Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pe urmele Mântuitorului – „Întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul”…

Pe urmele Mântuitorului – „Întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul”…

Pe urmele Mântuitorului – „Întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul”…

Şi acum, după aceste lămuriri, să ne întoarcem iarăşi la locul unde L-am lăsat pe Mântuitorul chinuind pe Cruce. Pe la al şaselea ceas – adică – la ora doisprezece – soarele îşi pierdu dintr-o dată lumina. Nu mai putea privi chinurile Domnului, întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul (Luca 23,44). O spaimă mare cuprinse multimea. Blestemurile şi batjocurile iudei­lor deodată în­cetară. Toţi în­cepeau a fugi care încotro, întunericul acesta ținu pâ­nă la al nouă­lea ceas (până la trei după amiază), adică până în clipa când Mântui­torul Şi-a dat duhul.

În timpul cât a ţinut în­tunericul s-a petrecut o minune mare, s-a petrecut o a doua facere a lumii celei sufleteşti. Biblia ne spune că la facerea lumii, Dumnezeu „a despărţit lumina de întuneric”, însă păcatul lui Adam iarăşi a amestecat lumina cu întunericul. Când S-a coborât Iisus în lume, „întuneric mare era peste tot pământul”, întunericul păcatului şi al mortii. Prin Jertfa Sa cea sfântă Domnul Iisus a despărţit iar lumina de în­tuneric. Golgota este o a doua facere a lumii sufleteşti. Când s-a făcut iar lumină după întunericul ce în­văluise Golgota şi Ierusalimul, era o lume nouă, o lume nouă sufletească a celor mântuiţi şi a celor care voiau să se mântuie prin Scump Sângele Domnului.

Iudeii s-au cutremurat, dar nu s-au îndreptat. Să nu fie şi cutremurul nostru aşa. Moartea Mântuito­rului să fie pentru noi un cutremur de renaştere sufle­tească, un cutremur deschizător de morminte, un cu­tremur care să ne scoată din mormântul păcatelor.

Moartea pe cruce era o moarte groaznică. Cel osândit cu o astfel de moarte nu murea în grabă, ci chinuia zile întregi. Sângele din ranele cuielor în cu­rând se închega şi înceta a mai curge. Moartea o adu­ceau nu atât ranele şi curgerea sângelui, cât mai ales starea nefirească în care era atârnat corpul pe cruce. Această stare oprea circulaţia sângelui, pricinuind răs­tignitului grozave dureri de cap şi de inimă. Pe urmă, mădularele răstignitului înţepeneau cu totul. Răstig­niţii mai tari de fire nu mureau decât de foame, după zile întregi de chinuri. Aşa zicând putrezeau pe cruce. Mântuitorul era cu mult mai slăbit şi mai istovit de chinuri şi de bătăi, încât să mai poată purta pe cruce o chinuire atât de lungă. El muri după o groaznică chinuire de 6 ore.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat