Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Vasilică Nica

Vasilică Nica

La nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

„Nu te teme Zaharia că rugăciunea ta a fost ascultată”

Zaharia şi Elisabeta au cerut vreme îndelungată de la Dumnezeu darul naşterii de prunci. Acum ei erau înaintaţi în vârstă şi nu mai nădăjduiau în împlinirea rugăciunilor lor. Perioada fertilităţii naturale a Elisabetei era apusă, iar acum potrivit legilor biologice ea nu mai putea să zămislească, de aceea era numită „stearpă”. La vârsta lor înaintată cei doi soţi nici nu mai cereu prunc, erau resemnaţi: Dumnezeu nu a vrut să le asculta rugăciunea, din motive numai de El ştiute. Ei „umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” s-au lăsat în grija lui Dumnezeu. Dar este vreun gând al celui drept care să nu ajungă la cel Prea Înalt? Este vreo rugăciune rostită în zadar? Bate cineva la porţile milei divine fără să fie auzit? Răspunsul este hotărât: Nu! Dar Dumnezeu nu răspunde ca oamenii. Oamenii, ori răspund cu prea mare grabă făţă de cei care au slăbiciune, şi astfel poate nu le fac un bine real, ori rămân cu totul împietriţi faţă cei ce au nevoie de ajutorul lor.  (mai mult…)

Epectaza în poezia lui Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914 – d. 20 iunie 1989)

Motto :„Spre lumile Luminii aripile-am întins
Îndrăgostit de-al slavei nemărginit Cuprins.
M-am ridicat pe scara nălţimilor de har
Spre taina fără moarte şi fără de hotar…
…Ce-s valurile care mă ţin şi mă atrag
Cu teamă şi iubire, cu tremur şi cu drag?”

Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu.

Oricine se apropie cu onestitate, profunzime şi simţire de tezaurul poeziei dorziene este silit să recunoască noutatea fenomenului din cadrul poeziei creştine româneşti. Cititorul atent recunoaşte în versurile lui taine ale inimii care se lasă experimentate şi cucerite de cuvinte numai de marii sfinţi. (mai mult…)

Sfântul Nicolae și criza identității

În uriaşul palat al memoriei sale, Biserica poartă discret, bogat şi liniştit comorile nepieritoare ale istoriei milenare pe care a străbătut-o. Hristos mângâie şi desfată pe cei chemaţi la Cină Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cereşti ale celor care şi-au închinat pentru totdeauna viaţa Lui. Fără zgomot, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, străbătând cărările timpului, Biserica înscrie în memoria sa pentru etrnitate, tot ce este sfânt, curat şi frumos.
Şi Sf. Nicolae înfrumuseţează şi îmbogăţeşte acest univers prin viaţa sa minunată. El este unul dintre sfinţi cei mai cunoscuţi şi cu cea mai mare popularitate. El a devenit simbolul universal al dărniciei şi al bunătăţii, fără el chiar şi viaţa necredincioşilor ar fi mai săracă. La amintirea numelui său copiii surâd, iar bătrânii îşi descreţesc fruntea.

(mai mult…)

Epectaza în poezia lui Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914 – d. 20 iunie 1989)

Motto :„Spre lumile Luminii aripile-am întins
Îndrăgostit de-al slavei nemărginit Cuprins.
M-am ridicat pe scara nălţimilor de har
Spre taina fără moarte şi fără de hotar…
…Ce-s valurile care mă ţin şi mă atrag
Cu teamă şi iubire, cu tremur şi cu drag?”

Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu.

Oricine se apropie cu onestitate, profunzime şi simţire de tezaurul poeziei dorziene este silit să recunoască noutatea fenomenului din cadrul poeziei creştine româneşti. Cititorul atent recunoaşte în versurile lui taine ale inimii care se lasă experimentate şi cucerite de cuvinte numai de marii sfinţi.
Poetul Traian Dorz împlineşte o vocaţie spicială şi rară. Rigoarea precizării teologice el o îmbracă în turnură poetică, în poezia sa cognitivul este străbătut de afectiv, iar înţelegerea se îmbrăţişează cu simţirea. Simţămintele şi pasiunle din lirismul său acoperă ca o boltă uriaşă scheletul dogmatic sau moral şi-l fereşte de rigiditate, intelectualism şi stereotipie. Limbajul ştiinţific, logic şi raţionalist nu are acces la Dumnezeu. Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu. (mai mult…)

Sfântul Nicolae și criza identității

În uriaşul palat al memoriei sale, Biserica poartă discret, bogat şi liniştit comorile nepieritoare ale istoriei milenare pe care a străbătut-o. Hristos mângâie şi desfată pe cei chemaţi la Cină Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cereşti ale celor care şi-au închinat pentru totdeauna viaţa Lui. Fără zgomot, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, străbătând cărările timpului, Biserica înscrie în memoria sa pentru etrnitate, tot ce este sfânt, curat şi frumos.
Şi Sf. Nicolae înfrumuseţează şi îmbogăţeşte acest univers prin viaţa sa minunată. El este unul dintre sfinţi cei mai cunoscuţi şi cu cea mai mare popularitate. El a devenit simbolul universal al dărniciei şi al bunătăţii, fără el chiar şi viaţa necredincioşilor ar fi mai săracă. La amintirea numelui său copiii surâd, iar bătrânii îşi descreţesc fruntea.
Atunci ca şi acum el este atât de universal în manifestarea bunătăţii sale. Cine şi-ar permite să pună limite confesionale sau de altă natură milostivirii sfântului?! Cum ai putea spune că sfântul este milostiv numai cu cei credincioşi şi că pe ceilaţi îi ignoră, când un ochi atent poate observa că sfântul nu ţine seama de asemenea criterii, ci dimpotrivă, parcă face tocmai invers!? El imită pe  Dumnezeu „care face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mat 5, 45).
Am putea spune că Sfântul Nicolae nu este „al Bisericii”, el este un sfânt al lumii întregi, al celor buni şi al celor răi, al celor credincioşi şi al celor atei. Cine nu se bucură la rostirea numelui său? Sau cine şi-ar permite să priveze după socotinţe omeneşti pe unii oameni de această bucurie? Acestă atitudine a Sfântului prin care iese din pridvorul Bisericii şi-i întâmpină pe toţi fără deosebire,  îi dă o aură proprie. (mai mult…)

Mai multă comunicare

„Tăcem când suntem împreună
Şi singuri când suntem ni-e dor”
(Traian Dorz)

Limbajul tăcerii este rezervat pentru veacul ce va să vină, până atunci avem la îndemână şi cuvintele.

Adeseori se vorbeşte despre riscurile legate de cuvânt, dar foarte rar se aminteşte de riscurile legate de tăcere. Calea către inima celuilalt se află încifrată în inima mea. Chiar dacă nu toţi sociabilizează cu aceeşi dexteritate şi uşurinţă, fiecare are datoria să-şi cultive continuu puterea de a acorda verbalizarea cu adevărul firii sale. (mai mult…)

Iubirea Prea Sfintei Treimi sau ce înseamnă să vă iubiţi unii pe alţii

“Precum M-a iubit pe mine Tatăl aşa v-am iubit şi Eu pe voi”(In 15, 9).

“Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită” (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)
Bunătatea Sfintei Treimi este şi trebuie să fie izvorul bunătăţii noastre.
În viaţa noastră de credinţa nimic nu ne e încurajează şi nu ne mângâie aşa de mult ca neîncetata aducere aminte a faptului că Dumnezeul nostru este “milostiv şi iubitor de oameni”.Sfanta Treime rămâne veşnic neschimbata în iubirea Ei, iar această iubire este plinatate a vieţii.Ea se manifestă între Tatal şi Fiul şi Duhul Sfânt, dar se exteriorizează şi se descoperă treptat şi în lume.  (mai mult…)

Fecioara Maria şi Pruncul Iisus

„Fecioara Maria s-a arătat pe pământ ca o minune a minunilor şi a trecut prin strălucire luminătorii şi minţile cereşti” (Sf. Grigorie Palama).
Ori de câte ori vezi icoana Maica Domnului cu Pruncul şi esti în stare de rugăciune, simţi că în suflet se împleteşte fiorul tainei, lumina înţelegerii şi bucuria încrederii. Icoana Maicii Domnului a devenit un simbol universal, atât prin înţelesurile ei de o frumuseţe fără pereche, cât şi prin simţirile pe care ea le transmite unei priviri care mai este întâmpinată de lumina harului. (mai mult…)

Credința în înviere

Credinţa în înviere a străbătut ca o lumină cerească întunericul istoriei şi a umplut de nădejde negura timpului. În fiecare an, ba chiar în ficare duminică şi în fiecare moment, fii lui Dumnezeu îşi îndreptă cu nădejde privirile spre mormântul din care a înviat Fiul lui Dumnezeu. Învierea Domnul este punctul de turnură a istoriei pentru că odată cu ea, plinătatea vieţii începe să se extindă în lumea morţii.

Creştinii au biruit persecuţiile cele cumplite ale tiranilor, au privit cu seninătate moartea fiindcă au văzut dincolo de ea viaţa veşnică. Credinţa în Înviere a dat nelumească putere atâtor oameni să renunţe la cele stricăcioase şi vremelnice şi să pornească la putarea jugului lui Hristos, neprivind la cele văzute, ci la cele care nu se văd. Mărturisitorii şi toţi trăitorii creştini de peste veacuri au lăsat bucuriile mincinoase ale vieţii, toată trufia şi înşelăciunea vieţii şi au îmbrăţişat crucea trăirii creştine, fiindcă au văzut dincolo de ea învierea după modelul Fiului lui Dumnezeu care “a suferit crucea, nu a ţinut seama de ocara ei şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu”. (mai mult…)

Omul duhovnicesc şi omul firesc (I)

Mântuitorul spune că există o cale largă ce duce la pierzare pe care merg mulţi şi o cale strâmtă ce duce la mântuire pe care merg puţini. Tot aşa Sf Pavel ne spune că omenirea este divizată din punct de vedere religios în doua părţi mari. Pe de o parte sunt cei care au primit Duhul lui Dumnezeu şi se lasă călăuziţi de har al cărui templu s-au învrednicit să se facă. Aceştia sunt numiţi de Apostol oameni duhovniceşti (mai mult…)

WhatsApp chat