Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS..

PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS..

PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS..

Diavolul şi azi tot aşa ispiteşte pe oameni

Este cunoscută istoria că­derii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie la cartea Facerii cap 3. Însă puţini sunt acei cari cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură – pe care o cunoaştem din cărţile de religie – e fru­moasă şi e adevărată numai cât pentru mine şi pentru tine cititorule, n-are nici o însem­nătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate pati­mile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi În­vierea Domnului nici mântui­rea lui Adam şi ştergerea pă­catului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă în­cărcată cu toate urmările pă­catului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile.

Înţelesul cel dintâi al că­derii lui Adam şi Eva este acela să aflu că şi eu sunt un Adam căzut în păcat, că şi eu sunt un Adam înşelat de şarpele diavol. Să aflu că istoria lui Adam şi Eva se petrece şi cu mine, să aflu că şi pe mine tot aşa m-a înşelat şi mă înşală diavolul cum i-a înşelat odinioară pe Adam şi Eva.

Biblia spune că şarpele diavol s-a apropiat de Adam şi de Eva cu vorbele: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat – ori numai vi se pare vouă – să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?”. „Da – a răs­puns Eva – Dumnezeu ne-a spus lămurit, să nu mâncaţi din rodul pomului din mijlo­cul grădinii căci cu moarte veţi muri”. Atunci satana vă­zând că Adam şi Eva n-au uitat porunca, începu cu înşe­lăciunea minciunii: „Nu pentru asta v-a oprit Dumnezeu că veţi muri – le zise diavolul – ci pentru că el (Dumnezeu) ştie că îndată ce veţi gusta, vi se vor deschide ochii şi veţi fi şi voi asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. „Şi a văzut femeia că bun este pomul la mâncare şi plăcut ochilor la vedere şi cum că frumos este a cunoaşte binele şi răul, şi luând din rodul pomului a gustat şi a dat şi bărbatului să guste”… (citiţi pe larg în Biblie, la Fa­cere capitolul 3).

Adică vedeţi, în faţa lui Adam şi Eva şarpele diavol a pus şi ispita ochilor şi vorbe de înşelăciune şi de minciună. Să luăm aminte că diavolul înşală şi azi tot aşa. Pe fie­care patimă, diavolul o pune în faţa omului cu ispita gus­tării şi cu şoapte de înşelă­ciune. Şi o pune şi cu un în­ceput mic, cu un măr, c-apoi ştie el diavolul că după acest început urmează cele multe.

Spre pildă. Patima furăturii, diavolul o pune în faţa omului mai întâi cu un lucru mic şi neînsemnat, cu un măr, un ac… Omul se înfioară mai întâi de această ispită. E ceva ce parcă-l opreşte şi îl mustră. E glasul Domnului, e porunca Domnului. Însă atunci îndată vine satana cu şoapta: „Ia-l, nu te teme că nu ţi se întâmplă nimica… alţii fură şi lucruri mai mari… da’ ce-i un măr?… dacă doară n-a pus omul apă la rădăcina pomului”. Dacă omul ascultă şoapta diavolu­lui, apoi mai departe dracul are un lucru uşor căci a doua oară omul nu mai aşteaptă atâta îmbietură. Patima şi dia­volul îl biruie mereu până a­junge de la un ou să fure un bou… Aşa e spre pildă, mai departe, patima beţiei. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului cu un mar mic, cu un păhărel de băutură şi apoi îi şopteşte: „Gustă omule, gustă omule numai odată de vezi cât îi de bună”… Când omul se împotriveşte, satana începe cu şoaptele: „Da’ ce, numai tu să nu bei, când toată lumea bea şi îşi mai uită de necaz cu băutura?… Dacă doară nu bei din agonisita nimănui, ci din munca ta… Că doară pen­tru asta îi făcută băutura… Da cei un pahar?”… Când ai băut cel dintâi pahar, satana se bu­cură şi răsuflă uşurat căci mai încolo lucrul lui e uşor. La al doilea pahar omul nu se mai îmbie, pe al 3-lea îl cere, iar după alte 3 urmează biruinţa diavolului: dumnezeie, preciste, bătăi, desfrânări etc. Pa­tima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar şi se gată cu pieire trupească şi su­fletească. Mărul cu care a is­pitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.

Aşa e, spre pildă, mai de­parte, patima desfrânării. Când satana pune mai întâi această patimă în faţa omului, omul se înfiorează. Glasul Domnu­lui îi şopteşte: „Păstrează-ţi curăţenia trupească şi sufle­tească!” Dar atunci îndată începe şi diavolul cu şoaptele lui: „Gustă, omule, gustă nu­mai odată să vezi cât îi de dulce!… Gustă căci doară pen­tru asta-i făcută lumea, să gu­stăm din plăcerile ei… Că doară nu-i să te faci călugăr etc.”… Dacă omul ascultă de diavo­lul şi gustă din această patimă, nu se mai poate opri până când pe urmă se trezeşte că amare sunt foarte ur­mările ei şi se trezeşte cufun­dat in pieire trupească şi su­fletească.

Toate patimile încep cu un „măr” mic şi pe urmă gată cu pieire trupească şi sufletească şi diavolul are pentru fiecare patimă şi pentru fiecare om câte o şoaptă de înşelăciune.

Acesta e cel dintâi înţe­les al căderii lui Adam şi Eva: să afli că şi tu eşti un înşelat şi căzut,  iar după ce ai aflat acest lucru să se trezească şi în tine – ca odinioară in Adam şi Eva – cunoştinţa păcatului. Să afli că eşti un pierdut, că eşti un căzut în a­dâncul răutăţilor şi singur nu te mai poţi ridica. Să afli că din această stare te poate scăpa numai Cel făgăduit că va „zdrobi capul şarpelui”, Iisus Mântuitorul. Pe acest Iisus să-l do­reşti şi să-l primeşti ca pe un Mântuitor al tău, ca pe unul ce a venit în lume să te scape şi pe tine din pieire. Să te pre­dai cu totul acestui Mântuitor să te renaşti cu El în peştera din Vifleem la o viaţă nouă, să te botezi cu El în râul Iordan, să te sui cu El pe Golgota ca omul tău cel vechi să se răstignească îm­preună cu El ca să mori faţă de păcat, şi să înviezi cu El la o viaţă nouă (Rom cap 6).

Păcatul strămoşesc l-a spă­lat Mântuitorul în Iordan şi pe Crucea din Golgota, dar urmările acestui păcat stăruie în noi. Ele sunt firea cea veche pe care o simţim în noi: aplecarea omului spre pofte, patimi şi păcate. Această fire o putem birui numai cu darul ce l-a adus în lume Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă.

Ai primit tu, cititorule, pe acest Mântuitor ca să poţi birui firea cea veche, urmările păcatului strămoşesc şi înşelăciunea diavolului?

«Lumina Satelor», nr. 2, din 3 ian. 1926, p. 3

 

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat