Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan de Kronstadt – Bine este a ne lipi de Dumnezeu

Mie a mă lipi de Dumnezeu bine este” (Psalmul 72, 27), spune David, cel ce a gustat din dulceaţa rugăciunii şi a laudei adusă lui Dumnezeu. Acelaşi lucru îl confirmă şi alţii, îl confirm şi eu, păcătosul. Luaţi aminte: încă de aici, de pe pământ, bine este a ne lipi de Dumnezeu (e bine chiar dacă suntem trup păcătos, cu bune, dar şi cu rele în noi). Cât de bine va fi când ne vom uni cu Dumnezeu acolo în cer!

Fericirea de a ne lipi de Dum­nezeu aici pe pământ este un model şi o chezăşie a fericirii de a ne putea lipi de Dumnezeu după moarte, în veşnicie. Vezi cât de bun, de milostiv şi de drept este Creatorul? Pentru a te face să crezi în fericirea viitoare, cea care îţi va fi dată prin unirea cu El, te face să guşti din arvuna acelei fericiri aici pe pământ, atunci când cazi înaintea lui Dumnezeu cu tot sufletul. Da! Su­fletul meu nevăzut îşi află cu adevărat pacea în Dumnezeu Cel nevăzut. în­seamnă că, la despărţirea de trup, cu atât mai mult îşi va găsi pace în El.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Biserica este cu adevărat rai pământesc.

„Iubesc să mă rog în biserică, mai ales în sfântul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindcă în biserică mă schimb în chip minunat prin harul lui Dumnezeu; în rugăciunea de pocăinţă şi umilinţă cad de pe sufletul meu spinii şi lanţurile patimilor şi mă uşurez atât de mult; toată vraja, tot farmecul patimilor piere şi sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunătăţile ei este ca moartă pentru mine; eu prind viaţă în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, doar pentru Dumnezeu, şi mă pătrund de El cu totul şi sunt un duh cu El; mă fac ca un copil mângâiat pe genunchii mamei, inima mea este atunci plină de pace preacerească, dulce; sufletul se luminează cu lumină cerească; atunci vezi totul limpede, vezi totul după adevăr, simţi prietenie şi dragoste către toţi, chiar şi către vrăjmaşi, cărora lesne le găseşti dezvinovăţire şi pe care îi ierţi cu drag. O, ce fericit este sufletul cu Dumnezeu! Biserica este cu adevărat rai pământesc.

O, sfântă biserică! Ce bine, ce dulce e să se roage în tine omul! Căci unde este rugăciunea înflăcărată, dacă nu între zidurile tale, înaintea prestolului Dumnezeiesc şi înaintea fetei Celui ce şade pe dânsul? Cu adevărat, sufletul se topeşte de umilinţa rugăciunii şi lacrimile curg pe faţă precum apa. Dulce e să te rogi pentru toată lumea.”

( Sfântul Ioan de Kronstadt )

FRUMUSEȘEA APARENTĂ – Sfântul Ioan din Kronstadt

Nu te opri la frumusețea feței, ci privește sufletul. Nu privi veșmântul omului (căci trupul este un veșmânt provizoriu), ci privește la cel care este îmbrăcat cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcămintei, ci consideră pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusețea expresiei, ci privește duhul acelei cărți, altfel vei deprecia duhul și vei exalta firescul, căci caracterele formează trupul, iar conținutul cărții este duhul. Nu te lăsa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci după efectul pe care-l produc în suflet sau după cuvintele cântecului observă ce fel de duh au. Dacă ele trezesc în tine sentimente pașnice, curate și sfinte, apleacă-ți urechea la ele ca să-ți hrănești sufletul. Dacă, dimpotrivă, ele răscolesc în sufletul tău patimile, nu le băga în seamă și aruncă departe de tine în același timp și natura și duhul unei astfel de muzici.

Sfîntul Ioan din Kronstadt, Viața mea întru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41.

Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii

Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile. (mai mult…)

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Feriţi-vă, din toată inima, de tot păcatul.

Atunci când vă simţiţi ispitit de păcat, gândiţi-vă îndată că păcatul îl mânie mult pe Domnul, Care urăşte fărădelegea. „Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înţelegeţi mai bine aceasta, închipuiţi-vă un tată drept, sever, care îşi iubeşte familia, care caută prin toate mijloacele să-şi crească copiii cinstiţi şi cu deprinderi alese şi care doreşte să le răsplătească buna purtare cu bogăţiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, şi care, cu toate acestea, îşi dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moştenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbeşte spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă – luaţi aminte – moarte pentru suflet (Iacov 1, 5 şi celelalte), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigaşi de oameni şi, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriţi-vă, din toată inima, de tot păcatul.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Observaţi-vă pe voi înşivă

Orice s-ar spune, omul devine uneori din cale-afară de supărăcios şi de rău nu fiindcă e în firea lui să fie aşa, ci fiindcă diavolul s-a stră­duit din răsputeri să-1 facă aşa. Observaţi-vă pe voi înşivă, observaţi-i şi pe alţii atunci când devin irascibili şi răi, când voi înşivă şi ei aţi fi fost în stare să faceţi una cu pământul pe cineva care vă duşmăneşte în mod real sau nu­mai vi s-a părut că o face. (mai mult…)

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Dumnezeu ne poartă de grijă mai mult decât o mamă

Aşa cum mama îşi învaţă copilul să meargă, ne învaţă şi Domnul să credem în El cu credinţă vie. Mama îşi pune copilul pe picioare, îl lasă să stea aşa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică să facă primii paşi, până când se hotărăşte să păşească şi cade. întocmai ca o mamă, Domnul îl învaţă pe creştin să creadă în El, credinţa fiind ca şi mersul (credinţa – cale duhovnicească). (mai mult…)

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Mântuirea noastră e în Biserică

Mântuirea noastră e în Biserică, precum in arca lui Noe, şi nicăieri altundeva. Dacă nici de Biserică nu ascultă, să-ți fie ție ca un păgân şi ca un vameş (Matei 18, 17). Biserica suntem noi, trupul lui Hristos, iar El, Hristos, este Mântuitorul trupului: „noi suntem mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 30).

Duhul Sfânt este Cârmaciul corabiei Bisericii. Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască. Evlaviosul Corneliu sutaşul a fost un păgân care se ruga şi făcea milostenie mereu, şi a fost învăţat de înger să-l cheme pe Apostolul Petru şi să asculte de la el cuvântul mântuirii şi să primească botezul împreună cu toată casa sa. Grăitor!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu, Editura Sophia, București, 2009, p. 19)

Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale (Mc. 2, 5)

E limpede că paraliticul a fost adus la Iisus Hristos pentru a fi vindecat de boală – iar Iisus Hristos mai întâi îi vindecă sufletul de păcate, iar după iertarea păcatelor i-a zis: scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta (Mc. 2, 11). Ce să însemne un asemenea fel de tămăduire? Înseamnă că bolile care ne lovesc sunt urmări ale păcatelor noastre şi că nu se poate să scăpăm pe deplin de boli dacă nu ne curăţim mai întâi de păcate, întrucât nu pot fi înlăturate urmările fără a fi înlăturate mai întâi pricinile. Întrucât şi acum sunt adeseori printre noi numeroşi bolnavi, care caută mijloace împotriva bolilor lor, spre zidirea şi folosul de obşte vom sta de vorbă despre strânsa legătură dintre păcatele noastre şi bolile trupului. (mai mult…)

Sfaturile Sfinților Părinți – despre stricarea rânduielile dumnezeieşti

Cum au stricat oamenii, din pricina plăcerilor trupului, toate rânduielile dumnezeieşti, toate rânduielile zidirii!

Îngrozitor, neînchipuit de stricată e firea omenească cu păcatele de tot felul, despre care şi a vorbi ţi se face ruşine, şi te doare, şi te înspăimântă. Noi, preoţii, duhovnicii, ştim acest lucru mai bine decât oricine, mai ales aceia dintre noi care prin apropierea şi blândeţea lor duhovnicească şi împreună-pătimirea lor faţă de bolile duhovniceşti ale fiilor lor duhovniceşti au meritat încrederea acestora.

O, ce bolnavi sunt cu păcatele aceste suflete simple, sincere de păcătoşi şi de păcătoase şi câtă nevoie au de împreună-pătimirea noastră, de sfat, de tămăduire şi de milostivirea lui Dumnezeu! (mai mult…)