Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home O, NU MAI STA ŞI ANUL ACESTA TOT AŞA!

O, NU MAI STA ŞI ANUL ACESTA TOT AŞA!

O, NU MAI STA ŞI ANUL ACESTA TOT AŞA!

Privesc mereu la chipul de ală­turi. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de­ la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… Te asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţenii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.

Lacătul acesta arată apoi o is­torie atât de tristă pentru „casa” la uşa căreia stă.

În primul rând, ne-aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când într-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâlnit numai „lacăte” şi porţi încuiate.

Apoi „poarta” aceasta zăvorâtă ne spune despre starea nenorocită a atâtor mii de oameni a căror ini­mă zace zăvorâtă sub puterea pă­catului.

Atâţia şi atâţia oameni îngăduie păcatului, plăcerilor şi lumii să le treacă pragul „casei”, dar când e vorba de Domnul şi Evanghelia Lui, spun că nu e loc. Pentru El n-au decât lacăte şi zăvoare. O, ce lucru grozav este acesta!

Chipul acesta arată starea cea mai nenorocită în care se poate găsi cineva. Căci ce poate fi mai grozav decât o inimă închisă pen­tru Dumnezeu şi pentru mântuire.

Şi starea aceasta nu vine deodată, ci [cu] încetul. Azi un păcat, mâine altul împietresc inima, făcând-o nesimţitoare pentru chemările Domnului. Rugăciunea se răreşte; e din ce în ce mal scurtă şi mai rece. Cântările nu-ţi mai plac; la biserică şi la adunare te duci tot mai rar, până când părăseşti de tot căutarea mântuirii. De vezi un frate, îl ocoleşti, apoi nu te mai sinchiseşti de el. Ca de un străin. Lacătul greu al păcatului şi nepă­sării ţi-a închis cu totul inima, zăvorându-o atât de grozav, încât nici o rază de lumină nu mai poate pătrunde înăuntru. Aceasta e ceea ce se cheamă împietrirea păcatului. O astfel de inimă este şi cea de mai sus.

Dragă cetitorule! Eu nu ştiu în ce stare te afli tu, în ce stare este inima ta faţă de Domnul şi mân­tuire. Priveşte însă chipul acestei inimi de mai sus. Şi apoi uită-te şi la cea din pieptul tău. Nu cumva este vreo asemănare între ele? Poate că porţi şi tu acest lacăt ne­norocit la uşa inimii tale şi poate că începi a-l simţi, dar n-ai pute­rea să-l arunci, să descui, să scapi de el. Dar nu deznădăjdui, iubitul meu. Bunătatea şi dragos­tea lui Dumnezeu te poate mântui şi pe tine, poate deschide şi des­cuia şi inima ta.

Cheia mântuirii este în mâna Domnului.

Trei chei, spunea un vestitor al Evangheliei că foloseşte Domnul Dumnezeu pentru descuierea inimii oamenilor şi trezirea lor din somnul păcatelor şi fărădelegilor.

Cheia cea dintâi este o cheie de argint: predicile, chemările şi rugăciunile ce se fac pentru cel pă­cătos şi întoarcerea lui.

Când cheia aceasta nu poate descuia inima, intră în slujbă cheia a doua; o cheie de fier: suferinţele şi încercările.

Când nici aceasta nu poate des­cuia, se apropie de inima omului a treia şi ultima, o cheie de aur: cheia darului şi harului Duhului Sfânt.

Cu această „cheie” a deschis Domnul inima Lidiei din Faptele Apostolilor 16, 14. În trecere prin Filipi, Ap. Pavel şi tovarăşii săi au ieşit afară din oraş, pentru a căuta un loc de rugăciune. Lângă un râu se aflau mai multe femei, cărora le-au grăit din Cuvântul lui Dum­nezeu. Una din ele, Lidia, vânzătoa­re de purpură din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dum­nezeu şi asculta. Domnul i-a des­chis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. A primit Evanghelia şi pe Domnul şi s-a mântuit.

Un om păcătos a întrebat odată pe un vestit predicator: „Ce trebuie să fac să mă mântuiesc?”. „Roagă-te 7 zile plângând şi zicând: Doamne, arată-mi inima. Iar după aceea, în alte 7 zile, te roagă zicând: Doamne deschide-mi inima.” Păcă­tosul a făcut aşa. Domnul i-a ară­tat inima şi i-a deschis- o întocmai ca pe a Lidiei; a intrat în ea şi omul s-a mântuit.

Aceasta e calea de mântuire pentru orice suflet: să-I descuie Domnului inima şi să-L primească înăuntru. E lucrul ce ni-L cere În­suşi Domnul. „Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide (inima), voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc 3, 20).

Dragă cetitorule! Poate că de 10, 20, 30, 50 de ani Domnul bate şi la uşa ta. Gândeşte-te, iubite, că poate cea pe care o auzi acum e ultima ciocănitură ce-o mai auzi. Nu mai sta nepăsător. Şi nu dis­pera. Harul lui Dumnezeu poate deschide orice uşă. Cel ce a sfărâ­mat porţile iadului poate rupe orice zăvor şi lacăt ce ar închide calea Sa, într-o inimă care-L cheamă.

Roagă-te şi tu cu căldură ca pă­cătosul de mai sus, zicând: „O Doamne, deschide-mi inima… Sfă­râmă Tu zăvorul păcatului şi stă­pâneşte în totul înăuntrul inimii mele… Fă-Te Tu Stăpânul şi con­ducătorul ei; Eu să fiu rob, iar Tu Domn; eu să fiu slugă, iar Tu stă­pân.

O, ce bucurie mare vei avea când zăvorul şi lacătul de la inima ta va cădea jos, iar uşa se va deschide larg, ca să-L primească pe Domnul!

Aceasta ar fi cu adevărat cea mai mare binecuvântare de Anul Nou. Nu te lipsi şi anul acesta de acest dar. Împăratul cerului şi al pământului, Domnul Iisus Hristos se află la uşa inimii tale.

Deschide-I şi primeşte-L!

«Glasul Dreptăţii» nr. 1 / 2 ian. 1938, p. 5

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat