Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Munca şi Oastea Domnului

Munca şi Oastea Domnului

Munca şi Oastea Domnului

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
Să ne ţinem pe linia învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli: ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş căruia nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc. Şi arătam cum apăra Apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul – lucra din greu şi cu mâinile sale – numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta, trasă de marele Apostol, ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.

De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. Şi am făcut acest lucru anume ca să ferim vestirea Evangheliei şi vestirea mântuirii de orice fel de sarcini şi de orice fel de bănuială. Domnul singur ştie cât am răbdat, cât ne-am lipsit, cât am suferit, dar obligatoriu n-am cerut de la nimeni nimic; anume ca să ferim vestirea Evangheliei de sarcini şi bănuieli.
Şi dacă totuşi în capul meu s-au ridicat acuze şi bănuieli că lucrez pentru câştig – Domnul m-a apărat şi mă va apăra El Însuşi faţă de aceste acuze.

Domnul singur ştie ce fel de câştig material am eu după paisprezece ani de muncă istovitoare. Am, în schimb, mulţumirea şi bucuria sufletească că am putut îmbogăţi duhovniceşte pe alţii.
Şi am mulţumirea sufletească, ştiind că mănânc o pâine câştigată cu trudă şi muncă cinstite. Pe linia aceasta – trasă de Apostolul Pavel – trebuie să se ţină şi misionarismul de la Oastea Domnului.
Oastea Domnului lucrează cu putere şi prin faptul că, în mare parte, vestirea de la Oaste o fac laicii; o fac oamenii din popor, în faţa cărora satan nu mai poate ridica bănuiala şi sminteala că ar lucra pentru plată. Nu-i vorbă, încearcă el satan şi minciuna aceasta, strigând după ostaşii vestitori că au „plăţi mari“, dar minciuna nu prinde.

Vestirea de la Oaste trebuie ferită, cu orice preţ, până la sfârşit, de orice sminteală.

Aprinşi de dragostea pentru lucrul Domnului au plecat la drum mulţi fraţi nazirei şi vestitori ai Oastei. Pe aceştia – pe care i-a pornit la drum râvna şi „nebunia“ pentru Hristos – fraţii să-i ajute ca pe nişte vrednici lucrători care asudă în ogorul Domnului. Dar, alături de aceştia, au plecat şi mulţi care umblă să-şi facă un rost de trai fără muncă, speculând credinţa şi evlavia ostaşilor şi înşelând pe cine pot. De aceştia să se ferească fraţii, pentru că Oastea Domnului nu încurajează lenea, vagabondajul şi înşelătoria religioasă.

Oastea Domnului trebuie să rămână până la sfârşit cu vestirea şi cu vestitorii care îşi câştigă traiul vieţii prin muncă şi trudă cinstite.
Îmi tot aduc aminte de un raport al nazireului nostru drag, Paraschiv Sîrghie, din Corod – Tecuci, în care spunea: „Mi-am pus porumbul în pământ şi acum plec la celălalt semănat“.

Ajuns în satul cutare – ne scria celălalt drag nazireu, Costică Eftimie – am reparat ghetele fratelui la care am tras, căci mă pricep la meseria aceasta şi nu vreau să mănânc de pomană pâinea nimănui.

În adunarea de la Sibiu, fraţii noştri dragi I. Mureşan, din Chiuieşti – Someş, şi I. Morariu, din Şaroş – Târnava Mare, au răscolit toate sufletele cu vorbirile lor pline de duh. Iar mâinile lor purtau urmele asprei munci: unul e de meserie zidar, celălalt tâmplar.
Mulţumesc lui Dumnezeu – ne spunea fr. Morariu – căci şi cu meseria o duc bine. De când am intrat în Oaste am de lucru mai mult şi lucrez mai mult, pentru că toată lumea a aflat că nu mai mint: acum gat lucrul la timpul făgăduit.

De altfel, parcă e ceva de la Dumnezeu şi în asta. O vestire a Evangheliei împreunată cu munca aspră pentru traiul vieţii parcă mai multă roadă aduce decât o misiune plătită special.
De când eram preot la ţară îmi aduc aminte de prima năvală sectară în satul meu. Veniseră ţărani care vorbeau cu Biblia în mână şi poporul îi asculta cu drag.

Ţăranul predicator era ceva ce atrăgea şi avea credit.
Dar mai târziu, când aceşti ţărani au venit din nou, îmbrăcaţi de data asta în straie domneşti şi cu şapcă de „predicatori“, nu i-a mai ascultat nimeni. Toţi spuneau că predică pentru bani şi plată. Dolarii din America stricaseră totul!

Anul trecut, cineva îmi spunea:
– La toate mişcările religioase s-a ivit câte un Mecenate, câte un om al lui Dumnezeu care şi-a pus bogăţia în slujba mişcării… E de mirare că la Oastea Domnului nu s-a ivit încă nici un Mecenate… Ce lucru frumos ai face sfinţia ta dacă, de pildă, ai căpăta un dar de un milion lei.
– O, dragul meu, i-am spus eu, ştii ce aş face dacă aş primi de undeva un dar de un milion?
– Ce anume?
–  Încă de a doua zi, poate, n-ai mai citi tâlcuirile şi învăţăturile mele din «Isus Biruitorul». De ce? Pentru că ispita m-ar fura şi pe mine să-mi zic: Ei, acum am la spate un milion… sunt foarte obosit… a sosit vremea să mă mai odihnesc şi eu… acum să mai lucreze şi alţii…

Eu mulţumesc lui Dumnezeu că El m-a ferit şi mă fereşte şi de ispita aceasta. El m-a lăsat să muncesc din greu, pentru a-mi câştiga traiul vieţii şi, muncind pentru acest trai, iată, din munca mea se înfruptă şi alţii. O, Doamne, ţine-mă sărac până la sfârşit, ca să-i îmbogăţesc pe alţii, decât să ajung eu bogat şi să sărăcească alţii.

Un frate preot îmi spunea:
– Preoţii noştri nu pot face destulă apostolie, fiind prea slab salarizaţi. Dacă li s-ar asigura traiul vieţii, ar face mai mult.
– Dar realitatea – am răspuns eu – nu prea întăreşte acest lucru. Căci sunt atâţia preoţi asiguraţi din partea materială, încât ar avea cu ce trăi şi două sute de ani. Şi totuşi fac atât de puţină apostolie. Apostolie fac şi aici, de regulă, preoţii cei care se luptă din greu şi cu traiul vieţii.

Să împreunăm deci şi la Oastea Domnului munca cu vestirea Evangheliei. Un ostaş al Domnului trebuie să fie un harnic muncitor în ogorul Domnului şi în ogorul traiului vieţii.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul „Munca şi Lenea„

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat