Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Misiunea noastră este aceasta: să-L ducem pe Hristos la lume şi pe oameni la Hristos.

Misiunea noastră este aceasta: să-L ducem pe Hristos la lume şi pe oameni la Hristos.

Misiunea noastră este aceasta: să-L ducem pe Hristos la lume şi pe oameni la Hristos.

După Modelul lui Hristos a lucrat şi Sfântul Petru, care, în ziua Cincizecimii a unit 3000 de firişoare de nisip cu Stânca de pe Golgota. El a fost acela care a adus pe Hristos-Stânca la firişoarele de nisip printr-o unire şi le-a spus: „Aici nu mai sunt doi, ci Unul Singur: Hristos!” Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un gând, pentru că s-au unit cu Hristos, pentru că au fost uniţi cu Hristos şi toţi erau sudaţi.

Iată ce putere! Mare înţelepciune a fost înţelepciunea aceasta, fraţii mei dragi!

După Apostolul Petru au fost alţii care au făcut tot la fel. Misiunea noastră este aceasta, cum s-a mai spus: să-L ducem pe Hristos la lume şi pe oameni la Hristos. De la el au fost mulţi meşteri zidari până la noi, care au început să facă lucrul acesta.

Noi lucrăm la construcţii de case. Temelia casei o facem din piatră, zidurile pereţilor, din cărămidă, dar la cărămidă, pentru ca una cu alta să se unească – ca şi cu firişoarele de nisip care sunt neputincioase, mici, multe –, pentru ca să se facă această legătură, această unitate, folosim cimentul. Cimentul este praful, firişoarele de piatră, de stâncă, prelucrate, care, deşi au fost sfărâmate şi zdrobite, nu şi-au pierdut puterea lor de stâncă. Ele au putere iar să unească, iar să facă stâncă, iar să-i închege pe toţi acei uniţi cu ele.

Câţiva meşteri zidari au fost învinovăţiţi, când lucrările lor sau dărâmat, că n-au pus material de-ajuns. Au pus foarte puţin, o cantitate slabă de ciment în nisip, şi de aceea lucrarea n-a fost închegată cum trebuia, n-a fost legată, n-a fost unită aşa cum trebuia – şi de aceea zidurile s-au dărâmat. Pentru că a fost prea puţină cantitate din piatră, din tărie, şi prea multă cantitate de nisip, de firicele de nisip.

Fraţii mei dragi, fraţi lucrători, fraţi meşteri, priviţi în adunarea voastră! Nu se întâmplă de multe ori să fie numai nişte firişoare de nisip în ea? Nu se întâmplă uneori că frate lângă frate stă? Unul lângă altul, şi nu unul în celălalt?

Ce faci tu atunci, frate meşter zidar?

Ce faci tu atunci, frate meşter lucrător?

Ştii ce ar trebui făcut? Pusă o mai mare cantitate din Hristos, o mai mare cantitate din Stâncă! Mai multă cantitate din Hristos!

Apleacă-te atunci mai mult la lacrimile tale…

Pune atunci mai puţin din tine…

Mai puţin din înţelepciunea ta…

Mai puţin din talentul tău…

Mai puţin din situaţia ta…

Şi mai mult din lacrimile lui Hristos, din mila lui Hristos şi din smerenia lui Hristos.

Şi vei vedea atunci cum se încheagă firişoarele tale!

Vei vedea atunci adunarea ta cum se încheagă. Vei vedea atunci cum se uneşte!

Vei vedea cum se sudează. Vei vedea cum lucrează Dumnezeu, dacă tu te vei coborî cât mai jos şi vei pune cât mai puţin din tine şi cât mai mult din Hristos.

Să-i urmăm pe cei ce L-au coborât pe Hristos până la noi, dar, coborându-L pe Hristos, s-au coborât mai întâi ei înşişi.

Părintele Iosif… El a fost un meşter zidar atât de înţelept, care a vrut ca firişoarele acestea de nisip să le unească cu Hristos, pentru ca orice valuri, orice vânturi ar veni, să nu le poată lua, să nu le poată clătina. Părintele Iosif! Un trupşor slăbuţ şi bolnăvicios. Un preot simplu de la ţară, Dumnezeu s-a folosit de el şi a făcut o lucrare atât de mare prin ascultarea lui, prin lucrarea pe care a putut s-o facă prin el. El a fost acela care a amestecat prin Jertfa lui Hristos, prin Sângele lui Hristos firişoarele acestea de nisip, o mulţime de firişoare de nisip din Biserica noastră, din ţara noastră, din poporul nostru şi ne-a unit cu Hristos.

Dacă noi suntem azi aici, suntem datorită aceluia care ne-a unit, care ne-a ţesut, care a trebuit să fie sfărmat şi zdrobit, datorită acelui meşter înţelept care a ascultat şi a ştiut pune cantitate din Hristos şi să nu pună din el. Pentru ca să avem o Biserică vie, pentru ca să avem o Lucrare vie, ca să avem un popor credincios şi cinstit, aşa cum ne doreşte societatea, aşa cum ne doreşte Biserica, cum ne doreşte patria. Aşa a lucrat şi aşa a dorit el.

Astăzi nu mai suntem slugi. Fraţii noştri, astăzi Domnul a făcut ca toată ţara să răsune de bucuria unităţii. Dar oare am putut să facem aceeaşi unitate? Am putut să facem aceeaşi închegare cum a făcut-o Dumnezeu prin acel om simplu al Lui, prin acel meşter, prin acel zidar înţelept? Am putut noi în zilele noastre să facem aceeaşi unitate? Cu durere, fraţii observă că nu! Şi aceasta dovedeşte că prea mult am pus din noi şi prea puţin am pus din Hristos.

Dorim ca, plecând din locul acesta, dragii mei fraţi care lucraţi pe ogoarele Evangheliei, să puneţi o mai mare cantitate din Hristos. Şi vom vedea atunci marea minune pe care o face Dumnezeu când poate să închege şi să unească sufletele, pentru ca firişoarele de nisip să nu mai fie unul lângă altul fără nici o unitate, ci toate închegate în ciment, toate unite în Hristos; să avem iarăşi aceeaşi bucurie, aceeaşi dragoste.

Dorim pentru noul cămin aşa. Dorim pentru fratele nostru mire şi sora mireasă aşa să fie, încât căminul lor să fie întemeiat pe Stâncă, iar ascultarea lor de Cuvântul lui Dumnezeu aşa să fie. Ei să strălucească în mijlocul tinerilor, să strălucească în mijlocul societăţii, în mijlocul adunării. Ei să strălucească şi să fie o pildă vie.

Dorim ca ascultarea de înaintaşii noştri ascultători, de părinţii noştri, de cei ce ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu să o aibă întotdeauna, să fie ascultători de Biserică, de mai-marii Bisericii.

Dorim să fie ascultători stăpânirii, ascultători de mai-marii poporului nostru.

Dorim să fie harnici şi credincioşi, pentru ca să aducă spor în toate lucrurile lor. O, hărnicie şi credincioşie, ce binecuvântate sunteţi! Copiii lui Dumnezeu, credincioşii lui Dumnezeu, noi muncim cu atâta drag, cu atâta bucurie când vedem că, prin munca noastră, familia noastră ajunge să fie fericită; când societatea noastră ajunge să fie fericită, poporul nostru şi Biserica noastră înfloresc mereu.

Munca ne este aşa de dragă, noi muncim aşa de fericiţi!

Am dori ca fiecare cămin să se întemeieze pe Hristos, pentru că numai atunci, numai prin Hristos se poate face o legătură trainică.

O, poporul nostru, dacă şi-a păstrat legătura lui, unitatea lui de neam, credincioşia lui, doar numai prin Hristos, numai prin Biserică şi le-a păstrat.

Dorim la cât mai mulţi tineri să-şi întemeieze căminul lor numai pe Hristos, numai pe această Stâncă-Hristos. Căci mai multe cămine întemeiate sănătos formează o Biserică vie, sănătoasă.

Mai multe cămine şi mai multe familii întemeiate aşa formează o societate sănătoasă pentru care luptăm, pe care o dorim fiecare dintre noi.

Domnul să binecuvânteze nunta din ziua de azi. Să binecuvânteze mirii noştri dragi, să-i facă tot mai credincioşi, tot mai roditori şi tot mai înfloritori.

Pentru sora noastră mireasă: Domnul să-i fie mângâierea cea dulce şi adăpostul ei, pentru că şi-a pierdut mama de la vârsta de 6 ani, rămânând fără mamă. Domnul să-i fie mamă, Domnul să-i fie adăpost. Şi să nu uite, aşa cum s-a spus aseară, „să-şi aducă aminte de fiii lui Barzilai, care au făcut mult bine” în vremurile de oarecând. Să nu uiţi, soră mireasă, pe cei ce ţi-au făcut ţie mult bine, să le întorci cât vei putea cu dragostea ta, cu primirea ta, cu rugăciunea ta.

Fă bine cât vei putea de mult acelor ce ţi-au făcut bine în vremile de întristare, în vremile de plâns. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

19. CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *