Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home PÂINE (MANĂ) DIN CER ŞI APĂ DIN STÂNCĂ…

PÂINE (MANĂ) DIN CER ŞI APĂ DIN STÂNCĂ…

PÂINE (MANĂ) DIN CER ŞI APĂ DIN STÂNCĂ…

Imaginea de mai sus ne arată întâmplarea israe­liţilor în pustie, când Dumnezeu le-a dat mană din cer şi apă din stâncă.

„Şi a cârtit toată adunarea fiilor lui Israel împotriva lui Moise, zicând: «Mai bine am fi murit bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne şi mâncam de ne săturam, decât să murim în pustia asta». Şi a zis Domnul către Moise: «Iată, Eu voi face să plouă pâine din cer…» Şi s-a făcut seară, iar dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua, iată, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe… Şi fiii lui Israel întrebară: «Ce este aceasta?» Şi Moise zise: «Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Dumnezeu spre mâncare…»”

Moise a poruncit să strângă mană fiecare câtă îi trebuie pe o zi. Unii însă au strâns mai multă, dar aceasta „a făcut viermi şi s-a împuţit. Şi a zis Moise: «Şase zile veţi aduna mană, dar a şaptea zi nu veţi afla». Şi au ieşit unii din popor să adune – în ziua Domnului – şi n-au aflat”.

Pe urmă, poporul murmura, căci n-avea apă. Şi Dumnezeu îi zise lui Moise: „Loveşte cu toiagul piatra Horeb şi Eu voi sta acolo şi vei lovi piatra şi va ieşi dintr-însa apă. Şi Moise a făcut aşa”… (Citiţi pe larg la Ieşire, cap. 16 şi 17.)

E plină de învăţătură sufletească această istorie. Spre Canaan, spre ţara făgăduinţei, mergeau israeliţii şi în această călătorie s-au hrănit cu pâine din cer şi cu apă din stâncă. De nu le venea această mâncare cerească, ar fi pierit cu toţii, căci de jur-împrejurul lor era pustia goală. Canaanul era încă departe, undeva înainte, iar înapoia lor era Egiptul cu jugul iobăgiei din care abia scăpaseră. Singura lor nădejde era cerul de sus şi de acolo le-a venit, la vreme, mâncare şi băutură cerească şi cu acest ajutor au putut merge înspre Canaanul cel ceresc. Şi călătoria noastră trece prin pustie. Toată lumea aceasta e o pustie mare pentru sufletul nostru, căci hrană sufletească nu este în ea. Pentru hrana sufletului, pentru foamea şi setea sufletului nostru, trebuie să cerem şi să primim şi noi ca israeliţii pâine şi apă cerească. Pâinea şi apa sufletului nostru vin şi azi de sus, din cer. „Mana cerească” e şi azi hrana celor care înaintează spre mântuire. Ştii tu care este această mană? Iată, ţi-o spune aşa de frumos Iisus Hristos. „Eu sunt pâinea vieţii – a zis Iisus – Eu sunt pâinea cea vie care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, în veac va fi viu” (Ioan 6, 35, 51). „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 37-38). Aceasta este şi azi „mana” celor care înaintează spre patria cerească. Fără de această mană „ce vine de sus” nu putem înainta spre mântuire. Mana ce cădea din cer ca un fel de rouă închipuie darul şi harul Duhului Sfânt, care se pogoară din cer peste cei care L-au primit cu adevărat pe Mântuitorul şi trăiesc o viaţă cu El. Minunată este această mană: ea e şi azi o minune mare, o taină mare, o putere nespusă pentru cine o cunoaşte şi mănâncă din ea. Păcătoşii nu o înţeleg, pentru că n-au gustat din ea şi de aceea ei râd de cei care se hrănesc cu ea şi se laudă cu mântuirea sufletului.

O, dragă cititorule! Îţi hrăneşti tu sufletul cu mană cerească sau, ca nebunul cel din evanghelie, îţi îmbii sufletul cu mâncări şi băuturi, zicându-i: „Suflete, ai de toate… Bea, mănâncă şi te veseleşte”. Biblia ne spune că israeliţii îl mustrau pe Moise că i-a scos din iobăgia Egiptului „unde şedeau lângă oalele cu carne şi mâncau de se săturau”. Aşa sunt şi cei ce nu se doresc după Canaanul făgăduinţei, după ţara cerească, ci mai bucuros rămân în iobăgia păcatelor, lângă oalele pline cu carnea patimilor şi plăcerilor acestei lumi.

Şi încă ceva să învăţăm din istoria de mai sus. Moise le-a dat ordin israeliţilor să strângă mană numai pentru o zi, dar pe unii lăcomia i-a îndemnat să strângă mai multă. N-au avut însă folos de ea, căci „a făcut viermi şi s-a împuţit”. Când Domnul îţi dă cele de lipsă, de ce asculţi de acea lăcomie care te îndeamnă să nu mai fi nici­odată mulţumit şi îndestulat cu soarta şi cu starea ta?

Şi încă o poruncă le-a dat Moise israeliţilor: să nu strângă mană în ziua Domnului. Dar păcatul lăcomiei i‑a scos pe unii să strângă mană şi în ziua Domnului. N‑au aflat însă nimic. Dumnezeu trăsese darul din calea lacomilor. Lăcomia îi îndeamnă şi azi pe unii să nu cruţe nici ziua Domnului de lucruri şi alergări, iar alţii se bagă pe la crâşme (după mana cea ameţitoare de cap, a diavolului). Dar precum israeliţii cei lacomi n-au aflat mană în ziua Domnului, aşa şi alergările şi lucrările din sărbători nu dau nici un câştig, ci numai păcat.

Iată, dragă cititorule, câte învăţături frumoase ne dă citirea biblică de mai sus. Pune-le pe sufletul tău!

„Mâncarea” unei femei evlavioase
Un vestit predicator din Anglia istorisea următoarea întâmplare:
Într-o zi m-am abătut pe la casa unei femei sărace, să-i dau ceva ajutor dintr-o colectă. Am aflat-o tocmai mâncând de amiază. Avea o masă de tot subţire: o bucată de pâine, o zeamă goală şi un ulcior cu apă.
– Numai atât? am întrebat-o eu.
– Ba, mai am ceva, a răspuns văduva. Şi, întinzân­du-şi mâinile într-un dulap, a scos o Psaltire. Mâncarea mea cea mai aleasă e aceasta, a zis femeia.
O, de am înţelege şi noi cuvintele Mântuitorului, că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu”. Câţi cunosc însă această mâncare?

„Mana” din ziua de azi
Şi viaţa noastră e o pustie plină de necazuri, lipsuri şi greutăţi. Ca să putem înainta prin ea, ne trebuie şi nouă, ca oarecând israeliţilor, mană de sus din cer: ajutor de la Dumnezeu, dar şi har de la Duhul Sfânt. Însă creştinii de azi au aflat o altfel de „mană”: alcoolul – „mana” pe care a scornit-o diavolul. Cu această „mană” umblă omul să se „întărească” atunci când e necăjit, când e obosit, când e bolnav, când e păgubit, când e sănătos şi voios, adică totdeauna. Dar vai de „tăria” ce o dă această „mană”! Roadele ei sunt grozave. Cei care se hrănesc cu această „mană” înaintează mereu spre „canaanul” diavolului, spre pieire trupească şi sufletească… spre iad.

Semnul bolii e greaţa de mâncare
Semnul cel mai bun al bolii e pierderea poftei de mâncare, e greaţa de mâncare. Iar semnul tămăduirii e recăpătarea poftei de mâncare. Aşa e şi cu sănătatea cea sufletească. Credinciosul are poftă de mâncare sufletească. Nu poate trăi fără hrana sufletească. Dar păcătosul nu poate suferi Cuvântul lui Dumnezeu. Are greaţă de orice hrană sufletească. Nu-i trebuie, nu-i place, o respinge, în semn că sufere de o grea boală sufletească. Cei mai mulţi păcătoşi mor în această boală.

Şcoala lăcomiei
Lăcomia de bani şi avuţii are o şcoală deschisă aşa de mare şi largă pe cât e de mare pământul şi lumea şi atâţia şcolari are, aproape câţi oameni sunt pe pământ. Această şcoală n-are zi de sărbătoare sau încetare de la învăţătură şi totuşi oamenii se îmbulzesc la didahia ei, ca să înveţe pricopseli de a face câştiguri şi dobândă. În şcoala lăcomiei, şi cei cu capul slab şi nătângi sunt plini de minte şi iscusiţi a prinde învăţăturile ce le dă dăscăliţa cea rea a iubirii de bani şi avuţie.
(Dintr-o cazanie bătrână)

Preot Iosif TRIFA
Citiri şi tâlcuiri din Biblie
– Adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi –
Ediţia a III-a
Apare cu binecuvântarea
Î.P.S. Sale Dr. Laurenţiu Streza,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat