,
frica a pierit din noi.
Înainte tot poporul
cu Iisus Biruitorul,
înainte cu Iisus!
Cine vrea să lupte: vie!
Iar fricoşii să rămâie;
noi, nainte cu Iisus!

Lipsa nu ne înspăimântă,
suferinţa, nici atât.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi luptăm pentru Iisus!
Ţelul nostru şi tot dorul
e Iisus Biruitorul –
înainte cu Iisus!…

Lupta noastră grea-i de-acuma,
vom avea de dus nevoi;
însă cât trăi-va unul
nu ne-om da nicicând napoi,
ci vom merge cu Iisus.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi, nainte cu Iisus!

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 2.

 

În situaţia în care se afla Părintele Trifa, rămas singur, fără gazetă şi fiind lipsit de legătura cu fraţii de la fronturile Oastei Domnului, a scos o nouă foaie, cu numele «Isus Biruitorul».

Primul număr din această gazetă a apărut la data de 6. I. 1935, scris în 8 pagini, cu frumoase şi bogate tâlcuiri biblice.

În prima pagină, părintele scrie articolul „Înainte cu Iisus Biruitorul”, depănând duios şi dulce Drumul Crucii Lui, cerând de la Domnul lumină şi călăuzire de Sus, spre a se face numai voia Domnului.

Nu spune nimic fraţilor despre necazurile sale, despre izbucnirea conflictului de la Sibiu, lăsând toate în grija Domnului, zicând doar: „Tu, Doam­ne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta”.

Dăm în continuare două articole care ni se par mai importante.

ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL!

Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Sunt 12 ani de când foloseşti în lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori, eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni, îmi aşteptam intrarea în pământ. Dar Tu, Doamne – printr-o minune – m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei. Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva cu mine, altcum m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău. Şi robul Tău răspunde: Aicea sunt, Doamne… „Iată-mă, Doamne” (Fapte 9, 10)… stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă. Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, arată-mi porunca Ta, mie şi fraţilor mei, pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi nu ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altul decât drumul Crucii, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor.

Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta. Acum Îţi mulţumim că ne-ai cercetat din nou cu furtuna Ta, ca să ne aduci la acest «Isus Biruitorul»… la foaia aceasta care spune şi ea răspicat că tot ce s-a făcut la Oaste a fost, este şi va fi biruinţa Domnului. Noi am luptat şi El a biruit.

Fraţii mei! Plecăm din nou la luptă cu acest «Isus Biruitorul». Plecăm din nou la luptă, gata de orice jertfă. Pentru Tine, Doamne, suntem gata să jertfim totul, până şi preţul cel mic al vieţii noastre. Plecăm din nou la luptă şi nu ne înfricoşăm de nimic. Până când Iisus Biruitorul Se află în fruntea noastră, de cine ne vom teme?

Aicea suntem, Doamne, la picioarele Crucii Tale şi aşteptăm voia Ta şi porunca Ta. Stăm gata şi pentru plug, şi pentru jertfă. Du-ne la biruinţă prin foc, prin furtuni, prin lupte şi jertfe. În orice noapte am ajunge, arată-ne cu litere de foc porunca Ta că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29).

La luptă, fraţi ostaşi, la luptă! Cu Iisus Biruitorul înainte!

Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin „pustie”… prin ţara luptelor. Dă-ne neîncetat apă din stâncă, „mană din cer” şi biruinţă asupra lui „Amalec” (firea cea veche). Condu-ne cu „stâlp de foc” şi „nor luminos”, ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până vom trece Iordanul şi vom intra în „Canaanul” ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Preotul Iosif Trifa

(«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 1

şi «Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ianuarie 1935, pag. 1-2)

SĂ ÎNAINTĂM MAI DEPARTE ŞI CU CĂLĂTORIA SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI

„Şi au zis: «Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).

 

(…) O viaţă întreagă de călătorie prin pustie, de lupte, de frământări, de suferinţă – acesta e şi azi drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei. Drumul spre Canaan e drumul Crucii, e drumul luptelor şi jertfelor.

(…) Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt.

În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufle­teşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.

Când pleci la drumul mântuirii se dă o luptă înverşunată între a­ceste două lumi. Firea cea veche te îndeamnă să rămâi lângă oalele lui Faraon – firea cea nouă te cheamă să pleci spre Canaan.

Ai învins? Ai plecat la drumul mântuirii? Nu uita, vei avea, negreşit, de furcă şi pe mai departe cu firea cea veche. Ea se va „răscula” din nou. Ea îţi va spune mereu că „era mai bine în Egipt”. Şi te va chema mereu să te întorci în Egipt.

(…) S-alungi ispita, fugind din calea ei, acolo unde nu te mai poate a­junge: la picioarele crucii.

Scumpii mei fraţi ostaşi!

Aţi plecat din Egipt, sunteţi departe prin pustie? Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar privegheaţi. Căci diavolul Faraon e pe urmele noastre. „Faraon” acesta nu s-a înecat în Marea Roşie, ci se ţine pe urmele noastre. Se ţine cu oalele lui, cu carnea lui, cu ispitele lui.

Fraţii mei, luaţi aminte, aici se dă lupta mântuirii. Aici se dă şi lupta Oastei: a merge înainte sau a te întoarce înapoi. Aici cade sau biruie un ostaş al Domnului.

Cea mai mare primejdie pentru călătoria mântuirii noastre este che­marea să ne întoarcem înapoi în Egipt. Şi această chemare vine în două feluri. Ea vine mai întâi din lăuntrul nostru. Ne cheamă înapoi firea noastră cea veche, omul no­stru cel vechi.

Fraţii mei, luaţi aminte, mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu, veţi auzi glasuri care vor striga răspicat: „Oastea asta şi-a făcut de cap… ne-a spart liniştea satelor… ne-a stricat obiceiurile… a făcut împerecheri… trebuie neapărat luate măsuri de îndreptare contra ei şi contra ostaşilor.

Şi atunci se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit su­fleteşte din Egipt şi vor striga şi ei cu tărie: „În felul acesta nu mai merge cu Oastea… noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă că­petenie… Ne trebuie o conducere nouă, care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate”.

Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi în Egipt, ca să scape de „pustie” şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.

Iar de cealaltă parte va rămâne „turma cea mică”.

Vor rămânea cei tari în Dom­nul, să păşească înainte pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, pri­goanelor, luptelor şi jertfelor.

Fraţii mei, suntem la o răspân­tie. Oastea se apropie de locul de la Ieşire 32, 26. Cine vrea să rămână cu Domnul să se dea la o parte şi să plece înainte. Cine vrea să rămână cu lumea să plece înapoi în Egipt.

Fraţii mei! „V-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, ceea ce s-a şi întâmplat” (I Tes 3, 4). Şi se va mai întâmpla. „Pustia” cea mare abia de acum începe. Abia de acum intrăm în ea. „Fiţi tari în Domnul!” (I Cor 15, 58). Păşiţi cu curaj înainte, pe drumul Crucii.

Mai curând ori mai târziu, zdro­bit de greutatea luptei, eu, iubiţii mei, voi rămânea pe un Nebo. Dar voi să mergeţi înainte, în numele Domnului. Să luptaţi înainte, în nu­mele Domnului. Pentru ca, pe urmă, să ne întâlnim cu toţii în Canaanul cel făgăduit, în Ierusalimul cel ceresc.

O, ce bucurie sfântă vom avea atunci! Ne vom spune toate câte am suferit şi Domnul ne va mân­gâia ca pe copilaşii Lui. Şi vom auzi atunci scumpa Lui făgăduinţă: „Fiilor, ştiu faptele voastre, oste­neala voastră, răbdarea voastră” (Apoc 2, 2)… Intraţi acum în bucuria şi odihna Mea…

Deci, la luptă, fraţi ostaşi, la luptă!!

(«Isus Biruitorul»  nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 5)

 

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 4.

Însemnări ale Părintelui Iosif – ANUL 1922

«Lumina Satelor»

Dăm mai jos două însemnări ale Părintelui Iosif, spre a putea înţelege cele ce urmează:

 

În căutarea unui post

În situaţia grea de preot văduv la ţară, îmi căutam, prin anii 1920-1921, un post la oraş.

Era să mă duc la Cluj într-un post pe care mi-l recomanda pr. profesor universitar I. Lupaş. Dar, venind la Sibiu cu prilejul unui congres, Î.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae, înţelegând că vreau să plec de la ţară, m-a chemat la Sibiu în postul de duhovnic la Academia Teologică. În acest post am venit la Sibiu în toamna anului 1921. Pe vremea aceea, eram deja un nume cunoscut şi apreciat din scrisul meu de pe la diferite ziare şi reviste. Aveam tipărită chiar şi o carte de predici, „Spre Canaan“. Această activitate îmi deschidea multe căi să pot ieşi la larg dintr-o parohie de munte. (mai mult…)

Salvarea mea, salvarea ta, salvarea Bisericii şi a neamului nostru, precum şi a lumii întregi este Iisus Hristos cel Răstignit

La data de 1 ianuarie 1923, a sunat mobilizarea. Sub steagul Oastea s‑au înrolat până la sfârşitul anului 1926 peste cinci mii de suflete. La data de 1 ianuarie 1927, prin cartea „Intraţi în Oastea Domnului», s-a declarat în scris război contra diavolului.

Pe faţă, în văzul lumii întregi şi în auzul tuturor, Părintele Iosif apare în public cu această „declaraţie de război“ contra diavolului, contra celui mai mare duşman al neamului omenesc şi al viitorului acestui neam. Sunt puţini în lume cei care au avut inspiraţia, lumina şi acest sfânt curaj să facă o astfel de declaraţie împotriva celui mai cumplit vrăjmaş şi tiran al omenirii. (mai mult…)

Vino la Iisus

Vino la Iisus chiar dacă
trebuie să treci prin foc,
până n-ai ajuns la Domnul
nu te linişti deloc;
nu te linişti, nu te linişti,
până n-ai ajuns la Domnul
nu te linişti deloc.

Vino la Iisus chiar dacă
te desparţi de toţi cei dragi,
face, pentru mântuire,
orişice necaz să tragi;
orişice necaz, orişice necaz,
face, pentru mântuire,
orişice necaz să tragi. (mai mult…)

De nu se va naşte cineva de sus

Amin, amin zic ţie, Nicodime – a zis Iisus – de nu se va naşte cineva de sus, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Zise către El Nicodim: Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Au doară a doua oară să intre în pântecele maicii sale să se nască? Răspuns-a Iisus: Amin, amin grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Nu te mira că zic ţie că trebuie să vă naşteţi de sus. (mai mult…)

ÎNDRUMĂTOR CU VIE FAPTĂ

Îndrumător cu vie faptă,
plug sfânt, adânc şi credincios,
cu brazdă unică şi dreaptă
spre ţelul demn şi luminos.

Aceasta este Oastea Sa
şi harul Său lucrează-n ea,
viaţa ei este Hristos,
El, Ţelul ei cel luminos. (mai mult…)

ANUL 1923 – Anul naşterii Oastei Domnului

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou cu hotărâre şi întovărăşire de luptă împotriva sudălmilor şi beţiilor

Felul cum trecem noi creştinii de azi dintr-un an într-altul nu e cel bun şi creştinesc. Căci ce facem noi de Anul cel Nou? Încă din preseara Anului Nou ne strângem la băutură şi ţinem să bem toată noaptea, ca nu cumva Anul Nou să ne afle aşa cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu, cu mintea trează şi limpede; cu orice preţ şi cu orice cheltuială, ţinem de datina năroadă şi păgână: să ne afle Anul Nou beţi şi să ne îmbătăm în Anul Nou. (mai mult…)

România este o comoară îngropată (aşa a zis un străin despre noi)

Şi are multă dreptate. Vedem şi noi că suntem o ţară plină cu toate comorile.

Doar nici o altă ţară din lume nu e binecuvântată de la Dumnezeu cu atâtea daruri ca ţara noastră. Avem tot ce ne trebuie în ţară la noi: bucate, vite, sare, păduri, băi, petrol etc., şi totuşi stările din ţara noastră nu sunt aşa cum ar trebui să fie.

Suntem săraci într-o ţară bogată şi plină de comori. Străinul englez care a zis vorbele de mai sus găseşte pricina acestui lucru în aceea că nu ştim pune în valoare bogăţiile ţării noastre prin muncă şi pricepere. Va fi şi aceasta una din pricini, dar, pe lângă asta, mai avem una.

Ţara noastră are şi comori sufleteşti îngropate. (mai mult…)