Lumina veşniciei noastre,
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru,
Iisus, fii binecuvântat!
Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi,
nici graiul nu pot spune cât.
Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?
Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte,
simţiri cum n-am putut visa?
Din ce necunoscute ceruri,
din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri,
şi noi comori mereu ne dai?
Prin ce putere neştiută
Tu noi şi noi puteri ne-aduci,
de-avem cu-atât mai multă pace,
cu cât purtăm mai multe cruci?
De-atâta sfântă măreţie
ce-n noi, Iisuse-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă,
atâta-Ţi mulţumim, atât!…
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
