Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc

Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc

Cum stăm faţă în faţă cu neprevăzutul? Care ne este starea sufletească?

„Acei optsprezece inşi peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a omorât, gândiţi, oare, că au fost ei mai greşiţi decât toţi locuitorii din Ierusalim? Nu! Zic vouă: dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Lc 13, 4-5).

Păstraţi şi meditaţi la acesta cuvânt din Sfânta Evanghe-lie, voi, tovarăşii mei de compartiment, din seara de 17 decembrie. În ciocnirea de trenuri din care aţi scăpat teferi e potrivit să încadrăm întrebarea Mântuitorului. Când am pornit din loc, după cinci ore, am lăsat, sub un vagon făcut ţăndări, un cadavru, iar în staţia vecină, câţiva schilodiţi… Eram noi mai buni decât aceştia? Nu ne mărturiseşte inima, în taină, că acei bieţi încercaţi erau însângeraţii noştri mandatari în faţa continuei şi îndelung-răbdătoarei mânii supreme?

Tovarăşii mei de călătorie, şi, de aci înainte, prieteni făcuţi la lumina unui fulger de aspră învăţătură, să punem la mijloc lecţia trăită şi să n-o uităm!

Ceea ce era mai fioros şi mai îngrozitor în noaptea frângerii călătoriei noastre nu erau vagoanele turtite, cisternele date peste cap, sau locomotiva înfiptă cu roatele în pământ, ci era nevăzutul spectacol al sufletelor noastre devastate, nepre-gătite şi aiurite, ca nişte jivine ale întunericului, lovite deo-dată de harapnicul soarelui… (mai mult…)

CREDINŢA CARE FOLOSEŞTE

Sfântul Evanghelist Matei, la cap. 17, 14-23, ne înfăţi-şează un tablou interesant în felul lui, când un tată mijloceşte pentru fiul lunatic, spunând Mântuitorului pătimirea-i cum-plită, cum adesea cade în foc sau în apă. Istorisirea o face căzând în genunchi la picioarele Mântuitorului; şi mai spunea că fiul a fost adus de el la ucenicii Lui şi aceştia n-au putut să-l vindece. „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?”

Acest fel deosebit de exprimare din partea Mântuitorului pare a fi înduioşător pentru fiul ce pătimea şi o dojană aspră pentru toţi ceilalţi prezenţi. Nici apostolii nu sunt scutiţi, căci credinţa lor, deocamdată, nu era însoţită cu celelalte strădanii care o întovărăşesc şi o întăresc, apropiind-o mai mult de realităţile divine, iar toţi ceilalţi se pare că făceau din credinţă mijlocul de a primi dar şi vindecare în împlinirea dorinţelor fireşti, iar sufleteşte nu făceau un pas măcar. Această constatare rezultă şi din dialogul purtat de Mântuitorul cu apostolii Săi, la întrebarea pusă Lui: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?” „Pentru puţina voastră credinţă – le-a răspuns Domnul. Căci adevărat grăiesc vouă, dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta, şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă”. Apoi precizează: „Căci acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post…” Cu alte cuvinte, credinţa care provoacă minunea trebuie să fie însoţită cu rugăciune şi cu post. (mai mult…)

Dumnezeu este etern acelaşi

„Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: «Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Iar dacă Baal este Dumnezeu, urmaţi acestuia!» Poporul însă nu i-a răspuns nici un cuvânt” (III Rg 18, 21).

Şi, cu toate acestea, din această stare vecină cu pieirea, Dumnezeu ridică din nou la biruinţă şi la slavă pe mărtu-risitorii adevăratei credinţe. Nimic mai dramatic şi mai zgu-duitor decât drumul urmat în lume şi în veacuri de această solie a luminii.

Nu suntem prea departe nici noi cei de azi de cei din vremurile păgânismului, înfruntat de proorocul Ilie Tesvitea-nul. Nesiguranţa, dezbinarea credinţei, năvala unei religii foarte pământeşti răzbat şi dau peste noi, ca şi în vechile zile istorisite de Sfânta Scriptură. Marele Ilie este necesar şi azi mai mult decât oricând. Iată de ce, la pomenirea numelui şi a faptelor sale de viteaz al Vechiului Testament, aşezate în zilele de foc ale lui cuptor, sufletul celor rămaşi credincioşi Bisericii se roagă şi nădăjduieşte pentru minunea care dă viaţă şi liberează. (mai mult…)

TREBUINŢELE NOASTRE ÎN LUMINA HARULUI DUMNEZEIESC (II)

După ce ne-am încredinţat că El deţine puteri nebănuite de noi, că poate şi vrea să ne vină în ajutor, că aceste puteri dumnezeieşti stau gata să ne apere, să ne fie date, trebuie să cunoaştem care este voia Lui şi că stă în sfinţenia noastră (cf. I Tes 4, 3). După ce am crezut în El, am primit iertare, pace şi puterea harului divin pentru desăvârşirea lucrului început, avem nevoie de părtăşia Lui în tot cursul vieţii până la cea din urmă clipă, ca credinţa să ne fie roditoare, izvorâtoare de fapte bune (cf. Iac 2, 14-26).

Cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă de Evanghelia Domnului Iisus vor primi pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi (cf. II Tes 1, 9-10).

În Sfintele Scripturi avem multe exemple de oameni care s-au fericit umblând cu Dumnezeu, în părtăşia Lui, lăsân-du-ne pilda lor. Enoh a umblat cu Dumnezeu, în părtăşia Lui, trei sute de ani (cf. Fac 5, 22-24). Această umblare a fost spre fericirea lui, căci Dumnezeu l-a mutat de pe pământ asemeni lui Moise, ale căror morminte necunoscute sunt până în zilele noastre. Arheologia a scos la iveală nenumărate cimitire, morminte, cetăţi, oraşe, aşezări omeneşti etc. etc., dar mor-mintele lui Enoh şi Moise nu pot fi găsite şi identificate, căci ceea ce Dumnezeu acoperă nimeni nu descoperă în veac şi ce lucrează El nimeni nu strică. (mai mult…)

TREBUINŢELE NOASTRE ÎN LUMINA HARULUI DUMNEZEIESC

„Iar Dumnezeul meu va împlini toată lipsa voastră

după bogăţia Sa cu slavă întru Hristos Iisus” (Flp 4, 19).

La cea dintâi vedere a acestui verset, ni se arată grija deosebit de părintească pentru copiii săi sufleteşti, pentru trebuinţele lor trupeşti, sufleteşti şi duhovniceşti, încredin-ţând pe fiecare fiu al Bisericii lui Hristos prin rugăciuni de cereri şi mulţumiri către Domnul, ca toate dorinţele aleşilor lui, mici sau mari, lipsurile de tot felul să le fie împlinite după bogăţia Sa cu slavă în Hristos Iisus.

Sf. Ap. Pavel foloseşte aici dorinţele lui pentru biserică, pentru fraţi, ca o rugăciune. Dorinţele aleşilor Lui pentru trebuinţele Bisericii Domnului sunt tot atâtea rugăciuni adresate Celui Atotputernic, Dumnezeu. „Dumnezeul meu va împlini toată lipsa voastră…” În această alcătuire de cuvinte se vede totodată şi încrederea deplină în harul Domnului. El ştie că Dumnezeu se va îngriji de toate trebuinţele şi lipsurile fiecărui credincios, că îl va sprijini, că îl va îmbogăţi şi îl va încununa cu slavă. Atunci de ce se mai roagă? De ce mai cheltuieşte timpul în a se ruga pentru fraţi? (mai mult…)

IISUS ESTE ÎNVIEREA ŞI VIAŢA

„Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cel ce crede întru Mine, de va şi muri, viu va fi” (In 11, 25).

 

Ori de câte ori citim acest capitol din Sfânta Scriptură, cu gândul străbatem în urmă peste veacuri, făcându-ne loc prin mulţimea gălăgioasă, să participăm la marea durere şi tânguire a surorilor Marta şi Maria pentru fratele lor şi al nostru, Lazăr, mort şi îngropat de patru zile.

Domnul Iisus ştia mai dinainte de cele petrecute în Betania mult iubită, în casa dragostei, şi totuşi zăboveşte, amână venirea, pentru a aduce cu sine, o dată cu mângâierea, o precizare, adeverirea tainicei Sale învăţături, o descoperire necunoscută oamenilor, un ideal măreţ, în care ne descoperă pe Tatăl, pe Unicul Său Fiu trimis nouă, ca să ne lumineze mintea şi viaţa, îndreptându-ne spre cer, netezind drumul într-acolo, să dea viaţă veşnică celui ce doreşte să o aibă, căci El este izvorul vieţii veşnice. (mai mult…)

Binefacerile rugăciunii

Cel drept are şi el nevoie şi dobândeşte folos din rugăciune, pentru că rugăciunea îl ocroteşte şi îl fereşte de ispita păcatului.

Ispita este lucrul diavolului; ea întunecă mintea şi slăbeşte voinţa. Rugăciunea, dimpotrivă, alungă ispitele, luminează mintea şi întăreşte voinţa: „Rugăciunea lucrează ca apa asupra focului; este ca o ancoră de mântuire pentru sufletul în primejdie să se înece”. „Demonii, văzându-ne stând la rugăciune fug repede, ca hoţii ce dau cu ochii de soldaţii cu săbiile scoase.” Cel drept ajunge prin rugăciune la viaţă foarte îmbunătăţită. „Cel ce se roagă bine ştie să trăiască cinstit.” „Cine se aseamănă se adună” grăieşte înţelepciunea poporului, iar cel ce grăieşte necontenit cu Dumnezeu oglindeşte în ele desăvârşirea. Deci rugăciunea alungă ispitele, fiindcă este pavăza de care se frâng săgeţile aprinse ale vrăjmaşului. (mai mult…)

„ŞTIU CĂ PE IISUS CEL RĂSTIGNIT ÎL CĂUTAŢI”

Cu aceste cuvinte fericite, Sfintele Femei Mironosiţe au fost întâmpinate de înger (cf. Mt 28), ştiind că ele pe Iisus cel Răstignit Îl căutau. Dar această căutare a Celui Viu între cei morţi nu mai era de actualitate. Iisus Mântuitorul înviase. Îngerul Domnului cunoştea dorul şi dragostea ce ardeau fără mistuire în inimile lor pentru Iisus cel Răstignit. De aceea se poartă cu gingăşie, nu le alungă, nu le înspăimântă, cum face cu străjerii, care păzeau mormântul, ci le lămureşte, le mângâie şi le arată mormântul gol. Ele s-au aplecat să vadă mormântul şi pe Dragul lor, dar Domnul lor nu mai era la locul unde Îl puseseră. El era viu.

Cutremurul, arătarea îngerului cu lumina ca de fulger, îmbrăcămintea-i luminoasă, albă ca zăpada, zgomotul de la prăvălirea pietrei de pe mormânt, spaima străjerilor a căror faimă de cruzime era cunoscută în toată lumea, iar acum cad victimă fricii, groazei şi amorţelii, erau tot atâtea motive ca biata fiinţă umană să se înspăimânte, să se îngrozească. (mai mult…)

Îndemnuri apostolice şi patristice

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus” (Flp 4, 4-7).

Prin rugăciune, cel păcătos câştigă iertarea şi, din păcătos, ajunge drept. Tâlharul răstignit împreună cu Domnul Hristos numai atât a rugat pe Mântuitorul: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Lc 22, 42) şi Domnul l-a iertat. Căindu-se, vameşul a rostit numai aceste cinci cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” şi s-a întors îndreptat la casa lui (Lc 18, 13). Iar David, mustrat fiind pentru păcat de către Natan, a grăit: „Păcătuit-am Domnului” şi Domnul l-a iertat (II Împ 12, 13).

„Cel ce se aşterne la rugăciune pune capăt păcatului – zice Fericitul Augustin –, iar cel ce pune capăt rugăciunii începe păcatul.”

Rugăciunea face dintr-un păcătos un drept, pentru că prin ea se câştigă darul pocăinţei şi al întoarcerii la Dumnezeu. Pământul, cu cât se apropie mai mult de soare, cu atât primeşte mai multă lumină şi căldură; iar noi, cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Iisus Hristos prin rugăciune, cu atât dobândim mai multă lumină şi putere. Rugăciunea coboară asupra noastră Duhul Sfânt şi luminează cele dinlăuntru ale noastre. Această lumină s-a lăsat văzută în afară la mai mulţi sfinţi în timpul rugăciunii. De pildă, faţa lui Moise strălucea de lumină când s-a coborât de pe munte, unde grăise cu Dumnezeu (Exod 34, 29-30); iar Sf. Simeon Noul Teolog (†1022) se arăta uneori, în timpul rugăciunii, înconjurat de o lumină strălucitoare, care-i pătrundea în chip uimitor carnea şi mădularele. Rugăciunea pătrunde sufletul ca o rouă cerească ce-l însufleţeşte şi-l împrospătează, aşa precum plantele răcorite noaptea de rouă dobândesc puteri noi. Deci rugăciunea este folositoare nu numai pentru cel ce trăieşte după voia lui Dumnezeu, ci şi pentru cel ce se zbate să părăsească drumul pierzării.

„Cel ce se roagă bine ştie să trăiască cinstit” (Din Înv. de cred. Creştină Ortodoxă, pg, 244-245).

 Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010

Cum trebuie să ţinem Sărbătorile?

„În primul rând, dând răgaz trupului şi minţii să se odihnească şi să se reculeagă din vălmăşagul treburilor şi al grijilor lumeşti. Al doilea, prin mergerea la biserică, pentru a lua parte la sfânta slujbă. Al treilea, prin folosirea timpului ce ne mai rămâne cu grija pentru cele ale sufletului, cu fapte de milostenie (ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor ş. a.) sau cu îndeletniciri pioase şi ziditoare de suflet, ca, de pildă, participarea la adunări de învăţătură creştină şi de sporire în virtute, citire din Sf. Scriptură sau din cărţi cu cuprins folositor.”

(Din Înv. de credinţă Creştină Ortodoxă, pg. 382) (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat