Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan de Kronstadt

Înainte să te rogi Maicii Domnului crede că-ţi va ajuta!

Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvantul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri”, aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o sminteai Îşi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm con visă şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

V-aţi pregătit de nunta cea mare?

Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă ? Şi a zis slugi­lor: legându-i mâinile şi picioarele, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea din­ţilor. Pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Mt. 22, 12-14).

Hristos Dumnezeu S-a asemuit pe Sine unui Mire sfânt, preafrumos, de lumină purtător, veşnic, Care bine a voit a se logodi prin logodnă veşnică, nestricăcioasă, de viaţă făcătoare, în viaţa cea viitoare, nesfârşită, şi în cea de aici, pământească, cu sufletul credin­cios. Pentru a Se logodi cu sufletele credincioase, dar care au spurcat hai­na sufletelor lor cu nenumăratele lor păcate, Domnul le-a dăruit prin tai­nele botezului şi mirungerii haină duhovnicească preafrumoasă, nestricăcioasă. (mai mult…)

Bucură-te că Dumnezeu e răbdător cu tine!

Dacă Domnul n-ar fi iubitor de oameni şi îndelung-răbdător, ar fi putut oare să îndure nechibzuitele defăimări pe care I le aducem? S-ar mai fi întrupat oara, ar mai fi pătimit, ar mai fi murit pentru noi, ne-ar mai fi dat Preacuratul Său Trup şi Preacuratul Său Sânge, către care îngerii privesc cu frică şi cu cutremur? Ne-ar mai fi izbăvit, oare, de păcate şi de moartea sufletului, aşa cum de nenumărate ori o face?

Poate că ar fi apus atunci: chinuiţi-vă dacă sunteţi atât de răi, nu vă voi mai izbăvi, după ce în atâtea rânduri v-am dat izbăvire. Aşa însă, El îndură toată mulţimea nenu­mărată a defăimărilor noastre, aşteptând să ne întoarcem la El. Dă slavă iu­birii Sale şi îndelungii Sale răbdări! închipuie-ţi ce-ar fi dacă nu L-am avea pe Domnul, dacă ne-am lipsi de a Sa mântuire! Sufletul ni se cuprinde de fri­că şi cutremur. Dar pe păcătoşii care nu se căiesc îi ajunge, în cele din urmă, cu adevărat mânia lui Dumnezeu, „în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 5).

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Gânduri ispititoare la rugăciune

Cui aduc oare suferinţă îndoiala, necredinţa, hula? Celui căruia i se adresează, adică celui pe care îl acuzi că se îndoieşte, că nu crede, că huleşte, sau celui care într-adevăr se îndoieşte, nu crede, huleşte? Fireşte, acestuia din urmă. Când face aceste învinuiri, el tremură de frică, deşi n-ar trebui să se teamă (Psalmul 13, 5), îl chinuie îndoiala, necredinţa, hula.

Ob­sesia agoniei sale spirituale rămâne neschimbată, ea îl domină, crede că îşi va putea face o părere mai bună despre sine, care să-i aducă linişte sufleteas­că. Dar nu va ajunge la linişte decât prin căinţă şi după ce va părăsi vechile, falsele idei legate de această deprindere, începând să gândească altfel, în spi­ritul adevărului şi al bunelor intenţii. De aceea, nu trebuie să ne îndoim sau să ne revoltăm şi cu atât mai puţin să cădem în descurajare şi deprimare atun­ci când ne rugăm sau în altă vreme, când ne vin gânduri de îndoială, necredinţă, hulă. Pentru că aceasta este o ispită diavolească.

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Cum se poate demonstra că păcatul este un chin?

Ce adevăr înspăimântător! Păcătoşii care nu se căiesc pierd după moarte orice posibilitate de a se achimba în bine, adică rămân me­reu pradă chinurilor veşnice. Păcatul înseamnă chin. Cum s-ar putea demon­stra aceasta? în modul cel mai distinct prin starea în care se află unii păcătoşi şi prin caracteristicile păcatului însuşi: de a-l ţine pe om în prinsoare şi de a-i bloca toate căile de ieşire din el.
 
Cine nu ştie oare cât de greu îi vine păcăto­sului, atunci când este lipsit de un anume dar de la Dumnezeu, să părăsească calea păcatului pe care a îndrăgit-o atât şi să aleagă calea virtuţii?! Cât de adânc îşi slobozeşte păcatul rădăcinile în inima păcătosului şi în toată făptura lui, cum îi impune acestuia propria sa viziune, denaturată, asupra lucrurilor, înfăţişându-le pe cele mai rele dintre ele într-o lumină ispititoare.

(mai mult…)

Rabdă strâmtorările, obişnuieşte-te cu ele

Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea.

La orice inconfort se va simţi stingherit, dezarmat, fiindcă nu este obişnuit să rabde. Şi totuşi, toată viaţa creştinului este „inconfortabilă”, o cale îngustă şi plină de asperităţi, o cruce care impune privaţiuni şi cere o imensă răbdare. (mai mult…)

Sfântul Ioan de Kronstadt – Despre rugăciune

Când te rogi lui Dumnezeu şi sfinţilor, trebuie să te sileşti a lepăda orice împătimire lumească faţă de oameni şi lucruri, sau orice părtinire faţă de oameni şi lucruri, şi să te sileşti a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată voirea de bine, ca pe tine însuţi. (mai mult…)

Să ceară tot omul cu credință, fără să aibă nici o îndoială

Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun și de folos, se cuvine să te pregătești înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, și să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. (mai mult…)

FRUMUSEȘEA APARENTĂ – Sfântul Ioan din Kronstadt

Nu te opri la frumusețea feței, ci privește sufletul. Nu privi veșmântul omului (căci trupul este un veșmânt provizoriu), ci privește la cel care este îmbrăcat cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcămintei, ci consideră pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusețea expresiei, ci privește duhul acelei cărți, altfel vei deprecia duhul și vei exalta firescul, căci caracterele formează trupul, iar conținutul cărții este duhul. Nu te lăsa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci după efectul pe care-l produc în suflet sau după cuvintele cântecului observă ce fel de duh au. Dacă ele trezesc în tine sentimente pașnice, curate și sfinte, apleacă-ți urechea la ele ca să-ți hrănești sufletul. Dacă, dimpotrivă, ele răscolesc în sufletul tău patimile, nu le băga în seamă și aruncă departe de tine în același timp și natura și duhul unei astfel de muzici.

Sfîntul Ioan din Kronstadt, Viața mea întru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41.

Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii

Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat