din vorbirea fratelui Costică Feder
(Sălaşu de Sus)
la adunarea de la Reşiţa – 1974
Plini de o recunoştinţă sfântă, Îl slăvim pe Dumnezeu.
Plini de dragostea pe care a putut-o revărsa Jertfa de pe Golgota în inimile noastre, vă îmbrăţişăm şi vă sărutăm pe toţi. Şi această îmbrăţişare v-o transmitem şi v-o aducem în persoana noastră umilă, în mijlocul frăţiilor voastre, al tuturor fraţilor chemaţi să alcătuim o turmă al cărui Păstor şi Dumnezeu, şi Mântuitor, şi Salvator să fie El, Iisus Hristos. Slăvit să fie Numele Lui!
Am vrea, dintr-o dragoste fierbinte, să vă aducem salutul nostru şi să vă rugăm din toată inima ca să ne credeţi că nu citim numai ca să înţelegem sau ca să vă spunem frăţiilor voastre că aşa au făcut Sfinţii Apostoli cândva.
Vai de noi dacă am îndrăzni numai să spunem că aşa a făcut Pavel sau aşa a făcut Petru… dar n-am avea şi cuvânt ca să spunem: „Aşa facem şi noi”, – în măsura în care Dumnezeu Şi-a revărsat Harul peste noi. Ştim că Pavel a făcut aşa… Ştim că Petru şi Ioan au făcut mult… Ştim!
Dar se ridică semnul întrebării: tu, Costică, şi tu, Gheorghe, tu, Petre, şi tu, Ioane, ce-ai făcut?
Ştim ce-au făcut ei, ştim ce-a făcut Domnul… Ştim!
Dar eu şi tu, ce-am făcut noi? De aceea, zic, nu numai să îndrăznim să spunem, căci să ne ferească Dumnezeu să spunem lăudându-ne, iar de făcut să nu mai facem nimic!
Pentru ei, lauda lor e în faţa lui Dumnezeu pentru tot ce-au făcut ei… Aceasta este pentru ei! Dar ne punem întrebarea: „Noi ce-am făcut înaintea lui Dumnezeu?”
Şi în momentul de faţă ne aducem aminte de o Biserică din Apocalipsa, căreia îngerul îi vestea: „Vezi, că n-am găsit faptele tale… Ştiu şi răbdarea ta… Ştiu şi bunătatea ta, ştiu tot, şi totuşi faptele tale nu le-am găsit scrise în Ceruri de Mâna Tatălui Meu”. „Vezi, veghează la ce-i pe moarte şi pocăieşte-te, îmbărbătează-te, că n-am găsit faptele tale.”
Să revenim la cuvânt: „Să mulţumim lui Dumnezeu cum se cuvine, pentru voi, fraţilor, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, dragostea fiecăruia dintre voi faţă de celălalt se măreşte tot mai mult.”
Mă opresc la versetul acesta. Dacă citim cuvântul acesta, ne cutremurăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu… Ori noi nu-I mulţumim de-ajuns lui Dumnezeu, ori Îi mulţumim şi starea frăţiilor voastre… Sau invers: frăţiile voastre Îi mulţumiţi pentru noi, şi starea noastră n-a ajuns încă la această plinătate… Care-i adevărul? Cine-i mincinos oare?… Acela ce nu împlineşte aşa cum scrie aici! Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu, căci suntem datori să-I mulţumim şi pentru frăţiile voastre, pentru că fericirea până la cel mai înalt punct, culmea bucuriei este cea pe care o avem în mijlocul frăţiilor voastre. Şi cred că la fel şi frăţiile voastre, căci nu zadarnică v-a fost osteneala şi cheltuiala ca să veniţi şi să ne întâlnim aici.
Aceasta-i fericirea noastră, dar iată întrebarea de la ultimele rânduri ale versetului: „…pentru că credinţa voastră creşte tot mai mult.” Acesta este un adevăr cu care noi va trebui să stăm în faţa lui Dumnezeu.
Zice marele Israel către Iosif, fiul său: „Du-te şi caută pe fraţii tăi şi vezi dacă sunt sănătoşi.” Îl trimite să se ducă, dar nu numai ca să-i caute şi să-i vadă… „Şi vezi ce fac şi să-mi aduci veşti bune, dacă-s sănătoşi, dacă turma-i sănătoasă. Du-te şi să-mi aduci veşti bune.”
Fraţilor dragi, practic să lucrăm lucru acesta. Fraţilor, ştim – sau numai o parte ştim – că suntem în drumul aceasta şi avem încredere că ne şi ajutăm, în măsura în care rugăciunile şi părtăşia noastră cu Dumnezeu este deplină. Pentru noi, pentru toţi care suntem aici, azi se ridică un alt semn de întrebare. Chiar dacă unii sunt mai slabi dintre noi şi dintre frăţiile voastre, totuşi se ridică o întrebare ca o taină a lui Dumnezeu: Ce faci, frate? Aşa cum i-a zis Iacov lui Iosif: „Du-te, cercetează-i, caută-i şi vezi ce fac… Dacă-s sănătoşi, dacă turma-i sănătoasă şi să-mi aduci înapoi veşti bune.”
Cuvântul zice mai departe: „De aceea ne vedem cu voi.” Ne vedem cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi. Într-alt loc, Sfântul Pavel spune: „Macedonenii, în sărăcia lor, nu cer, dar ei au făcut un dar aşa de mare, ca şi alţii să se bucure prin necazurile lor.”
Să ne bucurăm de fraţii noştri care au trecut prin necazuri şi prin suferinţe biruitori. Care dintre fraţi ar putea spune: „Pentru mine n-a venit nici o ispită.”? – când de multe ori am fost biruiţi de mai multe ispite, nu numai de una… Dar dacă alergăm la harul lui Dumnezeu, rămânem statornici – şi ne bucurăm de aceasta cu o bucurie negrăit de mare în mijlocul frăţiilor voastre.
Fraţii mei dragi, mă cutremur de cuvântul care spune cu privire la prigoane. Sunt mulţi dintre noi… sunt mulţi care tremură la prigoane, care tremură în faţa cheltuielii, care tremură în faţa oboselii, care tremură în faţa intereselor… Că „nu pot”, că „nu mă duc”, că „mi-i frică” sau că „n-am bani”, toate acestea la un loc sunt slăbiciuni care nu sunt îngăduite unui frate, unui suflet răscumpărat de Hristos. Noi am dori din toată inima să nu fie aşa. Căci trebuie să privim lucrurile prin prisma Cuvântului şi a Duhului Sfânt. Nu prin firea noastră sau prin eul nostru, sau prin litera legii, ci prin taina Cuvântului lui Dumnezeu.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
