Oastea Domnului

O ZI DE ÎNVIORARE

.

Şi azi, scumpii noştri fraţi, Domnul Iisus ne spune fiecăruia tot aşa: „Ioane, Sandule sau Maricico, coboară jos din dudul vieţii tale! Destul ai trăit fără Mine. Astăzi vreau să intru în familia ta, astăzi vreau să intru în casa ta, astăzi vreau să-ţi dăruiesc pacea Mea.”

Dragii noştri fraţi şi surori, mulţumim din toată inima lui Dumnezeu, Bunului nostru Tată din ceruri, Care ne-a lungit firul vieţii noastre şi ne-a adus cu bine până în clipa aceasta, ca iarăşi să ne putem vedea faţă către faţă. Deşi de la mari distanţe, noi, aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, ne purtăm pe braţele rugăciunii unii pe alţii, ne ducem sarcinile unii altora şi ne rugăm Domnului să ne ajute ca fiecare dintre noi care am avut parte de chemarea aceasta sfântă să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar bucuria noastră este atât de mare, încât nu avem cuvinte să-I mulţumim lui Dumnezeu în clipele acestea că ne-a adus prilejul acesta atât de minunat, ziua aceasta pe care a pregătit-o Dumnezeu încă din veşnicii pentru înviorarea sufletelor noastre, pentru mângâierea sufletului nostru, ca să ne hrănim astfel din Cuvântul lui Dumnezeu. Mari sunt bucuriile noastre frăţeşti din ziua aceasta. Această zi va rămâne un imbold pentru lupta noastră de zi cu zi. Această zi ne va aduce aminte că trebuie să rămânem statornici la picioarele Domnului Iisus.

„Unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu sunt şi Eu acolo”, spune Domnul Iisus în Evanghelia de la Matei. Domnul Iisus priveşte acum feţele fiecăruia dintre noi; El ştie osteneala fiecăruia dintre noi pe care am dat-o şi că am trecut peste unele piedici, cei care aţi trecut de peste munţi şi aţi ajuns aici la fraţii noştri.

Şi în această zi, Dumnezeu vrea să ne învioreze sufletul nostru. Vrea ca în ziua aceasta să dăm la o parte orice piedică şi, dacă în fiinţa noastră mai avem gânduri şi lucruri care nu sunt după voia lui Dumnezeu… Domnul ne spune fiecăruia: „Daţi la o parte orice piedică şi păcatul care vă înfăşoară aşa de lesne” şi să-L primim pe El ca Domn şi Stăpân al vieţii.

El şi azi bate la uşa inimii noastre. Nu-L lăsaţi, dragi fraţi şi surori, să plece tot trist de la noi. Să plecăm de aici cu o inimă nouă şi uşurată de poverile ei.

În Evanghelia de la Luca, capitolul 19 cu versetul 1, ne spune despre Zaheu, care a alergat înaintea Domnului, căci a auzit că trece prin cetatea Ierihonului. S-a suit într-un dud, să-L vadă mai bine. Ce n-avea acest om? Dar dorul după Patria Cerească, dorinţa de a-L vedea pe Domnul au fost mai mari. Că a lăsat totul şi a alergat înaintea Domnului Iisus. Iar Domnul, Care i-a cunoscut gândul, Care i-a cunoscut inima şi dorinţa, când a ajuns în dreptul dudului, i-a spus: „Zahee, coboară-te degrabă jos, că astăzi trebuie să intru în casa ta… Astăzi mântuirea trebuie să rămână în casa ta”…

Şi azi, scumpii noştri fraţi, Domnul Iisus ne spune fiecăruia tot aşa: „Ioane, Sandule sau Maricico, coboară jos din dudul vieţii tale! Destul ai trăit fără Mine. Astăzi vreau să intru în familia ta, astăzi vreau să intru în casa ta, astăzi vreau să-ţi dăruiesc pacea Mea.”

Ori de câte ori ţi-a mers bine în familia ta, atunci Domnul Iisus a trecut prin Ierihonul vieţii tale. Adu-ţi aminte când o cântate ţi-a mişcat inima ta. Adu-ţi aminte când cuvântul unui frate ţi-a mişcat inima să vii la Domnul Iisus. Atunci te-a cercetat pe tine mântuirea lui Dumnezeu. Şi, dacă aşa stau lucrurile, de cine să ascultăm noi atunci? De oameni sau de Dumnezeu?

Să ascultăm de Dumnezeu, că mult nu mai este şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Iată că vedem şi simţim în inima noastră cum ultimele oiţe se întorc spre staulul divin. Tot ce Dumnezeu ne dă şi azi, să strângem în inima noastră şi să ne aducem aminte că pe braţele Domnului Iisus suntem purtaţi oricare dintre noi.

Mi-aduc aminte de o familie care era destul de îndurerată… Mi-aduc aminte de o mamă care avea patru copii şi, pe timpul foametei din anul 1946, această mamă s-a îmbolnăvit de o boală destul de grea. Şi cel mai mic copil nu avea decât vârsta de 7 ani. Dar, înainte de a trece mama de pe pământ, şi-a adunat copilaşii în jurul patului ei de suferinţă şi le-a spus: „Dragii mamei, să ascultaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Eu plec, şi voi nu aveţi tată şi nici pe mine n-o să mă mai aveţi; pentru că aceasta este viaţa scurtă. Voi să ascultaţi de fraţii voştri, să ascultaţi de Cuvântul lui Dumnezeu”…

Dragii mei fraţi, cel mai mic copil al acestei mame eram eu. Căci în anul 1946, mama noastră şi-a lăsat cei patru copii singuri-singurei, fără mamă şi fără tată. Nu aveam nici rude, nici fraţi mai mari şi eram mici copii de şcoală şi nu ştiam unde să alergăm. Dar am învăţat de la mama noastră să plecăm genunchii în faţa Domnului Iisus şi, atunci când nu aveam o bucată de pâine, ştiam să ne închinăm în odăiţa noastră şi să strigăm spre Domnul cei patru copii orfani: „Doamne Iisuse, vino în ajutorul nostru, căci Tu ne eşti tată, tu ne eşti şi mamă.”

Fraţii mei dragi, frăţiile voastre mi-aţi fost şi mamă, frăţiile voastre mi-aţi fost şi tată. Frăţiile voastre ne sunteţi mai dragi ca lumina ochilor. De aceea, ori de câte ori aud de fraţi sau aud de adunare, mă cutremur de marea bucurie, de marea chemare pe care Domnul ne-a făcut-o nouă. Şi avem această încredere că dincolo de mormânt ne vom vedea cu mama noastră. Dincolo de mormânt ne vom vedea cu tatăl nostru care ne-a crescut. Dincolo de mormânt ne vom vedea cu fratele nostru de care ne-am despărţit, care a plecat mai devreme din mijlocul nostru. Dincolo de mormânt ne vom vedea cu copiii noştri care au ştiut să îngenuncheze în faţa Domnului. Dincolo de mormânt vă veţi vedea cu soţii voştri, cu soţiile voastre care au înţeles chemarea lui Dumnezeu.

Mulţumim din toată inima Bunului Dumnezeu şi să ne ajute Domnul Iisus să rămânem statornici, legaţi în dragostea Lui, să rămânem neclintiţi la picioarele Domnului Iisus. Şi, atunci când va veni furtuna mai puternică peste noi, să ne aducem aminte de această zi. Să facă Bunul Dumnezeu ca, aşa cum azi stăm într-un extaz de bucurie, aşa cum azi stăm la picioarele Domnului, tot aşa să ne vedem şi să ajungem cu toţii în Împărăţia Lui cea veşnică. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Vorbirea fratelui Sandu Munteanu la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1

Lasă un răspuns