Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Împlinirea hotãrârilor lui Dumnezeu

Împlinirea hotãrârilor lui Dumnezeu

Împlinirea hotãrârilor lui Dumnezeu

1 – Tot ce a hotãrât Dumnezeu se va împlini totdeauna negreşit. Şi nu se va împlini niciodatã decât ceea ce a hotãrât Dumnezeu – iar nu ce au hotãrât cei rãi.
Dar toatã rãspunderea celor rãi care fac planuri contra lui Hristos şi a lor Lui, rãmâne vinovatã şi veşnicã. Pentru cã ei nu au avut numai mintea şi conştiinţa care sã-i împiedice a sãvârşi nelegiuirea, ci au avut şi voinţa liberã sã nu o facã, dacã ar fi vrut sã nu o facã. Dar au vrut – şi de aceea au fãcut-o.
Este drept sã rãspundã pentru asta.

2 – Dumnezeu întoarce orice lucru spre binele alor Lui. Chiar şi rãul urzit contra lor de cei rãi. Cei rãi nu ştiu asta. De aceea rãspunderea şi vina lor rãmâne întreagã pentru rãu.
Fiindcã ei rãul au vrut sã-l facã.

3 – Dumnezeu nu trimite niciodatã pe nimeni în lucrul Sãu fãrã a-l pregãti mai întăi pentru asta. Nici cei doisprezece ucenici n-au fost trimişi decât dupã ani lungi de învãţãturã şi experienţã prin care au fost pregãtiţi.
Dumnezeu a lucrat împreunã cu ei, fiindcã şi ei lucrau împreunã cu El. De aceea roadele lor au şi duratã şi frumuseţe, ca ale lui Dumnezeu.
Ce minunate sunt hotãrârile şi lucrãrile lui Hristos.

4 – Cei rãi au şi ei libertatea sã facã ce voiesc. Dar nu cât voiesc. Şi nu cum voiesc. Are Dumnezeu grijã sã le punã mãsura la timp.
Însã când îşi umple fiecare mãsura sa , când îşi pune vârf pãcatelor sale (1 Tes. 2, 16) – atunci fiecãruia îi vine plata sa.
Are Dumnezeu Însuşi grija asta.

5 – Nu puteţi face tot ce voiţi – spune Biblia (Gal. 5, 17).
Nici cei buni nu pot sã facã tot binele pe care îl voiesc. Nici cei rãi tot rãul.
Însã intenţia, gândul, îşi are toatã însemnãtatea sa fie cã reuşeşte fapta fie cã nu. Cãci dacã ar avea stãpânire şi asupra împrejurãrilor, cel care doreşte asta-ar face.
De aceea omul rãmâne cu meritul sãu cu rãspunderea sa întreagã şi se cuvine sã-şi primeascã şi rãsplata şi osânda tot aşa.
Aşa judecã şi Dreptatea lui Dumnezeu (Matei 5, 28) şi aşa judecã şi Dreptul omenesc.

6 – Dar bunãtatea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu vegheazã totdeauna asupra alor Lui, ca orice rãu sã se întoarcã spre binele lor.
Rãul fãcut de fraţii lui Iosif, – l-a întors Dumnezeu spre binele lui şi al lor rãul fãcut lui Daniel – s-a întors spre slavã şi biruinţã rãul fãcut de iudei apostolilor, s-a întors spre binele Bisericii. De acest lucru cei rãi nu ştiu.
Ce minunat ştie sã le orânduiascã Dumnezeul nostru!

7 – Când ajungi nesuferit undeva, este bine sã nu mai rãmâi acolo.
Când nu te mai poate suferi o familie, o adunare, o societate sau o inimã, cel mai bine este ca în linişte sã ieşi şi sã pleci de acolo. Rãmânerea pe mai departe, nu poate aduce nici un folos nimãnui.
Pleacã cel puţin pentru o vreme. Lasã un timp sã se vindece şi sã se linişteascã totul.

8 – Când legãturile tale cu cineva s-au stricat fãrã leac. Când îi vine greu sã te mai şi vadã şi nu mai poate sã te asculte, nici sã-ţi vorbeascã, – cel mai bun lucru este sã faci cum a fãcut Avraam: sã te desparţi cu pace (Facere 13,9).
Trãim aşa de puţin pe pãmântul acesta, – de ce sã trãim fãrã pace şi acest puţin amãrându-i pe alţii şi amãrându-ne şi pe noi înşine?
Dacã nu poţi pleca pe totdeauna, pleacã cel puţin pentru o vreme.
Dacã nu poţi pleca din curte, pleacã cel puţin din casã.
Dacã nu poţi pleca mai mult, pleacã cel puţin pentru momentele cele mai grele.

9 – Cînd în Iudeea nu mai este loc pentru tine, va fi totdeauna o Galilee care sã te aştepte.
Du-te acolo!
Când într-un loc nu mai poate fi suferit Cuvântul lui Dumnezeu, mergi cu El în altã parte.
Vor fi totdeauna alţii care chiar vor aştepta sã-L audã. Şi Îl vor primi cu bucurie.
Saturarea unora a fost totdeauna prilejul unui mare har pentru alţii care flãmânzeau demult.

10 – Dacã primii creştini ar fi fost bine primiţi şi iubiţi în Ierusalim, poate n-ar fi ajuns Evanghelia pânã la marginile pãmântului.
Dacã pãrintelui nostru sufletesc nu i-ar fi fost spart cuibul de acasã, – cine ştie dacã ar mai fi ajuns chemarea mântuirii vreodatã pânã la inimile noastre!
Dacã din durerea lor a ieşit bucuria noastrã. Şi din lacrimile lor cântãrile noastre.
O, cât de tainic lucreazã harul lui Dumnezeu!

11 – Dacã uneltirile unor oameni cautã sã te alunge şi pe tine de unde eşti – vestitorule al lui Dumnezeu, nu te îndurera prea tare şi nu deznãdãjdui. Du-te fãrã sã ţi se sfâşie inima, fiindcã Domnul îngãduie asta.
Şi sã ştii cã din toate nu va ieşi decât un bine. Dacã nu trupesc pentru tine dar pentru alţii sufletesc sigur.

12 – Uneori ne mişcãm foarte greu dintr-un loc unde am prins câteva rãdãcini. Şi începem sã ne lenevim sau sã ne îngrãşãm.
Dar Domnul are grijã sã nu pierim. Dacã dragostea şi râvna pentru El nu ne poate mişca, atunci vin cei rãi şi ne fac sã mergem.
Sau vin necazurile şi ne silesc sã plecãm.
Ce bine este cã Domnul are grijã de asta. Cãci altfel greu am ajunge sã ne socotim strãini şi cãlãtori pe pãmânt când ne merge bine pe el.
Nouã nu ne prea place sã locuim în corturi ca Avraam, spre a ne muta uşor. Ci mai degrabã zidim pietre ca Lot.
Din acestea apoi numai trimişii lui Dumnezeu ne pot scoate, adesea împingându-ne, ca sã nu ardem acolo cu ele cu tot.

13 – Hristos nimiceşte ura şi dezbinarea – oriunde ajunge El.
El este Pacea – care din doi totdeauna face unul. Care apropie pe cei depãrtaţi, care împacã pe cei certaţi, care acopere prãpãstiile, care nimiceşte vrãjmãşiile, – care trece peste orice deosebire dintre suflete.
Aceasta o face Hristos oriunde este primit şi ascultat sincer.

14 – Oriunde se ridicã ziduri despãrţitoare, priviţi bine şi veţi vedea cã diavolul este acela ce le ridicã – şi pãcatul.
Cãci numai pãcatul dezbinã – şi ceea ce este din pãcat.
Dumnezeu şi Cuvântul Lui nu desparte ci uneşte sufletele oamenilor.
Nu versetele sfinte fac dezbinarea – ci pãcatul, trufia, neascultarea şi ura, o fac.
Hristos Se aratã totdeauna ca sã nimiceascã lucrãrile diavolului.
Ajutaţi-L pe Hristos – şi nu pe Satana.

15 – Unde lucreazã dragostea şi Duhul lui Hristos, acolo se niveleazã totul. Cei de sus se coboarã iar cei de jos sunt ridicaţi. Mulţimea sufletelor stã fericitã în jurul aceleiaşi mese de dragoste la care se aduce şi de la care se ia cu plinãtate şi bucurie, fiecare simţindu-se cu toţi ceilalţi, o inimã şi un gând.
O, ce dulce este masa aceasta. Şi ce neuitat rãmâne ospãţul acesta!

17 – Izolaţi pe cei care fac dezbinãrile – şi sã nu mai aveţi nici o legãturã cu ei.
Ajutaţi-L pe Hristos sã nimiceascã barierele, sã zdrobeascã încredinţãrile greşite, interesele înguste, trufia sectarã, setea dupã întâietate şi cãutarea slavei deşarte dintre voi.
Cãci numai aceste ispite satanice despart sufletele în tabere, aţâţă clevetirile, otrãvesc bucuria şi strãpung inimile fraţilor buni. Cu acestea îi câştigã satana pe unii, dintre fraţi.
Izolaţi-i pe cei molipsiţi de lepra asta – şi veţi salva toatã familia.

18 – În Fiinţa Mântuitorului Întrupat, erau mereu cele douã naturi ale Sale: cea omeneascã şi cea Dumnezeiascã. Un atotputernicã şi nemãrginitã, cealaltã suferind, luptând şi chinuindu-Se.
Minunile şi Învierea Sa, Domnul le-a fãcut prin Firea Sa Dumnezeiascã.
Ostenelile, suferinţele şi moartea, le-a îndurat într-o fire asemãnãtoare cu a noastrã.
Pentru cã numai aşa putea face rãscumpãrarea deplinã a tuturor pãcatelor pe care noi le-am fãcut în firea aceasta (Rom. 6, 5-10).

19 – Vestitorul Domnului care trebuie sã adevereascã despre El, trebuie sã fie nedespãrţit de Iisus, ori prin ce ar fi sã treacã El. Trebuie sã aibã parte şi el de osteneli, de privegheri, de foame, de frig, de arşiţã, de suferinţã. Cãci soarta lui trebuie sã fie soarta lui Hristos.
Unde Hristos este iubit va fi iubit şi el. Unde Hristos va fi prigonit – acolo şi lui i se va face aşa.
Şi unde Hristos osteneşte, el nu va putea niciodatã lenevi.

20 – Nicãieri nu se spune cã Hristos era ostenit, decât cînd a trecut prin Samaria… adicã acolo unde erau dezbinãri, certuri şi urã între fraţi.
Ce grea este totdeauna starea sau umblarea acolo unde este dezbinare şi vrãjmãşie între suflete.
O, cât de vinovaţi sunt şi vor fi veşnic, acei care iscã şi întreţin între fraţi dezbinarea încredinţãrilor strãine şi a învãţãturilor deosebite.
Blestemaţi sint şi vor fi veşnic oricine le provoacã şi le întreţin (Gal. 1, 8-9).
Ocoliţi-i şi înlãturaţi-i pe aceia pentru a nu vã nimici pe toţi.
Dezbinarea este lepra credinţei şi ucigaşul dragostei.
Dumnezeule al dragostei – Te rugãm scapã-ne de lepra aceasta înainte de a ne îmbolnãvi.
Amin.

Traian Dorz, din Cugetãri – „Lumina Iubitului Fiu”

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat