Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home 12 aprilie – Nu în arcul meu mă încred

12 aprilie – Nu în arcul meu mă încred

12 aprilie – Nu în arcul meu mă încred

12 aprilie – Psalmul 44, vers 6

La multe nenorociri îi duce pe bieţii oameni încrederea oarbă în lucrurile pe care le au numai pentru o vreme, dar pe care ei le cred statornice şi nebiruite. La câte păcate şi la ce nebunii îl duce pe om îngâmfarea şi neştiinţa tinereţii, în care se încrede, cu trufie şi cu prostie, prea mult. La câte nedreptăţi şi cruzimi îl duce pe om încrederea îngâmfată a scaunului său înalt, a gradului, a funcţiei lui, a acestui tron pe care i se pare că va sta veşnic. La câte fapte nesocotite, căi ruşinoase, acte nelegiuite sau rătăciri pierzătoare de suflet îi duce pe mulţi oameni nebunia încrederii în averea lor, în viclenia lor, în puterea lor, în rudele lor, în sforăriile lor! Pe aceste arme se bizuiesc mai toţi oamenii în lupta lor crâncenă pe care o duc nu atât pentru a-şi câştiga pâinea lor, cât pentru a o mânca pe a altora. Nu atât pentru a-şi apăra dreptul lor, cât pentru a-l încălca pe al altora. Nu atât pentru a-şi păstra bunurile lor, cât pentru a le răpi pe ale altora. Bizuindu-se pe talentul lor sau pe poziţia pe care o deţin, prea mulţi oameni caută să-i înlăture pe semenii lor de la orice fărâmitură, adunând toată grămada numai pentru stomacul lor cel nelegiuit.

Omul lumesc, bizuindu-se pe priceperea sa, pe experienţa sa, pe descoperirile şi mijloacele sale, terorizează, nedreptăţeşte, înspăimântă, şantajează şi înrobeşte, înjosind pe de-aproapele şi pe fratele său care n-a ajuns să-şi însuşească aceste mijloace încă. Unde este oare omul superior, care, având toate posibilităţile să facă răul, câştigând de pe urma lui, totuşi nu-l face?! Unde este înţeleptul care ar putea să se folosească de ele în chip josnic, spre un avantaj pentru el — şi totuşi nu se foloseşte?! Care, faţă de cel mai slab, mai neştiutor şi mai nepregătit, nu foloseşte niciodată vreun mijloc prin care să-i răpească ceva din avutul său sau să-i aducă vreo atingere numelui şi conştiinţei sale, ci se poartă în mod cinstit şi uman cu fiecare om, semen al său, spre a-l ridica, nu spre a-l înjosi. Spre a-l face mai bun, nu mai rău. Mai fericit, nu spre a-l şi mai nenoroci! Unde este oare mintea omenirii acesteia care a făcut un salt atât de mare înainte în ce priveşte civilizaţia şi tehnica — dar a făcut un salt tot aşa de mare înapoi în ce priveşte morala şi cultura sănătoasă?! În loc să se înalţe împreună cu tehnica lui până la planete, nivelul sufletesc al omului de azi s-a coborât cu animalitatea şi educaţia sa până la maimuţă… În acest gol uriaş care s-a creat între înaltul nivel al tehnicii sale şi nivelul josnic al moralităţii (mai bine: al imoralităţii sale), omul bâjbâie, omul aiurează, omul ţopăie, omul se strâmbă, omul înnebuneşte de încântat ce este în jurul propriului său eu şi stomac, din care şi-a făcut singurul dumnezeu, căruia se închină şi care îl nefericeşte pe el însuşi. O, omule, la ce jalnică „cucerire“ ai ajuns şi spre ce jalnic sfârşit aluneci!

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat