Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Scrisori către noi înșine

Scrisori către noi înșine

Iată ce pregătesc arhitectorii sociali pentru generţtiile viitoare!

„Globalismul” este lozinca care a înlocuit-o pe „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”; aceleaşi minţi le-au scornit pe amândouă, în acelaşi scop.

Un sistem mai diabolic decât cel sclavagist, un sistem care luptă pentru distrugerea culturilor naţionale, un sistem ce luptă pentru depersonalizarea individului. un sistem de tortură spirituală, un sistem ce conduce spre nimicirea civilizaţiei… Iată ce pregătesc arhitectorii sociali pentru generţtiile viitoare! Este un tablou greu de închipuit, groaznic şi se speculează cu drepturile omului, …dar care om????

Ce vremi cumplite! (mai mult…)

Când alergăm spre a strânge în braţe „balonul” pe care este scris „fericire”.

În timpul unei ore de religie desfăşurate la o clasă de a-XII-a, am încercat să fac o introducere la lecţia despre „Rolul tineretului promovarea valorilor creştine”.Am întrebat elevii dacă ar fi totdeauna capabili să facă distincţia dintre valoare şi nonvaloare , dintre autentic şi fals.Şi dacă în cele din urmă au puterea să opteze pentru ceea ce este valoros, autentic, adevărat.Toate răspunsurile au fost optimiste, nimeni nu şi-a exprimat îndoiala cu privire la această alegere.Aşa este aproape totdeauna, când vorbeşti la modul general cel care te ascultă nu prea ştie pe unde se află. Dar discuţia noastră a continuat şi i-am mai întrebat: dacă pe o masă într-o sală de aşteptare ar fi o revistă de spiritualitate sau o Biblie iar alături ar fi şi o revistă cu postere şi staruri, ce aţi alege? Sau dacă într-o seară, în oraşul vostru, ar fi invitată o oarecare personalitate să susţină o conferinţă de spiritualitate ortodoxă, iar în acelaşi timp aţi şti că în cartierul vostru ar fi o discotecă, unde aţi alege să petreceţi? Răspunsurile au fost altele, unii au rămas puţin dezamăgiţi, nu se aşteptau la un asemenea criteriu de evaluare. (mai mult…)

Ogorul, Lucrătorul şi Roadele

„…Şi nu era nici un om care să lucreze pământul…” (Genesa 2,5)

În anii de după război, ogorul Evengheliei se umpluse de neghină, de zeci şi sute de mii de „morţi”. „Plugul” ruginise, uitat în bisericile ruinate de tunurile generalului Bucov şi, deşi se vorbea despre independenţă oamenii erau din ce în ce mai robiţi de păcate. E adevărat, poporul român îşi câştigase prin multe sacrificii independenţa dar, aceasta era una trupească ci nici decum una sufletească, adevărata robie a omului se adâncea din ce în ce mai mult. Ogorul duhovnicesc se înţelenea pe zi ce trecea tot mai mult, se simţea nevoia urgentă de Hristos şi de lucrători care să-L aducă pe Hristos la oameni şi pe oameni la Hristos. În vâltoarea acestor vremi, Dumnezeu priveşte spre România şi simte ceea ce a simţit de atâtea ori privind la faptele oamenilor, tristeţe, părere de rău, durere, amărăciune şi toate acestea deoarece oamenii se depărtase atât de mult de El. (mai mult…)

Scriam şi plângeam…

Era în iarna anului 1984. Trecuseră 6 luni de la nunta noastră; purtam cu drag în pântece primul rod al dragostei noastre…În timp ce îmi aşteptam soţul, privind pe geam din 10 în 10 minute, a venit la noi un frate şi mi-a adus un manuscris de al fratelui Traian. Unii fraţi de atunci se angajaseră, riscând mult, să copieze manuscrisele fratelui Traian. Mie îmi revenise exact fragmentul care relata despre neputrizirea sicriului părintelui Iosif Trifa. Era prima dată când aflam acest adevăr. Scriam şi mi se părea că mi se sfinţeşte mâna scriind acele mărturisiri…Scriam şi plângeam…scriam şi îi mulţumeam lui Dumnezeu că mi-a făcut chemare în Oastea Domnului…
De atunci am ştiut că nimeni şi nimic nu mă va mai despărţi de Oaste, de fraţi…( de asta îi tot caut dor şi-i vreau aproape…şi-i vreau una…) (mai mult…)

Se aleg apele fraţilor, timpul trece…

Suntem oare noi creştinii UN POPOR SPIRITUAL PE LUME, unic în felul lui…?

Avem oare noi TOŢI CREŞTINII LA UN LOC, DREPTUL de a NE CONSIDERA UN POPOR UNIC PE LUME şi APARTE DE CEILALŢI PĂMÂNTENI…?

Suntem NOI O ÎMPĂRĂŢIE DUHOVNICEASCĂ, în mijlocul altor împărăţii pământeşti…?

AVEM NOI, FIECARE CREŞTIN ÎN PARTE, ÎN CONSTITUŢIA FIINŢEI NOASTRE, ÎN FIREA SPIRITUALĂ (şi nu biologică), ALTE „GENE” DUHOVNICEŞTI, pe care nu le au ceilaţi pământeni?

AVEM OARE NOI O CULTURĂ UNICĂ CARE NU ÎŞI ARE SURSA ŞI SORGINTEA PRIMARĂ ŞI PRIMORDIALĂ, în înţelepciunea înţelepţilor acestei lumi…?

AVEM NOI ŞI O LIMBĂ UNICĂ PE PĂMÂNT, A CĂREI CUVINTE SUNT PLINE DE ENERGIE HARITOFORICĂ şi CARE ROSTITE, POT ÎNVIA DIN MORŢI PE MORŢII CEI SUFLETEŞTI? (mai mult…)

La cruce mulţi din cei de jos se ridică, iar unii din cei de sus cad.

Tăcerea iubirii dumnezeieşti de la Cruce descoperă gândurile multor inimi şi face o neînchipuită judecată. Judecata de la Cruce crează surprize uluitoare în atitudinile oamenilor faţă de Domnul. La cruce mulţi din cei de jos se ridică, iar unii din cei de sus cad.

Iuda se prăbuşeşte prin trădare, iar sutaşul păgân mărturiseşte în auzul tuturor că Cel Răstignit este nevinovat, că este chiar Fiul lui Dumnezeu. Cine a fost ucenicul care a trădat? Iuda a scos demoni în numele Domnului, a binevestit Împărăţia lui Dumnezeu şi i s-a făgăduit că va împărăţi cu ceilalţi ucenici judecând ”cele doisprezece seminţii ale lui Israel”. Cine a fost sutaşul care a mărturisit? Ofiţerul păgân care a condus grupul de soldaţi care l-a batjocorit pe Domnul şi l-a răstignit. (mai mult…)

Fiți binecuvântaţi, fraţii mei iubiţi!

„Act profetic al Bisericii, Botezul asteapta in suspine actualizarea lui”.
( Părintele Dumitru Stăniloae )


M-am născut într-o famile ortodoxă. Mama mea, bunica dinspre mamă, bunicul dinspre tată trăiau credinţa…atât cât înţelegeau.
Mergeam şi eu cu ei la biserică. Mă rugam, posteam…Îl iubeam pe Dumnezeu în felul meu ( poate că era acel ,,în felul lumii” ). Comparându-mă cu alţi creştini din sat, tot ortodocşi, aveam o părere cât de cât bună despre mine .
A venit totuşi o zi de vară, treceam în clasa a VIII-a, când am mers la o nuntă la Oastea Domnului. Atunci şi de atunci am simţit că eram aşa departe…
Se cânta cântarea ,,Iisuse, numai Tu eşti stânca!”…Eram un copil de 14 ani…
Mă simţeam aşa de păcătoasă, aşa de neînsemnată! Mă uitam la surori că aveau fustele mai jos de genunchi şi îmi era ruşine că eu tot trebuia să îmi trag rochiţa ca să acopere genunchii…Capul era descoperit…Nu ştiu cum a lucrat Dumnezeu la inima mea, dar am vrut să fiu şi eu ca acei ,,îngeri”…
Voiam să încep o altă viaţă! Nu avusesem nu ştiu ce mari păcate, dar ceva îmi spunea că a fi creştin e mult mai mult decât ce făcusem până atunci…
În anii ce au urmat, deseori îi mărturiseam Domnului iubirea mea…iar în ziua nunţii am făcut legâmânt, nu numai cu mirele meu pământesc, ci cu şi cu Mirele meu Ceresc…în primul rând cu El… (mai mult…)

Avem datoria de a corecta, de a face cunoscut și de a da o cât mai bună dovadă

Datorită faptului că Oastea Domnului este prea puţin cunoscută sau cunoscută într-un mod greşit, numele de „ostaş” ridică multe semne de întrebare pentru mulţi creştin-ortodocşi.
Mie personal mi-a trebuit un an şi jumătate ca să fiu acceptat de colegii de la master din cadrul Facultăţii de Teologie din Arad, fără rezerve, ca un creştin ortodox. La fiecare intervenţie din cadrul dezbaterilor, eram privit cu rezerve.
Anul trecut am avut ca subiect de referat la Teologie Morală tocmai Oastea Domnului. Din intervenţia colegilor am văzut cât de puţin informaţi sunt.
Probabil, datorită acestui fapt, am aflat cu uimire, doar zilele acestea, că una dintre colege este născută în familie de ostaşi şi că ea însăşi a făcut legământ în urmă cu ceva ani şi că tot acest timp nu şi-a făcut cunoscută identitatea de ostaş printre colegi. (mai mult…)

Slăvit să fie Domnul!

Ce frumos e salutul acesta şi ce bucurie că ne putem saluta astfel! Mi-amintesc şi de vremea comunistă când aveam acest curaj, această iubire, această nebunie de a ne saluta astfel şi de a ne recunoaşte că suntem ostaşi! Ce îmbrăţişare caldă era atunci! Şi acum ar putea fi la fel…şi cred că este. Nu-i aşa că tresăriţi de bucurie când, fiiind undeva în tren, sau la vreun loc aglomerat şi auziţi pe doi ,,străini” zicând ,,Slăvit să fie Domnul!”? Apoi, mergeţi către ei, îi salutaţi la fel şi bucuria se revarsă în ambele sensuri…

Iubesc Oastea şi ostaşii fiindcă prin ea , prin ei, L-am aflat pe Domnul şi frumuseţea ortodoxiei…că de fapt, cum s-a spus mai sus, Oastea asta face: dă cojile deoparte, pentru ajunge la Hristos, pentru a-L slăvi, pentru a trăi cu El şi ca El şi pentru a-L mărturisi…
Ortodox=dreptmăritor creştin (mai mult…)

Bucuria părtăţiei trebuie păstrată cu orice preţ

”Noi, ca și tineri ostași, nu trbuie să uităm că avem trei arme, cu care ar trbui să ne înarmăm în fiecare zi: credința, nădejdea și dragostea. Adică cuvântul, rugăciunea și cântarea. Ar trebui zi de zi, cum ne îndrumă și scumpul nostru fr. Traian, să ne hrănim sufletul cu aceste trei, fiindu-ne ca apa, aerul și pâinea pentru trup. Numai în acest fel, sufletul nostru va crește, spre marea și sfânta chemare, pentru care noi am fost aleși, să-l purtăm pe Hristos în inimile noastre și înspre oameni.”

Eunicia

,,Păstraţi iubirea şi prietenia dintre voi!” spune fratele Traian. Iubirea şi prietenia trebuie întreţinute, udate, încălzite, legănate în zâmbet şi luciri de privire…altfel ne vom simţi tot mai străini…
Părtăşia trebuie să fie!…să întidem pod peste ape şi garduri…să zburăm cu aripi de iubire şi dor…să învăţăm a ne regăsi unii în alţii şi toţi în Hristos, ca un singur Trup, cu o singură inimă şi cu o singură simţire…
A avea părtăşie înseamnă a fi părtaşi aceluiaşi Hristos, aceloraşi bucurii, aceloraşi ,,Taboruri” sau ,,Golgote”…
Mi-e dragă părtăşia…Să nu mi-o ia nimeni!…Nimeni…
(mai mult…)

WhatsApp chat