Poezie Traian Dorz

LA NUNTA NOASTRĂ

La nunta noastră, Mire Sfânt,
va fi o bucurie
cum nu s-a pomenit cuvânt
nici sus în Cer, nici pe pământ,
cum din vecii n-a fost nicicând
şi nici n-o să mai fie.

Va clocoti în izbucniri
de slavă Veşnicia,
măreţe, necuprinse firi,
adânci şi tainice zidiri,
în haru-acelei Fericiri,
striga-şi-vor bucuria.

Din drumul ei spre Nesfârşit,
Întreaga-Alcătuire
o clipă-atunci s-o fi oprit
şi lumi ce nu s-au mai zărit,
în haru-acela fericit,
s-o-mbrăţişa-n iubire.

Din înălţimi şi din genuni,
o Mână Preafrumoasă,
din mii de raze şi minuni,
din sori, din stele şi din luni,
topi-va salbe şi cununi,
– podoabe de mireasă.

Când sfinţii Tăi, cu mii de mii,
Ţi-or auzi chemarea,
din munţi, din ape, din pustii,
în alb veşmânt de stele vii,
pe-a Cerului de-argint câmpii
îşi vor opri ninsoarea.
Şi miile de mii de sori,
de îngeri şi de raze
din haru-acelei Sărbători
vor pune-a Cerului Comori
pe frunţi de sfinţi biruitori,
– cunună de topaze.

Şi va urma, Iisus Iubit,
nespusa strălucire
a Nunţii fără de sfârşit
unui norod preafericit
cu cel mai Scump şi mai Dorit
Mântuitor şi Mire!…

Cântarea Cântărilor mele / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

Lasă un răspuns