Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home ÎNSETAREA ŞI APA VIEŢII

ÎNSETAREA ŞI APA VIEŢII

ÎNSETAREA ŞI APA VIEŢII

Să ştiţi însă că nu ajunge numai mărturisirea păcatului, ci trebuie şi părăsirea lui.
Şi despăgubirea aproapelui de vătămarea adusă lui prin păcat. Despăgubire atât semenilor noştri, cât şi lui Dumnezeu.
Dacă pocăinţa ta va fi sinceră şi dacă vrei să afli cu adevărat iertarea, pacea şi mântuirea,
atunci nu vei sta pe gânduri,
nici nu vei face lucrul acesta cu viclenie sau pe jumătate.

1. Alexandru Macedon a spus: Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe, iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică. Ce nemernic sunt!
Nişte bieţi nemernici sunt toţi lăudăroşii lumii.

2. Însetezi tu oare după lucruri înalte, după scaune alese, după slujbe mari?
Diavolul ţi le poate da, dacă te închini lui. Dar vai, ce prăbuşire te aşteaptă!
Priveşte la cei dinaintea ta, ca să vezi pe ce urme alergi şi în ce adânc vei putrezi şi vei arde.

3. Faci totul să dobândeşti avuţiile şi slava lumii acesteia?
Calci în picioare mila, dreptatea, prietenia, cinstea şi sufletul tău şi al altora, numai să ajungi şi să pui mâna pe aceste deşertăciuni?
O, nu te zbate prea tare: oricui va bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
Va dori o treaptă mereu şi mai înaltă, iar pentru aceasta va face noi nelegiuiri, ca să se poată ridica… Şi în felul acesta prăbuşirea să-i fie cât se poate mai de sus şi mai ruşinoasă.

4. Însetezi tu oare după băuturi tari, după alcool, sau după acele nefericite otrăvuri care te fac să visezi frumos, pentru ca să te trezeşti mai ruşinat şi mai nenorocit decât erai mai înainte? Bei şi te îmbeţi?
Bei tu! Dar în pahar bei sângele copiilor tăi. Lacrimile soţiei tale. Sănătatea şi viitorul familiei tale. Sufletul tău şi mântuirea ta.
Cu cât vei bea mai mult, cu atât o să-ţi fie mai sete.
Nu vezi oare ce faci şi unde vei ajunge?
Oricât de puţin ai cunoaşte spitalele, temniţele şi casele de nebuni, tot ar trebui să te înspăimânţi ce blestem este băutura!

5. Însetezi tu oare după distracţii, după petreceri lumeşti, după aventuri desfrânate?
Nu vezi ce sete îi vine, tot mai pătimaşă, celui care bea din aceste ape murdare?
Şi nu vezi în ce ruină trupească şi sufletească se prăbuşesc până la urmă toţi cei care se dedau la ele?
Oricât de puţin ai cunoaşte viaţa, nu se poate să nu te îngrozeşti de sfârşitul acestora!

6. Oricât de puţin ai cunoaşte oamenii, tot ar trebui să vezi cât de nefericiţi sunt toţi cei care au primit cele mai multe daruri ale lui Dumnezeu fără a-L dobândi pe El Însuşi.

7. Suflete însetat, nici un izvor de pe lumea asta nu-ţi poate stâmpăra setea ta. Şi nici o apă nu ţi-o poate po-toli.
Căci oricare ar fi obiectul dorinţei tale, ceea ce cauţi tu prin asta este fericirea.
Iar fericirea nu se găseşte nicăieri decât în Hristos.
Tot ce este fără El este numai nefericire.
Ai fost destul şi ai văzut lumea, acum vino şi-L vezi şi pe Iisus.

8. Binecuvântarea dăruită de Domnul va da gustul plăcut şi dulce la tot ceea ce ai în căminul tău şi în viaţa ta.
Nu-ţi va mai fi sete după mult. Te vei mulţumi cu ceea ce este modest, cuviincios şi curat. În câştigul tău, în îmbrăcămintea ta şi în toate celelalte trebuinţe pământeşti ale tale.

9. Găsind că orice purtare care nu este potrivită cu voia lui Hristos este rea, vei afla cea mai mare fericire în a umbla numai după felul Lui plăcut.
Fericirea nu stă în mult, ci în puţin. Cu cât poţi să te mulţumeşti cu mai puţin, cu atât eşti mai fericit.
În „mult” este numai nefericire. Şi când îl cauţi, şi când îl găseşti.

10. Simţi tu vreo sete după vreunele din aceste bă-uturi înşelătoare?
Doreşte inima ta după ele?
Se frământă mintea ta cum să le aibă şi aleargă picioarele tale să le ajungă?
O, dacă este aşa, tu încă n-ai băut din Apa aceea pe care o dă Hristos! În inima ta, Harul Său nu s-a prefăcut într-un Izvor de Apă Vie, de aceea îţi mai este sete…
Ai aflat numai litera Bibliei, ai aflat numai clădirea bisericii şi a adunării.
Ai aflat numai cântări, fraţi, surori,
dar tu nu L-ai aflat pe Hristos!
Căci dacă L-ai fi aflat pe El, nu ţi-ar fi sete după nimic lumesc.

11. Mergeţi până la Hristos!
Scoateţi din El bucuria voastră şi puterea voastră, şi liniştea duhului vostru, căci în veac nu vă va mai fi sete.
Nu veţi mai simţi nevoia să vă duceţi cu ruşine până acolo unde mergeţi acum.
Veţi părăsi fântânile crăpate ale lumii, care nu ţin nici un strop de apă răcoritoare pentru suflet (Ier 2, 13).
Şi nici nu vă veţi mai uita la ele.
Căci Izvorul îndestulător va fi în voi înşivă.

12. Să ne mărturisim păcatele este o poruncă (Iac 5, 16).
Să ni le mărturisim sincer, fără nici o prefăcătorie sau scuză, aceasta este marea condiţie a iertării noastre (I In 1, 8-10; Mt 6, 14-15).

13. Să ştiţi însă că nu ajunge numai mărturisirea păcatului, ci trebuie şi părăsirea lui.
Şi despăgubirea aproapelui de vătămarea adusă lui prin păcat. Despăgubire atât semenilor noştri, cât şi lui Dumnezeu.
Dacă pocăinţa ta va fi sinceră şi dacă vrei să afli cu adevărat iertarea, pacea şi mântuirea,
atunci nu vei sta pe gânduri,
nici nu vei face lucrul acesta cu viclenie sau pe jumătate.

14. Sufletele singuratice, apăsate şi triste n-au nevoie de multe dovezi până văd.
E nevoie doar de un strop de milă caldă,
de o rază de iubire apropiată şi de câteva adevăruri dumnezeieşti, ca sufletul împovărat şi părăsit să simtă şi să vadă că nevoia lui cea mai mare este după Dumne-zeu!

15. O, cât de mult rău fac certurile deosebirilor religioase şi dezbinările provocate Bisericii!
Pe câte suflete au îndepărtat acestea şi le-au împie-dicat de la mântuire!
Câtă pierdere a avut şi are Evanghelia Domnului din pricina acestor lucruri rele!
Pe cât sunt de departe de dragoste, pe atât sunt de străini şi de Adevăr toţi cei care fac aşa.
Dumnezeu e în afara lor şi împotrivă!

16. Câtă vreme sufletul nu aude certuri religioase, este liniştit şi mulţumit. Duhul lui e împăcat şi odihnit.
Lucrarea e rodnică şi frumoasă.
Cuvântul este preţuit, pentru că e limpede.
Iar fraţii sunt fericiţi şi binecuvântaţi totdeauna.
Dar îndată ce diavolul aruncă sămânţa dezbinării, toate se tulbură şi se întunecă.
Sufletele încep să se zbuciume şi să se lovească.
Domnul pleacă şi toţi văd că El nu mai este acolo.
Numai cei care fac răul acesta nu văd.

17. Celui ce Îl caută cu toată inima, Domnul îi iese înainte.
Cui Îl cheamă cu stăruinţă şi cu o dorinţă fierbinte, Domnul îi răspunde îndată.
Iar cui îi răspunde aşa, îi răspunde limpede, cald şi dulce.
Atât de apropiat, încât sufletul strigă fericit: Doamne, acum văd!…
O, slăvit să fie Domnul pentru clipa asta!

18. Părinţii noştri cei din Hristos,
părinţii noştri cei din Biserică,
din Evanghelie şi din Lucrarea lui Dumnezeu s-au închinat şi au slujit lui Hristos cu o inimă şi cu o cre-dinţă mai puternică decât flăcările şi decât sabia prin care au trecut biruitori.
Chiar dacă trupul lor a rămas scrum sau cadavru!

19. Părinţii noştri s-au închinat,
dar nouă multora ne este ruşine să ne închinăm!
Părinţii neamului nostru, părinţii familiilor noastre, părinţii noştri s-au închinat.
Nici unuia nu i-a fost ruşine de Casa Domnului, de altarul şi de Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Ce ruşine că astăzi multora dintre noi ne este ruşine de Dumnezeul părinţilor noştri!

20. Părinţii noştri au ridicat Domnului nu numai jertfele lor şi închinarea a tot ce aveau de preţ pe pă-mânt,
ci şi laudele cele mai aprinse,
slujbele cele mai frumoase,
ascultarea cea mai deplină…
O, ce părinţi vrednici am avut, nevrednicii de noi!
Amin.

Traian Dorz, din Cugetãri – „Lumina Iubitului Fiu”

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat