Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sergiu Grossu

Sergiu Grossu

Cu pleoapele deschide

Deşi Evanghelia acordă o importanţă deosebită vederii, se înţelege de la sine că nu intră în discuţie privirea fizică, după cum nu despre ochiul trupului vorbeşte Domnul Iisus în predica de pe munte: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi curat. Iar de va fi ochiul tău rău tot trupul tău va fi întunecat“ (Mt 6, 22-23). Ceea ce preocupă pe Mântuitorul este vederea spirituală, privirea sufletului, ochiul lăuntric al minţii şi al inimii, a cărui sensibilitate morală variază de la om la om, într-o vădită concordanţă cu etapa evolutivă a vieţii de credinţă.

Să luăm câteva cazuri biblice. Isaia, de pildă, îşi permite să scrie: „În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ… Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei“ (Isaia 6, 1-5). În schimb privirea lui Sihem, tributară instinctului sexual, şi ca atare, infractoare, neevoluată, pătimaşă, îl va face să vadă nu pe Dumnezeu ci pe Dina, fata lui Iacov şi ce-a urmat se ştie: „Văzând-o Sihem, feciorul lui Hemor Heveul, stăpânitorul pământului aceluia, a luat-o şi, culcându-se cu ea, a necinstit-o“ (Fc 34,2).

Există, din păcate, două categorii de creştini: (mai mult…)

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.

Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă! (mai mult…)

Două vieţi

Două vieţi, cu drumuri alte.
Doi flăcăi. Doi fraţi.
Abel – tot pe piscuri nalte,
Cain – fără să tresalte
La vreun dor mai sfânt, încalte,
Fără, peste văi, să-şi salte
Ochii-nneguraţi…

Două vieţi, cu-aceeaşi trudă,
Pururi în nevoi!
Cain, inimă zăludă
Care-njură şi asudă,
Plugărind cu mâna-i udă
Spini şi pălămidă crudă;
Abel – după oi…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Amintiri

Câteodată amintirea-i bună
Şi te scaldă-n liniştite ape;
Altădată-i rea ca o furtună
Care-ncearcă sufletul să-ţi sape.

Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieţii.
Au rămas şi îngerii, departe.
Bate vântul aprig al tristeţii
Sub un cer aducător de moarte.

Ce-i cu tine, Eva? Ce-i, Adame?
Vă-nspăimântă deznădejdea firii?
Inima, în felurite game,
Sângeră pe spuza amintirii…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Lângă poarta Raiului

Lângă poarta
Raiului,
Om, cu soarta
Scaiului.

Lângă apa
Domnului,
Om, în groapa
Somnului.

Lângă visul
Stelelor,
Om, cu scrisul
Relelor.

Lângă locul
Dragostei,
Om, în focul
Pacostei.

Lângă pomul
Plângerii,
Omul, omul
Stângerii…

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul Şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.

Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri astfel o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse? (mai mult…)

Îndemn

„Veniţi la Mine
toţi cei trudiţi şi împovăraţi…“
(Matei 11, 28).

Deschisă-i şcoala lui Iisus
Şi pentru noi şi pentru tine…
De ce-ai rămas pe gânduri dus?
Oricât ai fi de chin răpus,
Deschisă-i şcoala lui Iisus
Te-aşteaptă-n lacrimi şi suspine… (mai mult…)

Vacanţa

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor.
Şi moartea nu va mai fi“ (Apoc. 21, 4).

Am trecut examenul cu bine.
S-a sfârşit serbarea cu-al ei treapăt.
După-atâta muncă şi suspine,
Am luat vacanţă fără capăt.

Ochii noştri, de şcolari sfielnici,
Scaldă-se în lacrima iubirii.
Nu mai suntem oamenii vremelnici,
Ci plutim în slava nemuririi. (mai mult…)

Examenul

„…la venirea Lui să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El“ (I Ioan 2, 28).

Curând, curând (o, cine ştie
Să-ntrezărească viitorul?)
În slava Lui, din Veşnicie,
Se va ivi Învăţătorul…

Suna-va trâmbiţa şi norii
Îl vor purta cu sfinţii îngeri;
Voioşi vor fi biruitorii!
În spaimă leneşii, în plângeri… (mai mult…)

Prinos

Mi-ai spus „Vino“, odată, în viaţă…
Pe-atunci umblam prin hăţişuri şi ceaţă,
Cu ochii bolnavi, căutând
Himere ce-n lume se vând…

Mi-ai spus „Vino“, cu-ndemnul Iubirii –
Şi pe cărările mele au înflorit trandafirii,
Iar cerul, odinioară sticlos,
(O, cerul neîndurător şi închis)
A coborât până jos,
Lângă rădăcina omenescului vis.

Mi-ai spus „Vino“, odată…
Şi de-atunci toată inima, toată,
Izbăvită, Iisuse, din moarte,
Până la capăt ar vrea să Te poarte.
Cum îşi poartă-n corolă o floare
Raza eternului soare…

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit.“
(I Cor. 2, 2)

Pietre de aducere aminte / Sergiu Grossu. – Sibiu: Oastea Domnului, 2002.

  • 1
  • 2
WhatsApp chat