Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Lecţia Sfântului Apostol Petru (I)

Lecţia Sfântului Apostol Petru (I)

Lecţia Sfântului Apostol Petru (I)

Prof. Gheorghe Precupescu

În două situaţii-limită din viaţa Marelui Pescar ne vedem şi noi toţi, ca indivizi şi ca membrii colectivităţii umane. Prima dintre acestea are în obiectiv episodul umblării pe mare a Domnului Iisus (Matei 14, 22-23). După ce ucenicii şi-au dat seama că Cel care înaintează pe ape ca pe uscat nu este o nălucă, e Însuşi Domnul Iisus, sufletul li se umple de uimire, bucurie şi încredere, uitând de marea înfuriată. Doar Petru, ucenicul care întotdeauna avea iniţiative surprinzătoare, face un act de provocare a credinţei, atunci când Îl roagă pe Învăţătorul să-i poruncească să vină la El, pe ape. Şi ucenicul îndrăzneţ, pironindu-şi privirile asupra Mântuitorului, a început şi el să meargă pe ape. Căci de acolo, de la El, îi venea această putere de a sfida legile realului. Dar când cutezătorul apostol, covârşit de uimire, şi-a luat privirile de pe Mântuitorul şi le-a aruncat peste valurile uriaşe, răscolite de vântul puternic, într-o clipă îndoială şi teamă i se strecurară în suflet şi începu să se scufunde.

Însă, într-o străfulgerare de gând, Petru a făcut ceva ce noi toţi ar trebui să facem: a luat privirile de pe valurile aducătoare de moarte şi le-a întors din nou spre Iisus, strigând deznădăjduit: Doamne, scapă-mă! Iar Domnul l-a apucat de mână şi, scoţându-l din valuri, l-a mustrat pentru puţina lui credinţă…

Cuvântul-cheie, cu valoare generică şi simbolică, este, în acest context, Doamne, scapă-mă! Salvarea noastră a fiecăruia, în feluritele încercări şi situaţii grele prin care trecem în viaţă, depinde către cine strigăm pentru scăpare. Iona, proorocul, a strigat către Dumnezeu din pântecele acelui peşte uriaş, aflat în străfundurile mării, şi a fost salvat. David, împărat, prooroc şi poet, a strigat mereu către Dumnezeu.

Toţi psalmii lui sunt nişte strigăte sfâşietoare către El. Iar rugăciunea şi credinţa i-au fost răsplătite cu cea mai lungă şi glorioasă domnie din istoria lui Israel.

Dar nu numai oamenii, ci şi popoarele şi conducătorii lor se pot cufunda în vâltorile istoriei. Numai dacă ştiu să strige către Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, către Iisus Mântuitorul, ele pot vi izbăvite, spre a nu fi şterse din cartea neamurilor.

Poporul român s-a născut ca popor creştin. Aşezat aici, în calea tuturor răutăţilor lumii – cum zice cronicarul moldovean, numai pentru că a ştiut să strige cu credinţă către Mântuitorul a reuşit să treacă biruitor peste genunile şi apele învolburate ale istoriei.

Secretul supravieţuirii noastre active şi creatoare, aici la Porţile Orientului, constă tocmai în faptul că întotdeauna am ştiut să strigăm către Domnul.

Am strigat în noaptea Evului Mediu, timp de mai bine de o mie de ani, şi, când vrăjmaşii credeau că am intrat în cimitirul istoriei, am ieşit biruitori la lumina vieţii, ca un popor creştin-ortodox, învăţând ce este religia iubirii. Am strigat, peste patru sute de ani, către Mântuitorul şi El ne-a scăpat de robia ismailitenilor.

Am strigat către El, ne-a scăpat de sub cizma purtătorilor de zvastică. Am strigat, mai bine de patruzeci de ani, către Iisus Domnul nostru, şi El S-a îndurat şi ne-a scăpat cu braţ puternic şi mână tare din lanţurile grele ale comunismului şi imperialismului ateu.

Cât de cutremurător răsuna în decembrie 1989, sub bolta însângerată de jertfa martirilor Revoluţiei, cântarea: „Cu noi este Dumnezeu“! Dar n-am meritat încrederea pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. Diavolul n-a întârziat să-şi ia şi el partea lui. Nu ne-am dovedit cababili să folosim spre mântuire şi propăşire, pe toate planurile, libertatea câştigată cu lacrimi şi jertfe. Lăcomia după câştigul nemuncit, afacerismul lipsit de scrupule, o clasă politică conducătoare bazată pe principiul „Ridică-te tu, să mă aşez eu!“, şi, culmea!, legi care să-i scoată basma curată şi să-i apere cu îndârjire tocmai pe hoţii de la nivelul cel mai înalt – toate aceste viclenii îngrijorătoare, ne-au zădărnicit biruinţa!

Şi, în loc să strigăm, să alergăm la Mântuitorul, căutăm scăpare în Sodoma şi Gomora, ne căciulim pe la curţile Occidentului şi ale Faraonului de peste Ocean, căutând scăpare în mlaştinile unei lumi în care ea însăşi se scufundă pe zi ce trece.

Să întoarcem din nou privirile spre Domnul Iisus Hristos, să le luăm de pe valurile lumii acesteia, în care ne putem cufunda ireversibil.

Popor român, înapoi la Hristos şi la Biserica Lui, unde întotdeauna ne-am găsit scăparea!

Iisus Biruitorul, nr. 5/1998

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat