Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Noutăţi Editoriale: Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958

Noutăţi Editoriale: Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958

Noutăţi Editoriale: Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958

Al doilea volum din seria „Cuvinte confiscate”, intitulat Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958, aduce la lumina tiparului, după mai bine de 60 de ani din momentul confiscării sale de către organele de Securitate, un document de o însemnătate deosebită. De multe ori, se poate întâmpla să citim un text şi să nu îl înţelegem cu adevărat, dintr-o mulţime de motive (grabă, necunoaşterea contextului în care a apărut etc.). Pentru a surprinde multiplele valenţe ale acestui document, în special, importanţa lui istorică pentru dovedirea felului în care fratele Traian, sacrificând totul pentru Hristos, a condus Oastea Domnului în perioada persecuţiei comuniste, considerăm că este nevoie de o introducere amplă, pentru că opera trebuie înţeleasă în contextul în care a fost scrisă.

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat