Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home O armă de mult folosită

O armă de mult folosită

O armă de mult folosită

Toţi proorocii şi sfinţii au postit;
şi Domnul, şi apostolii au postit.
Foloseşte în luptă şi arma aceasta

Cercetând Sfânta Scriptură, observi îndată că toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, toţi sfinţii, toţi proorocii şi apostolii au postit, unii chiar o viaţă întreagă. Şi Însuşi Domnul a postit patruzeci de zile înainte de a păşi la propovăduire.

Moise a postit în Sinai de două ori câte patruzeci de zile, fără să mănânce ceva. Proorocul Ilie, de asemenea, a postit patruzeci de zile în­tr‑o călătorie pe care a făcut-o până la muntele unde i s-a arătat mărirea Domnului.

„Postul, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, îi face îngeri pe oameni. Pentru aceasta, şi Moise, şi Ilie, stâlpii proorocilor legii vechi, deşi erau luminaţi şi mari şi cu alte bunătăţi înzestraţi, când voiau să se apropie către Dumnezeu, să vorbească cu El pe cât este putinţa omenească, atunci către post alergau şi prin mâinile lui se înălţau spre Dumnezeu.“

David a petrecut multe zile din viaţa sa în post şi cenuşă. El rămâne până la sfârşitul veacurilor desăvârşită pildă de pocăinţă pentru toţi oamenii.

Isaia a scris cele mai clare învăţături de-spre postul cel adevărat şi despre cel fals – precum arată şi Evanghelia.

Ieremia a fost hrănit cu pâinea şi apa întristării, fiind un prooroc al durerii şi al plânsului, pentru poporul care nu voia să-L cunoască şi să se întoarcă la Domnul.

Ezechiel, proorocul atâtor vedenii şi lucruri minunate şi tainice, a trebuit să fie un mare postitor.

Daniel şi soţii săi, cu preţul vieţii, au refuzat să guste din carnea şi vinul împăratului, hră­nindu-se numai cu legume, tot timpul cât au stat în Babilon. Ei au înţeles desăvârşit că, în­tr‑un loc ca Babilonul, ei nu se puteau bucura. Acolo era locul nelegiuirii şi ei voiau, cu orice preţ, să se păstreze curaţi; de aceea trăiau cu atâta grijă. Ce pildă şi pentru noi!

Iar când au dorit să dobândească ceva deosebit, o descoperire de la Domnul, s-au retras cu toţii din vuietul oraşului, afară, la câmp, unde au petrecut vreme de câteva săptămâni în rugăciune, trăind numai cu pâine şi apă, câştigând astfel o mare biruinţă şi dobândind o descoperire deosebită care ne-a rămas scrisă în cartea sa (Proorocia lui Daniel).

Sfântul Ioan Botezătorul a postit întreagă viaţa sa, şi în hrană, şi prin îmbrăcămintea aspră, şi în toate. De aceea a avut atâta putere de luptă şi propovăduire.

Mântuitorul Însuşi, înainte de a ieşi la vestirea Cuvântului împărăţiei, a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavolul. Aici n-a mâncat nimic patruzeci de zile şi stătea împreună cu fiarele. În singurătate şi foame a dat El primele lupte cu prinţul întunericului şi l-a biruit.

Diavolul s-a depărtat, dar a revenit mai târziu, cu frică însă, fiindcă înfrângerea din pustia Carantaniei a vârât teama într-însul.

Pe Golgota a fost înfrânt definitiv, aşa că de atunci are o adevărată groază, chiar şi de numele „Iisus“ şi de oricine, în luptă, se foloseşte de acest mare Nume.

Apostolii Domnului, după ce a fost luat „Mi­rele“ din mijlocul lor, erau adesea în posturi, răbdau foame şi sete, lăsându-ne o pildă ca să mergem pe urmele lor. (II Cor. 11, 27).

Dar credincioşii Noului Testament?… Din Vieţile Sfinţilor, oricine cunoaşte viaţa de desăvârşită lepădare de sine şi dispreţuire a bunurilor trecătoare a marii oştiri de viteji care L-a urmat pe Mielul. Aceasta a fost în stare să se lepede nu numai de plăcerea unei mâncări trecătoare, dar a pus pe altarul jertfei chiar şi vieţile oştenilor săi, rămânând o pildă veşnică pentru cei ce le-au urmat, despre ce înseamnă a crede, a iubi şi a-L urma pe Domnul.

Şi azi? Nu-i nici o deosebire. Cei credincioşi nu se pot lipsi de nimic din ceea ce ne-a rămas ca moştenire de la Domnul în Biserica Lui.

Şi când ei trec prin aceleaşi suferinţe şi încercări (I Petru 5, 9), prin aceleaşi ispite şi lupte, având pe acelaşi vechi vrăjmaş ca şi fraţii lor de totdeauna, se vor folosi de aceleaşi arme ca şi ei, pe acelaşi câmp de bătălie pe care s-au jertfit şi au câştigat biruinţe, ştiind că după truda de aici vine ziua când nu-i va mai arde soarele, nici nu le va mai fi foame şi sete, ziua când lacrimile li se vor şterge şi o bucurie veşnică le va încununa fruntea (Apoc. 7, 16-17).

Învredniceşte-ne, o Doamne, să putem lup­ta cu izbândă, ca să putem ajunge cu toţii această zi măreaţă a biruinţei din urmă, în Împărăţia Ta cea veşnică.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri  creştine” (vol. 1)

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat