Forumul Oastei Domnului ~ Vizualizare subiect

"Da, Iisuse Doamne, aşa am fost eu. Un copil nepriceput, care m-am temut totdeauna de cruce şi am fugit de ea. Şi totdeauna am căutat pe unde ar fi calea cea mai scurtă şi mai liniştită care ar duce la cer. Acum văd, Iisuse Doamne, greşeala mea şi nebunia mea. Acum văd că nu este o altă cale ce duce la cer decât calea crucii. Şi iată-mă, Iisuse Doamne, stau acum gata să-mi iau şi eu crucea şi să plec cu ea după Tine...

Eu nepriceputul credeam că pot alege o cruce care îmi place mie. Că pot alege o cruce mai uşoară. Că pot alege crucea cea mai uşoară. Dar pe urmă m-am trezit cu o cruce grea, pe care n-o alesesem eu. Şi murmuram împotriva ei. Şi umblam să scap de ea. Acum înţeleg, Iisuse Doamne. Crucea aceasta era crucea pe care mi-ai ales-o Tu. Era crucea pe care mi-ai hotărât-o Tu. Eu mă aplec acum cu smerenie sub greutatea ei. Mă aplec smerit sub crucea pe care mi-ai ales-o Tu. Şi o voi purta cu răbdare şi resemnare oricât de grea ar fi. Sub greutatea ei, mă voi gândi neîncetet la crucea Ta. Greutatea ei mă va ajuta să aflu Crucea şi Jertfa Golgotei Tale.

Tu ne trimiţi crucea, dar noi ne îngrozim de ea. Tu ne îmbii crucea, dar noi fugim de ea. Şi dacă nu putem scăpa de ea, o purtăm ca pe un blestem, ca pe o nenorocire. O! Atâţia şi atâţia oameni umblă cu crucea pe la vrăjitori, pe la cărturărese. Pe acolo îşi închipuie că-i pot afla „rosturile“ şi pot scăpa de ea.

O, Doamne Iisuse, şi eu vedeam în crucea vieţii mele o „făcătură“, o „soartă vitregă“, un „blestem“. Şi numai după ce am aflat Crucea şi Jertfa Ta – aflat-am că blestemul era o binecuvântare şi suferinţa un înger. Numai după ce am aflat crucea Ta, am înţeles crucea mea şi am început să o iubesc ca pe un înger din cer, trimis să ajute la mântuirea mea. Ca pe un înger care m-a dus la Golgota. Până la sfârşit, voi purta cu drag, Iisuse Doamne, pe umerii mei crucea suferinţei. Şi voi vesti pe tot locul darul şi ajutorul ce ni-l dă purtarea acestei cruci. Şi voi striga oricărui suflet să-şi ia cu drag crucea pe umeri şi să o poarte ca pe un nepreţuit dar şi ajutor de mântuire sufletească.

Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem umiliţi după crucea Ta. Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem după Tine, păşind pe urmele Tale.

O, cât de mult am greşit eu şi aici, Iisuse Doamne. Din crucea Ta, pe care mi-ai pus-o pe umeri, eu am făcut cu totul o cruce a mea, pe care am plecat pe drumul meu. Am plecat cu ea după capul meu, după judecata mea, după judecata lumii. Şi crucea asta nu mi-a adus nici un folos. Am purtat-o în zadar, pentru că n-am mers cu ea după cuvântul Tău, după Evanghelia Ta, după crucea Ta. Văzându-mi greşeala, mă aplec, Iisuse Doamne, cu crucea sub cuvântul Evangheliei Tale. Şi voi merge cu ea pe urmele Cuvântului Tău, pe urmele Crucii Tale. Şi oricâte drumuri mi-ar arăta lumea, eu voi merge numai pe drumul acesta. Pentru că scris este că noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 4, 19).

Iisuse Doamne, păzeşte-ne de orice cruce care nu ne duce la Crucea Ta.

Da, Iisuse Doamne, vin şi eu pe acest drum. Plecasem cu crucea în altă parte şi îndată m-am rătăcit. Mă întorc la Tine cu lacrimi de căinţă şi voi merge până la sfârşit, răbdător şi ascultător pe urma Ta. Toată grija mea va fi să merg după Tine. Să merg la Golgota şi, de la Golgota, împreună cu Tine, în viaţa şi odihna cea veşnică. Da, Iisuse Doamne, cu crucea mea voi păşi mereu pe acest drum însemnat cu Jertfa şi sângele Tău. Voi merge orbeşte pe el, ca un nebun care nu vrea să mai ştie de nimic decât despre Tine, Doamne, care mergi în fruntea noastră şi ne chemi după Tine.

Da, Iisuse Doamne, cu crucea mea voi păşi numai pe drumul cel stropit cu Sângele Tău. Şi mă voi uita neîncetat ţintă la Tine, numai la Tine, Căpetenia desăvârşirii mele.

După Tine, după Tine, Doamne, neîncetet după Tine, până vom trece pe urmă în odihna şi pacea Ta cea dulce.

Fiul Tău cel nepriceput se apleacă în faţa Ta cu lacrimi de căinţă. Mărturisesc şi recunosc nebunia mea, că am încercat de atâtea ori să tai din crucea pe care înţelepciunea şi dragostea Ta mi-a dat-o. În nebunia mea, crezusem că voi afla alinarea durerilor mele în afară de Tine. Dar amarnică mi-a fost această încercare. De câte ori am umblat să-mi tai din cruce, ea mai grea mi s-a făcut.

Acum mă întorc ruşinat şi plin de căinţă la picioarele Crucii Tale. Îţi încredinţez Ţie, numai Ţie, suspinele şi lacrimile mele, căci Tu singur mă poţi mângâia şi ajuta. Ai milă de mine, Doamne, şi mă mângâie.

O, Doamne Iisuse, cât de scump este cuvântul Tău, că trebuie să ne purtăm crucea în fiecare zi!

Şi cât de mare este nebunia celor care umblă să scape de cruce, îmbătându-se cu desfătările şi beţiile lumii! O, iartă-mă, Doamne Iisuse, că şi eu am fost multă vreme în nebunia aceasta. Poposeam cu crucea pe la desfătările lumeşti. Şi umblam mereu să scap de cruce; să-i simt cât mai puţin greutatea. Să fac cât mai multe popasuri. Şi să călătoresc cât mai mult fără greutatea ei. Acum îmi văd, Iisuse Doamne, nebunia mea, Şi mă întorc smerit sub crucea care ai pus-o pe umerii mei. Şi iubesc această cruce.

În fiecare dimineaţă, îmi îmbrăţişez crucea, o sărut şi o aşez cu răbdare pe umerii mei. Şi ca o pecete o pun pe inima mea (Cânt. Cânt. 8, 6).

Iar când mă simt slab, eu Te chem pe Tine. Mă uit ţintă la Tine şi Tu îndată mă izbăveşti, mă mângâi şi mă ajuţi să plec înainte, tot înainte, pe urmele Tale.

Doamne, mie mi s-a părut crucea aşa de grea tocmai pentru că, apăsat de greutatea ei, eu priveam tot în jos spre pământ. Dar de acum voi privi numai în sus, mereu în sus, spre cerul unde mă aşteaptă sfârşitul călătoriei.

O, dragule cer! O, frumosule cer, cât de scumpă este lumina care vine din lumina ta! Şi cât de dulce este dulceaţa care vine din dulceaţa ta! O, lasă-ţi razele tale să cadă mereu peste mine şi peste lacrimile mele. Oricât de mult aş suferi, tu, dragule cer, spune-mi mereu că toată suferinţa mea este un picur faţă de fericirea de acolo! O, dragule cer, fă să aud tot mereu muzica ta cea dulce, chemarea ta cea dulce. Fură-mă mereu cu vraja ta, ca să trăiesc mai mult pentru tine decât pentru pământ. Să trăiesc ca un străin şi călător pe pământ (Evrei 11, 14), până în clipa când voi scăpa la tine, patria mea cea scumpă de mâine.

Iisuse Doamne, robul tău se apleacă smerit la picioarele Crucii Tale. Şi înţelege că totul e Crucea şi Jertfa Ta cea sfântă. Ea este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul mântuirii mele.

În lumina Crucii Tale, Doamne, înţeleg acum şi crucea mea. Acum numai înţeleg de ce cel dintâi om care a gustat din Jertfa Crucii Tale era un tâlhar care stătea şi el pe o cruce, alături de Tine.

O, Doamne, ţine-mă şi pe mine răstignit pe crucea mea, lângă Tine, ca pe un tâlhar ce nu poate fi altcum mântuit. Lasă-mă apăsat până la sfârşit de crucea încercărilor şi suferinţelor, pentru ca să pot auzi şi eu, pe urmă, făgăduinţa Ta cea dulce: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“.

Iisuse Doamne, poate nu este departe ziua plecării mele la Tine. În ceasul acela, învredniceşte‑mă şi pe mine, Doamne, de bucuria de a vedea cum crucea Ta mi se va face punte de trecere la Tine, în braţele Tale, în odihna, pacea şi bucuria Ta cea dulce şi veşnică. Amin."

(Părintele Iosif Trifa - din cartea "Ia-ţi crucea ta")

Rugăciune

Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat. „Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte“ (Isaia 1, 5). „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea“ (Psalm 54, 4). „Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu“ (Psalm 68, 1). „Păcatul meu înaintea mea este pururea“ (Psalm 50, 4) şi înaintea Ta, Doamne. Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!“ (Psalm 118, 153).

Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale“ (Psalm 118, 71). Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.
„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat“ (cf. I Petru 5, 6) sub braţele Celui Care „S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.“ Amin.

( Părintele Iosif Trifa, din predica la "Duminica Vameşului şi a Fariseului" - Despre smerenie şi trufie")

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

"Duhule Sfinte, Cerescule Mângâietor, măngâie-mă şi pe mine, căci multe sunt întristările şi necazurile mele în această vale a plângerii! În fiecare ceas, în fiecare clipă, am lipsă de mângâierea Ta cea dulce. Am, îndeosebi, Duhule Sfinte, o întristare pentru care nimeni nu mă poate mângâia... am o durere pe care nimeni nu mi-o poate uşura... am o rană pe care nimeni nu mi-o poate lecui, decât Tu, Cerescule Mângâietor! Întristarea pentru păcat, durerea pentru păcatele mele este rana aceasta. Lumea n-are nici un picur de untdelemn pentru o rană ca aceasta. Păcatul mi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Păcatul m-a lăsat în drum, rănit, bolnav şi părăsit. Şi nu este nimeni, Duhule Sfinte, care m-ar putea mângâia. Zadarnic caut linişte, zadarnic caut mângâiere. Zadarnic îmi întreb mereu sufletul: suflete al meu, de ce eşti mâhnit şi de ce mă tulburi? (Psalm 41, 16). Rana mă doare. Plâng cu lacrimile fiului pierdut şi alerg în toate părţile, strigând cu amar: „Am pierdut pe Iubitul inimii mele!... N-aţi văzut pe Iubitul inimii mele?" (Cântarea cântărilor 3, 3). Şi nu este nimeni cine să-mi răspundă... şi nu este nimeni cine m-ar putea mângâia, decât Tu, preadulcele meu Mângâietor Ceresc. Tu mă mângâi cu vestea cea scumpă că Tatăl Ceresc mă iartă şi mă aşteaptă cu braţele deschise. Tu mă mângâi cu vestea cea dulce că „Iubitul meu", Mântuitorul meu, mă caută şi El, şi mă aşteaptă cu dragoste, ca să pot spune iarăşi: „Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui" (Cântarea Cântărilor 2, 16).
O, preabinecuvăntat Mângâietor Ceresc, rămăi neîncetat cu mine şi mă mângâie neîncetat cu mângâierile Tale cele dulci şi sfinte! "

(Părintele Iosif Trifa, din cartea "Duhul Sfânt")

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

"Duhule Sfinte, slăvit Vânt ceresc! Tu sufli unde voieşti. Eu Te rog, nu mă lipsi nici pe mine de suflarea Ta! Suflă şi peste hotarele vieţii mele! Suflă peste lâncezeala vieţii mele! Suflă cu putere prin toate deschizăturile vieţii mele cele sufleteşti!
O, Binecuvântat Vânt ceresc, eu îţi deschid larg toate uşile şi ferestrele sufletului meu. Pătrunde pe tot locul cu trezirea Ta! Pătrunde pe tot locul cu viaţa Ta! Schimbă şi înnoieşte totul în mine, prin suflarea Ta!

Duhule Sfinte, preabinecuvântat Vânt ceresc!
Eu Te rog suflă şi peste corăbioara vieţii mele! Eu Te rog suflă mai întâi cu înnoire peste pânzele bărcii!
Căci toate pânzele mele sunt găurite de păcat. Şi toată truda mea să le peticesc este zadarnică. Vântul Tău poate prinde numai într-o pânză nouă, într-o viaţă nouă. Eu sunt o pânză slabă de păianjen.
Dă-mi, Duhule Sfinte, pânzele cele noi, pânzele cele albe şi curate, ca să pot prinde suflarea Ta şi să pot înainta spre ţărmul mântuirii.
Barca vieţii mele stă gata, cu toate pânzele întinse. O, Vino, preabinecuvântat Vânt ceresc, şi suflă în ele ca să pot ajunge cât mai curând în Portul Veşniciei!

Duhule Sfinte, vino din cele patru vânturi şi suflă şi peste mine! Suflă şi peste oasele mele cele goale şi uscate. Suflă peste ele cu Darul şi Harul Tău, ca să capete duh şi viaţă! Tu singur, preabinecuvântat Vânt ceresc, mă poţi învia şi ridica din starea grozavă în care am căzut.
Eu am înviat prin suflarea Ta, Duhule Sfinte, şi te rog să sufli neîncetat peste mine, ca să n-adorm iarăşi în somnul şi moartea din care m-ai trezit.
Ajută-mă să stau neîncetat sub suflarea şi lucrarea Ta împreună cu ceilalţi „morţi", pe care ne-ai înviat într-o „oaste mare, foarte". Oastea noastră a ieşit din suflarea Ta, preabinecuvântat Vânt ceresc; trăieşte prin suflarea Ta şi biruieşte prin suflarea şi lucrarea Ta. Suflă neîncetat peste noi, Duhule Sfinte, ca să înviem deplin din moartea păcatelor, să-i ajutăm şi pe alţii să învie. Duhule Sfinte, vino din cele patru vânturi şi suflă peste noi, ca să fim o Oaste de biruitori!

O, vino, Duhule Sfinte, şi suflă din cele patru vânturi peste mine şi viaţa mea! Usucă şi omoară cu suflarea Ta tot ceea ce mai este trupesc şi lumesc în mine! Sădeşte în inima mea sămânţa naşterii din nou, şi o stropeşte neîncetat cu revărsările Tale şi cu sângele Crucii, ca să pot învia deplin într-un „om nou", o „făptură nouă"!
Barca vieţii mele stă gata, cu pânzele întinse. O, vino, preabinecuvântat Vânt ceresc şi suflă în ele, ca să ajung cât mai repede în Portul Veşniciei, unde mă aşteaptă Preadulcele meu Mântuitor, ca să trăiesc cu El în vecii vecilor! Amin. "

(Părintele Iosif Trifa, din cartea " Vântul cel ceresc")

" O, scumpul meu Mântuitor, poate că Tu ai voit aşa, Tu mi-ai răsturnat razimile cele lumeşti, ca să te aflu pe Tine, Razimul Cel Minunat al vieţii mele. M-ai trecut prin suferinţe, m-ai izbit cu lovituri ca să pierd toate razimile cele lumeşti, să Te aflu pe Tine să mă aplec la pieptul Tău şi să mă razim numai în ajutorul Tău. Mă simţesc dator să-ţi mulţumesc şi din acest loc, pentru acestă aplecare a vieţii mele spre razimul Tău cel scump şi sfânt...”

(Lumina Satelor Nr. 25 din 17 iunie 1928).

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

"Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor!
Odinioară, Apostolii Tăi s-au apropiat de Tine, rugându-Te:
Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!
Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm!
Învaţă-ne să ne rugăm prin Tine şi Jertfa Ta cea sfântă.
Învaţă-ne să cerem totul prin Sângele Tău şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să ne aplecăm cu toate rugăciunile noastre şi cu toate cererile noastre la picioarele Crucii Tale.
O, Doamne Iisuse, noi suntem nişte copii nepricepuţi!
Învaţă ne Tu, Doamne, cum să vorbim cu Tatăl Ceresc şi ce să cerem de la El.
În rugăciunile noastre, Iisuse Doamne, noi cerem un singur lucru:
Te cerem pe Tine, Doamne!
Te cerem să fii al nostru şi noi să fim ai Tăi.
Te cerem numai pe Tine, Doamne, căci, dacă Te avem pe Tine, avem totul; şi dacă nu Te avem pe Tine nu avem nimic.
Fă ce vrei cu noi şi cu rugăciunile noastre, Doamne.
Miluieşte-ne cu îndurările Tale când vei afla de bine, loveşte-ne cu nuiaua când nu se va putea altcum.
Dă-ne şi hrană dulce şi dă-ne şi medicamente amare.
Învaţă-ne, Iisuse Doamne, prin rugăciunile noastre, să ne încredinţăm cu totul Ţie.
Duhule Sfinte şi de viaţă Făcătorule!
Tu eşti Învăţătorul nostru cel mare pe Care ni L-a lăsat Mântuitorul să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm.
Pune, Duhule Sfinte, căldură şi foc ceresc în rugăciunile noastre! Trezeşte-ne neîncetat la rugăciune şi priveghere, până va sosi clipa cea sfântă să trecem în lumea unde răsună neîncetat cântările şi rugăciunile cele cereşti. Amin.

(Părintele Iosif Trifa - din predica la Eanghelia Duminicii a IV-a din postul mare)

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

"Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu ştii că am adus aici o hotărâre. Am adus hotărârea să trăiesc o viaţă cu Tine. Să trăiesc o viaţă numai pentru Tine, să mă jertfesc pentru Tine şi pentru lucrul Tău. Am adus aici această hotărâre, să o întăresc cu sângele Tău, căci fără acest sigiliu, hotărârea mea nu are nici o putere. Eu depun aici, în faţa Crucii Tale, hotărârea mea şi mă rog cu lacrimi fierbinţi pentru pecetea sângelui Tău. Eu sunt sub braţele Crucii Tale, Doamne. Să picuri peste mine neîncetat sângele iertării şi împăcării mele cu Dumnezeu. Spală cu sângele Tău trecutul meu cel păcătos şi dă-mi dar şi putere să încep o viaţă nouă. Dă-mi lacrimi, o, Iisuse al meu, să mă plâng pe mine şi păcatele mele. Şi dă-mi putere, o, Hristoase al meu, să mă răstignesc împreună cu Tine, ca, de acum înainte, să nu mai trăiesc eu, ci Tu, Doamne, să trăieşti în mine (Gal 2, 20)… Să nu mai fiu al meu, ci să fiu al Tău, să fiu cu totul al Tău, să fiu numai al Tău, căci Tu m-ai răscumpărat cu un preţ atât de mare (I Cor 6, 20).

Doamne Iisuse, ajută-ne să putem creşte în toate privinţele, ca să nu mai fim nişte copii slabi, purtaţi încoace şi încolo de vânturile ispitelor. Ajută-ne, Doamne, să putem creşte mereu, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi la bogăţia cunoştinţei Tale. Iar când cădem, fie-Ţi milă, Iisuse Bunule, şi, ca pe nişte copii ai Tăi, ridică-ne iar în braţele Tale. Întăreşte‑ne mereu, să creştem în toate privinţele, până vom ajunge toţi la statura de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii Tale.

Amin."

(Părintele Iosif Trifa - din cartea " Să creştem în Domnul! ")

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

Preabunule şi milostive Doamne! ... Ispitele lui satan m-au biruit. Lumina din mine a fost biruită de întuneric. La început, când Tu, Doamne, ai făcut lumea, întuneric mare a fost peste tot pământul.
Aşa e şi acum în lumea sufletului meu. Întuneric mare s-a făcut în inima şi viaţa mea. Inima mi s-a umplut de toată necurăţenia. Mi-e scârbă de mine însumi şi de viaţa mea. Ca un fulger de mustrare şi pieire aud în noaptea sufletului meu cuvintele Tale:
„Oricine păcătuieşte este de ladiavolul, este robul diavolului şi un fiu al diavolului” (I In 3, 8-10). O, sărmanul de mine, în ce ticăloasă stare am ajuns! Sunt robul patimilor, sunt robul diavolului! Trăiesc în dezmierdări şi plăceri. Dar aceste plăceri mă dor… Mă dor, pentru că sufletul meu suspină şi Te doreşte pe Tine, Doamne! Tu, Doamne, m-ai făcut un fiu al luminii, şi, iată, am ajuns un fiu al întunericului. Tu m-ai făcut un fiu slobod al Tău, şi, iată, am ajuns un rob al diavolului. Inima din mine ai făcut-o spre a fi ţie locuinţă, dar, iată, s-a făcut locuinţă diavolului. O Doamne, cum voi scăpa de această înfricoşată robie? Scapă-mă Tu, Doamne, căci eu nu pot face nimic. Totul e rău şi stricat în mine. „Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea suferă demoarte” (Isaia 1, 5)
„Inima mea s-a tulburat intru mine şi frica morţii a căzut asupra mea” (Ps. 54, 4). Caută din cerul îndurărilor Tale, Doamne, şi mă izbăveşte din starea aceasta! În bezna cea înfricoşată în care zac, aştept cuvântul Tău: „Să fie lumină!” Scoate din temniţă sufletul meu... Scapă-mă, Preabunule Doamne, din această stare grozavă! Slăvit să fii, Doamne, acum şi de-a pururi să fii slăvit! Amin

Iisuse, Mântuitorul meu cel bun, mă înfior şi mă ruşinez gândindu-mă cât de mult ai umblat ca să mă trezeşti din somnul păcatelor. Mi-ai trimis chemări dulci,dar nu le-am ascultat... Mi-ai trimis chemări mai aspre, dar nu le-am priceput. Împresuratu-m-ai cu dragoste, dar eu am răspuns cu ticăloşie. Cu toate „cheile“ Te-ai apropiat de uşa inimii mele, şi eu pe toate le-am respins. Puteai să mă părăseşti, zicându-mi: Ticălosule, aşa răsplăteşti tu dragostea Mea?... Dar Tu nu m-ai părăsit, ci m-ai împresurat mereu cu dragostea Ta. Fiind împietrit în ticăloşie, ai deschis în faţa mea – printr-o boală grea – mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit... Abia atunci mi-am dat seama că trăisem o viaţă pierdută, după care mă aştepta osânda veşnică... Abia atunci am alergat sub braţele Crucii Tale unde am aflat iertare şi viaţă.

Duhule Sfinte, trezitorule de viaţă! Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să adorm în somnul pieirii celei veşnice, ci m-ai scuturat mereu până m-ai trezit. Îţi mulţumesc că ai stăruit mereu cu darul şi harul Tău cel sfânt până m-ai scăpat, aplecându-mă la picioarele Crucii. Amin.

Iisuse, Mântuitorul meu cel Scump! Îţi mulţumesc că m-ai atras şi pe mine la picioarele Crucii Tale. O, bunul meu Mântuitor! Cât de mult ai umblat după mine să măpoţi atrage aici! M-ai chemat cu glas dulce şi eu nu Te-am ascultat... M-ai bătut şi eu nu Te-am priceput... O cruce grea de suferinţe ai pus pe umerii mei şi eu n-am înţeles-o. Pe urmă ai deschis în faţa mea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit... Abia atunci am alergat şi am scăpat sub braţeleCrucii Tale. Căzut la picioarele Crucii Tale, mi s-au deschis ochii să înţeleg că Tu, Mântuitorul meu cel bun, ai suferit şi ai murit pentru mine, pentru păcatele mele,pentru iertarea şi mântuirea mea. Mă cutremur, o Dumnezeule, stând îngenuncheat lângă Crucea Ta! Mă cutremur gândindu-mă că pentru un ticălos şi nemernic ca mine ai făcut Jertfa aceasta. O, Dumnezeule, cu ce voi răspunde eu la o astfel de dra-goste? Eu n-am nici un răspuns, o Doamne, decât lacrimile mele. Copleşit şi biruit de o dragoste ca aceasta, eu cad plângând la picioarele Crucii Tale. Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor, cu ce voi răspunde eu, ticălosul, la o astfel de dragoste ce mi-ai arătat? Dă-mi lacrimi, o, Iisuse al meu, să mă plâng pe mine şi păcatele mele. Şi dă-mi putere, o, Hristoase al meu, să mă răstignesc împreună cu Tine, ca să numai trăiesc eu, ci Tu, Doamne, să trăieşti în mine (Gal2, 20); să nu mai fiu al meu, ci să fiu numai al Tău, căci Tu m-ai răscumpărat cu un preţ atât de mare (cf. ICor 3, 23 şi 6, 19-20).Cu ce voi răsplăti, o, Iisuse al meu, acest dar mare ce mi-ai arătat? Lumea mă mustră că vorbesc prea mult despre Tine şi Jertfa Ta cea sfântă... Dar, până ce moartea îmi va închide graiul, eu voi grăi neîncetat despre o dragoste ca aceasta. O Doamne, învredniceşte-mă şi întăreşte-mă să petrec până la sfârşitul vieţii mele rugându-mă şi plângând la picioarele Crucii Tale. Iisuse, Mântuitorul meu cel scump! Eu trăiesc astăzi prin Jertfa Ta. Tot ce sunt şi tot ce am este Jertfa Ta cea scumpă. Crucea Ta, Mântuitorule, este un hotar mare pentru viaţa mea. Crucea Ta a împărţit în două viaţa mea: înainte de aflarea Crucii Tale am trăit o viaţă contra Ta, iar după aflarea Crucii trăiesc o viaţă cu Tine. Ah, înce orbie sufletească am trăit înainte de a fi atras la picioa-rele Crucii! Spală cu Sângele Tău trecutul meu cel păcă-tos. Spală cu Sângele Tău şi toate ieşirile păcătoase pe care le mai face încă firea mea veche în viaţa mea.
Eu stau sub braţele Crucii Tale ca să sigilez cu scump Sângele Tău toate hotărârile mele, toate planurile mele, toate vorbele şi toate faptele mele. Învredniceşte-mă, Doamne, şi mă întăreşte să pot rămâne până la sfârşitul vieţii mele strângând în braţele mele sufleteşti Crucea Ta cea sfântă: izvorul vieţii şi mântuirii mele.

Duhule Sfinte, adu-mi aminte clipă de clipă că viaţa mea este un dar al Celui răstignit pe Cruce şi trebuie să o trăiesc întreagă cu El şi pentru El. Întăreşte-mă, ca să „nu mai trăiesc eu, ci să trăiască în mine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal 2, 20). Amin.

Duhule Sfinte, Care m-ai trezit şi pe mine din somnul păcatelor, deschide şi inima mea să intre în ea izvorul vieţii şi al puterii: Crucea şi Jertfa Mântuitorului!...Deschide inima mea să se întipărească pe veci în ea chipul lui Iisus cel Răstignit. Amin.

(Părintele Iosif Trifa din cartea "Oglinda inimii omului")

"Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor! Hotărârea noastră împotriva păcatelor n-ajunge nimic, dacă n-am îngenuncheat cu ea la picioarele Crucii Tale.
Steagul sub care ne strângem trebuie să fie Crucea Ta şi noi numai stând sub acest steag – din care picură mereu Sângele iertării şi puterii – putem fi ostaşi biruitori.
Ne aplecăm, Iisuse Mântuitorule, cu hotărârea noastră sub Crucea Răstignirii Tale, ca s-o întăreşti cu scump Sângele Tău, căci, fără de acest sigiliu, hotărârea noastră n-are nici un preţ şi n-are nici o putere.
În faţa Crucii Tale ne aplecăm, Iisuse Doamne, cu hotărârile noastre. Sigilează-le, întăreşte-le cu scump Sângele Tău, cu Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Dă-ne, Doamne, dar şi putere, căci noi suntem nişte fiinţe slabe şi neputincioase! Fără de Tine şi fără de Jertfa Ta cea sfântă noi nu putem face nimic."

(Parintele Iosif Trifa, din cartea "Ce este Oastea Domnului")

"Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Eu Te-am aflat „într-un pământ pustiu şi fără de apă“ (Ps. 62, 3). Când era să mă prăpădesc de foame şi sete, m-ai ajutat să Te aflu pe Tine, Doamne, mana cea cerească şi apa cea vie. Când era să mor de sete, „într-un pământ pustiit şi fără de apă“, am auzit glasul Tău cel dulce: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!“ (Ioan 7, 37). „Cei însetaţi veniţi la ape! Veniţi şi luaţi fără aur şi fără de plată“ (Isaia 55, 1). Slăvit să fii, Doamne, că mi-ai ajutat să gust şi eu din apa cea vie ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă! Până în clipa când moartea va veni să-mi închidă graiul, eu voi striga şi voi cânta neîncetat: O, ce valuri de îndurare, de iertare, de pace, de viaţă şi de mântuire curg din Crucea Răstignirii Tale şi vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor! Pretutindeni pe unde curg aceste ape, este viaţă… înverzesc pomii şi învie oamenii (cf. Ezech. 47, 1-13). Şi eu eram un pom ce sta gata să se usuce de tot şi să fie aruncat în foc. Dar au venit apele Tale cele vii şi pomul meu s-a vindecat şi a început a înverzi şi înflori. O, lasă, Preabunule Doamne, apele Tale cele vii să curgă mereu pe lângă el, pentru ca roadă să-şi dea „la vremea sa“ (Ps. 1, 13). O, ajută-mi, Doamne, ca până la sfârşitul vieţii mele să simt o sete tot mai mare după apele cele vii ce se revarsă din „scaunul de domnie al Mielului“ (Apoc. 22, 1). În ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa să se dorească ne-ncetat sufletul meu spre Tine, Dumnezeule (Ps. 42, 1). Ajută-mă, Doamne, să mă adap, până la revărsare, din apa Ta cea vie şi să fiu „ca o grădină udată şi ca un izvor căruia nu-i scade apa (Isaia 58, 11), ca să pot aduce şi eu pe alţii la Izvorul cel Mare al apelor vii, ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă…"

(Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an)

De-a casei Data înscrierii: 02/Oct/2007 Mesaje: 4618

De-a casei Data înscrierii: 09/Sep/2009 Mesaje: 628

Iisuse Doamne, Preadulcele meu Mântuitor! Îţi mulţumesc din tot sufletul meu că m-ai scos din lume şi m-ai atras cu putere lângă Crucea Răstignirii Tale. Îţi mulţumesc că ai făcut din mine un nebun pentru Tine şi Evanghelia Ta.

Îţi mulţumesc că pe mine, un vas slab şi nevrednic, m-ai învrednicit să-i chem şi pe alţii la Tine, la ospăţul Tău, la Crucea Răstignirii Tale.

Îţi mulţumesc că ne-ai întâlnit în Tine, în dragostea Ta, în Crucea Ta pe atâţia fraţi şi surori din cuprinsul acestei ţări şi de peste hotarele acestei ţări. Eu mă rog pentru mine şi mă rog pentru ei să ne ţii până la sfârşit lângă Crucea Răstignirii Tale! Să ne legi cu toate legăturile dragostei de Crucea Răstignirii Tale! Să fim, să ne facem, nişte nebuni pentru Tine, numai pentru Tine! Să nu vrem să ştim despre nimic altceva decât despre Tine, Doamne, şi Crucea Răstignirii Tale!...

Şi ne dă, Iisuse Doamne, dar şi putere să Te vestim şi altora! Să ducem pe tot locul vestea cea dulce că Tu ai murit pentru noi toţi. Pe orice suflet care zace de păcate biruit să-l chemăm să Te afle pe Tine, scăparea şi mântuirea noastră a tuturor. Ca pe nişte copilaşi ai Tăi, ţine-ne, Iisuse Doamne, sub aripile Crucii Tale, până în clipa când ne vei chema cu totul în braţele Tale, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor! Amin.

(Parintele Iosif Trifa, din cartea "Ce este Oastea Domnului")