Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sf. Ioan Gura de Aur; Învierea Domnului

Sf. Ioan Gura de Aur; Învierea Domnului

Toţi să vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi să luaţi bogăţia bunătăţii!

De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul.

Dacă a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia acum plată dreaptă; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, de nimic să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi; de s-a lipsit cineva şi de ceasul al nouălea, să se aproprie, de nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit.

Că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte; faptele le primeşte, voinţa o cuprinde; El cinsteşte osteneala sa, laudă buna odihnă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului vostru: şi cei dintâi, ca şi cei din urmă luaţi plată; bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi; cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua; cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.

Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând!

Toţi să vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi să luaţi bogăţia bunătăţii!

Nimeni să nu plângă pentru (mai mult…)

Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii! Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte!


De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia ce de obşte. Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit. (mai mult…)

WhatsApp chat