Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sf. Nectarie de la Optina

Sf. Nectarie de la Optina

Sf. Nectarie de la Optina – Despre chipul Bisericii la sfarsitul veacurilor

În convorbirile sale, Stareţul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregătindu-şi fiii duhovniceşti pentru încercările viitoare. Cu mult timp înainte de revoluţie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea să fie. Odată, Părintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugări (nu el însuşi) a avut un vis deosebit. Era ca şi cum mergea spre Uşile Împărăteşti, iar acolo i se arata imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul şi-a schimbat de trei ori înfăţişarea, rămânând însă aceiaşi fiară.

Chiar după revoluţie, Stareţul Nectarie a povestit aceasta vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de răzmeriţă. Şezând în pridvorul chiliei sale el a văzut deodată că totul a dispărut: şi casele, şi copacii şi în locul lor, până la cer, şiruri de sfinţi; iar între rândul de sus şi cer rămăsese un spaţiu foarte mic. Şi monahului i s-a descoperit că atunci când acest spaţiu se va umple va veni sfârşitul lumii. „Iar spaţiul era deja foarte mic”, a spus Stareţul. (mai mult…)

WhatsApp chat