Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Gândul şi duhul dărniciei

Gândul şi duhul dărniciei

Gândul şi duhul dărniciei

24. Gândul şi duhul dărniciei este pus de Dumnezeu în orice suflet care este curat în felul venirii lui la Hristos.
Şi care vrea să umble în chip frumos şi plăcut Dumnezeului său.
Duhul Sfânt este în primul rând Duhul unei dărnicii bogate.
El de la început S-a arătat plin de orice dar bun,
cu o revărsare de dărnicie în toate privinţele peste Biserica şi Lucrarea Sa.

5. În nici o privinţă Duhul Domnului nu S-a arătat sărac sau zgârcit faţă de noi.
Nici chiar în privinţa darurilor trupeşti.
Priviţi în viaţa unui om cu adevărat credincios – cât de darnic şi de bogat în bunătate Se arată şi S-a arătat Dumnezeu faţă de el în toate privinţele!
Dar faţă de toţi oamenii, bunătatea Tatălui Ceresc a fost şi este tot aşa de plină de dărnicie şi de binefaceri…

6. Adu-ţi şi tu aminte când erai fără casă şi-ţi doreai să ai şi tu casa ta – ce I-ai promis atunci Domnului? N-ai zis tu: Doamne, dacă mă vei ajuta să am şi eu o casă a mea, cea mai largă şi mai frumoasă cameră – ba toată casa mea – o voi pregăti-o pentru Tine, pentru adunarea fraţilor, pentru primirea de oaspeţi, pentru adăpostul celor lipsiţi!
Iar acuma, când Domnul ţi-a ajutat să ai o casă, – ce faci cu promisiunea ta de atunci?
Mai are adunarea Domnului loc de mobila ta acolo?
Mai pot călca picioarele fraţilor pe covoarele tale?
Şi mai poţi culca pe săracii Domnului în aşternuturile tale luxoase?

7. Ai fost bolnav – şi ai cerut Domnului sănătate…
Când erai pe patul de boală şi te gândeai de câte ori ai avut şi timp, şi ocazii să alergi pentru Domnul, să mergi, să vii, să lucrezi, să dai, să-i primeşti pe fraţi
– şi n-ai făcut-o, cum te mustra cugetul şi promiteai Domnului că, dacă te va face sănătos, o, cum vei alerga şi tu de atunci înainte numai pentru cele duhovniceşti…
Cât ai să lucrezi, cât ai să dai… Cum ai să fii!…
Şi după ce ai ajuns iarăşi sănătos… şi ai iarăşi oca-zii,
şi ai iarăşi timp,
şi ai iarăşi cu ce face toate acestea,
– acum oare ce faci tu din tot ce I-ai promis Dom-nului atunci?

8. Ai fost într-un mare necaz…
Poate în închisoare, poate aproape să intri în ea,
poate într-o altă încurcătură şi primejdie…
– şi cum îţi tremura inima atunci!…
Şi cum îţi curgeau lacrimile,
şi cum se ridicau spre cer privirile tale, rugăciunile tale, promisiunile tale, părerile tale de rău că n-ai făcut bine…
Şi făgăduinţele tale fierbinţi că, dacă Domnul te va mai scăpa din acel necaz, cum vei face, cum vei umbla, cum vei fi!…
Şi iată că Dumnezeu te-a crezut, te-a ascultat, te-a izbăvit…
Iar tu ce mai împlineşti acum din tot ce ai spus şi te-ai legat atât de solemn şi de hotărât atunci?

9. Până când avem o mare nevoie, un mare necaz, o mare dorinţă – promitem, ne legăm, ne luăm hotărâri mari.
Dar îndată ce Domnul ne ascultă, Îl înşelăm, Îl minţim, Îl amânăm…
Ca şi cum Domnul Dumnezeu ar fi un om de nimic, de care dacă vrem ţinem seama de ce i-am promis.
Iar dacă nu, – nu!
O, cum ne înşală pe noi această purtare a noastră!

10. Nu ne întrebăm noi oare deloc pe cine înşelăm noi lucrând astfel?
Pe cine minţim sau cum îi facem noi rău?
Lui Dumnezeu oare, – sau numai nouă înşine?
Dar ce câştigă sau pierde El dacă noi ne ţinem de cuvântul dat –
sau ce pierdem noi dacă nu ni-l ţinem?

11. Când Domnul Îşi va retrage Mâna Sa ocrotitoare de peste casa noastră,
de peste sănătatea noastră,
de peste maşina şi de peste slujba noastră
şi ne vor ajunge urmările faptelor noastre, – ce vom face atunci?
Peste casă poate să ne vină paguba, focul, cutremu-rul, inundaţiile…
Peste maşină, accidentul,
peste viaţă sau familie, boala,
peste veseliile noastre, iarăşi tânguirea.
La cine vom mai alerga atunci iarăşi?
La Dumnezeul pe Care L-am minţit şi L-am înşelat? Mai putem? Mai îndrăznim?

12. Peste nimeni nu se pune ca o sarcină silită această datorie a dărniciei.
Aceasta nu trebuie să ne-o simţim nimeni dintre noi ca o povară a legii, cum era povara zeciuielii pentru farisei, care făceau totul ca să se scape de povara asta, recurgând la tot felul de şiretlicuri faţă de Dumnezeu.
Când începem să simţim o silă faţă de dărnicie, – mai bine să n-o mai facem.

13. Fariseii erau obişnuiţi numai să primească: soare, ploaie, sănătate, cărţi, haine, pâine, – belşug din toate,
dar nu-şi mai aduceau aminte că sunt şi datori – ba încă cu restanţe de ani şi ani, pentru toate cele pe care le primiseră şi mai pentru câte altele – lui Dumnezeu,
lucrării Sale
şi celor prin ostenelile cărora le-au primit ei toate cele pe care le primiseră.
Ce târâtoare nesimţită poate fi un astfel de om!

14. De cele mai multe ori Lucrarea lui Dumnezeu, lucrătorii lui Dumnezeu şi săracii lui Dumnezeu trăiesc numai prin dărnicia „macedonenilor”. Adică a fraţilor care sunt săraci trupeşte…
şi nu prin a „corintenilor”, – adică a celor bogaţi în cele trupeşti.
Care se prea îngâmfă uneori,
care „împărăţesc” fără fraţi…
dar care nu se gândesc deloc să dea ei de bunăvoia lor ceea ce erau de mult datori, dar n-au făcut.

15. Cine nu ştie cum este harul dărniciei, – acela nici nu va cunoaşte cât de mare şi minunat este harul acesta.
Bucuria de a-I da lui Dumnezeu, cine nu o cunoaş-te, – acela nici nu va simţi niciodată fericirea ei negrăită.
Şi din pricina asta nici nu va cunoaşte ce minunată răsplătire vine din cer peste cei ce pun la încercare astfel dărnicia nemăsurată a răsplătirilor Domnului faţă de oricine împlineşte vreo binefacere din dragostea pentru El.

16. O, dacă ne-am ruga şi noi mai mult…
Şi dacă ne-am da şi noi mai mult toate silinţele ca să sporim şi în privinţa dărniciei!
Căci „sporul” nostru în dărnicie, în loc să meargă crescând, dă înapoi, micşorându-se.
Noi aproape toţi uităm aceste jertfe, cele mai plăcute lui Dumnezeu decât oricare altele: binefacerea şi dărnicia!
Şi de aceea suntem săraci, nemulţumiţi şi slăbănogi.
Căci fiecare ne primim din partea lui Dumnezeu cu măsura cu care dăm de-aproapelui.

17. Cine seamănă puţin, puţin va secera.
Cine seamănă mult, mult va secera (II Cor 9, 6).
Iar cine seamănă nimic, nimic va secera.
Căci fiecare om va secera ceea ce seamănă (Gal 6, 7). Şi cât seamănă.

 

6. BINEFACEREA ŞI MULŢUMIREA
Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *