Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home MAI SUS CA SCRIPTURA

MAI SUS CA SCRIPTURA

MAI SUS CA SCRIPTURA

Vai! Cum se încurcă omul pe care-l macină slava deşartă! Cum se orbeşte de închinarea către el însuşi! Nici Cuvântul lui Dumne­zeu să nu-l mai oprească din po­vârnişul spre care a apucat!

Nătângului, dacă-l cinsteşti şi-i arăţi bunăvoinţă, i se pare că le şi merită şi începe a se crede. De la un pas pe care l-a făcut, i se pare că a străbătut zece; şi de la orice vorbă pe care o spune, i se pare că e înţelepciune ca a lui Platon.

Dacă-i ajuţi silinţele, dacă ai vorbă bună pentru un pas al lui, mutra i se umflă. Se crede ca sarea în bucate şi că trebuie să-şi spună cuvântul la câte se înfăptuiesc ori să fie de faţă la câte se hotărăsc.

Avem şi noi un nătâng gu­raliv care, ajutat de unul, săltat de altul, în loc de a se mărgini la cât îl duceau puterile şi ce era după mutra lui, a început a se crede acum glas hotărâtor şi a zbiera cu «Glasul» lui la câte se petrec în Bi­serică. Şi zbiară aşa de zece ani şi nu se alege nimic de pe urma zbierătului lui, decât ce se simte în traista cu gologani. Doar că saltă negoţul, iar încolo tufă.

El însă nu încetează a zbiera, scoate foaia în care, după zece ani de hărţuială, n-a învăţat măcar a pune virgulele. Totuşi, dacă a trăn­cănit atâta vreme şi a văzut că se poate trăi şi nefăcând nimic, a că­pătat îndrăzneală şi acum ia pe toată lumea la socoteală (cât îl duce capul), se repede cu condeiul la câte mişcă, după capul lui, şi vrea să se ţină seamă că este şi el pe lume, are „păreri” şi ştie a zbiera.

Dar, după cum spune vorba din vechime, că: „Abyssus abyssum vocal”, adică: „După un pas greşit, faci altul şi mai greşit”, nătângul începe a-şi vedea isprăvile lui ca învelite în cea mai strălucită lumină şi că nu este ceva mai presus de ce spune sau făptuieşte el.

În cel din urmă număr al mâzgălelilor sale, ieşi cu una pe care numai mintea sa nu i-o des­coperă ca pângărire pentru Cuvân­tul lui Dumnezeu. În adevăr, cre­ştinul are Sf. Scriptură ca cea mai înaltă închegare a scrisului, cea mai sfântă rostire a limbilor omeneşti. Sf. Scriptură este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Cine se îndestulează cu ea se poate lipsi de altele. Cine va spune: „Eu citesc Scriptura, şi aceasta îmi ajunge, nu mai caut alte graiuri omeneşti”, nu va pu­tea fi ţinut de rău de altul, că n-ar face bine.

Cu toate acestea, nătângului i-a dat în minte a crede că foaia lui ar fi şi mai sus ca Scriptura. După zece ani de fudulire şi de trufire, a ajuns a se slăvi pe sine însuşi, a se so­coti idol şi a crede că mâzgăleala lui e mai presus de Scriptură.

Nătângul bate drumurile, dă buzna prin tramvaie, îşi bagă foaia sub ochii oamenilor şi-i împroaşcă cu vorbele sale silnice că musai să citească ce a putut îndruga mintea lui de halandală.

De milă, de silă, lumea îi aruncă 2, 3 lei, ca să scape de el. Dar zilele acestea unul a îndrăznit să-i spună: „Nu, nu vreau să citesc foaia. Eu citesc Sf. Scriptură şi mie îmi ajunge”.

Nătângul, auzind aceasta, s-a mâniat că s-a găsit unul care nu se închină înaintea foii lui şi i-a spus un cuvânt care este osânda acestui guraliv obraznic. În adevăr, a ajuns ca Lucifer: a-şi pune scaunul lui mai presus de al lui Dumnezeu.

Ştiţi ce i-a răspuns aceluia? Luaţi aminte voi, toţi cititorii, şi vă cru­ciţi de pângărirea Scripturii rostită de acest închipuit apărător al dreptei credinţe… Îi spune aceluia:

– Apoi mulţi, citind Scripturile, s-au rătăcit!

Cu alte cuvinte: „Nu citi Scrip­tura, că dacă o citeşti poţi rătăci. Citeşte mâzgălelile mele, că ele te duc la izvor de lumină!”.

Iată ce crede [el] despre scrisul lui! Să-ţi ceară să treci peste Scriptură, pentru ca să citeşti hodorogelile lui!

Ce este aceasta? Nu este bat­jocură asupra Sfintei Scripturi?

Cum? nu este Scriptura nici cât «Glasul» lui?

Vai! Cum se încurcă omul pe care-l macină slava deşartă! Cum se orbeşte de închinarea către el însuşi! Nici Cuvântul lui Dumne­zeu să nu-l mai oprească din po­vârnişul spre care a apucat!

Acum ce crede nătângul? Dacă citeşti Scriptura, te poţi rătăci. Dar dacă voi citi mâzgălelile lungi ale Lungului cu mintea scurtă n-am să mă rătăcesc? Dacă Scriptura nu mă poate scăpa de rătăcire, oare am să fiu mai la adăpost de cădere prin foile vânzătorului din tramvaie?

Asta e ceva cu totul nou şi care arată cum încrezutul, care-şi închipuie că spune vorbe de duh, se împleticeşte în trufia lui. Ce a spus el este nu erezie, este necinstire neruşinată a numelui lui Dumnezeu. Auzi! Să-şi pună graiul lui păcătos şi încâlcit peste Cuvântul lui Dum­nezeu!

Când credea că a spus lucru mai poleit, atunci s-a poticnit mai rău!

Dar acum, ostaşilor: vedeţi cum Dumnezeu vi l-a dat în palmă pe acesta (…) care nu găsea nimic mai de seamă decât să necinstească dorul vostru curat de rugăciune sfântă? V-a batjocorit pentru abatere de la credinţă, dar iată-l pe el acum terfelindu-vă nu numai pe voi, ci însuşi Cuvântul lui Dumnezeu!

Mândria l-a orbit. S-a socotit prea înţelept, a ajuns să-şi fie idol lui însuşi şi acum zbiară cu glasul lui şi împotriva Iui Dumnezeu!

Voiaţi voi o dovadă mai bună, mai grabnică despre chipul cum Dumnezeu pedepseşte pe cei trufaşi?

Unde-i este credinţa lui, dacă se încumetă a scrie: „Citeşte-mă pe mine, nu pe Dumnezeu! Cu Dum­nezeu te rătăceşti, cu mine nu!”.

Bucuraţi-vă, ostaşilor, că vrăj­maşul vi s-a prăbuşit în chip atât de neaşteptat!

Ce va zice acum Păr. Alecu despre această nebunie a ocrotitului său?

Deocamdată însă iată credinţa celui care tot găsea la alţii păcate împotriva credinţei!

Arhim. Scriban

«Oastea Domnului» nr. 49 / 3 dec. 1933, p. 4

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat