Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu“

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu“

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu“

Ceea ce lipseşte omenirii şi oamenilor de azi e pacea şi bucuria cea adevărată. Vuieşte lumea, vuiesc ţările şi popoarele de frământări, de nemulţumiri, de duşmănii, de necazuri. Şi vuieşte nu numai lumea, ci vuieşte în acest clocot şi viaţa oamenilor.

Ori încotro ne-am întoarce ochii, nu vedem decât certuri, vrajbe, împerecheri şi duşmănii. Nu-i pace în lume, nu-i pace între popoare, nu-i pace prin ţări, nu-i pace prin sate, nu-i pace între vecini, nu-i pace în casele oamenilor şi nu-i pace în sufletul oamenilor.

Aproape nicăieri nu mai găseşti azi pace şi bucurie adevărată. De ce? Pentru că lumea şi oamenii s-au depărtat de „Domnul păcii“; s-au depărtat de izvorul păcii, care este Iisus Mântuitorul.

N-avem pace şi bucurie adevărată, pentru că ne lipseşte pacea lăuntrică, pacea sufletului.

Iisus Mântuitorul a adus în lume şi a lăsat în lume pacea şi bucuria cea adevărată. A adus în lume o pace despre care El zicea că nu-i din lume şi nu-i ca aceea din lume. Iisus Mântuitorul a adus o pace a sufletului, o pace sufletească, o pace lăuntrică. Pacea cea adevărată este pacea sufletului, este pacea cea dinăun­trul nostru. Sufletul îşi are şi el lipsurile lui şi cerinţele lui pe care trebuie să le ascultăm. O pace adevărată fără această ascultare a sufletului nu putem avea.

Ce ne cere sufletul nostru? Ne-ar spune el însuşi dacă l-am întreba cu psalmistul David: „Suflete al meu, de ce eşti mâhnit şi de ce mă tulburi?“ (Ps. 42, 6). El ne-ar spune că e mâhnit din pricina păcatului; el ne-ar spune că se tulbură şi ne tulbură pentru păcat; el ne-ar spune că nu se poate odihni decât în Domnul, într-o via­ţă trăită cu Domnul.

Ceea ce ne tulbură şi viaţa noastră este păcatul. Păcatul este o sarcină grea ce apasă sufletul şi-l tulbură. Păcătosul nu simte păcatul, dar sufletul simte greutatea păcatului.

Învăţaţii au aflat că stratul de aer (atmosfera) ne apasă cu 15.000 de kilograme. O greutate uriaşă, enormă. Noi însă nu simţim această greutate, pentru că trăim în aer şi aerul ne apasă din toate părţile. Aşa e şi păcatul. Păcătoşii nu simt greutatea păcatului, pentru că trăiesc în păcat.

Peştele din mare nu simte greutatea valurilor, pentru că trăieşte în apă. Păcătosul nu simte greutatea păcatului, pentru că trăieşte în păcat şi s-a dedat cu el. Dar sufletul simte această greutate şi n-are linişte din pricina lui. Orice am face, orice am isprăvi, sufletul simte greutatea păcatului şi de aceea se tulbură şi ne tulbură şi pe noi.

Oricât de bogat ai fi tu, cititorule, oricât de multe ar fi bunătăţile, îndestulările şi desfătările tale, tu n-ai pace şi bucurie adevărată câtă vreme trăieşti în păcat şi sufletul tău suspină după lumină.

Iisus Mântuitorul ne dă o pace şi o bucurie deplină, pentru că El dă ceea ce trebuie sufletului, iar ceea ce trebuie sufletului este, înainte de toate, scăparea şi uşurarea lui de sub greutatea păcatului.

Domnul Iisus ne dă o pace deplină, pentru că El ne‑a împăcat cu Tatăl Ceresc. Dumnezeu a voit – şi voieşte – să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Col. 1, 20).

Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Despre această pace zicea Apostolul Pavel: „Vă rugăm fierbinte – ca şi când Dumnezeu v-ar îndemna prin noi – în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu“ (II Cor. 5, 20).

În numele Domnului Dumnezeu, te îndemn şi eu, dragă cititorule, împacă-te cu Dumnezeu prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său, căci fără această împăcare tu nu vei putea avea niciodată o pace adevărată.

Domnul ne dă bucuria celui ce a fost încuiat şi a scăpat, s-a eliberat dintr-o temniţă fioroasă. Domnul ne dă eliberarea şi libertatea sufletului din jugul păca­telor. Aceasta este pacea cea adevărată. Despre această pace zicea Mântuitorul că n-o poate da lumea. Lumea de azi caută pacea în păcate, iar cei păcătoşi n-au pace (Isaia 48, 22).

Toţi banii, toate averile şi toate plăcerile nu pot da pace şi bucurie adevărată, pentru că ele nu dau sufletului nimic. Pacea sufletului o poate da numai Făcătorul lui. Pacea cea adevărată o poate avea numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul. Pace multă au cei ce iubesc şi păzesc legea Domnului – zice psalmistul (Ps. 118, 165).

Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare de mai jos:

„Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace şi fericire ade­vărată.“

Frumoasă şi mult spunătoare scrisoare! Ah, ce bine ar fi să fie scrisă pe toate uşile şi mai ales în toate inimile! Însă pe cele mai multe locuri, această scrisoa­re stă scrisă întors: „Unde nu este Domnul, este păcat, iar unde este păcat, acolo nu-i pace, ci necaz şi tulbu­rare mare“.

Pacea cea adevărată nu e pacea pe care şi-o închipuie oamenii şi pe care o doresc oamenii. Oamenii îşi doresc o pace de bun trai, de belşug, de plăceri şi desfătări. „Dă‑ne, Doamne, pace-n ţară şi prune – zicea un om – să putem face rachiu şi să ne putem îmbăta la iarnă“… Pacea pe care, de regulă, o doresc oamenii adu­ce păcat.

Pe o veche piatră din Turda, s-a aflat următoarea inscripţie: „Pacea creează bogăţia, bogăţia – trufia, trufia – dispreţul, dispreţul – nedreptatea, nedreptatea – războiul, războiul – sărăcia, sărăcia – smerenia, smerenia – pacea şi pacea iar războiul“. Acesta-i chipul unei păci fără Dumnezeu. Ea se învârte mereu şi se schimbă mereu cu necazul şi tulburarea, dar nu-l duce pe om la Dumnezeu, la pacea adevărată.

Lumea dă o pace mincinoasă, o pace care se răstoarnă la cel dintâi vânt de încercare. Eu am cunoscut la ţară un om bogat…, avea bani şi avere destulă, ca să poată fi fericit şi liniştit. Dar s-a întâmplat că şoarecii i‑au ros 5.000 de lei pe care îi ţinea încuiaţi într-o ladă de lemn. De necaz, omul a căzut jos şi a murit lovit de gută. Pacea lui era o pace mincinoasă pe care a plătit-o cu viaţa. Aşa e şi „pacea“ celor mai mulţi oameni: rod şi şoarecii, şi lumea la ea – şi pe urmă se trezesc fără ea. Lumea nu poate da o pace şi fericire adevărate.

O gazetă engleză a pus odată cititorilor săi întrebarea: „Ce este aurul?“ Pentru răspunsul cel mai bun s-a pus un premiu de câteva mii lei. Răspunsul cel pre­miat a fost acesta: „Aurul este un paşaport universal“ (bun pentru toate ţările din lume). Poţi descuia cu el toate graniţele şi toate uşile. Poţi intra cu el oriunde. Dar nu poţi intra cu el în rai. Uşa raiului n-o poţi descuia cu aurul.

Cu aurul poţi cumpăra orice, dar Împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului nu le poţi cumpăra.

Produce aurul orice: case, haine, scumpeturi, prieteni etc. Un singur lucru însă nu poate produce: pace, bucurie şi fericire adevărată.

Cu banii poţi cumpăra mâncare, dar nu şi pofta de mâncare. Poţi cumpăra perne moi, dar nu şi somnul. Poţi cumpăra medicamente, dar nu şi sănătate. Poţi cumpăra multe cărţi, nu însă şi minte. Poţi câştiga mulţi prieteni, nu însă şi credinţa şi prietenia lor statornică. Poţi cumpăra multe desfătări, nu însă şi fericire adevărată. Poţi cumpăra cu bani multe desfătări şi lucruri lumeşti, dar nu poţi cumpăra cu ei fericirea cea adevărată şi mântuirea sufletului tău.

Domnul Iisus ne dă o pace pe care lumea n-o poate nici da, nici lua. Iisus Mântuitorul ne dă o pace pe care nimenea şi nimic n-o poate lua din sufletul nostru: nici sărăcia, nici lipsa, nici boala, nici o altfel de încercare, precum zicea şi Apostolul Pavel: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa sau strâmtorarea, sau foametea, sau golătatea, sau spada?“ (Rom. 8, 35).

Mântuitorul dă o pace pe care cel credincios o are şi în cele mai grele încercări. Un medic îmi spunea că a avut în spital o femeie ce suferea cumplit, dar era mai liniştită şi voioasă decât ceilalţi bolnavi. „Pacea Mântuitorului meu în necazuri de acestea se adevereşte“, zicea ea. Domnul a ales vasele cele slabe, să facă cu ele de ocară pe cele tari… Peste câteva luni femeia s-a însănătoşit prin credinţa ei.

O, ce pace dulce şi sfântă dă Mântuitorul! Dar această pace o poate simţi şi o poate avea numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul. Întrebaţi-l pe cel credincios despre această pace şi vă va spune lucruri minunate. Gustaţi şi veţi afla ce pace dulce şi sfântă dă Domnul.

Dragă cititorule! Vrei să ai în sufletul tău şi în casa ta o pace adevărată şi deplină? Primeşte-L îndată pe Domnul Iisus şi o vei avea.

  Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Căutat-am şi eu odată pacea şi fericirea în lumea aceasta şi în desfătările ei. Dar, vai, pe urmă ce mincinoasă s-a adeverit această pace! Tu, Scumpul meu Mântuitor, m-ai izbit mereu cu necazuri, cu boli, cu suferinţe, ca să aflu pacea şi odihna Ta cea dulce.

Îţi mulţumesc, Preabunule Doamne, că m-ai ajutat să aflu această pace dulce şi sfântă. Acum nu mă tem de necazuri, de boli, de sărăcie sau de întristare. Pacea şi odihna mea cea dulce eşti Tu, Preascumpul meu Mântuitor. Pacea şi odihna Ta, Doamne, să fie cu mine până la sfârşitul vieţii mele. Amin.

Preot Iosif Trifa, din ”Mai lângă Domnul meu”

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *