Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sf. Nicolae Velimirovici

Sf. Nicolae Velimirovici

Predică la duminica a XXII-a dupa Rusalii – a lui Lazăr și a bogatului nemilostiv

Sfântul Nicolae Velimirovici

Luca 16, 19-31

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul. (mai mult…)

Evanghelia bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca 16, 19-31)

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui.

O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită întotdeauna, ori de câte ori li s-ar spune: că fără nimic au intrat în această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. (mai mult…)

Puterea rugăciunii

Astfel îşi începe Valerius biografia prietenului lui, Sfântul Pontius:

„Oare cine va putea crede, dacă nu-i va dărui lui credinţă Dumnezeu? Oare cine se va putea nevoi pustniceşte, dacă nu îi va ajuta lui Domnul? Şi cine va putea primi cununa muceniciei, dacă nu i-o va dărui însuşi Hristos?”.

Dumnezeu le poate pe toate acestea, şi Dumnezeu le voieşte pe toate cele care sunt spre mântuirea oamenilor, numai dacă oamenii îl vor ruga!

Cu rugăciunea Sfânta Nonna l-a întors pe soţul ei Grigorie, şi pe fiul ei Grigorie, la Hristos (fiu care mai târziu avea să fie marele Sfânt Teolog din Nazianz).

Cu rugăciunea altă maică de fiu, Monica, l-a întors pe fiul ei, Fericitul Augustin, de la o viaţă desfrânată, la calea bunătăţii şi a sfinţeniei. Cu rugăciunea Sfântul Vasile cel Mare l-a întors la Sfânta Credinţă pe marele lui profesor, Evulios. (mai mult…)

Sfântul Nicolae Velimirovici – despre păcatul săvârșit cu gândul

Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine.

Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri depăcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad. (mai mult…)

„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa” – „Cine are urechi de auzit să audă”.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Lumea întreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un şir fără număr de pilde. Lumea aceasta cu toate dintrînsa e trecătoare ca o poveste pe care o auzi şi se termină. Dar sâmburele de duh ascuns în tâlcul fiecărei pilde e nepieritor. Cei care-şi hrănesc numai ochii şi urechile cu pildele acestea rămân flămânzi duhovniceşte, pentru că duhul se hrăneşte cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde şi nu se satură cu ele, iar foamea nu-i dă odihnă. Iar omul duhovnicesc caută miezul mulţimii de pilde şi, hrănindu-se cu miez, e odihnit şi are pace. Toate câte sunt, sunt pilde, şi toate se înfăşoară, că frunzele şi coaja, în jurul unui miez ascuns. Tot ce se întâmplă e ţesătura pildei, haina inimii duhoviceşti, a miezului, a ceea ce hrăneşte.

Omul se află aşezat în lume ca împresurat din toate părţile de marea înţelepciunii lui Dumnezeu, ore i se arată în pilde. Dar cine se uită numai cu ochii nu vede altceva decât valurile, straiul de spumă al mării. Se uită şi vede haina firii, dar nu inima ei. Ascultă, şi aude glasul firii, dar nu-i pătrunde graiul; în auz i se rostogolesc voci care nu spun nimic. Ochiul nu-i făcut să vadă miezul, urechea nu-i făcută să înţeleagă tâlcul. Dar duhul găseşte duhul; înţelesul află înţelesul; iubirea simte iubirea. (mai mult…)

Meditaţie si rugăciune – Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

Oamenii nu-mi pot face niciun rău, atâta vreme cât nu am răni.

Am văzut două peșteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu. Și mulți copii curioși o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-și auzi ecoul strigătelor lor. Dar din cealaltă peșteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu le oferea nici un ecou. (mai mult…)

Ostașului Svetislav K., care întreabă pe Sfântul Nicolae Velimirovici?: Cum este Dumnezeu înăuntrul omului?

Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” Și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Și te miri de acest cuvânt:„Cum asta?”

De pildă, așa cum este lumina în cameră sau focul în cuptor. Atunci când Îl vei fi simțit pe Dumnezeu în tine, vei simți și vei ști că El este în tine, însă nu vei putea explica ușor altora acest lucru – ci vei căuta chipuri și asemănări în natură, și le vei spune altora cum îți spun și eu acum: (mai mult…)

Scrisoarea Sfântului Nicolae Velimirovici unui tânăr care s-a îngrijorat pentru prietenul său vanitos

Vanitatea este o boală duhovnicească, ea pune stăpânire pe acei oameni care și-au pierdut ori nici nu au agonisit frica de Dumnezeu. În cartea Vieții scrie:„începutul înțelepciunii este frica de Domnul”. Înțeleptul însetează a vorbi despre Făcătorul lumii, iar vanitosul a vorbi despre sine însuși. Prietenul tău nu se ține decât de aceia care îl laudă și îl măresc. (mai mult…)

Sfântul Nicolae Velimiromici – Despre tristeţe

Scrisoarea a 17-a – UNEI FEMEI PE CARE O CHINUIE O TRISTEŢE APĂSĂTOARE

Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea. Păzeşte-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea poate să omoare sufletul cu totul. (mai mult…)

Opreliștea virtuții

Mulți cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliștea virtuții este bogăția, săracului – sărăcia, învățatului – știința, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrânețea, iar tânărului – tinerețea. (mai mult…)

WhatsApp chat