Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Traian Dorz

Traian Dorz

23 noiembrie – Porumbiţa din crăpăturile stâncii

Şi spinii, şi copacii pădurii, şi crăpăturile stâncii vorbesc despre starea de suferinţă, de singurătate şi înstrăinare prin care trăiesc şi luptă sufletele preaiubite ale Domnului Iisus. Dar vorbesc şi despre cât de mângâietor este gândul că Domnul nostru ştie de fiecare dintre ai Lui! Rând pe rând, ai Lui rămân tot între spini, tot smeriţi, tot săraci, tot străini, numai cu Hristos, Mirele lor Care ştie că din dragostea pentru El ei sunt aşa printre acestea (II Cor. 2, 4). Şi rămân fericiţi după oricâte părăsiri. Pentru că îmbrăţişarea lui Hristos îi despăgubeşte pentru orice despărţiri, oricât de dureroase şi nedrepte ar fi despărţirile acestea aici în lumea asta. Scump suflet unit cu Hristos, răscumpărat de Hristos, preaiubit lui Hristos, găseşte în dragostea pe care I-o dai, în dragostea pe care ţi-o dă, destulă putere şi despăgubire de toate cele pe care le înduri în mijlocul alor tăi sau alor Lui.

(mai mult…)

Ca un crin în mijlocul spinilor

Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Preaiubitul Tatălui Ceresc şi Preaiubitului Scump al sufletelor noastre, a fost El Însuşi Crinul cel mai alb şi mai sfânt în mijlocul celor mai răi spini de tot felul, aici pe pământ.

Şi tot aşa a fost şi este şi Biserica Lui cea vie, preaiubita Lui Mireasă Cerească. Şi tot aşa trebuie să fie şi orice suflet curat, care vrea să poarte sfânta dragoste a lui Dumnezeu statornică şi fierbinte până la moarte.

Despre fiecare astfel de suflet se poate spune versetul dulce şi amar:

Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete…

În tot acest sfânt poem al dragostei lui Hristos, Mirele este numai El (Matei 25, 6).

Dar cuvintele referitoare la Mireasă au acelaşi înţeles fie că este vorba de întreagă Biserica lui Hristos, care este Trupul Său (Rom. 12, 5; I Cor. 12, 27) şi Mireasa Lui (II Cor. 11, 2; Apoc. 22, 17), fie că este vorba numai despre sufletul care I se predă Lui şi se uneşte cu Hristos spre a alcătui un singur duh cu El (I Cor. 6, 17). (mai mult…)

20 noiembrie – Ce frumos eşti, Preaiubitule

Aceste cuvinte dulci le spui şi tu dragului tău Iisus. Dar ţi le spune şi El ţie, fiindcă în dragoste totul este frumos şi când spui, şi când asculţi.

Suflete drag… Tu ai fost zămislit de dragoste.

O rază a Soarelui din Cer – şi un mugur al pământului, în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit şi te-au făcut o floare.

Acelaşi Soare, Hristos, acum te îmbrăţişează cu dragostea Crucii Lui…

Te sărută cu cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.

Adică decât tot ce este inspiraţie omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească…

Şi vrea să te înveşmânteze în miresmele Lui cereşti, de la viaţă spre viaţă (II Cor. 2, 16).

Primeşte sărutările cuvintelor Lui cu toată recunoştinţa iubirii ascultătoare. (mai mult…)

Toţi vom muri. Întrebarea este însă cum vom muri.

Ev. Luca XII, 16-21

Evanghelia din care ne hrănim în această duminică cu adevărat parcă este evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni, ca bogatul cel nebun din Evanghelie, îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări şi băuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte!“; aceste vorbe sunt parcă credeul şi credinţa oamenilor de azi. Beţiile, chefurile, desfătările şi petrecerile cele multe de azi toate răsună în semnul şi mărturia că oamenii de azi au uitat că au şi un suflet care şi el „însetează şi suspină după Dumnezeu“ (Ps. 62), după hrana sufletească. „Dumnezeul celor mai mulţi bogaţi şi îmbogăţiţi din zilele noastre este pântecele“, precum zice Apostolul Pavel.

Dar să fim bine înţeleşi, să nu credeţi cumva că Evanghelia îl mustră pe cel bogat pentru că îşi strânsese avere. O, nu, căci averea şi strângerea ei nu este un păcat. Dimpotrivă, e un păcat lenea şi neîngrijirea de ce trebuie pentru casă şi familie. Dar greşeala este că averea, dacă nu băgăm bine de seamă, scorneşte în noi multe feluri de beteşuguri sufleteşti. Pe unii averea îi face zgârciţi, încât le pare rău şi de pâinea ce-o mănâncă şi mor strângându-şi bani cu mâinile încleştate. Pe alţii averea şi banii îi aruncă în lene, în desfătări şi păcate. Bogatul din evanghelie suferea de acest beteşug din urmă. O, ce om nebun, că-şi îmbia sufletul cu mâncare şi băutură, dar „sufletul lui înseta şi suspina după Dumnezeu“. (mai mult…)

Cel supărăcios caută ce-i place lui

Proverbe 18,1:

„Cel supărăcios caută ce-i place lui
şi se supără de orice lucru bun.”

Adevăratul credincios al lui Dumnezeu este acela care în toate lucrurile caută în primul rând folosul lui Hristos,
apoi, folosul de-aproapelui său
şi numai după aceea, folosul său(1Cor.10,24-33; Filip.2,4).

Falsul credincios însă umbla, totdeauna, numai după foloasele lui(Filip.2,21),
se gândeşte numai la sine,
îi pasă numai de el însuşi. (mai mult…)

Curând…

Traian Dorz

Curând când n-am să fiu pe lume
şi-acest de-o clipa lut va trece,
când tot ce-am fost în trup şi nume
uitarea-n vis le va petrece.

V-a rămânea descoperită
adevărata-nfăţişare
aşa precum a fost trăită
prin fapta mea de-a mea lucrare. (mai mult…)

Despre cinstirea Maicii Domnului

„1. Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

2. Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimes să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre. (mai mult…)

Asceza limbajului

Un proverb din Israel spune aşa:

“Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă şi poţi spune-n două vorbe, – află-le pe-acestea două” Asta trebuie să ne înveţe şi pe noi cată grijă trebuie să avem cănd spunem fiecare vorbă, fiindcă fiecare cuvant ne este un legămant de un fel. Iar după ce am spus cuvantul, şi mai multă grijă trebuie să avem, spre a împlini ceea ce am spus”.

Citesc acest proverb simplu şi profund, urmat de cele câteva îndemnuri la responsabilitate ale fralelui Traian Dorz, răsfoind paginile cărţii “ Mărturisirea Strălucită”. Rândurile acestea sunt un apel la sinteză, la a vorbi mai puţin şi a asculta mai mult, sunt un apel la o adevărată asceză a limbajului. Mulţi oameni consideră că la asceză sunt chemaţi doar călugării care şi-au impus pentru a ajunge la sfinţire, să ducă o viaţă aspră şi retrasă de restul lumii. Însă nu este aşa. Prin extensia sensului, prin asceză se poate înţelege şi orice exerciţu care pune la încercare perseverenţa şi voinţa. Iată deci că la acest exerciţiu numit asceză, suntem chemaţi toţi indiferent că suntem călugări, preoţi sau mireni, important este să ne dorim sfinţirea vieţii. (mai mult…)

Cele trei mijloace ale creşterii

O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curaţenie şi de căldură. Fără hrană, se usucă. Fără curăţenie, putrezeşte. Fără căldură, îngheaţă. Sufleteşte este tot aşa.

Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii şi Euharistia. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura. Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea, şi părtăşia noastră cu fraţii. Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi. (mai mult…)

Pentru tine eşti

Fiecare om este un singuratic pe pământ. Până la urmă urmelor el rămâne singur în faţa tuturor lucrurilor şi răspunsurilor sale. Nimeni nu-l poate nici înlocui în împlinirea datoriilor lui şi nimeni nu-i poate nici lua osânda sau răsplata sa pentru împlinirea sau neîmplinirea acestora.

Numai Domnul nostru Iisus Hristos ne-a luat o dată locul fiecăruia dintre noi, pe Crucea Golgotei, atunci când a venit să ispăşească păcatul nostru, al fiecăruia personal, pentru ca noi, fiecare, primind iertarea Sa prin credinţă, să putem să ne împărtăşim personal, fiecare, de iertarea Tatălui Ceresc. Nimeni altcineva nu poate lua locul altora.

Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept – spune Sfânta Scriptură. Dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi! … (mai mult…)