Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea III

Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea III

Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice – partea III

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula,
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu

Seria Conferinţe
Exigenţele convertirii oglindite în Actele Martirice
Suceava, 2005

Ce mai cuprinde modelul convertirii?

Acum, în România, există o paradigmă lingvistică, dacă vreţi: tineretul român duce lipsă de modele. De parcă tineretul României e un tineret tâmpit, care nu e în stare să se uite pe pereţii bisericii, sau nu-i în stare să-şi vadă profesorii care realmente îşi predau cursurile, şi pe ceilalţi care se prefac că predau, fiindcă statul se preface că-i plăteşte. Toţi vedem asta! Pentru că puţini dintre noi s-au născut orbi. Şi, fie vorba între noi, cei care s-au născut orbi văd mai bine decât noi. Toţi avem această capacitate de a vedea ceea ce este real, făcubil şi de urmărit în viaţă, şi ceea ce nu este de urmărit în viaţă. Ideea asta, aşa, un pic europeană, de model, filosofarea asta în jurul modelului ne îndepărtează, de fapt, de adevăratul Model. În nici un caz modelul pentru noi nu este omul. Modelul pentru om este Dumnezeu. Din facere Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul Său, ca să aibă posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu El. Şi atunci, orice fel de model dintre celelalte, umane, nu este altceva decât o prismă în care străbate, într-un fel sau altul, lumina lui Hristos. Biserica a avut această capacitate, arătându-ne din start că modelul fundamental este Hristos. N-a pictat pe cupolă pe nici unul dintre sfinţi, cu excepţia Maicii Domnului, care realmente este un model. Dar şi această Maică a Domnului nu este Maică a Domnului singură niciodată. Fie Îl ţine pe Pruncul Hristos în braţe, fie Îl poartă în pântecele ei ca o catedrală care îşi ţine în sine Pruncul, cum zice Patriarhul Fotie al Constantinopolelui, pomenind de în ziua intrării Maicii Domnului în templu: „Bucură-te, Catedrală, căci în pântecele tău, Fiul tău este hirotonit Arhiereu!” Imaginea aceasta a Maicii Domnului pururea avându-L pe Hristos cu ea este aceea ortodoxă. Deci tot către Hristos te duce. Pe cupolă nu este reprezentat sfântul cutare sau sfântul cutare – cu tot respectul pentru ei, pe care Biserica îl alocă -, ci în primul rând cupola este plină de Dumnezeu. Iar primul registru al picturii ne vorbeşte de profeţii care ne vestesc despre faptele care se petrec în al doilea plan al picturii bisericilor noastre, arătându-ne că ţinta noastră nu este aşa, a unui fraier plecat la vânătoare de iepuri şi care trage în toate ciorile care ies din tufiş. Ci îşi păstrează bine gloanţele, pentru a le folosi atunci când are nevoie de ele cu adevărat. Se cere această sobrietate a alegerii modelului după care să te converteşti.

Oamenii îşi pun foarte des nădejdea în oameni, uitând de cuvântul Scripturii că „nebun este acela ce-şi pune nădejdea în oameni”. Căutăm tot felul de modele umane pe care să le urmăm, ajungând să constaţi la un moment dat că unii dintre ucenicii câte unui avvă din mănăstire au ajuns să-şi ducă mâna prin păr ca avva, şi-au prefăcut glasul ca el, barba şi-o poartă ca el, şi coatele de la reverendă sau de la hainele lor şcolăreşti şi le-au tocit ca el, târăsc piciorul ca el, dacă e cazul, doar-doar s-or apropia cât de cât, măcar formal, de modelul vieţii lui. Nu este neapărat rău, dar aceasta nu înseamnă că urmezi un model. Era o maică la o mănăstire unde a mers odată un vlădică de-al nostru accidentat. Şi el, săracul, cum se apleca, bolnav, îşi făcea crucea mai strâmb, de jur împrejurul lui. Şi maica respectivă, când se închina, făcea şi ea ca el. O întreabă unul: „Ce faci, maică? Aşa se face semnul Sfintei Cruci?” „Păi dacă-l văzui pe arhiereu că face aşa, făcui şi eu…”

Înţelegeţi, mimarea aceasta a modelului e bună până la o vreme, dar de la vremea în care modelul te supune cenzurii lui mai mult decât o face Hristos, devine pericol. Pentru că fiind carne şi os, duhovnicul poate fi şi el tâmpit câteodată. Şi când spun tâmpit, nu folosesc deloc cuvântul cu sens peiorativ, ci cu acela din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, adică ispitit dinlăuntrul lui şi rănit înlăuntrul lui. Cât poate rezista şi el ca om? Te duci o dată peste el, te duci de două ori peste el, te duci de trei ori, îl sufoci o dată, îl sufoci de două ori, dar la un moment dat se enervează omul. Chiar dacă nu-ţi zice nimic, pentru că nu poate să-ţi spună aceasta, dar dacă simţul tău nu-ţi spune că l-ai sufocat, înseamnă că n-ai învăţat nimic de la Hristos.

Observaţi că de fiecare dată cuvântul acesta, Numele Mântuitorului, revine în permanenţă în descrierea modelului, pentru că în afară de El nu putem face nimic. Părintele Arsenie de la Techirghiol, într-un interviu acordat Părintelui Teofil, spunea: „Din păcate, în bisericile noastre preoţii şi profesorii din şcolile de teologie nu-i mai învaţă pe credincioşi versetul acela al Scripturii care spune Fără de Mine nu puteţi face nimic.” Semnat: Hristos. Noi nu mai înţelegem că fără Hristos nu putem face nimic! Pentru că am învăţat că dacă tastăm şi intrăm pe www.lucrări de seminar, reuşim să facem lucrarea de seminar. Ce dacă noi nici n-am auzit de Chichimbuba? Ăsta e un oraş pe undeva prin Gabol. Sau nu am auzit de nu ştiu ce… Ne facem lucrarea de seminar. Dacă este acolo şi o putem trage… O listăm şi gata, care-i problema? Am ajuns să fim noi înşine nişte consumatori de Hristos la modul fals şi nişte consumatori de cultură la modul cât se poate de dureros şi de fals. Faptul că ne plimbăm cu mousse-ul prin creieraşul calculatorului nu înseamnă că ştim tot ce ştie calculatorul. Şi oricum, calculatorul nu ştie nimic. Ia scoateţi-l din priză, să vedem, ce mai ştie?… Nimic. Asta înseamnă că este un mecanism pus la îndemâna noastră să ne ajute să ne desăvârşim mai cu seamă în raport cu Modelul pe care, oricât de mult l-ai scoate din priză, El tot luminează, pentru că El este altceva decât un instrument. El este Lumina Lumii, dată după aceea Apostolilor, cărora iarăşi le spune: „Voi sunteţi lumina lumii şi – mai mult decât atât – sarea pământului”. Adică cei care conservaţi lumina aceasta pe care Eu am adus-o pe pământ. Sarea, în primul rând, este un conservant foarte bun şi un tămăduitor de excepţie. Pusă pe rană, cu toată durerea, tămăduieşte. Creează un spaţiu al curăţeniei şi al purităţii, iginenizează – într-un termen european – spiritual zona către care se îndreaptă.

Iată de unde ideea aceasta a convertirii, care pe noi , ca ortodocşi, ne complexează…

va urma

sursa: http://www.agnos.ro

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat