Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( III )

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( III )

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( III )

O, sfântă suferință, însoțește-mă până la marginea mormântului. Ține-mă neîncetat <mai lângă Domnul meu> până în clipa când mă vei preda cu totul și pentru totdeauna în brațele Lui.” (pr. Iosif Trifa)
Cu adevărat, un loc sfânt este mormântul Părintelui nostru preaiubit. Prezența sa și de această dată și-a aflat loc în inimile noastre întinate, curățând grijile și durerile, umplându-le cu putere și nădejde pentru a putea duce în continuare lupta cu vrăjmașul.
Să stăm <mai lângă Domnul> nostru, <mai lângă el>!”

Ioana Lungu – Galați

 

„Bunătatea lui Dumnezeu a făcut posibil ca şi în acest an să ajung lângă Crucea Părintelui nostru drag, Iosif Trifa, din Dumbrava Sibiului.
Căutând să simt şi de data aceasta „pulsul” frățietății şi al sufletului meu în relația cu Hristos şi cu Lucrarea, am rămas ruşinată de puțina mea creştere duhovnicească… În minte parcă-mi răsună cuvintele fr. Traian din versurile: „- O, ție-ți spun toate-ale Mele, dar tu veghezi aşa puțin,/ Mi-s vorbele de taine grele, dar tu-nțelegi, aşa puțin,/ atâta har e-n toate cele, tu meditezi aşa puțin/ şi cât aş vrea să-ți dau din ele, de ce păstrezi aşa puțin?”.

Poate şi anul acesta am fost mai mult dintre cei care doar „fură” harul şi pleacă… după gândul mărturisit de un frate la adunarea de tineret. Însă, pentru acest scump şi nemeritat dar, se merită! Asta până ce din glasul tainic al lui Hristos şi al înaintaşului nostru sfânt, voi înțelege şi eu ceva cu-adevărat, iar amorțeala duhovnicească se va topi din al meu suflet.

În ciuda stării mele sufleteşti, cred cu tărie că pelerinajul la Crucea Părintelui nostru drag ne aprinde viața şi azi, ca altă dată sub Crucea Mântuitorului, sfințindu-ne pe toți una, în Binecuvântata Jertfă adusă deplin.
Bunul Dumnezeu să se milostivească de sufletele noastre, ajutându-ne să punem început bun pocăinței şi să împlinim la vreme şi cu bucurie toate câte suntem datori! Slăvit să fie Domnul!”

O soră din Galați

 

„Era sunetul de goarnă cel pe care îl auzeam arzând în suflet în preajma începutului de februarie. Parcă mai bine conturat în ființa mea ca alte dăți. O singură rugă am avut pe buze: „Ajută-mă, Părinte, să te simt lângă crucea de la Sibiu!„. În rest, tăcere. Și prin rugăciunile lui, am ajuns duminică, 10 februarie, a mă împărtăși din cuvintele fraților și cu Însuși Cuvântul, în timpul Sfintei Liturghii săvârșită deasupra sfintelor moaște ale Părintelui, asemeni primilor creștini. Un loc în care firescul devine atemporal și prinde puteri de atingere a sufletului omenesc prin cuvânt, prin lacrimi, prin trăire.

Cum de poate un mormânt din cimitir să fie atât de viu? Grăitoare stă crucea Părintelui, legătură între cer și pământ. El, cel care ne-a născut pe noi din jertfă și din dor după trăirea autentică a creștinismului, a sădit în noi sămânță spre rodire.

Parcă anul acesta, cuvântul ‘Părinte’ a avut altă rezonanță în sufletul meu. Parcă abia acum am conștientizat harul dat nouă, fiilor duhovnicești. Până acum îmi era mai lipsit de semnificație, tratat în grabă și superficial. ‘Părinte’ -ce cuvânt! Ce jertfă implică! Dându-mi seama de calea pe care ne-a croit-o mult-pătimitorul Oastei, și de lacrimile de sânge picurate din rănile-i nemaivindecate, precum și de pierderea soției și a copiilor dragi, spre împreună lucrarea în veșnicie și spre ruperea totală de pământ, tremur în fața unui atât de mare trimis al Domnului. Conștientizând sfâșierea sufletului său în ceea ce privește viața creștinului dual, dar și dragostea pentru el, dragoste care putea izvorî numai dintr-o inimă de sfânt, eu, cea care îi am pilda vieții pururi în față și trăiesc zilnic minuni prin rugăciunile lui, îi sunt veșnic îndatorată. Plină de recunoștință aduc darul sărăcit și prea puțin al lacrimilor mele, făgăduind să duc solia mai departe. 

Cu bucurie am strâns mai aproape de piept crucea Părintelui, pentru a-i auzi inima ce bate încă pentru ostașii lui pentru care a jertfit tot ce avea, punându-și întreaga ființă în slujba Domnului! Ajută-ne, Părinte, ca la sfârșit să ne strângi și tu la piept între îngeri, sus. Amin!”

Emilia Aurică – Brașov

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( I )

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( II)

Author: Lupu Ionut

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat