Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home VOINA IOAN

VOINA IOAN

Fratele VOINA IOAN din Daia Română

GRUPUL FRAŢILOR DIN ALBA

Adunare pe Muntele Găina (Alba), prin anii ’70. Printre fraţii veniţi din părţile Hălmagiului şi Simeriei, a luat parte şi fratele Voina de la Sebeş

S-a născut în 1907 şi a intrat în Oastea Domnului în anul 1935, încă fiind într-un serviciu unde a-L sluji pe Domnul a fost totdeauna foarte greu şi primejdios. Totuşi Cuvântul Domnului a fost mai tare în inima fratelui Ioan şi a biruit prin toate încercările prin care a trebuit să treacă. În toate luptele acestea, el a fost ajutat cu multă răbdare de către soţia sa, sora Iova, care i-a fost de un mare sprijin sufletesc, înlocuindu-l la toate serviciile familiei în tot timpul cât fratele era plecat în desele lui călătorii misionare, mai aproape ori mai departe prin ţară. Iar apoi prin închisori. (mai mult…)

WhatsApp chat