„Act profetic al Bisericii, Botezul asteapta in suspine actualizarea lui”.
( Părintele Dumitru Stăniloae )

M-am născut într-o famile ortodoxă. Mama mea, bunica dinspre mamă, bunicul dinspre tată trăiau credinţa…atât cât înţelegeau.
Mergeam şi eu cu ei la biserică. Mă rugam, posteam…Îl iubeam pe Dumnezeu în felul meu ( poate că era acel ,,în felul lumii” ). Comparându-mă cu alţi creştini din sat, tot ortodocşi, aveam o părere cât de cât bună despre mine .
A venit totuşi o zi de vară, treceam în clasa a VIII-a, când am mers la o nuntă la Oastea Domnului. Atunci şi de atunci am simţit că eram aşa departe…
Se cânta cântarea ,,Iisuse, numai Tu eşti stânca!”…Eram un copil de 14 ani…
Mă simţeam aşa de păcătoasă, aşa de neînsemnată! Mă uitam la surori că aveau fustele mai jos de genunchi şi îmi era ruşine că eu tot trebuia să îmi trag rochiţa ca să acopere genunchii…Capul era descoperit…Nu ştiu cum a lucrat Dumnezeu la inima mea, dar am vrut să fiu şi eu ca acei ,,îngeri”…
Voiam să încep o altă viaţă! Nu avusesem nu ştiu ce mari păcate, dar ceva îmi spunea că a fi creştin e mult mai mult decât ce făcusem până atunci…
În anii ce au urmat, deseori îi mărturiseam Domnului iubirea mea…iar în ziua nunţii am făcut legâmânt, nu numai cu mirele meu pământesc, ci cu şi cu Mirele meu Ceresc…în primul rând cu El…

Mereu am avut acest ,,handicap” că nu am putut spune o anume zi când ,,m-am născut din nou”.  Îmi spuneam că la mine a fost un ,,naştere” mai lungă…sau poate că aceea era creşterea…sau poate că era acea ,,actualizare” de care aminteşte părintele Stăniloae în citatul de la începutul postării.
Ceea ce ştiu sigur, e că dacă nu mergeam atunci la nunta aceea, dacă nu aş fi frecventat adunările Oastei Domnului, nu aş mai fi cântat niciodată, cu inima, ,,Iisuse, numai Tu eşti stânca! „…nu L-aş fi cunoscut pe Hristos, nu v-aş fi cunoscut pe voi fraţii mei, şi nu aş fi cunoscut iubirea aceea care mă îngenunchează sub povara dorului…

Fişi binecuvântaţi, fraţii mei iubiţi!

Iisuse, numai Tu eşti Stânca
de mântuire şi-ajutor,
afar-de Tine-s numai valuri
în care mii şi sute mor.

O, ţine-mă mereu,
Iisuse, Domnul meu,
că numa-n Tine-s mântuit
şi fericit!(bis)

Iisuse, numai Tu eşti Pacea
ce-aduce inimii alin,
afar-de Tine-i numai zbucium
şi deznădejde, şi suspin.

Iisuse, numa-n Tine-i soare,
şi primăvară, şi frumos,
afar-de Tine-i numai noapte
şi-ngheţ, şi vaier dureros.

Iisuse, numa-n Tine-i viaţa
cu desfătări şi bucurii,
afar-de Tine-i numai moartea
cu osândiţii morţi de vii.

Iisuse, numa-n Tine-i Raiul
cu fericire şi cântări,
afar-de Tine-i numai iadul
cu veşnicele-i remuşcări.
( Traian Dorz )

O, Doamne, cât de profetică a fost această cântare pentru mine! Abia acum realizez asta, aplecându-mă cu dor asupra ei şi asupra acelor zile ale ,,întâiei noastre cunoştinţi”.

Slăvit să fie Domnul!

Miriam