Nu, niciodată n-o cădea-n uitare
Acea târzie, nepereche oră,
Când, rătăcind şi-arzând din zare-n zare,
m-a căutat iubirea ta de soră.
Era o noapte grea ca o sentinţă
Şi neagră ca un suflet de călău.
Stam dincoace de porţi, în neputinţă,
Şi auzeam cum doare glasul tău…
„Lăsaţi-mă să-l văd! Vă rog, mi-e frate!…”
Dar nu da omenia nici un semn;
Şi tu plângeai la porţile-ncuiate,
Iar eu, gemând, aş fi muşcat în lemn.
Greoi, în hore largi de negre duhuri,
Roiau mânii şi-ameninţări pe boltă.
Un tunet ling răzbubui-n văzduhuri
Şi vântul răbufni ca o revoltă.
Stăteau în cumpănă şi gardienii,
Dar plânsu-ţi mult, oftatul rugător
Au scăpărat în beznele gheenei…
Şi te-au lăsat să intri-n vorbitor!
Ce-a mai urmat? Nici nu găsesc cuvinte!
Păreai minune vie-n ochii mei,
Ca-n basmele copilăriei sfinte
Când feţi frumoşi îi biruiau pe zmei.
Căci nu credeam picior de om în stare
Să calce cândva pe acel tărâm;
Şi mi-a pierit pe buze-orice-ntrebare,
Ca visul scump nu cumva să-l sfărâm.
Dezmeticit, m-am aruncat spre tine
Cu braţe-ntinse cât şi dorul meu,
Iar tu, cu-n ţipăt, ai căzut spre mine…
Dar clipa sfântă ni se frânse greu,
Căci între noi stătea ne-ndurătoare
O plasă de metal şi, în zadar,
Ne căutam cu mâini suferitoare
Şi inimi dogorite ca de jar.
Am fi voit să spunem într-o clipă
Prea-plinul anilor care-au trecut,
Dar nu găseam cuvintele în pripă
Şi nu ştiam cu ce am fi-nceput.
De-abia spărgeam câte un bob de frază
În iureşul de gânduri şi simţiri…
Dar ne vorbeau mai viu decât o rază
Şi mai fierbinte focul din priviri.
În ochii tăi, pe-ntreaga ta făptură
Citeam durere, dragoste şi dor,
O milă sfântă plină de căldură
Ce-o simt şi azi pe rănile ce dor.
Iar când trecură cele cinci minute
Şi-un ordin scurt căzu-ntre noi nedrept,
Simţeam durerea ghimpii cum şi-ascute,
Cum inima mi-o sfâşie în piept.
De dincolo de porţile-nlemnite
În stins ecou răzbea durerea ta,
Ca ţipetele păsării rănite
Ce-n zboru-i sângerat se depărta.
Împins, apoi, ei uşa o izbiră
Cu plumbu’ urii-n fiece cuvânt
Şi-n izbitura-i parcă prăvăliră
O lespede… peste un viu mormânt!
Fratele Ghiţă PRECUPESCU
Colonia de muncă Salcia, aprilie 1964
(Iisus Biruitorul nr. 12/13-19 martie 2000)
