Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Înțelepciune, Maicã Sfântã

Înțelepciune, Maicã Sfântã

Înțelepciune, Maicã Sfântã

Înţelepciune, Maică sfântă,
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munţii-s nalţi, iar noaptea-i grea!

Învaţă-mă că nu-s pe lume
comori mai mari şi mai de preţ
ca cele ce le dă credinţa
smeritei şi-nfrânatei vieţi.

Învaţă-mă să n-am prieteni
mai buni şi mai aleşi ca cei
ce n-au nici duhul linguşirii,
nici pofta laudei în ei.

Învaţă-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilinţa,
nici dar ca sfatul înţelept.

Învaţă-mă nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i preţuiesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
şi, prin tăcere, ce gândesc.

Învaţă-mă ca părtăşia
să nu mi-o dau oricui uşor,
să-i cred pe toţi după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învaţă-mă ca Adevărul
să-l recunosc şi să-l pătrund,
să-l îndrăgesc şi când mă mustră,
să-l apăr şi când nu răspund.

– Înţelepciune, Maică Sfântă,
învaţă-mă s-aleg de-acum
comorile de aur veşnic,
nu cele de-amăgiri şi fum!

Traian Dorz, ”Din Poemele lui Solomon”

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *