Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Numele Tău L-am scris cândva

Numele Tău L-am scris cândva

Numele Tău L-am scris cândva

Sfintele Scripturi spun că noi am primit harul nu numai să credem, ci să şi pătimim pentru Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Credinţa fără pătimire pentru El poate face unele lucruri frumoase; poate face multe lucruri. Dar puţine din acestea vor rămâne cu adevărat şi vor birui cu-adevărat vremurile, piedicile, încercările acestei lumi şi ale acestei vieţi. Ci numai pătimirea pentru Hristos face cu adevărat ca Numele Lui cel Sfânt să fie vestit şi preţuit cum se cuvine între cei ce-l aud şi între cei care vin. Căci multe din cele ce le face omul cu arta sa sau prin vorbirile sale le face, în mare parte, numai pentru folosul său sau pentru lauda sa. Dar acela care pentru Numele Domnului sufere pagubă sau chinuire sau îndură moartea, acela n-o face pentru nimic din lumea aceasta, ci numai pentru dragostea Numelui Său Sfânt, pentru Împărăţia fericită a Domnului Iisus Hristos.

De aceea urmele acestea luminoase şi sfinte nu se vor şterge niciodată. Cele pe care le face bunătatea noastră poate că se uită mai curând sau mai târziu. Pe cele pe care le lucrează talentul nostru poate că le şterg mai curând sau mai târziu timpul sau întâmplările. Cele pe care le înseamnă puterea sau înţelepciunea noastră, la fel. Dar ceea ce au făcut lacrimile, sudoarea şi sângele pătimirii şi jertfei martirilor Domnului Iisus, în toate veacurile şi-n toate popoarele, aceasta nu s-a pierdut şi nu va fi uitat nici pe pământ şi nici în cer niciodată. Nimic nu le-a putut nici întuneca, nici şterge, nici acoperi.

De aceea, să preţuim tot ce-au făcut înaintaşii noş¬tri sfinţi pentru Hristos, Domnul nostru, şi pentru Evan¬ghelia Sa. Şi să cinstim aceste urme sfinte cu trăirea şi cu urmarea noastră cu adevărat. Atunci şi noi vom fi vrednici de El şi-n felul acesta vom aduce cinstirea cea mai înaltă, care nu se va uita niciodată, nici pe pământ şi nici în cer, nici înaintea lui Dumnezeu şi nici înaintea oamenilor. Amin.

 

Numele Tău L-am scris cândva,
copil, Iisuse, pe zăpadă,
dar ce curând nu mai era,
dogoarea n-a putut s-o vadă.

L-am scris apoi cu tânăr dor
peste nisipul dintre ape,
dar valurile prea uşor,
trecând, putură să-L îngroape.

Apoi L-am scris zâmbind, din mers,
în praf, pe drumuri de ţărână,
dar vântul prea curând L-a şters,
nici urma Lui să nu rămână…

Iar mai târziu L-am scris cântând,
cu viers de aur pe hârtie,
dar focul, focul greu, trecând,
l-a ars, ca ani să nu-l mai ştie.

Dar când cu plâns L-am ars pe fier
şi-n piatră L-am crestat cu sânge,
neşters rămâne până-n Cer.
Nici val, nici foc, nici vânt nu-L frânge.

Cântarea, ca meditaţie / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *