Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home „NOE! FĂ-ŢI CORABIE DIN LEMNE CE NU PUTREZESC”…

„NOE! FĂ-ŢI CORABIE DIN LEMNE CE NU PUTREZESC”…

„NOE! FĂ-ŢI CORABIE DIN LEMNE CE NU PUTREZESC”…

In imaginea de mai sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-şi facă corabie de mântuire şi de scăpare din potop.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pământul de nedreptate şi, iată, voi pierde pe oameni şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii… Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi va fi lungimea şi de cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea; şi o fereastră să faci corăbiei…» Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu şi scăpă din potop… (Citiţi pe larg această istorie la Facere, cap. 6.)

Să luăm aminte că istoria lui Noe cu clădirea coră-biei este plină de învăţătură sufletească pentru noi. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un Noe clăditor de co-rabie. Întocmai cum a clădit Noe corabie să scape de potop, aşa trebuie să lucrezi şi tu la corabia mântuirii tale sufleteşti, ca să fii gata pe când vine potopul morţii şi să poţi scăpa de pieire sufletească. Lui Noe îi arăta Dumnezeu în amănunt cum să-şi lucreze corabia mântuirii. Tot aşa şi ţie, şi mie, iubite cititorule, Dumnezeu ne arată amănunţit cum să ne lucrăm corabia mântuirii sufleteşti. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evan¬ghelie, din biserică ne spune şi nouă şi ne arată lămurit cum să clădim bârnă de bârnă şi cui de cui corabia mântuirii sufleteşti. Planul mântuirii noastre sufleteşti se află spus aşa de frumos, de limpede şi de amănunţit în Biblie, în cartea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ; şi tu, cititorule, nu citeşti acest plan, nu vrei să-l afli şi nu vrei să te apuci de lucru?

Noe a lucrat o viaţă întreagă la corabia mântuirii lui din potop. Aşa şi tu, zi de zi, an de an, o viaţă întreagă trebuie să lucrezi mereu la corabia mântuirii tale sufleteşti printr-o viaţă pusă şi trăită în slujba Domnului.

În fiecare seară din zilele vieţii tale trebuie să-ţi faci un examen şi să te întrebi: Oare ce am mai lucrat azi la corabia mântuirii mele sufleteşti? Taina cea mare a mântuirii sufleteşti tocmai în aceasta stă: să nu stai pe loc, ci să înaintezi în lucrul Domnului. Zi de zi şi an de an, tot mai mare, mai frumoasă şi mai gata să ţi se facă corabia mântuirii. O, ce bucurie mare este aceasta, să-ţi vezi isprăvindu-se corabia mântuirii tale sufleteşti, să te ştii scăpat pe când vine moartea. Dar vai, sunt aşa de puţini cei care simt această bucurie şi care umblă după această bucurie! Cei mai mulţi se înşeală cu diavoleasca înşelăciune că „mai au vreme” şi numai când încep ploile potopului, adică beteşugul morţii, atunci aleargă în toate părţile; şi s-ar ţine şi de un pai, numai să scape, dar e prea târziu… Sunt, iarăşi, alţii care ascultă chema-rea lui Dumnezeu şi se apucă de lucrul mântuirii, dar lucrul lor nu merge înainte tocmai din pricină că lasă ca păcatul să strice ce au lucrat, întocmai cum muncitorul beţiv bea duminica tot ce a câştigat într-o săptămână. Să ştii, dragă cititorule, că orice păcat înseamnă o lovitură de topor în corabia mântuirii tale sufleteşti. Orice păcat face o spărtură în corabie şi, dacă n-o astupi în grabă cu căinţă şi rugăciuni, mântuirea ta este pierdută.

În tabloul de mai sus se văd şi fel de fel de unelte cu care lucra Noe şi familia lui. La orice meşteşug trebuie unelte şi deprindere. Asta o ştie tot omul, dar aşa de puţini înţeleg că şi pentru lucrul mântuirii sufleteşti trebuie unelte şi deprindere. O astfel de unealtă este, spre pildă, Cuvântul lui Dumnezeu, care „taie ca sabia cea ascuţită” (Evrei 4, 12) şi „sfarmă ca ciocanul” (Ier. 23, 29). Şi câte alte unelte nu mai sunt pentru lucrul mântuirii sufleteşti! Dumnezeu îţi arată nu numai cum să lucrezi, ci îţi dă şi uneltele de lipsă. Şi tu tot nu vrei să te apuci de lucru?

„Fă-ţi corabie din lemne ce nu putrezesc”, i-a zis Domnul lui Noe. Fă-ţi şi tu, cititorule, corabia din lemne ce nu putrezesc: credinţă, dragoste, fapte bune. Nu folosi material ce putrezeşte după ce vei muri: pofte, patimi, bani, haine…

Eu te întreb, iubite cititorule, unde ai ajuns tu cu lucrul mântuirii sufleteşti? Ori poate nu te-ai apucat încă de lucru?… Ce mai aştepţi? Potopul, moartea? Ia seama, Domnul îţi strigă să te apuci de lucru. N-auzi tu glasul Domnului Iisus cum te strigă: „Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra” (Ioan 9, 4)?

„Intră în corabie tu şi toată casa ta!”

E veche istoria lui Noe cu corabia şi totuşi e nouă. Când o citeşti în Biblie ţi se pare că e vorba despre noi şi vremurile noastre. „Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu – zice Biblia – şi se umpluse de fărădelege. Şi a văzut Domnul Dumnezeu că pământul era stricat şi tot omul s-a abătut de la calea Sa”… (Facere 6, 11-12). Dar învăţătura despre potop şi corabia lui Noe mai are şi o altă însemnătate – aceea că Domnul ne cheamă şi pe noi, ca odinioară pe Noe, să ieşim din răutăţi şi să intrăm în corabia mântuirii noastre sufleteşti. „Intră în corabie tu şi toată casa ta” a zis Domnul către Noe; şi tot aşa îţi zice şi ţie: „Intră în corabie şi tu, omule! Ieşi din păcate şi intră în corabia îndreptării şi mântuirii tale sufleteşti.” „Eu sunt uşa, prin Mine de va intra cineva se va mântui” (Ioan 10, 9), a zis Iisus. Şi prin această uşă e chemat fiecare om să intre în corabie. „Intră tu şi toată casa ta!”… asta înseamnă să te îndrepţi pe tine însuţi, pe copiii tăi, pe soţia ta, pe slugile tale. Scoate certurile şi răutăţile, şi năravurile cele rele din casa ta, din sufletul tău şi din al celor din casa ta.

Cititorule! Eu te întreb, eşti tu în corabie sau afară din corabie? Trăieşti în fărădelegi sau ai ieşit din ele? Poate că eşti departe, undeva în apele fărădelegilor. Pleacă, omule, îndată, să intri în corabie. Nu vezi cum cresc apele răutăţilor? Nu vezi că te îneci în potopul fă-rădelegilor şi nu te înspăimânţi? Bagă de seamă că moartea va închide fără de veste uşa corăbiei şi tu vei rămâne afară, spre pieire.

Cititorule! Să ştii ce bine-i după ce ai intrat în co-rabie, după ce te-ai hotărât împotriva păcatelor şi, ieşind din ele, ai început o viaţă nouă cu Domnul! Numai atunci vezi primejdia în care ai fost, numai atunci vezi apele şi valurile ispitelor din care ai scăpat.

La orice fel de meşteşug trebuie deprindere
Spune-mi, te rog, de meşteşuguri, oare dacă voim a le cunoaşte n-avem lipsă să ne apucăm de lucru ca să le deprindem? De pildă, dacă voieşte cineva să fie căpitanul unei corăbii: se apucă de treabă. Voieşte să fie negustor, se apucă de treabă. La orice fel de meşteşug trebuie omul a se deprinde şi a se apuca de lucru. Tot aşa, şi cel ce voieşte să fie un creştin adevărat trebuie a se apuca de lucru. Nu e destul numai că voieşte omul a se face creştin, ci alături cu voinţa trebuie să se şi apuce de lucru.
Dacă vom dormita, dacă sforăind vom aştepta să intrăm în ceruri, cum vom putea să moştenim împărăţia cerurilor?…
(Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia 16, Evrei)

Cuvântul cel mai lung şi cel mai scurt
Într-o societate de intelectuali s-au pus odată diferite întrebări. Întrebările erau mai mult de glume şi păcăleli. Un om credincios, aflându-se între ei, a pus întrebarea: Care e cuvântul cel mai lung?
Nimeni n-a putut da răspuns corect. Atunci cel care întreba a răspuns tot el, zicând: Cuvântul cel mai lung e „veşnicia”, pentru că nu se mai gată niciodată.
A pus apoi iar o întrebare: Care e cuvântul cel mai scurt? Răspunsul l-a dat tot el, zicând: Cuvântul cel mai scurt e „acum”, pentru că îndată ce ai rostit-o nu mai este, s-a dus. Am pus aceste întrebări – zise mai departe întrebătorul – să vă gândiţi şi D-voastră că acum e timpul să câştigăm veşnicia. Viaţa noastră e să câştigăm acest acum care ţine cât o scânteie, dar veşnicia rămâne pentru totdeauna.
Să ne gândim şi noi asupra acestui adevăr. Acum e timpul să ne dobândim veşnicia, viaţa veşnică. „As¬tăzi, de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre” (Evrei 3, 7-18). Însă diavolul îi şopteşte mereu omului: Mâine… mâine…
Vai celor ce ascultă de şoapta satanei.

La ce se gândeşte omul în clipele morţii
Un învăţat din Anglia a strâns răspunsuri de la toţi cei care, prin atare minune, au săpat, aşa-zicând, din gura morţii şi pe care i-a întrebat la ce s-au gândit în clipele când s-au văzut în faţa morţii.
Optzeci la sută dintre cei întrebaţi au răspuns că în acele clipe s-au gândit cât de rău şi-au cheltuit viaţa şi cât de puţin au lucrat pentru sufletul lor. „În faţa mea – spunea unul – nu vedeam decât faptele mele cele rele. Simţeam că mă topesc sub groaznica mustrare că nu mi-am îngrijit sufletul.”
Măcar din aceste răspunsuri să luăm şi noi învăţătură despre grija şi îngrijirea sufletului.

 

Preot Iosif TRIFA
Citiri şi tâlcuiri din Biblie
– Adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi –
Ediţia a III-a
Apare cu binecuvântarea
Î.P.S. Sale Dr. Laurenţiu Streza,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat