Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Radio Oastea Domnului

Radio Oastea Domnului

Almanah audio 2017 – CD audio

almanah-2017
Preaiubiţi fraţi şi surori! Cu ajutorul Domnului s-au finalizat lucrările Almanahului audio, pentru anul 2017. Întreg CD-ul, cuprinde înregistrări de cântări, poezii şi mărturii. La început după generic, fratele Traian Dorz, deschide albumul, cu poezia, „Pe unde-am mers Iisuse” dar şi spre final o altă poezie, „Cu cine şezi alături”! Fratele Daniel Mocanu, cântă cântarea, „Să nu pot, Doamne, să mă las” urmat de poezia sorei Gabriela Mocanu, „O, dragoste zdrobită”! Fratele Vasile Pohrib, cântă la acordeon cântarea, „Tinereţe, tinereţe” după care fratele Nicolae Vinter, recită două poezii: „Ca anii tinereţii” şi „Curând soseşte vremea”. Fratele Cornel Silaghi, mărturiseşte în câteva minute, despre suferinţa şi chinurile prin care a trecut împreună cu fraţii în temniţile comuniste, amintind printre altele, de lotul celor unsprezece fraţi şi două surori care au fost arestaţi şi trimişi la cele mai grele închisori din vremea aceea. Când a povestit toate acestea, fratele Cornel Silaghi era la vârsta de 81 de ani, şi a fost înregistrat la Studioul audio de la Casa Oastei din Sibiu. Spre finalul CD-ului mai este o scurtă mărturie cu fratele Viorel Bar, care ne arată, cum a început să compună primele melodii la îndemnul fratelui Traian Dorz. Mărturia aceasta şi cântarea „Toate mamele” (mai mult…)

Vin Paştile (audio)

Din arhiva Radio Oastea Domnului:

Versuri de Traian Dorz, recită: Andreea Gherman – Cluj Napoca.

Vin Paştile, Iisuse, din nou învii şi iară
arăţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
c-ai ispăşit păcatul prin Jertfa Ta amară
şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.

Privind cu ochi-n lacrimi Făptura Ta măreaţă,
ca mii de sori, Iisuse, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineaţă
din care fericirea e fără de sfârşit.

Îţi văd şi-n mine Chipul scăldat în foc de soare,
cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
şi strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
a zilei când, Iisuse, şi-n mine-ai înviat. (mai mult…)

Strângeţi Cântările Domnului vol.1 şi vol.2 – CD-uri Audio


Promo – Strângeţi Cântările Domnului


Preaiubiţi fraţi şi surori! O veche înţelepciune spune aşa: „Ca să mergi bine înainte, trebuie să priveşti mereu înapoi”. Este paradoxal, dar în aceste cuvinte stă un mare adevăr. Legat de titlul acestei colecţii audio «Strângeţi Cântările Domnului» dorim să fie aşezate pe albume, cântările din trecutul Oastei Domnului printr-o selecţie amănunţită al acestora. Aceasta nu înseamnă că aducem la zi ceva învechit, expirat, sau că facem o întoarcere tehnic înapoi, cum aparent se poate înţelege, ci ar fi o bună orientare pentru viitor. În vremea în care trăim şi-n frământările actuale de care suntem presaţi, mulţi dintre noi – mai mult ca oricând – trebuie să ne întoarcem la felul de început al oricărui lucru duhovnicesc. Din punct de vedere al cântării de la Oaste şi al modului de interpretare a acestor valori, colecţia «Strângeţi Cântările Domnului» nu apare intenţionat de a opri ceva sau de a face observaţii premeditate cu privire la modul de intonare sau de înregistrare al cântărilor actuale, ci poate fi o alternativă de lucru care ne-ar ajuta mai mult în ceea ce dorim să facem. De fapt, este impropriu spus că facem sau încercăm ceva la Cântările Domnului, ci trebuie să conştientizăm că aceste valori se primesc numai în anumite stări duhovniceşti şi având mereu în gând şi în suflet dictonul de aur al fratelui Traian Dorz  Întâi să fim apoi să facem. Considerăm că toate aceste cântări din aceste colecţii pot fi un ghid de orientare în spaţiul cântării duhovniceşti fără de care nu putem călători pe crestele abrupte şi necunoscute care pot apărea în calea noastră tot mai mult cu trecerea timpului şi al vremurilor de astăzi.

(mai mult…)

Iisuse, Mire-al vieții mele – CD audio

Un nou album de cântări intitulat: Iisuse, Mire-al vieții mele.

Cântări interpretate de:  Pr. Marian Mărcuş, Sandu Donici, Mihaela Cristea, Costel Constandache, Nelu Năstase (Bergamo), Dan Matei (Roma), Ghiţă Bujoreanu, Petru Vrabie şi Sava Constandache.

Instrumentație: Nai(Dan Matei), Acordeon(Costel Constandache, Dan Matei, Nelu Năstase), Orgă (Sava Constandache).

Prelucrare: Sava Constandache.

 

CD-ul  se poate comanda la Librăria „Cartea de Aur” – Sibiu,  str. Ch. Darwin, nr. 11,  tel. 0269 216677 sau direct pe internet la Librăria Cartea de Aur.

Asculta promo CD – Iisuse, Mire-al vietii mele

Cumpărând acest CD ajutaţi la apariţia de noi albume!

Adunare anuală la Braşov

Cu binecuvântarea Părinţilor Eugen Comşulea şi Ciprian Comşulea, duminică, 6 noiembrie 2011, la Biserica «Schimbarea la Faţă», de pe Bulevardul Saturn, nr. 33 (lângă Micşunica),  se va ţine Adunarea anuală a Oastei Domnului din Braşov.

 

Ziua duhovnicească va începe cu Sfânta Liturghie, iar de la orele 14:00 continuă programul Oastei Domnului în amintirea evenimentului din 7 noiembrie 1976, însemnat în calendarul Oastei ca „A treia zi istorică” pentru Oastea Domnului.

 

Invităm şi aşteptăm cu multă dragoste preoţi, fraţi şi surori din toată ţara.

 

Adunarea Oastei Domnului din Braşov

Cu ajutorul Domnului adunarea va fi transmisă în direct pe Oastea Domnului TV

  • 1
  • 2
WhatsApp chat