Preotul Iosif Trifa s-a născut la 3 martie 1888 în comuna Certege, ca cel de-al patrulea – din cei şase – fiu al familiei Dumitru si Ana Trifa. Pe linia descendenţei paterne, bunicul lui Iosif Trifa (tatăl lui Dumitru) a fost unul din centurionii si oamenii de încredere ai lui Avram Iancu. Între 1895-1889 Iosif Trifa urmează şcoala primară în satul natal, apoi cursurile gimnaziale în Brad şi Beiuş. În 1907 se înscrie la Academia Teologică din Sibiu. În 1910, prin “Decret învăţătoresc”, obţine titlul de învăţător la Şcoala Poporală din comuna Vidra de Sus, protopopiatul Câmpeni (învăţământul românesc din Ardeal fiind confesional, preoţii, în cele mai multe sate, erau şi învăţători). În acelaşi an obţine şi “Atestatul de Cualificaţiune” pentru misiunea de preot.
În anul şcolar 1910-1911 îşi începe activitatea ca învăţător în Vidra de Sus. Aici o cunoaşte pe Iuliana Iancu, nepoata dinspre frate a lui Avram Iancu. Se căsătoresc în toamna anului 1912, Iosif Trifa fiind hirotonit preot, în acelaşi an, pe seama parohiei Vidra de Sus.
Începe o intensă colaborare în presa vremii. Publică numeroase articole (cu precădere, materiale de opinie şi atitudine, focalizate pe actualitatea imediata a vieţii “moţilor” între care trăieşte), în diverse cotidiene, periodice, îndreptându-şi atenţia spre “durerile” celuilalt, ale aproapelui contemporan. De altfel, principalele articole din această perioadă (în speţă, cele de analiză, atitudine, dar şi fapt divers, pamflet etc.) se vor organiza în conturarea rubricii “Din durerile moţilor”. Rubrica longevivă gazduită, de regulă, de Dacia Traiana din Sibiu. Dintre publicaţiile la care colaborează, acum, amintim: Telegraful Român, Revista Teologică, Foaia Poporului – Sibiu, Renaşterea Română şi Ţara Noastră – Cluj, Tribuna – Arad, Românul – Iaşi, Libertatea şi Foaia Interesantă – Oraştie, Foaia Diecezană – Caransebeş, Solidaritatea, Conservatorul, Viaţa naţională, Epoca – Bucureşti etc.
E şi momentul în care, pentru ajutorarea şi propăşirea (inclusiv socială) a “îndureraţilor moţi”, înfiinţează banca populară “Vidreana”.
În 1912 i se naşte primul copil, pe care îl va pierde, în anul urmator. Aceeaşi soartă o vor avea încă doi copii – din cei patru – ai familiei Trifa. În 1918, în urma epidemiei de gripă spaniolă, moare şi Iuliana, soţia, rămânând doar cu Tit, singurul fiu, în vârstă de trei ani.
În 1920 îi apare, la Arad, prima carte de meditaţii – Spre Canaan.
Este chemat, în anul următor, de către Ioan Lupaş, celebrul profesor de istorie al Academiei Române, pentru a ocupa un post administrativ la Universitatea din Cluj. Totodată, Nicolae Bălan (fostul său profesor de la Academia Andreiană, ajuns acum mitropolit al Ardealului) îl invită, printr-o scrisoare, la Sibiu, pentru a-i încredinţa conceperea şi elaborarea unei publicaţii religioase poporale. Alege Sibiul. La jumătatea anului 1921 ajunge în cetatea lui Hermann. Este numit duhovnic al Academiei Teologice.
La 1 ianuarie 1922 apare săptămânalul Lumina Satelor, avându-l ca “redactor responsabil” pe preotul Iosif Trifa.
Încă de la primul număr, foaia pentru popor îşi preciza politica editorială în termeni categorici şi precişi: “Pornim la drum şi vom rămânea statornici cu mâna slobodă şi gura neîngrădită. Mâna slobodă a dezveli ranele oriunde le-am simţi, pentru a turna untul de lemn al vindecării şi gura neîngrădită pentru a spune adevărul pe faţă şi a-i zice răului pe nume, oriunde l-am descoperi.” (Preot Iosif Trifa – Răvaşul politic, în Lumina Satelor, nr. 1 / 1922, p. 2)
Tot acum, odată cu apariţia foii, Mitropolitul Nicolae Balan împărtăşeşte arhiereasca-i binecuvântare lucrului de la Lumina: “Luându-şi lumină din lumina lui Hristos, Care luminează tuturor, ea va turna în sufletele celor ce o vor citi cu luare aminte învăţăturile credinţei celei mântuitoare, poveţele dragostei fără de care nici un lucru trainic nu se poate sălăşlui între oameni, şi nădejdea în tot binele pe care, prin munca şi silinţele noastre, suntem datori să-l coborâm în alcătuirile vieţii dintre noi”.
Sfaturile şi îndrumările acestei gazete se vor potrivi cu trebuinţele zilelor noastre, ca să fie spre întărirea bunelor moravuri, spre povăţuire către împlinirea dorinţelor cetăţeneşti, spre buna chivernisire a gospodăriei naţionale, spre cumpăt şi cruţare în toate, spre călăuzirea tineretului, spre pacea şi buna înţelegere între toţi fiii neamului nostru românesc.
Ea va fi scrisă cu dragoste pentru popor, de luminarea şi binele lui şi cu aceeaşi dragoste aşteaptă să fie primită şi citită. (Mitropolitul Nicolae Balan – Binecuvântare arhiereasca, în Lumina Satelor, nr. 1 / 1922, p. 1)
În 1923 apare Mişcarea spirituală Oastea Domnului, iniţiată de preotul Iosif Trifa în urma unei Chemări la o viaţă nouă în Hristos, publicată în primul numar al Luminii Satelor pe anul 1923. Organizaţia ajunge, în câţiva ani, să atingă cifre impresionante de membri, angajaţi activ în lupta împotriva sudalmei şi alcoolismului (principalele fronturi de luptă ale Mişcării). În 1938, după mărturiile contemporane, organizaţia avea 300 000 de membri, în ţară şi dincolo de hotarele ei.
Referitor la alegerea şi chemarea Părintelui Iosif la Sibiu pentru înalta misiune de a fi gazetarul îndrumător al maselor poporale, Mitropolitul Nicolae Balan avea să declare, într-o şedinţă a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei de la Alba-Iulia şi Sibiu, ţinută la 19 mai 1930: “Multă vreme am căutat între preoţii noştri un om care să mă înţeleagă. Mă felicit şi mulţumesc lui Dumnezeu că am găsit în părintele Iosif Trifa omul de nădejde care mi-a înţeles intenţiile şi pe care-l socotesc unul din cei mai vrednici colaboratori ai mei. Îi mulţumesc din acest loc pentru acţiunea lui misionară pe care o dezvolta la Lumina Satelor şi în Oastea Domnului, cu toată priceperea şi cu toată hărnicia. Mişcarea e bine iniţiată şi bine condusă” (text reprodus după Biserica şi şcoala, nr. 29 / 13 iulie 1930, p. 3). Iar, într-un Congres al Oastei Domnului, care a avut loc la Sibiu, în Duminica Rusaliilor anului 1932, acelaşi Î. P. S. Nicolae al Ardealului nuanţa: “Era după Razboi. Dumnezeu m-a chemat la scaunul Mitropoliei ardelene. M-am rugat să-mi împărtăşească darul Său ca să renasc la o viaţă nouă pe fiii neamului nostru. Atunci am luat hotarârea de a înfiinţa aici o gazetă care să ducă cuvintele Scripturii şi să le împrăştie pe întreg cuprinsul acestei ţări. Sub inspiraţia lui Dumnezeu, gândul meu s-a oprit la un smerit preot din munţii Apuseni care, pe vremuri, când eram profesor, fusese elevul meu la seminar. Am trimis vorba preotului Iosif din Vidra. A venit. Şi am pornit la lucru şi părintele Iosif, văzând cum creşte opera, creştea şi dânsul sufleteşte. Oastea Domnului e un curent de trezire în alvia vieţii noastre”.
Până în 1938, preotul Iosif Trifa publică aproape 40 titluri de carte de factură religioasă (originale şi prelucrări), tipărite într-un tiraj de peste un milion de exemplare. De asemenea, tipăreşte peste 300 000 de exemplare de calendar – carte (aferente fiecărui an) şi mii de Biblii ortodoxe, rezervate, în special, publicului ţintă al foii, adică sătenilor. Mulţi dintre aceştia învaţă să citească de pe textele puse la îndemâna de publicaţia şi tipăriturile sibiene. Săptămânalul Lumina Satelor şi, din 1930, suplimentul acestuia “Oastea Domnului” cunosc tiraje uimitoare, de ordinul zecilor de mii de exemplare, însumând, în preajma anului 1935, 15 milioane de exemplare vândute.
Amploarea “fenomenului Iosif Trifa” (cum a fost denumit în epocă) stârneşte invidii şi ura din partea multor confraţi de slujire, ale căror intrigi atrag, în cele din urmă, caterisirea (în 1935) preotului Iosif Trifa. I se interzice publicarea săptămânalelor Lumina Satelor şi Oastea Domnului. Preia, în 1935, revista Ostaşul Domnului de la Bucureşti.
Publică, în acelaşi an, o nouă revistă – Isus Biruitorul, suspendată după chiar primul număr. Isus Biruitorul va reapărea, apoi, cu intermitenţe, până la începutul anului 1937, când va fi suspendată definitiv. După trei luni apare, la Făgăraş, Ecoul. Printr-un “ordin de la Bucureşti” îşi încetează, la scurt timp, şi această publicaţie, apariţia. Îi urmează gazeta Alarma (Făgăraş), al cărei tiraj este confiscat înainte de apariţie. Glasul Dreptăţii – Sibiu (sfârşitul anului 1937) este ultima publicaţie preluată şi tiparită de gazetarul Iosif Trifa.
În 12 februarie 1938, ca urmare a unei operaţii (cea de-a șaptea), preotul Iosif Trifa îşi încetează activitatea pamântească.
În şedinţa sa din 28 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române decide ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.
“Ţinând seama de propunerile P.S. Episcop Vicar Serafim – se arată în textul hotărârii – care a propus reabilitarea memoriei sale şi acordarea iertării de pedeapsa caterisirii; Având în vedere că încă în viaţă fiind, fostul preot Iosif Trifa şi-a cerut iertare atât de la ierarhul său (Mitropolitul Nicolae Balan), cât şi de la Sfântul Sinod; Luând în considerare activitatea lui meritorie depusă în slujba Bisericii înainte de pedepsirea sa, la propunerea Comisiei pentru doctrină, viaţă religioasă şi pentru mănăstiri, Sfântul Sinod a hotărât: “Aprobă reabilitarea memoriei preotului Iosif Trifa şi ridicarea pedepsei caterisirii ce i-a fost aplicată de către Consistoriul Eparhial Sibiu în februarie 1935.”
Trebuie spus că reabilitarea memoriei părintelui Iosif Trifa şi ridicarea pedepsei caterisirii sale hotărâtă de către Consistoriul Eparhial din Sibiu în 1935 reprezinta un act de dreptate istorică ce se face atât persoanei, cât şi mişcării de renaştere spirituală pe care a generat-o – (Vestitorul Ortodoxiei Româneşti, periodic al Patriarhiei Române, an II, nr. 19-20 / 1990, p. 6).
