Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mai ‘nainte de-a-mi fi ochii

Mai ‘nainte de-a-mi fi ochii

Mai ‘nainte de-a-mi fi ochii

Mai ‘nainte de-a-mi fi ochii, Tu-mi erai lumina mea,
până nici mi-era fiinţa, Tu-mi erai sămânţa-n ea.
Când nici nu-mi fusese gândul, Tu-mi erai frumosul Ţel
şi-nainte de-a-mi fi dorul, Tu-mi erai iubirea-n el…
Tu, Iisuse, Tu, Iisuse, îmi erai iubirea-n el.

Tu mi-ai rânduit cărarea până nici n-aveam vreun pas,
Tu mi-ai pus al mântuirii mai-nainte loc şi ceas;
fără Tine niciodată nici n-aş fi-nvăţat să cânt,
mut aş fi umblat prin lume, orb aş fi ajuns mormânt.
Fără Tine, fără Tine, orb aş fi ajuns mormânt.

Dumnezeul meu, Izvorul fericitei mele vieţi,
Tu-mi eşti zilnic Dătătorul de minuni şi frumuseţi,
Tu-mi dai plânsul ce zâmbeşte, Tu, durerea-n care cânt,
Dumnezeul meu, cu Tine raiu-ncepe pe pământ.
Lângă Tine şi cu Tine raiu-ncepe pe pământ…
( Train Dorz )

…lângă Tine şi cu Tine raiu-ncepe pe pământ…

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat