Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

1. Meditaţia înseamnă adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Adâncirea înseamnă cunoaşterea Domnului Iisus.
Cunoaşterea înseamnă trăirea în Duhul Sfânt.
Trăirea înseamnă părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu (I Cor 3, 9)
şi roadele doveditoare ale acestei Taine dumnezeieşti (Gal 5, 22).

2. Nimeni nu poate ajunge la o înaltă şi vrednică părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu fără o limpede cunoaştere a Lui,
cunoaştere căpătată prin adâncirea şi meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său şi a Voii Sale.

3. Cum să poate cineva face voia lui Dumnezeu
sau învăţa pe alţii s-o facă,
dacă el însuşi n-a adâncit mai întâi cu rugăciune Cuvântul Sfânt?
Şi dacă nu şi-a deprins prin meditaţie mai întâi el însuşi mintea,
spre a cunoaşte bine care este voia lui Dumnezeu cea sfântă, plăcută şi desăvârşită?
Cum poate cineva să cunoască gândul lui Hristos din Cuvintele Sale,
dacă nu cugetă liniştit
şi nu s-a obişnuit să adâncească în fiecare zi înţelesul acelui Sfânt Cuvânt?

4. Meditaţia este cheia de aur cu care deschizi încăperile minunate ale tainelor Sfintei Scripturi.
Acolo sunt ascunse nebănuite bogăţii de frumuseţe şi de lumină.
Dar numai cei ce ostenesc pentru dobândirea lor merită să le afle.

5. O, câte ceasuri fericite petreci, când privirea şi inima ta cea nouă ţi se desfată,
privind şi simţind, din adâncirea Sfintelor Scripturi, haruri mereu mai proaspete şi mari, prin meditaţiile asupra Cuvintelor voii Domnului!
Este ca şi când, printr-un fir ceresc, ai primi comu-nicarea tainelor dumnezeieşti de la El,
care te învăluie în o tot mai fericită şi dulce lumină şi bucurie, îmbogăţindu-ţi mintea şi inima.

6. O, de ce mare dar se lipsesc acei care nu se obiş-nuiesc să se aplece în linişte şi în rugăciune
şi nu-şi fac timp să cugete în tăcere şi singurătate
asupra cuvintelor lui Dumnezeu!
Meditaţia şi liniştea sunt cele două stări în care ne vorbeşte Dumnezeu.

7. Acei care noaptea stau să gândească la atâtea lucruri zadarnice şi vinovate şi nu caută să cugete la Legea Domnului,
meditând asupra îndrumărilor către fericirea trăirii ei, se lipsesc de cele mai cereşti binecuvântări.
Din cauza aceasta este atât de goală şi de searbădă viaţa şi vorbirea atâtor oameni,
dintre care mulţi se cred credincioşi.

8. Sufletul meditativ şi smerit capătă cea mai limpede încredinţare asupra dreptarului învăţăturii sănătoase (II Tim 1, 13), după care să umble luminos.
Acela, cunoscând drept înţelesul Adevărului descoperit, se îmbogăţeşte tot mai mult faţă de Dumnezeu,
îmbogăţindu-i şi pe alţii (II Cor 6, 10)…

9. Acela care în „meditaţia” sa nu este călăuzit de învăţătura sănătoasă (Tit 1, 9)
şi de un cuget smerit şi evlavios, acela, dimpotrivă, cu cât „meditează” mai mult, cu atâta se încurcă mai rău.
Din aceste „meditaţii” vinovate ies apoi răstălmăcirile şi abaterile de la adevăr
şi ies falsele crezuri şi toate celelalte dezbinări păgubitoare.
Vai de cine se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu fără smerenie şi fără sinceritate.

10. Nimic nu poate fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât ascultarea smerită şi evlavioasă a voii Sale.
Cu nimic nu-L putem bucura mai mult pe Dumnezeu decât cu o smerită şi grabnică dorinţă de ascultare a Cuvintelor Lui.
Pe calea unirii cu fraţii. Şi pe urmele înaintaşilor sfinţi.

11. Ascultarea noastră din inimă este cea mai plăcută jertfă pe care I-o putem aduce Domnului
şi nici o altă jertfă nu o poate înlocui sau întrece pe aceasta (I Sam 15, 22).
În locul unei inimi ascultătoare, nimeni nu va putea pune înaintea lui Dumnezeu, nimic şi niciodată, ca să-I poată fi la fel de plăcut.

12. De câtă bunăvoinţă se învredniceşte fiul, sau robul, sau ucenicul care arată o evlavioasă ascultare de Dumnezeu, oriunde ar fi el!
Când într-o casă se găseşte un astfel de suflet ascultător, chiar întreaga casă este iubită din pricina lui.
Când o întreagă familie este aşa, ea va fi o binecuvântare a întregii cetăţi unde se află
sau chiar a întregii ţări…

13. Niciodată n-am putea dori ceva mai fericit pentru poporul nostru decât să-şi primească şi să-şi păstreze totdeauna un evlavios duh al ascultării de Hristos.
Căci din această mare binecuvântare şi binefacere curg toate celelalte binefaceri sfinte,
cu un belşug şi cu o durată veşnică pentru toţi.
14. O, poporul meu, în mijlocul căruia au strălucit lumini pe care puţine popoare le-au avut,
poporul meu şi neamul meu, în mijlocul căruia au răsărit cuvinte de foc şi pentru care au curs râuri de la-crimi sfinte şi îngereşti,
poporul meu, câte chemări stăruitoare ale dragostei lui Hristos ai auzit,
dar nu le-ai ascultat!
O, de câte nenorociri ai fi putut fi scăpat şi tu,
ca Ierusalimul cândva,
dacă ai fi cunoscut şi tu vremea cercetării tale,
vremea când te cerceta dragostea lui Dumnezeu…
dar n-ai cunoscut-o!
O, cetatea mea şi familia mea, pentru care s-au înălţat spre cer atâtea rugăciuni şi jertfe
şi către care au venit din cer atâtea dovezi de milă şi de iubire,
Dumnezeu să nu te lase să mori în neascultarea ta.

15. Preabunule Doamne, Te rugăm, ascultă-ne oricând ne rugăm cu lacrimi amare şi fierbinţi
pentru toţi cei dragi ai noştri
care totuşi nu voiesc şi nu voiesc
să Te asculte!
Nimic nu ne doare mai adânc decât această rană care nu se mai vindecă…
nu ştim până când nu ni se mai vindecă…

16. De câte ori privim la aceste scumpe fiinţe cu care suntem de acelaşi sânge,
de aceeaşi carne şi de acelaşi os
şi gândim la starea lor, la viitorul care îi aşteaptă, fără să asculte şi să iubească voia Ta,
…de câte ori vedem că încă o zi trece, iar ei rămân în aceeaşi rea stare, inima ni se rupe de durere…
Ce am mai putea face pentru ei, Doamne, când orice cuvânt de chemare le-a ajuns de nemaisuferit?
O, Dumnezeule, ai milă nesfârşită faţă de ei…
Ai o milă mai mare şi mai îndelungată decât neas-cultarea lor.
Şi mântuieşte-i, Doamne, totuşi şi pe ei.

17. Nici un păcat nu poate fi mai întâi şi nici mai mare decât călcarea legământului făcut cu Dumnezeu. Şi făcut lui Hristos.
Căci atunci când inima omului se apleacă spre glasul ispitei,
atunci cel dintâi rău şi cel dintâi pas
este călcarea legământului sfânt.

18. Toate Tainele Bisericii vii, toate aceste sfinte acte pecetluite cu Duhul Sfânt sunt legămintele noastre cu Dumnezeu.
Să nu le uităm nici o clipă!
Şi să le ţinem cu cea mai sfântă temere de Dumnezeu.
Toate acestea sunt legăminte cutremurător de sfinte, pe care fiecare dintre noi le-am făcut într-o veşnică măsură
– sau le facem cu Dumnezeu…
Dar vai, pe cât de uşor le fac, pe atât de uşor le şi calcă mulţi dintre noi.
Şi vai veşnic de călcătorii legământului cu Dumnezeu.
Când marele şi sfintele noastre legăminte cu Dumnezeu au ajuns atât de dispreţuite şi de călcate în picioare de cei mai mulţi,
cum să nu vină mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători şi peste tot viitorul lor,
cum să nu vină dreapta pedeapsă meritată de la Dumnezeu?
Căci numai din pricina călcării acestor mari legăminte vin toate pedepsele,
atât peste cei care cred în Dumnezeu,
cât şi peste ceilalţi.
O, Dumnezeul nostru, Te rugăm, ajută-ne să ne ţinem în sfinţenie tot legământul pus în faţa Ta.
Amin.

Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *